Ocolul Silvic Tarniţa - Baia de Aramă şi oamenii săi

Natura şi satul fac pereche bună

"Gura de rai” despre care vreau să vă povestesc se află în sud-vestul ţării, în judeţul Mehedinţi, mai precis în comuna Balta. Multe şi minunate frumuseţi naturale cuprinde această zonă: Pădurea de Liliac de la Ponoarele, întinsă pe 20 de hectare, unică în România, unde la începutul lunii mai se organizează “Sărbatoarea liliacului”, Podul lui Dumnezeu, monument natural unic în lume, care, după cum spun unii specialişti şi scriitori este o “creaţie dumnezeiască”, “Peştera Izverna”, în care se spune că există comoara lui Obrenovici - tezaurul Serbiei şi comoara împărătesei Maria Tereza...

Pe dealurile ce străjuiesc comuna sunt livezi de prune bobolane (cu formă rotundă) şi ciorane (de formă lunguiaţă) şi de mere uriaşe, puţin acrişoare cu un gust aparte.

Pitorescul locului e dat însă de casele vechi, cu o arhitectură specifică zonei olteneşti de munte, răspândite pe uliţe care urcă şi apoi curg la vale, de biserica veche, unde în fiecare duminică se adună bătrânele satului în frumoasele lor costume populare, precum şi de covoarele multicolore ţesute cu motive olteneşti: “Foaia cu crinul” şi “Fata cu oaia”, renumite în întreaga lume.

Într-una din incursiunile mele în acest peisaj de suflet, am poposit la Baia de Aramă. Aici l-am cunoscut pe directorul Ocolului Silvic, Mihail Cioboată, un om dăruit meseriei sale, mare iubitor de natură şi profesionist de excepţie. Mihai Cioboată mi-a împărtăşit câte ceva despre viaţa şi activitatea sa, despre Ocolul Silvic Tarniţa şi despre legile bune sau mai puţin bune care au guvernat domeniul silvic în ultimii 18 ani...

Autoportret

M-am născut la 2 mai 1954, în comuna Frânceşti, judeţul Vâlcea. Şcoala generală am terminat-o în comuna natală, liceul la Râmnicu Vâlcea, specialitatea silvicultură, după care am urmat cursurile Facultăţii de Silvicultură din Braşov, promoţia 1981. Sunt căsătorit şi am doi băieţi. Am lucrat timp de 20 de ani la IFET (Întreprinderea Forestieră de Exploatare Transport Târgu-Jiu şi în Industria lemnului), după care mi-am desfăşurat activitatea timp de cinci ani la Ocolul Silvic Padeş - Direcţia Silvică Târgu-Jiu, iar de doi ani lucrez la Ocolul Silvic Tarniţa-Baia de Aramă, Direcţia Silvică Turnu-Severin. Am acumulat experienţă profesională timp de 20 de ani în domeniul exploatării forestiere.

Ocolul Silvic Tarniţa are 18.000 de hectare de pădure, dintre care 4.000 de hectare au fost deja retrocedate şi mai sunt de retrocedat o mie de hectare. La final, ocolul va rămâne în proprietate cu 13.000 de hectare. Pădurile sunt de calitate medie spre slabă, structurate pe clase de vârstă: sub o sută de ani şi peste o sută de ani. Pentru refacerea pădurilor, ocolul deţine şi o pepinieră.
Ocolul dispune de bazinete (bazine: Criva, Betitica), unde există 15.000 mc masă lemnoasă amplasată în zone greu accesibile; de altfel, majoritatea pădurilor exploatabile se află în bazinetele neaccesibile.

Două unităţi de producţie se suprapun peste Parcul Domogled, care este Rezervaţie Naturală, de unde nu se poate obţine masă lemnoasă.

Dintre speciile de arbori pe care le întâlnim în pădurile arondate ocolului nostru, amintesc: molid, duglas (specie exotică de brad), brad, stejar, cer, gorun (25%), fag (75%), alte specii (5%). Animalele care vieţuiesc în aceste suprafeţe forestiere sunt: căpriori, iepuri, porci mistreţi, dihori, vipera cu corn, broasca ţestoasă.

Ocolul silvic achiziţionează fructe de pădure şi ciuperci, care se găsesc în cantităţi foarte mari în zonă şi sunt recoltate din păduri. În ceea ce priveşte “fondul de vânătoare”, acesta este arondat AJVPS-ului.

