Vaccinurile şi vaccinarea - despre o carte care dezinformează cititorii!

Autorul cărţii, Louis de Brouwer, pretinde că este specialist în biologie, homeopatie, ecologie, medicină, vicepreşedinte la Liga pentru abolirea vivisecţiei şi autor a 12 lucrări „ştiinţifice”, dintre care: „Arta de a rămâne tânăr”, „Dosarul negru al medicamentelor de sinteză”, „Această care ne ucide” şi altele de acest fel.

Apariţia cărţii în colecţia „Dezvăluiri medicale cutremurătoare” poate fi justificată doar prin aceea că şochează prin minciuni şi calomnii de neînchipuit, cu scopul de a produce dezinformare şi derută printre cititorii neavizaţi, cu îndemnul de renunţare la medicina alopată, la progresele imunologiei şi revenirea la medicina naturistă.

Fără fundamente ştiinţifice

Cartea este lipsită de argumentaţie ştiinţifică şi se bazează pe negarea valorii experimentelor, prin invocarea unor articole din presa vremii („Epoca de aur a microbiologiei”, dintre anii 1850 şi 1900), când a avut loc descoperirea agenţilor patogeni pentru mai multe boli infecţioase ale omului şi ale animalelor şi au fost puse bazele imunologiei.

Autorul, care nu a publicat nici măcar o singură lucrare cu caracter experimental, nu numai că se îndoieşte de importanţa vaccinării, dar neagă şi meritele unei întregi pleiade de binefăcători ai umanităţii, care au fost răsplătiţi prin lucrări artistice monumentale şi titluri onorifice (nume de străzi şi oraşe) în întreaga lume.

Astfel, sunt puse la îndoială meritele medicului englez Edward Jenner (1749-1823), care a demonstrat în anul 1798 că persoanele care au contractat variola vacilor (numită vaccina, deoarece în limba latină: vacca = vacă şi vaccinus = adjectiv, „de vacă”) devin rezistente faţă de variola specifică omului care era deosebit de gravă (vărsatul negru).

În urma acestei descoperiri oamenii au început să fie „vaccinaţi”, adică îmbolnăviţi cu material patologic provenit de la vaci cu variolă, după care făceau o crustă la locul de infecţie cu virusul variolei vacilor şi deveneau imuni faţă de variola specifică omului.

În cartea analizată în prezentul articol, Louis de Brouwer îl prezintă pe Jenner ca pe un „profet” al răului, cu sublinierea că era „medic, fără a fi biolog”. A spune că un medic nu este biolog denotă o carenţă gravă de cultură medicală şi biologică.

Un alt titan al ştiinţei, aflat în vizorul distructiv al cărţii, este Louis Pasteur (1822-1895), descoperitorul unui număr mare de specii de microorganisme (dintre care unele îi poartă azi numele: genul-Pasteurella) şi a unei metode de conservare a alimentelor (numită azi pasteurizare).

Dar meritul principal al lui Pasteur îl reprezintă demonstraţia că bolile infecţioase sunt produse de microorganisme, care pot fi crescute, studiate şi o parte din acestea pot servi pentru prepararea de vaccinuri, ceea ce deschide o nouă eră, caracterizată prin trecerea de la vaccinarea empirică, cu aplicabilitate la o singură boală (variola), la aplicarea mai largă în prevenirea şi combaterea unor boli grave ale omului şi ale animalelor.

Încununarea operei lui Pasteur a fost prepararea primului vaccin contra antraxului, în 1881, şi a celui antirabic, aplicat pentru prima dată la om în anul 1885, vaccinuri care au înlăturat teroarea pericolului mortal pe care îl reprezentau aceste boli transmisibile de la animale la om.

Cu toate acestea, Louis de Brouwer îl descrie pe Pasteur astfel: „chimist mediocru, fals biolog şi câtuşi de puţin medic”, un „geniu al trişării, al plagiatului, al trucării statisticilor” şi îi reproşează că Institutul Pasteur a devenit sediul „bisericii vaccinării“, în care adepţii teoriei microbiene a bolilor (numiţi „preoţi“ şi „misionari“) au „convertit“ corpul medical la „noua dogmă”.

A-i reproşa lui Pasteur că nu era medic este un gest de ignoranţă şi răutate prostească, din moment ce microbiologia şi imunologia nu existau ca ştiinţă şi nu se studiau la facultăţile de medicină la acea dată. În schimb, autorul ignoră cu bună ştiinţă faptul că Pasteur a fost ales membru al Academiei de Medicină din Paris (1873).

Ce anume doare? De ce apariţia cărţii îngrijorează?

