GRÂUL – Triticum aestivum L

1. Importanţa economică şi furajeră

Grâul este considerat cultura agricolă cu cea mai mare suprafaţă cultivată pe plan mondial, aceasta fiind de peste 220 milioane hectare. În ţara noastră suprafaţa cultivată cu grâu este de cca. 25% din suprafaţa arabilă şi 40% din suprafaţa semănată cu cereale.
Importanţa ce se acordă acestei culturi constă în următoarele particularităţi:

● pentru aproape jumătate din populaţia lumii, pâinea produsă din făină de grâu reprezintă hrana de bază;

● din punct de vedere calitativ, boabele de grâu au un raport echilibrat între conţinutul de hidraţi de carbon şi cel de substanţe proteice, corespunzător cerinţelor organismului uman;

● boabele de grâu constituie materia primă pentru producerea sau extragerea de substanţe utile care intră în procesarea unei mari diversităţi de produse agroalimentare;

● boabele de grâu au o durată mare de păstrare şi pot fi transportate la distanţe mari fără riscul degradării calităţii;

● se poate folosi direct în hrana animalelor, mai ales tărâţele ce rezultă din industria morăritului, deoarece au un conţinut ridicat în proteine, grăsimi şi substanţe minerale;

● paiele rezultate după recoltarea grâului se pot folosi în hrana animalelor sau ca aşternut în grajd, la fabricile de celuloză sau pentru prepararea îngrăşământului organic;

● datorită plasticităţii ecologice ridicate, grâul poate fi cultivat în diferite zone climatice şi la altitudini foarte mari;

● din punct de vedere agrotehnic cultura este mecanizată în totalitate, iar grâul intră în aproape toate sistemele de rotaţie agricolă, fiind considerată o plantă premergătoare foarte bună, deoarece are o perioadă de vegetaţie relativ scurtă, favorizând realizarea, în condiţii optime, a lucrărilor pentru pregătirea patului germinativ a culturii ce urmează.

2. Însuşiri morfologice şi fiziologice

Înfrăţirea constituie particularitatea biologică cea mai importantă a grâului. În cazul grâului de toamnă, această însuşire se declanşează la 15-20 zile de la răsărire şi continuă până la scăderea temperaturii sub 50C. În timpul unor ierni cu temperaturi mai ridicate , înfrăţirea poate continua dar fraţii formaţi un ajung la fructificare.

Perioada de timp de la răsărire şi până la intrarea în iarnă este considerată o perioadă de adaptare a grâului la temperaturi scăzute, realizându-se, astfel, procesul de călire care constă în acumularea (mai ales în celulele de la baza coletului) de substanţe de rezervă, formate din zaharoză, glucoză şi levuloză.

Procesul de acumulare a zaharurilor durează 15-20 zile, influenţează creşterea rezistenţei grâului la temperaturile scăzute din timpul iernii, care asociat cu mărirea concentraţiei sucului celular, se poate ajunge până temperaturi de –200C....-230C, la nivelul nodului de înfrăţire.

În timpul iernii, numită şi perioada de criptovegetaţie, au loc o serie de procese fiziologice, cum sunt: absorţia azotului, transformarea şi utilizarea acestuia în procesele morfologice, desfăşurarea procesului de fotosinteză prin creşterea conţinutului de substanţe organice (acidul ascorbic).

Primăvara, după dezgheţarea solului, plantele îşi intensifică funcţiile vitale şi începe procesul de regenerare a grâului, rolul cel mai important în acest proces îl au rezervele de azot acumulate de plantă în timpul iernii.

În cazul grâului de toamnă se disting două perioade: perioada vegetativă şi perioada generativă. Trecerea de la perioada vegetativă la cea generativă se realizează în perioada de toamnă-începutul iernii, iar procesul se numeşte vernalizare sau iarovizare.

Organogeneza la grâul de toamnă cuprinde 12 etape, de la stadiul de apex vegetativ şi până la maturizarea deplină.

Înfloritul grâului începe la 3-4 zile după înspicare, iar perioada de înflorire este de 3-5 zile.

