Vaccinurile şi vaccinarea - despre o carte care dezinformează cititorii!

 
 
12345
Medicina Veterinara,11 May 2011 - 14:00,3 comentarii
Cartea „Vaccinarea: Eroarea medicală a secolului, pericole şi consecinţe”, la ...

Nu am crezut că va trebui sa revin asupra importanţei vaccinurilor şi a vaccinării, după ce am scris articolul: Care este viitorul vaccinurilor?, publicat în două numere consecutive în Revista Ferma (nr.4 şi 5 din 2005). Dar, între timp, a fost tradusă din limba franceză şi publicată în limba română cartea „Vaccinarea: Eroarea medicală a secolului, pericole şi consecinţe”, la editura Excalibur (Bucureşti, 2007)



Autorul cărţii, Louis de Brouwer, pretinde că este specialist în biologie, homeopatie, ecologie, medicină, vicepreşedinte la Liga pentru abolirea vivisecţiei şi autor a 12 lucrări „ştiinţifice”, dintre care: „Arta de a rămâne tânăr”, „Dosarul negru al medicamentelor de sinteză”, „Această care ne ucide” şi altele de acest fel.

Apariţia cărţii în colecţia „Dezvăluiri medicale cutremurătoare” poate fi justificată doar prin aceea că şochează prin minciuni şi calomnii de neînchipuit, cu scopul de a produce dezinformare şi derută printre cititorii neavizaţi, cu îndemnul de renunţare la medicina alopată, la progresele imunologiei şi revenirea la medicina naturistă.

 

Fără fundamente ştiinţifice

Cartea este lipsită de argumentaţie ştiinţifică şi se bazează pe negarea valorii experimentelor, prin invocarea unor articole din presa vremii („Epoca de aur a microbiologiei”, dintre anii 1850 şi 1900), când a avut loc descoperirea agenţilor patogeni pentru mai multe boli infecţioase ale omului şi ale animalelor şi au fost puse bazele imunologiei.

Autorul, care nu a publicat nici măcar o singură lucrare cu caracter experimental, nu numai că se îndoieşte de importanţa vaccinării, dar neagă şi meritele unei întregi pleiade de binefăcători ai umanităţii, care au fost răsplătiţi prin lucrări artistice monumentale şi titluri onorifice (nume de străzi şi oraşe) în întreaga lume.

Astfel, sunt puse la îndoială meritele medicului englez Edward Jenner (1749-1823), care a demonstrat în anul 1798 că persoanele care au contractat variola vacilor (numită vaccina, deoarece în limba latină: vacca = vacă şi vaccinus = adjectiv, „de vacă”) devin rezistente faţă de variola specifică omului care era deosebit de gravă (vărsatul negru).

În urma acestei descoperiri oamenii au început să fie „vaccinaţi”, adică îmbolnăviţi cu material patologic provenit de la vaci cu variolă, după care făceau o crustă la locul de infecţie cu virusul variolei vacilor şi deveneau imuni faţă de variola specifică omului.

În cartea analizată în prezentul articol, Louis de Brouwer îl prezintă pe Jenner ca pe un „profet” al răului, cu sublinierea că era „medic, fără a fi biolog”. A spune că un medic nu este biolog denotă o carenţă gravă de cultură medicală şi biologică.

Un alt titan al ştiinţei, aflat în vizorul distructiv al cărţii, este Louis Pasteur (1822-1895), descoperitorul unui număr mare de specii de microorganisme (dintre care unele îi poartă azi numele: genul-Pasteurella) şi a unei metode de conservare a alimentelor (numită azi pasteurizare).

Dar meritul principal al lui Pasteur îl reprezintă demonstraţia că bolile infecţioase sunt produse de microorganisme, care pot fi crescute, studiate şi o parte din acestea pot servi pentru prepararea de vaccinuri, ceea ce deschide o nouă eră, caracterizată prin trecerea de la vaccinarea empirică, cu aplicabilitate la o singură boală (variola), la aplicarea mai largă în prevenirea şi combaterea unor boli grave ale omului şi ale animalelor.

Încununarea operei lui Pasteur a fost prepararea primului vaccin contra antraxului, în 1881, şi a celui antirabic, aplicat pentru prima dată la om în anul 1885, vaccinuri care au înlăturat teroarea pericolului mortal pe care îl reprezentau aceste boli transmisibile de la animale la om.