Este trist şi supărător faptul că orice stupizenie poate fi îmbrăcată în coperte frumoase, cu titluri şocante şi difuzată pentru „informarea” celor însetaţi de cunoaştere. În acelaşi timp, este păgubitor efectul dezinformării, care „prinde” mai repede, decât studiul sistematic al conceptelor ştiinţifice, adeseori îmbrăcate într-o terminologie care îi exclude pe cei neiniţiaţi.

Prea mulţi medici veterinari şi umani din ţara noastră, de regulă dintre cei tineri, care nu au ajuns să cunoască dezastrele provocate de o serie de epidemii lichidate tocmai prin vaccinare (difteria, poliomielita, variola), au îmbrăţişat deja ideea inutilităţii vaccinurilor şi se declară gata să dea o lovitură „cârdăşiei farmaco-medico-politice, care dezinformează publicul şi predică vaccinarea doar pentru a profita financiar”.

Este regretabil că editurile, interesate doar de câştigul financiar, îşi declină responsabilitatea, de parcă ar vinde castraveţi pe care nu au apucat să-i guste.

Este nedrept şi dureros că prin ideile propagate sunt puse în umbră cercetările minuţioase şi extrem de valoroase ale unui număr foarte mare de oameni de ştiinţă din întreaga lume, printre care şi cele ale savantului român dr. Victor Babeş (coautoral primului tratat de microbiologie din lume, descoperitor a peste 40 de agenţi patogeni) şi este denigrată producţia ştiinţifică şi contribuţia la bunăstarea omenirii a numeroase institute de cercetări, inclusiv cele ale Institutului Cantacuzino şi ale Institutului Pasteur din Bucureşti, care au salvat viaţa unui număr imens de oameni şi animale.

Ce se poate reproşa vaccinurilor şi vaccinării?

Este adevărat că numeroase vaccinuri aflate în uz nu sunt perfecte: nu asigură o imunitate protectoare la toţi indivizii; adeseori previn doar exprimarea clinică a bolii şi nu elimină agentul patogen din organism; produc unele reacţii adverse (locale, sistemice, tardive, la distanţă). Cu toate acestea, acceptarea vaccinărilor profilactice este aproape unanimă în rândul specialiştilor.

Teama, uneori chiar panica, generate de unele reacţii adverse, pot fi evitate prin informarea corectă şi convingătoare a populaţiei, astfel încât, având toate elementele, adulţii să poată decide, pentru ei, pentru persoanele tutelate şi pentru animale, oportunitatea vaccinării, în perfectă cunoştinţă de cauză. Nu numai vaccinurile pot genera efecte adverse, ci şi numeroase medicamente.

Efecte adverse deosebite prezintă mai ales terapia cu alfainterferon, cu citostatice, cu virulicide (în HIV/SIDA, viroze) etc. Există un capitol de patologie umană şi veterinară, numit iatropatie, care defineşte stările patologice produse prin doze, căi de administrare sau asocieri nepotrivite de medicamente.

Studiul cauzelor care generează efectele adverse după vaccinare trebuie continuat şi aprofundat, chiar şi după brevetarea şi omologarea unui vaccin. Aceasta presupune costuri dar reprezintă şi o investiţie necesară pentru progresul medicinii.

SE POATE RENUNŢA LA VACCINARE?

Refuzul vaccinării oamenilor şi a animalelor este posibil, legal şi reprezintă un drept al persoanei, care însă generează consecinţe. Atâta timp cât majoritatea (peste 95%) indivizilor dintr-o colectivitate (oameni, animale) sunt vaccinaţi pentru o anumită boală, sustragerea de la vaccinare a unui număr restrâns de indivizi, din motive medicale sau din alte considerente, poate să nu fie urmată de apariţia bolii, deoarece prin vaccinarea majorităţii celor expuşi la infecţie se creează o imunitate de cohortă, care limitează mult circulaţia agentului patogen.

Dar nevaccinarea unei părţi importante din populaţia receptivă expusă poate genera izbucnirea a numeroase focare de boală care apoi fuzionează, rezultând epidemii. Circulaţia extinsă a agenţilor patogeni, de la un individ la altul, poate să ducă la exacerbarea virulenţei agenţilor patogeni, care prin pasaj succesiv devin mai patogeni, adică apţi să declanşeze boala cu doze mai mici, chiar şi la indivizi care în alte împrejurări ar putea fi rezistenţi la infecţie.

Din aceste motive, în numeroase ţări anumite vaccinări sunt obligatorii, avându-se în vedere că dreptul unui individ de a refuza imunizarea proprie poate însemna şi „dreptul” de a contribui la difuzarea agenţilor patogeni sau la creşterea virulenţei microbilor pentru populaţia receptivă.