Numărul de spiculeţe într-un spic este determinat atât de factorii genetici şi de mediu, cât şi de cei tehnologici, mai ales de nivelul de nutriţiei minerale.

Un spic de grâu cuprinde între 15-40 boabe, iar greutatea boabelor într-un spic variază între 0,8-1,3 g.

3. Sistematică şi soiuri

Grâul face parte din ordinul Graminalis, familia Gramineae, genul Triticum. Acest gen cuprinde numeroase specii diploide, tetraploide şi hexaploide, din care două sunt mai importante: grâul comun (Triticum aestivum ssp vulgare), care ocupă 90% din suprafaţa cultivată cu grâu şi grâul durum sau arnăut, sau tare (Triticum durum sau Triticum turgidum conv. Durum), care se foloseşte pentru prepararea pastelor făinoase.





În ţara noastră au fost create numeroase soiuri de grâu, cu particularităţi agrobiologice şi tehnologice diferenţiate, ceea ce face posibilă extinderea culturii în toate zonele favorabile. Dintre soiurile de grâu de toamnă se pot evidenţia: Alex, Apullum, Dropia, Eliana, Magistral, Rapid, Romulus, Rubin, Turda 95, iar din soiurile de grâu durum: Durom, Pandur, Rodur.

4. Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie

În general, grâul are cerinţe relativ scăzute faţă de temperatură. Astfel, la temperaturi de 15-180C răsărirea plantelor are loc în numai 4-5 zile. Înfrăţirea grâului se realizează la temperaturi mai scăzute, de 8-100C.

În perioada de iarnă, în funcţie de soi, grâul rezistă până la temperaturi de –200C, la nivelul nodului de înfrăţire. În cazul în care grâul a intrat în iarnă fără să parcurgă perioada de călire, rezistenţa la temperaturile scăzute scade foarte mult.

În timpul perioadei de vegetaţie cerinţele grâului faţă de temperatură cresc: până la alungirea paiului sunt favorabile temperaturile de 8-100C, iar până la înspicare temperatura optimă de creştere şi dezvoltare este de 15-180C. Înflorirea, polenizarea şi fecundarea se desfăşoară normal la temperaturi în jur de 100C, noaptea şi 23-250C ziua.

Umiditatea are un rol important în realizarea unor producţii ridicate la grâu. În acest sens, pe întreaga perioadă de vegetaţie, grâul are nevoie de cel puţin 225 mm precipitaţii, repartizate cât se poate de uniform. Seceta de toamnă, după semănatul grâului, are o influenţă directă asupra producţiei, mai ales dacă la aceasta se asociază şi un nivel scăzut de precipitaţii din timpul iernii.

Primăvara, pe măsură ce înaintează în vegetaţie, cerinţele grâului faţă de umiditate cresc. Insuficienţa umidităţii influenţează negativ întregul proces de organogeneză, iar în final asupra formării organelor generative.

Seceta atmosferică şi temperaturile ridicate din perioada înspicării şi umplerii bobului, creează un dezechilibru fiziologic în circuitul apei în plantă (nivelul transpiraţiei depăşeşte nivelul absorbţiei), ceea ce face ca bobul să-şi înceteze dezvoltarea, să-şi reducă greutatea, rămânând şiştave.

Reducerea fenomenului de „şiştăvire a grâului” care apare mai ales în zonele cu climat secetos, se poate realiza prin introducerea în cultură de soiuri precoce, care ajung la maturitate înainte de apariţia condiţiilor nefavorabile.

Solurile lutoase şi lutoargiloase, cu fertilitate naturală ridicată sunt cele mai potrivite pentru cultura grâului. Solurile cu exces de umiditate sau cele uşoare, foarte permeabile, nu sunt potrivite pentru grâu. Limitele optime de pH sunt de 6-7,5, iar în condiţiile solurilor mai acide sau alcaline se impune lucrarea de cercetare a pH-ului prin amendare.

Din punct de vedere al tipului de sol, grâul realizează cele mai mari producţii pe solurile cernoziomice şi brun roşcate.

5. Zonele de cultivare

Ţinând seama de cerinţele faţă de factorii de vegetaţie, zonele cele mai favorabile pentru cultura grâului sunt: Câmpia Dunării, Câmpia de Vest, Câmpia Transilvaniei şi partea de N-E a Moldovei.