Cu toate acestea, Louis de Brouwer îl descrie pe Pasteur astfel: „chimist mediocru, fals biolog şi câtuşi de puţin medic”, un „geniu al trişării, al plagiatului, al trucării statisticilor” şi îi reproşează că Institutul Pasteur a devenit sediul „bisericii vaccinării“, în care adepţii teoriei microbiene a bolilor (numiţi „preoţi“ şi „misionari“) au „convertit“ corpul medical la „noua dogmă”.

A-i reproşa lui Pasteur că nu era medic este un gest de ignoranţă şi răutate prostească, din moment ce microbiologia şi imunologia nu existau ca ştiinţă şi nu se studiau la facultăţile de medicină la acea dată. În schimb, autorul ignoră cu bună ştiinţă faptul că Pasteur a fost ales membru al Academiei de Medicină din Paris (1873).


Ce anume doare? De ce apariţia cărţii îngrijorează?

Este trist şi supărător faptul că orice stupizenie poate fi îmbrăcată în coperte frumoase, cu titluri şocante şi difuzată pentru „informarea” celor însetaţi de cunoaştere. În acelaşi timp, este păgubitor efectul dezinformării, care „prinde” mai repede, decât studiul sistematic al conceptelor ştiinţifice, adeseori îmbrăcate într-o terminologie care îi exclude pe cei neiniţiaţi.

Prea mulţi medici veterinari şi umani din ţara noastră, de regulă dintre cei tineri, care nu au ajuns să cunoască dezastrele provocate de o serie de epidemii lichidate tocmai prin vaccinare (difteria, poliomielita, variola), au îmbrăţişat deja ideea inutilităţii vaccinurilor şi se declară gata să dea o lovitură „cârdăşiei farmaco-medico-politice, care dezinformează publicul şi predică vaccinarea doar pentru a profita financiar”.

Este regretabil că editurile, interesate doar de câştigul financiar, îşi declină responsabilitatea, de parcă ar vinde castraveţi pe care nu au apucat să-i guste.

Este nedrept şi dureros că prin ideile propagate sunt puse în umbră cercetările minuţioase şi extrem de valoroase ale unui număr foarte mare de oameni de ştiinţă din întreaga lume, printre care şi cele ale savantului român dr. Victor Babeş (coautoral primului tratat de microbiologie din lume, descoperitor a peste 40 de agenţi patogeni) şi este denigrată producţia ştiinţifică şi contribuţia la bunăstarea omenirii a numeroase institute de cercetări, inclusiv cele ale Institutului Cantacuzino şi ale Institutului Pasteur din Bucureşti, care au salvat viaţa unui număr imens de oameni şi animale.


Ce se poate reproşa vaccinurilor şi vaccinării?

Este adevărat că numeroase vaccinuri aflate în uz nu sunt perfecte: nu asigură o imunitate protectoare la toţi indivizii; adeseori previn doar exprimarea clinică a bolii şi nu elimină agentul patogen din organism; produc unele reacţii adverse (locale, sistemice, tardive, la distanţă). Cu toate acestea, acceptarea vaccinărilor profilactice este aproape unanimă în rândul specialiştilor.

Teama, uneori chiar panica, generate de unele reacţii adverse, pot fi evitate prin informarea corectă şi convingătoare a populaţiei, astfel încât, având toate elementele, adulţii să poată decide, pentru ei, pentru persoanele tutelate şi pentru animale, oportunitatea vaccinării, în perfectă cunoştinţă de cauză. Nu numai vaccinurile pot genera efecte adverse, ci şi numeroase medicamente.

Efecte adverse deosebite prezintă mai ales terapia cu alfainterferon, cu citostatice, cu virulicide (în HIV/SIDA, viroze) etc. Există un capitol de patologie umană şi veterinară, numit iatropatie, care defineşte stările patologice produse prin doze, căi de administrare sau asocieri nepotrivite de medicamente.

Studiul cauzelor care generează efectele adverse după vaccinare trebuie continuat şi aprofundat, chiar şi după brevetarea şi omologarea unui vaccin. Aceasta presupune costuri dar reprezintă şi o investiţie necesară pentru progresul medicinii.


SE POATE RENUNŢA LA VACCINARE?

