Laptele românesc: scump la muls, ieftin la vândut

Ce şanse au în continuare fermierii? Din ce costuri mai pot ei să taie? Cum văd crescătorii redresarea zootehniei autohtone? La aceste întrebări ne-au răspuns fermieri ori reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale, oameni care se lovesc zilnic de problemele zootehniei autohtone.

Rentabilitatea, numai cu lapte scump se ţine

Conform unor opinii, în conjunctura actuală a pieţei, crescătorii de bovine nu au la îndemână decât o singură alternativă pentru a ţine costurile sub control: să vândă laptele mai scump.

În opinia lui Costel Caraş, preşedinte executiv Asociaţia Holstein RO, în 2011, comparativ cu anul trecut, costurile de întreţinere a animalelor au crescut cu circa 40 la sută. „Cheltuielile sunt mai mari în principal din cauza porumbului, al cărui preţ, după cum se ştie, a explodat. Per ansamblu, conform calculelor mele, costurile la bovine au crescut cu 40 la sută”, susţine Costel Caraş.

În schimb, preţul laptelui nu a mai suferit modificări de circa trei ani de zile. „Despre preţul laptelui în fermă vă spun sigur că, în special în zona noastră, dar şi din ceea ce cunosc eu, acesta e acelaşi ca şi în urmă cu trei ani. Laptele costă în jur de 1,3-1,4 lei litrul. Asta în cazuri fericite, deoarece există ferme care livrează lapte la 1 leu litrul ori chiar sub 1 leu”, explică Costel Caraş.

În ceea ce priveşte posibilele căi de limitare a costurilor, Costel Caraş este ferm: „Eu nu cred că există căi de reducere a cheltuielilor, ţinând cont de faptul că noi trebuie să avem o anumită calitate a laptelui, după standardele internaţionale.

Pur şi simplu, singura cale de rentabilizare este creşterea preţului laptelui. Crescătorii de animale sunt obligaţi să mărească producţia de lapte şi să găsească soluţii mai bune de valorificare a laptelui”, afirmă Costel Caraş.

Furaje proprii, costuri mai mici

Fără producerea de furaje în regie proprie, crescătorii sunt sortiţi, din start, eşecului. Concurenţa din ziua de astăzi obligă fermierii să se ridice la anumite standarde. Ioan Urda, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Bovine din Satu Mare, consideră că, faţă de 2010, costurile de întreţinere la bovine s-au majorat cu circa 15-20 la sută.

„Cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor o au furajele, care reprezintă aproximativ 70 la sută. Explicaţia este simplă: costurile de întreţinere au crescut din cauza majorării preţurilor la furaje. Vorbim de o creştere, în medie, cu 15-20 la sută. Tărâţele, de exemplu, sunt mai scumpe cu 10-15 la sută în 2011, faţă de 2010, iar şroturile de floarea-soarelui s-au scumpit cu 20 la sută în aceeaşi perioadă”, susţine Ioan Urda.

În 2010, în judeţul Satu Mare, spune Ioan Urda, fermierii au livrat lapte către procesatori la preţuri cuprinse între 1 şi 1,3 lei/litru, în funcţie de cantitate şi calitate. În prezent preţurile se situează în jurul a 1,3 lei/litru de lapte.

Ioan Urda apreciază că o cale eficace de reducere a costurilor cu întreţinerea bovinelor este producerea de furaje în regie proprie. „Se pot produce silozuri de cereale, fapt care ar reduce semnificativ din costuri.

Problema este însă faptul că, pentru a face acest lucru, trebuie să dispui de o exploataţie mai mare, altfel nu merită efortul. Din păcate, o mare parte a fermelor din România nu dispun de posibilităţi materiale pentru a face însilozări”, afirmă Ioan Urda.

Reprezentantul crescătorilor de bovine din Satu Mare consideră că, pentru a putea atinge un anumit nivel de performanţă, o exploataţie de animale ar trebui să îndeplinească obligatoriu câteva condiţii esenţiale.

„În primul rând, părerea mea este că doar la fermele de cel puţin 15-20 de capete de animale, putem vorbi de rentabilitate şi performanţă. Apoi, un alt element esenţial este terenul aferent deţinut de ferma de animale, care ar trebui să fie de cel puţin 30 de hectare, fie că este teren în arendă ori teren în proprietate.

Astfel de lucruri ar trebui să fie reglementate inclusiv legislativ, deoarece reprezintă modalităţi prin care se poate face performanţă. Cred că astăzi a devenit aproape imposibil să obţii rezultate economice bune cu ferme mici, fără teren, fără utilaje şi fără prea mari resurse financiare”, susţine Ioan Urda.

„Motorina ne termină”

Singura cheltuială pe care nici un fermier din România nu o poate controla, în nici un fel, este motorina.

În opinia lui Iacob Boca, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Taurine din Mureş, cheltuielile de întreţinere la bovine au crescut galopant în ultima perioadă. „Creşterea costurilor, galopantă după mine, se datorează în primul rând majorării preţurilor la carburanţi şi la furaje.

În timp ce la furaje, să spunem, mai putem avea un control, prin producerea acestora în regie proprie, în privinţa motorinei nu mai putem face absolut nimic. Este groaznic ceea ce s-a întâmplat cu preţul motorinei.

În timp ce fermierii europeni sunt protejaţi, beneficiind de subvenţii, pe noi preţul carburanţilor ne termină pur şi simplu”, susţine Iacob Boca.

În ceea ce priveşte preţul laptelui, reprezentantul fermierilor din Mureş susţine că în ultima vreme acesta se află într-o uşoară creştere. „Semnale recente indică o creştere de preţ la lapte. După părerea mea, cred că 1,5 lei pentru litrul de lapte s-ar apropia de un preţ real. Depinde şi de capacitatea de negociere şi de calitate”, afirmă Iacob Boca.