Grâul de toamnă poate fi cultivat în ţara noastră în următoarele condiţii: în condiţii foarte favorabile pe 19,5% din suprafaţa arabilă, favorabile pe 70,4% şi puţin favorabile pe 7,2% (BÂLTEANU şi colab., 1990).

Deoarece, resursele termice şi hidrice sunt la nivelul optim pentru cultura grâului, în cea mai mare parte a zonelor de cultură din ţara noastră, producţia de grâu este influenţată cel mai mult de gradul de fertilitate naturală a solului şi de măsurile tehnologice ce se aplică pentru îmbunătăţirea acestei fertilităţi.

6. Tehnologia de cultivare

Rotaţia

Cele mai bune plante premergătore pentru grâu sunt: leguminoasele anuale (soia, mazărea, fasolea) şi perene (lucerna, trifoiul, ghizdeiul), rapiţa, cartoful timpuriu, floarea soarelui şi hibrizii de porumb timpurii. Culturile târzii de toamnă (sfecla de zahăr sau furajeră, hibrizii târzii de porumb) sunt mai puţin indicate ca plante premergătoare.

Se interzice cultura grâului pe terenurile infestate de boli transmisibile (tăciunele, mălura), pe cele tratate cu erbicide triazinice remanente, sau pe cele cultivate cu cereale păioase mai mult de un an.

Grâul este considerat o bună plantă premergătoare pentru aproape toate culturile agricole din ţara noastră.

Lucrările solului

Arătura se va executa cu plugurile în agregat cu grapa stelată şi se va încheia cu două săptămâni înainte de semănat: în zonele de nord până la 10 septembrie, iar în zonele de sud până la 25 septembrie. Adâncimea de arat este de 20-22 cm pe solurile uşoare şi de 22-25 cm pe solurile grele.

Pregătirea patului germinativ se realizează prin lucrări cu grapa cu discuri, imediat înaintea semănatului.

Fertilizarea

Gunoiul de grajd, se aplică în doză de 20 t/ha, direct culturii de grâu pe solurile argiloase sau plantei premergătoare pe celelalte soluri.

Fertilizarea minerală se foloseşte în funcţie de gradul de fertilitate a solurilor (Tabelul3.6) (OANCEA, 1998).

Tabelul 3.6
Dozele de îngrăşăminte chimice aplicate la cultura grâului


 


Epoca de aplicare: gunoiul de grajd, îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se vor aplica sub arătura adâncă, iar îngrăşămintele complexe la pregătirea patului germinativ; îngrăşămintele azotate se aplică în proporţie de 50% înainte de semănat, iar diferenţa în timpul iernii, pe sol îngheţat, sau la desprimăvărare, până la jumătatea lunii martie.

Fertilizarea fazială (îngrăşăminte foliare cu macro şi microelemente) asociate cu combaterea chimică a buruienilor sau a bolilor şi dăunătorilor, aduce sporuri eficiente la producţia de grâu.

Sămânţa şi semănatul

Indici de calitate ai seminţelor: puritatea minimă de 98%, germinaţia minimă 90%.

Densitatea: 500-600 boabe germinabile/m2, sau 30-40 boabe germinabile/metru liniar.

Distanţa între rânduri: 12,5 cm

Adâncimea de semănat: 4-5 cm pe solurile grele şi 5-7 cm pe solurile uşoare.

Norma de semănat. 250-300 kg/ha.

Epoca de semănat: 15-30 septembrie în zonele colinare şi submontane şi 1-15 octombrie în zonele de câmpie.

Lucrările de întreţinere

Tăvălugitul după semănat este necesar când grâul se seamănă după plante ce se recoltează târziu sau când umiditatea solului este scăzută.