Refuzul vaccinării oamenilor şi a animalelor este posibil, legal şi reprezintă un drept al persoanei, care însă generează consecinţe. Atâta timp cât majoritatea (peste 95%) indivizilor dintr-o colectivitate (oameni, animale) sunt vaccinaţi pentru o anumită boală, sustragerea de la vaccinare a unui număr restrâns de indivizi, din motive medicale sau din alte considerente, poate să nu fie urmată de apariţia bolii, deoarece prin vaccinarea majorităţii celor expuşi la infecţie se creează o imunitate de cohortă, care limitează mult circulaţia agentului patogen.

Dar nevaccinarea unei părţi importante din populaţia receptivă expusă poate genera izbucnirea a numeroase focare de boală care apoi fuzionează, rezultând epidemii. Circulaţia extinsă a agenţilor patogeni, de la un individ la altul, poate să ducă la exacerbarea virulenţei agenţilor patogeni, care prin pasaj succesiv devin mai patogeni, adică apţi să declanşeze boala cu doze mai mici, chiar şi la indivizi care în alte împrejurări ar putea fi rezistenţi la infecţie.

Din aceste motive, în numeroase ţări anumite vaccinări sunt obligatorii, avându-se în vedere că dreptul unui individ de a refuza imunizarea proprie poate însemna şi „dreptul” de a contribui la difuzarea agenţilor patogeni sau la creşterea virulenţei microbilor pentru populaţia receptivă.


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Vaccinurile şi vaccinarea - despre o carte care dezinformează cititorii!
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Vaccinurile şi vaccinarea - despre o carte care dezinformează cititorii!
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie de imagini

 

3 ComentariiCOMENTEAZA

anonim, 08-Mar-2012 23:47:36
Esti un(o) tampit(a)!...
"organismul nostru nu e proiectat sa se hraneasca cu carne si cu produse de origine animala" - cum explici faptul ca corpul uman este in imposibilitatea de a-si sintetiza 8 aminoacizi si alti cativa acizi grasi, singura sursa fiind hrana de origine animala. Intradevar o alimentatie preponderent formata din produse de origine animala duce, in timp, la dereglari metabolice si in cele din urma la imbolnavire, ca de altfel ca si orice exces. Refuzul vaccinarii inseamna o inconstienta majora datorata lipsei de cunostinte minime in ceea ce priveste sanatatea proprie.
anonim, 15-Jan-2012 18:31:57
vaccinarea...
Fiecare are creier ca sa judece, vaccinarea e o prostie , de fapt e bine gandita "de marii cercetatori si oameni de stiinta" dar sunt multe studii care se fac pe copii si oameni nevaccinati care arata clar ca au un sistem imunitar mult mai puternic decat cei vaccinati. "cocteilurile" de vaccin care se administreaza azi copiilor e un genocid cu acordul sarmanilor parinti. Si despre o alimentatie strict vegetariana se spun o sumedenie de tampenii (nu pro ci contra) dar totusi exista oameni care sunt vegetarieni (si nu au treaba cu doctorii....ar falimenta doctorii daca multi ar fi vegetarieni)....fiindca organismul nostru nu e proiectat sa se hraneasca cu carne si cu produse de origine animala, dar "marii cercetatori" explica imposibilitatea acestui stil de viata sanatos......fiecare alege, depinde de fiecare cat e de inteligent sa aleaga informatia corecta "majoritatea gressete" si minoritatea normal ca nu e bagata in seama. In final toti aveam o viata....cum o traim si cum ne chinuim pana murim de noi depinde.
anonim, 29-Dec-2011 09:52:53
Replică...
Comentariul Domnului Prof.dr.Mihai Decun este o dovadă certă a atitudinii omului de ştiinţă autentic faţă de o publicaţie maladivă, apărută cu îngăduinţa condamnabilă a celor care propagă inepţiile unor indivizi ce se consideră înreptăţiţi să calce în picioare contribuţiile ştiinţifice ale generaţiilor ce au luptat pentru promovarea celor mai eficiente metode de profilaxie şi combatere a bolilor ce au produs adevărate dezastre asupra sănătăţii oamenilor şi animalelor. Felicitări Domnule profesor! Păcat că, sunt tot mai puţini cei care iau atitudine corectă faţă de impostori, dar care nu uită nicio clipă să-i blameze pe cei cu adevărat valoroşi şi oneşti. Tr.Enache
 
