GRIPA AVIARĂ

Apariţia epidemiilor de gripă la păsări şi la om generează temeri în lumea ştiinţei la nivel mondial. Zeci de institute de virusologie şi de patologie comparată caută explicaţii şi soluţii pentru prevenirea producerii necontenite de noi variante antigenice de virus.

Chiar dacă Organizaţia Mondială a Sănătăţii declară că omenirea nu este încă pregătită să facă faţă unui asemenea pericol, avicultorii îşi pun speranţa în programele de biosecuritate şi aşteaptă progresele ştiinţifice care să conducă la prepararea de vaccinuri eficiente.

Gripa aviară la noi

Denumirea de gripă sau influenţă aviară include mai multe stări patologice infecţioase, produse de către diverse subtipuri antigenice şi de patogenitate ale virusurilor gripale. Cea mai cunoscută formă de gripă aviară este cea denumită pestă aviară clasică sau europeană, aceasta fiind descrisă pentru prima dată încă din anul 1878. În ţara noastră primele cazuri de pestă aviară au fost descrise între anii 1907 şi 1910, iar ultima epizootie de pestă aviară a apărut în anul 1941, după care nu au mai fost semnalate alte cazuri de pestă aviară.

Etologia gripei aviare

În prezent etiologia gripei, atât la om cât şi la animale, este bine cunoscută. Virusul gripal are dimensiunea de aproximativ 80 - 120 nanometri şi prezintă o structură chimică complexă. În zona centrală prezintă un filament de ARN, constituit din opt fragmente (molecule). Fiecare fragment de genom viral codifică câte una din proteinele constitutive ale virusului. Ansamblul ARN - proteine formează complexul nucleo-proteinic, care ocupă interiorul particulei virale.

Învelişul extern (pericapsida) este de natură lipoproteică şi prezintă pe suprafaţă două tipuri de spiculi, alcătuiţi din hemaglutinină (H) şi neuraminidază (N). Hemaglutinina (H) joacă un rol important în adsorbţia virusurilor pe suprafaţa celulei - gazdă şi în realizarea infecţiei virale, iar neuraminidaza (N) este o enzimă care determină eliberarea virusului din celule şi conferă fiecărei tulpini capacitatea de a se răspândi repede.

Virusurile gripale sunt încadrate în grupul Influenzavirus, care prezintă tipurile: A, B şi C. Dintre acestea, cele mai importante sunt tulpinile aparţinând tipului A, care sunt patogene pentru mai multe specii de mamifere şi păsări. Virusurile gripale de tip A sunt subîmpărţite în subtipuri pe baza caracteristicilor antigenice  ale glicoproteinelor de suprafaţă.

Se cunoaşte existenţa a 15 subtipuri de hemaglutinină (H) şi 9 subtipuri de neuraminidază (N). Subtipurile se caracterizează fiecare printr-o formulă antigenică proprie, care reflectă asemănările şi deosebirile dintre diferitele tulpini. De exemplu, pandemia de gripă la om din anii 1957 - 1958 a fost provocată de subtipul H2N2, iar epidemia din anul 1968, care a evoluat la Hong Kong, a fost determinată de virusul H3N2.

Patogenitatea virusului gripal este codificată în mai multe segmente genomice, ceea ce  favorizează pluralismul antigenic. Chiar şi tulpinile cu patogenitate atenuată, folosite ca vaccin, pot conţine o parte din determinanţii genetici ai virulenţei. Acest fapt impune o limitare a folosirii vaccinurilor vii, fiind ştiut că din doi parentali atenuaţi pot rezulta progeni virulenţi.

Fenomenul de reasortare genomică a fost demonstrat  experimental  şi este ilustrat de apariţia unor tulpini gripale pandemice din parentali umani şi animali. Astfel, se consideră temeinic argumentată ideea că virusul A/Hong Kong/1968/H3N2 a avut ca progenitori de reasortare genomică tulpina de provenienţă umană H2N2 şi tulpina de raţă A/Ucraina/1963/H3N8.

