SORGUL – Sorghum bicolor (L.) Moench

Sorgul, având origine tropicală (Africa), se cultivă mai mult în regiunile cu climat cald, acid, dar temperat continental, mai ales sorgul furajer.

1. Importanţă furajeră

Valoarea economică şi furajeră a sorgului este dată de următoarele însuşiri:

● boabele de sorg se folosesc direct în alimentaţia oamenilor în unele zone din Africa şi Asia, şi în industrie pentru extragerea amidonului şi alcoolului;

● cu o valoare nutritivă apropiată porumbului, boabele de sorg au o largă întrebuinţare în alimentaţia taurinelor la îngrăşat şi a păsărilor;

● fânul de sorg este superior calitativ celui de porumb, deoarece conţine cantităţi mari de săruri de calciu, fosfor şi caroten;

● sub formă de siloz sorgul are aceeaşi valoare ca şi porumbul siloz şi se însilozează foarte uşor datorită conţinutului ridicat de hidraţi de carbon;

● în fază tânără plantele de sorg conţin glicozidul cianogen denumit „durrhina”, care prin hidroliză şi în contact cu enzima emulsină din stomacul animalelor se descompune şi formează acidul cianhidric. Această substanţă toxică este favorizată de vârsta plantelor, de secetă, temperaturi scăzute, îmburuienare, fertilizare excesivă cu azot, irigare;

● doza letală de acid cianhidric este de 1 mg/kg greutate vie la taurine şi 0,1 mg/kg greutate vie la oi. Dintre speciile de sorg, cel zaharat nu este toxic şi poate fi consumat de către animale;

● pentru evitarea intoxicaţiilor la animale, sorgul nu trebuie păşunat, iar la iesle se administrează după ofilirea plantelor, când acidul cianhidric se descompune în compuşi netoxici.


2. Însuşiri morfologice şi fiziologice

Sistemul radicular al sorgului este puternic dezvoltat, cea mai mare parte a masei rădăcini ajung la peste 1m adâncime. Aceasta explică rezistenţa ridicată a sorgului, mult mai mare decât a porumbului.

Tulpina, înaltă de 1,0-3,0 m, este plină cu măduvă şi este formată din 9-15 internoduri.

Capacitatea de lăstărire a tulpinii de sorg este ridicată, ceea ce conferă furajului o bună calitate.

Inflorescenţa este un panicul, cu ramificaţii mai lungi sau mai scurte, în funcţie de varietate. Într-un panicul se găsesc peste 1500 de flori.

La începutul perioadei de vegetaţie, în primele 2-3 săptămâni după răsărire, ritmul de creştere al plantelor de sorg este foarte lent, având o slabă competitivitate faţă de buruieni. După această perioadă creşterea este foarte puternică şi pericolul îmburuienării se reduce.


3. Sistematică şi soiuri

Sorgul aparţine familiei Gramineae, genul Sorghum. Acest gen cuprinde numeroase specii anuale şi perene, din care importanţă mai mare o are Sorghum bicolor (L). Moench, sin. Sorghum vulgare Pers. Această specie are mai multe varietăţi:

- Sorghum bicolor var. eusorghum, sorgul pentru boabe;
- Sorghum b. var. technicum, sorgul tehnic sau pentru mături;
- Sorghum b. var. saccharatum, sorgul zaharat;
- Sorghum b. var sudanense, sorgul pentru furaj.

După morfologia paniculului şi a boabelor, sorgul cuprinde două tipuri: tipul effusum, cu panicul răsfirat (var. saccharatum, var. technicum) şi tipul compactum, cu panicul dens (var. sudanense).

Pentru furaj se cultivă varietăţile: sudanense, saccharatum şi technicum.

În ţara noastră se cultivă următorii hibrizi: Fundulea 21, Fundulea 30, Fundulea 32 şi hibrizii sorg x iarbă de Sudan, cu un conţinut scăzut în durrhină şi foarte productivi, Sweetleaf şi Tudora.



