Crâmpeie de primăvară în Bucovina

anunţa, metaforic, Vasile Alecsandri sosirea primăverii, în urmă cu mai mult de un secol.
Cei preocupaţi de agricultură când observă aceste fenomene ştiu că nu mai este timp de stat. Se încheie şezătorile şi femeile uită de lucrul de mână, până iarna următoare.

Gospodarii adevăraţi au început cu mult înainte de aceste semne ale naturii să care gunoiul din platforma din spatele grajdului şi să-l împrăştie pe pajişti în grămezi, fertilizând practic viitoarea recoltă de fân.

„Aurul verde” al viitoarelor culturi

Că se fertilizează cu gunoi de grajd şi nu chimic este bine, dar ar fi şi mai bine dacă: gunoiul de grajd a fermentat („putrezit„) în acea platformă cel puţin 8-10 luni înainte de a fi împrăştiat. Astfel, prin fermentare, gunoiul devine mult mai accesibil viitoarelor plante. De asemenea, se ştie că la munte terenurile se caracterizează prin aciditate mai ridicată, uneori chiar pronunţată, caracteristică, pe care gunoiul „verde” (proaspăt) o poate accentua şi mai mult prin acizii din mustul de bălegar.

Un alt inconvenient al utilizării gunoiului de grajd în stare nefermentată îl reprezintă şi pierderile de azot din compoziţia acestuia prin evaporare în timpul uscării pe câmp, transformându-se în cele din urmă în azot atmosferic, şi nu în sursă de azot în sol, de unde poate fi utilizat de plante şi transformat cu precădere în proteină.

Dacă primăvara este ploioasă, prin levigaţie, mai ales pe terenurile în pantă, mustul de bălegar bogat în azot şi fosfor va ajunge în râurile de munte, îmbogăţind cu nitriţi şi cu nitraţi apa colectată de acestea.

Aşternutul care se găseşte aproape intact în gunoiul verde nu va fi folosit de vegetaţia care urmează să crească în următoarele luni, ci dimpotrivă va încurca puţin dezvoltarea plantelor şi cel puţin prima coasă.
Ideal ar fi ca fertilizarea să se facă administrând gunioul de grajd fermentat toamna, care sub stratul de nea îşi continuă transformările benefice ierbii.

Primăvara mioarelor

În această perioadă nu trebuie să neglijăm deloc ovinele. Fătările sunt în toi, iar în unele ferme, chiar la final. Preocuparea fermierilor sunt mieii ce se vor valorifica în prejma Paştelui, deoarece un miel vândut cu această ocazie poate aduce cel puţin jumătate din veniturile anuale obţinute cu o oaie, cu condiţia ca oaia-mamă să aibă lapte, iar fermierul să asigure o furajare suplimentară cu nutreţuri concentrate, măcar 250 grame/cap/zi, atât pentru oaie, cât şi pentru miel.

De asemenea, crescătorii de ovine nu trebuie să uite tratamentele şi măsurile sanitar-veterinare de sezon, oricât de costisitoare li s-ar părea.

La început de aprilie vor tunde oile, pentru ca după 15-20 mai, când acestea vor urca în munte, lâna să fie crescută suficient pentru a le apăra de ploile reci, eventual de lapoviţele târzii.
Şi dacă primăvara este considerată un nou început, să dea Domnul să fie de bun augur!

Timpul sacru din vechime

În urmă cu peste 2000 de ani strămoşii noştri ştiau să citească semnele cerului, ale apei şi ale pământului mai bine decât ştiu hidrometeorologii din ziua de azi. Perioada de dinaintea echinocţiului de primăvară avea puternice încărcături astrale.

• 25 Martie - Ziua Cucului reprezenta punctul culminant, cucul fiind pasărea care anunţa sosirea primăverii, de aceea, conform vechilor ritualuri, acesta trebuie întâmpinat cu hainele curate, cu stomacul plin şi cu bani în buzunar. Dar, dacă veţi auzi cucul cântând în spate, e semn rău. Aceasta este ziua deschiderii cerului, a revenirii văzduhului la viaţă, la căldură, iar vremea din fiecare sfert de zi prevestea un anotimp întreg,

• 9-17 Martie - Zilele Moşilor. Conform cultului Moşilor, aceştia sunt strămoşii divini ai umanităţii, iar în perioada 9-17 Martie se deschid Pământurile, pentru ca noi, cei vii, să putem comunica acum cu spiritele moşilor. În general, este o perioadă caldă, după zilele năzuroase ale Babelor. Pe 9 Martie, la geto-daci, începea noul an vegetaţional şi trebuia câştigată bunăvoinţa moşilor, prin aducerea de ofrande.

• 17 Martie - Ziua Omului cel cald. Se spune că “Omul cel cald" era ultimul Moş şi el deschidea Pământul. El păzeşte casa de farmece, de blesteme, de duhurile rele. În acea zi, se spune că ies şerpii din mormânt şi nu trebuie omorâţi, pentru a ne păzi de rozătoare, peste an.

•  7 Martie - Ziua Calului. Calul este centrul tuturor divinităţilor agrare, este năzdravan şi prietenos, este puternic şi supus. În această zi, la sate se alegeau caii: cei buni de cei leneşi, cei puternici de cei slabi, şi se retezau vârfurile coarnelor la viţei.

În mod fericit, peste vechile obiceiuri tribale dacice s-au suprapus obiceiurile creştine, cele două credinţe completându-se armonios.
Multe dintre obiceiurile de odinioară, după mai bine de 2200 de ani, încă le mai întâlnim prin satele din Carpaţii Orientali şi prin Obcinile Bucovinei, ori prin Maramureş.

Articol publicat în Ferma de Moldova nr. 1(4)/2009