Combaterea buruienilor se efectuează prin respectatrea tuturor lucrărilor agrotehnice şi fitotehnice sau prin aplicarea de erbicide, în funcţie de gradul de îmburuienare şi structura speciilor de buruieni:

● pentru combaterea buruienilor din familia Cruciferae (Sinapsis arvensis, Raphanus raphanistrum, Soncus arvensis, Cirsium arvense, etc.) se pot aplica următoarele erbicide: SDMA (2 l/ha) sau Dicotex (2 l/ha). Epoca de aplicare: primăvara, când buruienile sunt în faza de rozetă şi plantele de grâu în faza de înfrăţire, iar temperatura aerului să fie de peste 150C;

● în combaterea buruienilor mai rezistente la erbicidele pe bază de 2,4-D (Convolvulus arvensis, Galium sp., Matricaria sp., Polygonum sp., Stelaria media, Anthemis sp.) se pot folosii: Lontrel 418C (4-5 l/ha), Logran D (1,5 kg/ha), Granstar (20-25 g/ha), Glean (20-30 g/ha), Oltisan (1 l/ha), Icedin forte (2 l/ha).

Datorită remanenţei de lungă durată, în cazul tratamentului cu erbicidul Glean, după grâu nu se vor semăna specii sensibile la acest erbicid (floarea soarelui, sfecla de zahăr, sfecla furajeră). Epoca de aplicare: când temperatura aerului este de peste 120C, plantele de grâu se găsesc în faza de înfrăţire-începutul formării primului internod, iar buruienile în faza de rozetă;

● speciile de buruieni monocotiledonate, iarba vântului (Apera spica venti) şi odosul (Avena fatua), se pot combate cu erbicidele: Puma super (1 l/ha), Assert (2-3 l/ha), Avenge (4-5 l/ha), Dicuran (2-3 kg/ha). Epoca de aplicare: primăvara, când plantele de grâu sunt în faza de înfrăţire-până la primul internod, iar buruienile până la începutul înfrăţirii.


Combaterea bolilor se efectuează prin respectarea măsurilor agrotehnice (rotaţie, lucrările solului, epoca de semănat, densitate, etc.) şi prin aplicarea unor substanţe chimice:

● pentru combaterea bolilor transmisibile prin seminţe (tăciune, mălură), se recomandă tratarea acestora cu: Prelude SP (2 l/t), Tiramet 60 PTS (3 kg/t), Vincit P (2 kg/t), Vitavax 200 (2 kg/t), sau Tirametox (3 kg/t), care distruge şi unii dăunători;

● în timpul vegetaţiei, pentru combaterea unui complex de boli (fuzarioză, făinarea, septorioza, etc), se pot aplica: Miraje (1 l/ha), Tilt 250 EC (0,5 l/ha), Bayleton 250 EC (0,5 kg/ha).


Combaterea dăunătorilor se efectuează în funcţie de specia dăunătoare:

● combaterea ploşniţelor cerealelor se face cu: Sinoratox (3l/ha) sau Dimevur (3 l/ha);

● combaterea gândacului ghebos se face cu Lindatox 3 sau PEB Lindan (25 kg/ha);

● distrugerea gândacului bălos al ovăzului, care atacă şi grâul, se poate efectua cu : Sinoratox (3 l/ha), Carbetox (3 l/ha), Onefon 80 (1,2 kg/ha).

În funcţie de nivelul precipitaţiilor, irigarea constituie o măsură eficientă şi se aplică astfel: o udare pentru răsărire şi 1-2 udări în timpul vegetaţiei, cu o normă de udare de 500-600 m3/ha apă.

Recoltarea

Pentru evaluarea producţiei se poate folosi următoarea formulă:

P (kg/ha) = Nr. mediu spice/m2 x Nr. mediu boabe în spic x MMB
100

Recoltarea se efectuează mecanizat în totalitate, cu combinele de recoltat cerealele păioase, în faza de coacere deplină, când umiditatea boabelor este cât mai aproape de 14%.

Durata optimă a recoltării grâului este de 5-7 zile în zonele mai secetoase (de câmpie) şi 7-9 zile în zonele mai umede (colinare).

În funcţie de soiul folosit, paiele reprezintă 55-65% din recolta totală a părţii aeriene.

Producţii potenţiale

În condiţii optime de tehnologie şi de favorabilitate cât şi de capacitatea de producţie a soiurilor, producţia de boabe variază în limita foarte largi: 3000-10000 kg/ha.