Acidoza rumenală

Cauzele sunt reprezentate de raţii bogate în glucide şi reduse în proteine, consumul de porumb aflat în faza de lapte - ceară, consumul crescut de reziduuri de la industria morăritului, a resturilor menajere, a sfeclei şi a coletelor de sfeclă.

În îngrăşătorii, un rol important îl reprezintă schimbările bruşte al raţiei sau al sortimentelor sale prin introducerea concentratelor în cantitate mare, mai ales în cazul golurilor de furajare (lipsă furaje).
Acidoza rumenală cronică, în general, este de natură carenţială determinată de o furajare excesivă sau exclusivă cu siloz.

Semne clinice

În forma supraacută simptomele apar la 8-12 ore de la intervenţia cauzei şi constau în nelinişte, gemete, anorexie (lipsa poftei de mâncare), scrâşniri din dinţi, hipogalaxie (scăderea producţiei de lapte), hipomotilitate rumenală, meteorism (balonare) moderat, consistenţă moale a rumenului, posibile descărcări diareice. Marile funcţii (respiraţia, activitatea cardiacă) sunt accelerate, animalul preferând decubitul.

Evoluţia favorabilă este marcată de creşterea reflectivităţii, a motilităţi ruminale, temperaturii corporale sau a descărcărilor diareice cu fecale spumoase, urât mirositoare.

În forma acută, simptomele apar la aproximativ 12-14 ore de la ingerarea raţiei acidifiante şi constau din apatie, anorexie, astenie, gemete, tremurături musculare, scăderea bruscă a producţiei de lapte, semne de laminită exprimate prin tulburări locomotorii. Diareea, meteorismul şi modificările marilor funcţii sunt mai discrete. Motilitatea rumenului este redusă şi de consistenţă moale.

Acidoza rumenală cronică, latentă se manifestă prin apetit capricios, scăderea randamentului productiv, a procentului de grăsime din lapte, osteopatii (afecţiuni ale oaselor), tulburări de reproducţie, creşterea incidenţei afecţiunilor podale, a hepatitelor supurative etc. Nou-născuţii sunt subponderali, neviabili, astenici, hiporeactivi, ceea ce-i predispune la boli (sindrom de diaree, pneumopatii).

Diagnosticul se stabileşte pe baza coroborării anamnezei (dialogul cu proprietarul), a anchetei nutriţionale (examen de laborator al furajelor) şi a semnelor clinice cu furajarea, schimbarea raţiei sau a sortimentelor sale.

Evoluţia, în raport cu intensitatea de acţiune a cauzei şi de rezistenţa subiectului, poate fi supraacută, acută, cronică, latentă.

Prognosticul, având în vedere evoluţia în masă şi complicaţiile ce pot să intervină este considerat rezervat spre grav.

Profilaxia (prevenire) va viza:

• evitarea schimbării bruşte a raţiei de la fibroase la raţii hiperglucidice;
• evitarea acoperirii necesarului nutritiv cu concentrate în proporţie de peste 65% (nici măcar în îngrăşătorii);

• fibroasele vor trebui să acopere minimum 18-20% din raţie în sectorul de reproducţie şi 14-16% în îngrăşătorii, iar concentratele maximum 25%;
• schimbarea raţiei sau a sortimentelor sale se va face treptat pentru a permite simbionţilor rumenali să se adapteze şi să supravieţuiască unui nou mediu;

• păstrarea unor stocuri de rezervă pentru a reduce incidenţa  şi intensitatea de acţiune a golurilor de furaje din îngrăşătorii;
• includerea în raţie a unei cantităţi reduse de fân netocat (1-1,5 kg/zi);

• asigurarea necesarului de apă, mai ales în cazul utilizării raţiilor acide;
• includerea în raţiile acide a substanţelor alcaline (bicarbonat de sodiu 1-2%);

• asigurarea bazei furajere cu fibroase care să reducă incidenţa indigestiilor prin schimbări bruşte a raţiei;
• supravegherea periodică a stării de sănătate a animalelor;
• efectuarea (trimestrial) a anchetei nutriţionale;

Tratamentul curativ va impune:

• administrarea substanţelor antiacide (alcaline) pe cale orală: bicarbonat de sodiu 300-500g, oxid de magneziu 80-100g împreună cu drojdie de bere 500-1000g, carbonat de calciu 200g, (fără a se depăşi trei zile);
• administrarea adsorbantelor (cărbune medicinal 500g) şi a antibioticelor (streptomicină, oxitetraciclină 5-10g);

• transferul a 4-5l de conţinut rumenal de la animale sănătoase;
• administrarea sulfatului de sodiu 0,5-0,6g/kg în sol 10-20%, în vederea combaterii rumenotoxiemiei;

• administrarea de soluţii gluconate, electrolitice, bicarbonatate (i.v.);
• combaterea stării de şoc prin corticoterapie 1-2 mg/kg, soluţii poliionice şi glucozate;

• administrarea vitaminei B1 (2-4g) şi a factorilor hepatoprotectori (metionină, colină);
• efectuarea rumenotomiei, evacuarea conţinutului rumenal şi neutralizarea conţinutului rămas cu soluţii alcaline;

• administrarea de fibroase de calitate şi netocate până la redresarea stării generale, cu revenirea treptată la raţia dorită;
• în formele cronice, latente se va recurge la suplimentarea raţiei cu fibroase.

Articol publicat în revista Ferma nr. 4(36)/2005