Tabloul clinic al infecţiilor gripale aviare este foarte variat, dependent de tipul de virus, specia de păsări, vârsta şi condiţiile de întreţinere. Formele clinice cele mai grave le prezintă pesta aviară, cu tulburări respiratorii, circulatorii, digestive şi nervoase.

Există o mare asemănare sub aspect clinic între pesta aviară şi pseudopesta aviară (boala de Newcastle), cu deosebirea că în pesta aviară apar frecvent şi edeme, localizate mai ales la cap şi gât. Edemele constituie semne caracteristice, foarte importante pentru orientarea diagnosticului, dar acestea  sunt inconstant prezente.

Modificările anatomopatologice

Constă în leziuni asemănătoare cu cele din pseudopestă, la care se adaugă prezenţa edemelor gelatinoase în ţesutul conjunctiv subcutanat, a exsudatelor seroase, sero-fibrinoase sau sero-hemoragice în cavităţi şi a hemoragiilor pe seroase şi mucoase. După manifestările clinice şi modificările anatomopatologice gripa aviară se deosebeşte greu de alte boli şi mai ales de pseudopestă şi coriza contagioasă, care evoluează destul de frecvent în ţara noastră.

Gripa prezintă unele asemănări şi cu micoplasmoza, bronşita infecţioasă şi pasteureloza. Diagnosticul de certitudine al bolii se bazează pe izolarea şi identificarea virusului gripal. Diagnosticul retrospectiv se poate face prin evidenţierea anticorpilor hemaglutino-inhibanţi în serul sanguin al păsărilor trecute prin boală.

Evoluţia frecvent benignă a gripei la păsări şi pierderile prin mortalitate reduse au favorizat lipsa de interes pentru clarificarea diagnosticului etiologic. La aceasta se adaugă şi dotarea tehnică precară a laboratoarelor veterinare teritoriale, ceea ce explică slaba cunoaştere a gradului de răspândire a infecţiilor virale la păsări în ţara noastră.

Pesta aviară clasică, nemaifiind semnalată de mulţi ani în ţările europene, este puţin probabil să mai apară în ţara noastră, în condiţiile respectării legislaţiei veterinare. În schimb, gripa, determinată de alte subtipuri de virus, decât cel care produce pesta, poate să apară  prin nerespectarea măsurilor de profilaxie generală şi neasigurarea condiţiilor igienice de întreţinere a păsărilor.

Izolarea diferitelor tipuri de virus gripal de la vrăbii, rândunica de mare, prepeliţe, fazani şi evidenţierea anticorpilor specifici antigripali în serul sanguin a mai multor specii de păsări sălbatice şi la om, arată că spectrul de patogenitate al virusurilor gripale aviare este foarte larg, ceea ce complică activitatea de prevenire a acestor infecţii.

Gripa umană şi gripa aviară

Apariţia mai frecventă a gripei umane în ţările din Asia poate fi explicată prin coabitarea strânsă a păsărilor cu porcii în cadrul gospodăriilor ţărăneşti, asemănător cu ceea ce se întâmplă şi în ţara noastră. Transmiterea virusurilor aviare la om este destul de rară, deoarece omul nu posedă receptorii necesari ataşării virusului de celulele ţintă.

Pentru realizarea transmiterii virusurilor aviare la om este necesară o gazdă intermediară, reprezentată de porc, care posedă receptori atât pentru tipurile de virus aviare, cât şi pentru cele umane. Abia după ce în organismul porcului se produce reasortarea genetică a virusurilor, acestea devin apte de a se transmite şi direct la om.