ADAUGA COMENTARIUL TAU
 
 

Articole corelate

Sindromul cu tulburări de...
Medicina Veterinara, 08 Jan 2010 - 16:00,1 comentarii

Sindromul cu tulburări de reproducţie şi respiratorii la suine (PRSS) este o boală infectocontagioasă de natură... [ continuare ]

Sfârşitul iernii în...
Zootehnie, 11 Mar 2010 - 14:00,2 comentarii

Iepurele de casă este un animal deosebit de sensibil la orice modificare de mediu. Echilibrul neuro-endocrin este cel... [ continuare ]

Măsuri de sezon în...
Medicina Veterinara, 08 Sep 2010 - 16:00,0 comentarii

Aşa cum ne-am obişnuit deja, în ultima vreme, am fost adesea bombardaţi de numeroase informaţii privind... [ continuare ]

CARE ESTE VIITORUL...
Medicina Veterinara, 07 Dec 2010 - 14:00,0 comentarii

Profilaxia bolilor infecţioase la animale în ţările est - europene s-a bazat în foarte mare măsură pe... [ continuare ]

CARE VA FI VIITORUL...
Medicina Veterinara, 05 Jan 2011 - 15:00,1 comentarii

Profilaxia bolilor infecţioase la animale în ţările est - europene s-a bazat în foarte mare măsură pe... [ continuare ]

Medicina Veterinara

Plan de Acţiune 2011-2015...
Ludovic Cziszter , 03 Jun 2011 - 15:00,0 comentarii
Continuăm să prezentăm strategia politică a Uniunii Europene în domeniul bunăstării animale, după ce ... [ continuare ]
Vaccinurile şi vaccinarea...
Mihai Decun , 11 May 2011 - 14:00,3 comentarii
Nu am crezut că va trebui sa revin asupra importanţei vaccinurilor şi a vaccinării, după ce am scris articolul: ... [ continuare ]
Azbocimentul, un risc...
Mihai Decun , 18 Feb 2011 - 14:00,0 comentarii
Denumirea de azbest se atribuie fibrelor minerale care se extrag din zăcăminte şi care sunt grupate în două ... [ continuare ]
Agalaxia contagioasă la oi...
Viorel Herman , 15 Feb 2011 - 14:00,0 comentarii
Agalaxia contagioasă a oilor şi a caprelor (Răsfugul alb) este o boală infecţioasă produsă de Mycoplasma ... [ continuare ]
Curs on-line de bunăstare
Ludovic Cziszter , 17 Jan 2011 - 13:00,0 comentarii
În anul 2009 scriam, în revista Ferma nr. 2(69), pag. 83, despre intenţia elaborării unor cursuri de ... [ continuare ]
Cum să prevenim...
Viorel Herman , 10 Jan 2011 - 15:00,0 comentarii
În această perioadă, în efectivele de păsări, crescute în sistem tradiţional, ne confruntăm cu ... [ continuare ]
CARE VA FI VIITORUL...
Mihai Decun , 05 Jan 2011 - 15:00,1 comentarii
Profilaxia bolilor infecţioase la animale în ţările est - europene s-a bazat în foarte mare măsură pe ... [ continuare ]
Acidoza rumenală
Teodor MOŢ , 08 Dec 2010 - 14:00,0 comentarii
Reprezintă o afecţiune rumenală, acido - lactică şi histaminotoxică în cazul evoluţiei supraacute şi acute, ... [ continuare ]
Sarcocistoza - boală...
Ferma , 08 Dec 2010 - 14:00,0 comentarii
Sarcocistoza, numită şi sarcosporidioză, este o boală parazitară comună omului şi  animalelor aparţinând la ... [ continuare ]
Campylobacterioza aviară
Viorel Herman , 07 Dec 2010 - 14:00,0 comentarii
Campylobacterioza este o boală infecţioasă, întâlnită la numeroase specii de păsări, fiind produsă de bacterii ... [ continuare ]

Cele mai citite azi

 

Cele mai comentate azi

 

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
CULTURA ANULUI 2012

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?






VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Plantaţii de salcie energetică, în practică

Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă



Sistemele GPS pentru agricultură

Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern



Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice




Mai multe Tehnologii Agricole