Modelul fermierilor europeni

Reprezentantul crescătorilor din Braşov spune că fermierii ar putea fi susţinuţi de stat prin luarea unor măsuri fiscale, aşa cum se întâmplă în unele ţări europene. Ioan Cristolovean, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine din Judeţul Braşov, apreciază că, în general, costurile de întreţinere a bovinelor au crescut în 2011 faţă de 2010 cu circa 20-25 la sută.

„Ponderea cea mai mare a cheltuielilor o reprezintă, după cum ştim, furajele. Crescând preţul furajelor, au fost majorate şi costurile de întreţinere. La furaje trebuie să mai adăugăm motorina, curentul electric, medicamentele, forţa de muncă, care au crescut şi ele. Problema este că în timp ce costurile au crescut, preţul laptelui bate pasul pe loc.

În zona noastră, litrul de lapte pleacă din fermă cu 1,1-1,35 de lei litrul. Asta ca să nu vă spun de acei fermieri care nu şi-au mai încasat banii pe laptele livrat de circa patru, cinci luni”, spune Ioan Cristolovean.

Liderul fermierilor din Braşov este de părere că, în prezent, singura modalitate de reducere a cheltuielilor este subvenţionarea motorinei cu 50 la sută. „Eu cred că fermierii pot fi ajutaţi de stat într-un singur mod: prin subvenţionarea motorinei cu 50 la sută, aşa cum e în Vest.

Sigur că ar mai fi şi alte căi, cum e scăderea TVA de la 24 la 5 la sută şi scăderea impozitului pe profit. Cel mai uşor de realizat ar fi însă subvenţionarea motorinei.

Dacă vrem să susţinem agricultura nu trebuie să facem altceva decât să ne uităm cum procedează celelalte ţări din Uniunea Europeană, este foarte simplu”, explică Ioan Cristolovean.

Priceperea şi pasiunea taie din costuri

Alexandru Tăşedan, fermier din Curtici, judeţul Arad, care administrează o fermă de 52 capete de bovine, încearcă să-şi ţină costurile sub control prin două modalităţi: producerea de furaje în regie proprie şi colaborarea cu o companie specializată pe comercializarea de produse concentrate.

„Eu mă aprovizionez cu concentrate de la o companie din Ungaria, care îmi oferă produse personalizate, adaptate exact la specificul animalelor din ferma mea. Plătesc 0,2 lei pe kilogramul de concentrate.

Chiar dacă preţurile sunt poate mai mari decât la alte firme, eu sunt mulţumit de rezultate şi consider că merită”, ne mărturiseşte Alexandru Tăşedan.

Arădeanul spune că producerea de furaje pe terenul propriu l-a protejat de efectele negative ale majorării preţurilor la cereale. „Deţin 28 de hectare de teren, astfel încât îmi pot produce necesarul de cereale pentru furajarea animalelor.

De asemenea, noi ne producem tot în regie proprie silozurile de grâu, lucernă şi porumb. Beneficiem şi de toate utilajele necesare, astfel că pot spune că reducem la minim cheltuielile de întreţinere a animalelor”, declară Alexandru Tăşedan.

În ceea ce priveşte aspectele medicale, fermierul susţine că, fiind de profesie tehnician veterinar, reuşeşte ca şi la acest capitol să aibă cele mai mici costuri posibile: „Fiind tehnician veterinar, vă daţi seama, mă ocup personal de aproape tot ce înseamnă supravegherea şi tratamentul animalelor”, afirmă Alexandru Tăşedan.

În afara cheltuielilor clasice, să spunem aşa, mai există o categorie de costuri care sunt necesare pentru confortul, sănătatea şi productivitatea animalelor. „Pe timpul verii, când ne confruntăm cu temperaturi mari sunt nevoit să folosesc ventilatoarele, deci cheltuielile sunt mai mari.

În caz contrar, vacile devin stresate şi scade producţia de lapte, dar pot surveni şi anumite boli”, completează fermierul.

Alexadru Tăşedan declară că ultimul calcul de rentabilitate făcut în cazul fermei sale a scos în evidenţă faptul că producerea unui litru de lapte costă 0,98 de lei. Acelaşi litru, fermierul îl vinde ulterior cu 1,97 lei.

Teoretic, diferenţa ar trebui să reprezinte câştigul său. „Matematic, produc litrul de lapte cu 0,98 lei, incluzând aici toate cheltuielile, începând de la furajare, energie, medicamente etc. Apoi, laptele îl vând cu 1,97 de lei. În realitate, mai intervin şi alţi factori, dar în final activitatea unui crescător ar trebui să fie rentabilă...”, mărturiseşte arădeanul.

În loc de concluzie

Devine din ce mai evident că, actualmente, pentru a fi rentabilă, o exploataţie de animale trebuie să îndeplinească anumite condiţii de bază: să dispună de terenul aferent activităţii zootehnice, să-şi producă furaje în regie proprie, să fie utilată corespunzător.

La aceste condiţii se mai adaugă câteva cerinţe care ţin mai degrabă de profesionalismul administratorului, începând de la a gestiona adecvat valorificarea laptelui până la operaţiunile de achiziţii dintr-o fermă. Practic, managerul fermei (fie că suntem în situaţia unei ferme mici ori a unei ferme mari) trebuie să obţină costuri de producţie cât mici, fără a renunţa însă la calitate.

Drama fermierului român constă în faptul că, în aproape orice moment, procesatorul poate găsi un alt furnizor, mai „bun” ( a se citi „mai ieftin!”) , din ţară ori din străinătate.