Cu alte cuvinte, porcul joacă rolul de vas de amestec genetic între tulpinile aviare şi cele umane, pentru formarea de noi tulpini pandemice. Totuşi, trebuie subliniat că numai în puţine cazuri boala s-a transmis de la om la om (aşa cum se întâmplă în gripa produsă de tipurile specifice omului); în cele mai multe cazuri de boală la om, cu tipuri aviare, sursa de virus a fost reprezentată de păsările şi porcii cu care oamenii au venit în contact strâns şi repetat.

Gripa aviară în lume

La începutul acestui an (2004) au fost raportate cazuri de gripă aviară, cu tipul A(H5N1), la păsări şi la om (zeci de cazuri letale) în Vietnam (64 de provincii), Korea, Thailanda, Japonia, Taiwan, Cambodgia, Indonezia, Laos, China etc. Din zona asiatică boala s-a transmis, prin intermediul păsărilor sălbatice călătoare şi a comerţului cu produse specifice aviculturii, în Canada, S.U.A., Chile (A/H7N3), Uruguay, Argentina, Marea Britanie ( A/H1N1 - 125 de cazuri la copii), Noua Caledonie etc.

La nivel mondial pierderile economice produse de gripa aviară sunt imense. De exemplu, în cursul epidemiei din Pensylvania - U.S.A. (1983/1984), pentru combaterea bolii au fost eutanasiate şi distruse aproximativ 17 milioane de păsări, în valoare de aproximativ 350 de milioane de dolari; în episodul din Italia (199/2000) a fost necesară sacrificarea şi distrugerea a 14 milioane de păsări, în valoare de 200 de milioane de dolari, iar în ultimul episod din Olanda (2003) au fost eutanasiate şi neutralizate 30 de milioane de păsări, în valoare de 750 de milioane de dolari ş.m.d.

Eutanasierea unui număr aşa de mare de păsări, într-un timp foarte scurt şi fără riscul de difuzare a bolii, a ridicat probleme tehnice deosebite, fiind necesară conceperea de metode şi instalaţii deosebit de complexe şi foarte costisitoare. Pierderi economice deosebit de mari au rezultat şi din întreruperea producţiei şi a unor legături economice, pe perioada aplicării măsurilor de carantină antiepizootică.

Vaccinarea pare să fie singura posibilitate certă de prevenire a gripei aviare, dar utilizarea vaccinurilor în acest scop este limitată din considerente economice. Vaccinurile inactivate dau o imunitate de scurtă durată  şi utilizarea lor presupune o permanentă cunoaştere a tipurilor existente în teritoriu, pentru o continuă adecvare a compoziţiei antigenice a vaccinului corespunzător evoluţiei procesului de reasortare genomică a virusurilor. Utilizarea vaccinurilor vii trebuie limitată pentru diminuarea riscului de apariţie a subtipurilor hibride, potenţial patogene pentru om.

Protecţia populaţiei umane

Pentru protecţia omului faţă de contaminarea cu tipuri de virus gripal aviar este esenţială respectarea normelor de igienă veterinară  pe tot parcursul procesului de creştere a păsărilor şi de obţinere şi de prelucrare a produselor avicole. Trebuie avut în vedere că în transmiterea la distanţă a acestor virusuri un rol important revine păsărilor sălbatice migratoare, care nu trebuie să vină în contact cu păsările domestice şi nici cu furajele şi apa destinată acestora.

Transmiterea virusurilor gripale prin ou, deşi pare posibilă, nu a fost încă constatată în condiţii naturale. Virusul nu a putut fi izolat de la pui eclozionaţi din ouă provenite de la curci infectate experimental, în schimb poate fi izolat de la pui eclozionaţi din ouă infectate experimental.

Tratamentul termic al cărnii şi ouălor exclude posibilitatea infectării omului pe această cale, iar spălarea cu apă caldă şi săpun a mâinilor şi în general a suprafeţelor contaminate, ca şi utilizarea  de antiseptice şi dezinfectante uzuale, asigură distrugerea virusului gripal în decurs de câteva minute.

Articol publicat în revista Ferma nr. 4(30)/2004