4. Cerinţe faţă de factori de vegetaţie

Sorgul este o specie termofilă, cu cerinţe foarte ridicate faţă de temperatură . Astfel, temperatura minimă de germinaţie a seminţelor este de 10-120C, iar cea favorabilă din timpul vegetaţiei plantelor de 25-270C. Suma gradelor de temperatură necesară pentru întreaga perioadă de vegetaţie este de 2500-35000C. La temperaturi mai mici de 10-120C, sorgul îşi încetează creşterea.

Dintre plantele furajere anuale cultivate în ţara noastră, sorgul are rezistenţa cea mai ridicată la secetă, datorită sistemului radicular foarte dezvoltat şi a reducerii creşterii în cazul insuficienţei apei. Aceasta explică şi coeficientul de transpiraţie redus al sorgului (140-170).

Datorită rezistenţei mari la secetă, sorgul este denumit „cămila vegetală”.

Cerinţele sorgului faţă de sol sunt minime, de aceea poate fi cultivat pe terenuri cu soluri al căror pH are valori foarte largi, între 4,5-8,5. În comparaţie cu alte specii agricole, sorgul valorifică mult mai bine solurile nisipoase şi sărăturate.


5. Zonele de cultivare

Zonele cele mai favorabile pentru cultura sorgului sunt în câmpiile din sudul Munteniei şi Olteniei, Câmpia Banatului şi Câmpia Centrală a Moldovei, având, în mare parte, acelaşi areal de răspândire ca şi porumbul.


6. Tehnologia de cultivare

Rotaţia.

Ca plantă premergătoare se recomandă culturile care lasă terenul curat de buruieni, deoarece există pericolul îmburuienării puternice a sorgului, în primele 2-3 săptămâni după răsărire, datorită ritmului lent de creştere în această fază. În acest sens cele mai bune sunt culturile prăşitoare (porumbul, floarea soarelui) şi plantele furajere.

Monocultura de sorg se poate practica timp de 3-5 ani, dar nu este indicată deoarece gradul de epuizare în apă şi substanţe nutritive al solului este foarte puternic.

Lucrările solului.

După recoltarea plantelor premergătoare se efectuează arătura adâncă, la 22-25 cm adâncime, cu plugurile echipate cu scormonitori şi în agregat cu grapa stelată. Dacă terenul este acoperit cu resturi vegetale, înainte de arat se execută o lucrare cu grapa cu discuri, la adâncimea de 10-12 cm.

Patul germinativ se pregăteşte în apropierea perioadei de semănat, cu grapa cu discuri, la adâncimea de încorporare a seminţelor.

Fertilizarea.

Sorgul este un mare consumator de elemente fertilizante din sol. Astfel, pentru realizarea unei tone de biomasă vegetală (boabe, tulpini, frunze), sorgul extrage din sol aproximativ 25 kg azot, 8 kg fosfor, 7 kg potasiu.

În zonele secetoase reacţia sorgului la aplicarea îngrăşămintelor chimice şi organice este scăzută, în comparaţie cu zonele mai umede au în condiţii de irigare.

Aplicarea gunoiului de grajd pe solurile azonale (nisipoase şi sărăturate) constituie o măsură eficientă pentru sorg, doza fiind de 20-30 t/ha.

Fertilizarea cu îngrăşăminte chimice se face în doze de P60-80 şi K40-60, aplicate toamna şi N70-100, aplicat primăvara, înainte de semănat. În condiţii de irigare dozele de azot pot fi mai mari (N150-200).

Sămânţa şi semănatul

Seminţele se tratează, înainte de semănat, cu diverse insectofungicide pentru apariţia bolilor şi dăunătorilor.

Epoca de semănat se stabileşte în funcţie de temperatura minimă de germinaţie a seminţelor: 10-12˚C pe adâncimea de semănat. Calendaristic, sorgul se seamănă în prima jumătate a lunii mai în zonele de câmpie, şi în a doua jumătate a lunii mai în celelalte zone.