Marea ”împărţeală” a iscat mari nemulţumiri

Din păcate, după 1989, pădurile din România au rămas neprotejate legislativ. Mai mult, prin cele trei legi de retrocedare (Legea 18/1991, Legea 1/2000 şi Legea 247/2005), s-a ajuns în prezent la o situaţie dificilă şi cu multe carenţe. Prin legea 18 s-a retrocedat până la 1 ha de pădure, conform scriptelor existente la primărie în registrul agricol şi în registrul proprietarilor.

Primăriile au întocmit un tabel cu cetăţenii care trebuiau să fie împroprietăriţi cu pădure şi suprafaţa rezultată a fost împărţită de comisiile locale viitorilor proprietari. De exemplu: Ocolul silvic a predat Primăriei Balta o suprafaţă de 820 ha pădure.

Consiliul local a împărţit-o proprietarilor, pe bucăţi, pe baza măsurătorilor făcute de… "Nea Gheorghe", şi nu de o persoană autorizată. Acel “Nea Gheorghe” a făcut numai “minuni”. După această ,,dreaptă” împărţire, unii dintre proprietari au ajuns să nu mai primească ce li se cuvenea de drept. Silvicultorii nu au participat la împărţirea pe parcele a terenului forestier.

O altă problemă a fost că nu s-a predat toată pădurea proprietarului, conform protocolului stabilit iniţial. Unii proprietari nu s-au prezentat la punerea în posesie, iar alţii, care nu erau din zonă, au fost împroprietăriţi cu pădure fără să aibă nici un drept.

Prin Legea 1/2000, s-a retrocedat pădure până la 10 ha. În opinia mea, o mare carenţă a acestei legi a fost următoarea formulare: “Retrocedarea se face, de regulă, pe vechiul amplasament”, acel “de regulă” oferind practic posibilitatea de a nu fi respectate vechile amplasamente.

Din fericire, Legea 247, prin care s-a retrocedat cetăţenilor suprafaţa de teren forestier deţinută iniţial, precizând clar în lege că aceasta se va retroceda “pe vechiul amplasament”, a anulat greşeala de formulare din Legea 1. Prin această lege, vechiul amplasament este obligatoriu, iar în caz că respectivul amplasament este ocupat, prin lege se oferă unul sau două amplasamente similare (acolo unde există documente clare).

Conform Codului Silvic din 2008, proprietarilor de terenuri forestiere le revine obligaţia de a încheia contracte de pază cu o structură silvică şi de a preda efectiv aceste suprafeţe unui pădurar autorizat (gestionar), lucru greu de înfăptuit, mulţi proprietari necunoscându-şi limitele proprietăţii.

Până la 30 de hectare, paza nu se plăteşte, fiind subvenţionată de stat, iar pentru suprafeţe mai mari de 30 de hectare paza se plăteşte. Din păcate, statul dă banii pentru pază foarte târziu. În zonă nu există deocamdată ocoale silvice particulare, deci singura soluţie viabilă de pază este încheierea unui contract cu Ocolul Silvic Tarniţa.

Un aspect controversat al retrocedărilor, şi care a iscat multe comentarii şi procese, a fost acela că, dacă proprietarii au avut acte datate după anul 1945, atunci au intrat în proprietatea terenurilor forestiere, iar dacă actele erau datate înainte de 1945, de exemplu din 1902, au ajuns la judecată.

O altă problemă care a îngreunat mult bunul mers al lucrurilor şi a dus la multe confuzii şi tergiversări ale punerilor în posesie a proprietarilor de drept, a fost faptul că în zona Olteniei nu a existat niciodată cadastru, aşa cum exista în Transilvania şi în Banat, de exemplu.

O altă realitate, nu foarte îmbucurătoare, este aceea că firmele care folosesc masa lemnoasă ca materie primă nu sunt foarte interesate de lemnul provenit de pe terenurile forestiere arondate Ocolului Tarniţa, acesta fiind de o calitate mai slabă faţă de cel din alte zone ale ţării.

Există însă şi o parte bună a lucrurilor aici, în Oltenia. Mă refer la tăierile abuzive care au avut loc în ultimii ani în mai multe judeţe din România. În zona noastră, din fericire, nu au existat asemenea "tentaţii"...

Articol publicat în revista Ferma nr. 2(69)/2009