Densitatea, distanţa între rânduri şi norma de semănat se stabilesc în funcţie de scopul culturii:

● sorgul pentru boabe se seamănă cu o densitate de 180-200 mii plante/ha, la distanţa de 70-80 cm între rânduri şi cu o normă de semănat de 12-15 kg/ha;
● sorgul pentru siloz se seamănă cu o densitate de 350-400 mii plante/ha, la distanţa de 50-60 cm între rânduri şi cu norma de semănat de 20-25 kg/ha;
● sorgul pentru masă verde sau fân se seamănă la 25-30 cm între rânduri şi cu norma de semănat de 40-50 kg/ha;
● pentru ridicarea conţinutului în substanţe proteice, sorgul pentru furaj se poate semăna în amestec cu soia, în următoarele proporţii: pentru producerea de masă verde sau fân se seamănă 25 kg/ha sorg 60 kg/ha soia, la distanţe de 25-30cm între rânduri, iar pentru producerea de siloz se seamănă 20 kg/ha sorg 40 kg/ha soia, la distanţe de 50-60 cm.

Adâncimea de semănat este de 3-5 cm pe solurile luto-argiloase şi de 5-6 cm pe solurile nisipoase.

Semănatul se realizează la semănatul în rânduri apropiate (25-30 cm) cu semănătorile universale de tip SUP, iar în cazul semănatului în rânduri distanţate (50 – 80 cm), cu semănătorile pentru culturi prăşitoare de tip SPC.

Lucrări de întreţinere

Imediat, după semănat, în cazul solurilor mai nisipoase sau cu umiditate scăzută se execută lucrarea de tăvălugire.

În cazul culturilor semănate în rânduri distanţate se execută 2-3 praşile mecanice şi 1-2 praşile manuale, caz în care nu mai este necesară combaterea buruienilor pe cale chimică.

Pentru distrugerea buruienilor pe cale chimică se poate aplica preemergent, erbicidul Propazin 50 PU (6-8 kg/ha), când sorgul urmează, în rotaţie, după porumb sau cu Propazin 50 PU (3-4 kg/ha) Satecid (4-6 kg/ha), când urmează după grâu, orz sau mazăre. În timpul vegetaţiei, pentru combaterea buruienilor dicotiledonate, se poate aplica erbicidele SDMA sau Icedin forte (2 l/ha).

În primele faze de creştere, când plantele de sorg sunt atacate de păduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum), se execută cel puţin două tratamente de combatere, la interval de două săptămâni, cu Sinoratox 35 CE (1,5-2 l/ha), prin stropire.

Culturile semănate pentru furaj, în rânduri apropiate, nu necesită lucrări speciale de întreţinere.

Recoltarea şi conservarea

Sorgul pentru boabe se recoltează la maturitatea deplină a seminţelor, când umiditatea boabelor este mai mică de 14 %, deoarece nu există pericolul de scuturare.

Cultura pentru siloz se recoltează în faza de lapte-ceară sau ceară a boabelor, iar la amestecul cu soia, la sfârşitul înfloritului sorgului.

Sorgul pentru furaj verde se recoltează când plantele au înălţimea de 40-50cm, iar pentru fân la apariţia paniculului.

Înălţimea faţă de sol este de 8-10 cm, pentru a stimula refacerea plantelor şi obţinerea unei producţii de otavă.

Conservarea sub formă de siloz a sorgului se realizează, ca şi la porumb, în condiţii optime datorită conţinutului ridicat de zaharuri solubile (peste 22%), care potenţează fermentaţia lactică.

Producţii potenţiale

Sorgul pentru boabe realizează, în condiţii optime de tehnologie, între 4000-7000 kg/ha.

Pentru producerea de masă verde, sorgul are capacitate de producţie de 25-35 t/ha, iar la sorgul pentru siloz de 40-50 t/ha.