Struţul, un "bătăuş" nocturn

 
 
12345
Medicina Veterinara,08 Jul 2010 - 10:00,0 comentarii
Struţul- Struthio camelus

Struţul, originar din Africa, s-a răspândit şi este crescut pe arii geografice întinse. Acest fapt se datorează capacităţii mari de a se adapta şi a sistemului imunitar care-l protejează la agresiunea microbiană.



În mediul lor natural, struţii trăiesc în comunităţi constituite în grupuri de păsări de vârstă şi sexe diferite, în care există o ierarhie bine stabilită, conducătorul grupului fiind de obicei un mascul adult. Aceste comunităţi se destramă în timpul sezonului de împerechere, când are loc formarea perechilor.

Fiind păsări care parcurg o distanţă mare în căutarea hranei, atunci când sunt ţinute în captivitate trebuie asigurat un spaţiu suficient de mare, pentru că altfel apare plictiseala, şi încep să se ciupească între ele. În captivitate, struţii se obişnuiesc foarte repede cu mediul înconjurător, fiind prietenoşi cu oamenii, apropiindu-se de aceştia, chiar ciugulindu-le hainele sau mâinile. Sunt păsări foarte curioase şi sunt atrase de obiectele strălucitoare pe care, dacă au acces la ele, le şi înghit.

Sezonul de reproducţie este influenţat de zona geografică şi implicit de durata zilei lumină. Pentru ţara noastră, sezonul de reproducţie corespunde cu începutul primăverii. În această perioadă femelele efectuează un dans prenupţial, la masculi culoarea pielii de pe picioare, de pe gât şi cioc devine roşie, iar pentru a-şi arăta dominanţa, acesta îşi ridică coada şi îşi etalează penisul.

Intensitatea şi manifestarea ritualului de împerechere scade pe măsură ce femela se apropie de sfârşitul sezonului de ouat. În sălbăticie, într-un cuib se găsesc ouă ce provin de la mai multe femele, cele din mijloc fiind cele ale femelei dominante.

Din punct de vedere al alimentaţiei, struţul, spre deosebire de marea majoritate a păsărilor domestice, este erbivor şi nu granivor, iar aparatul digestiv seamănă mai mult cu cel al iepurelui sau al calului.

Se hrăneşte cu o gamă largă de plante, dar în mediul lor natural consumă des insecte şi reptile de dimensiuni mici. Un adult consumă zilnic 4-6 kg de plante verzi, iar în captivitate toate nutreţurile trebuie tocate la maxim 3-4 cm.Pentru triturarea hranei, struţul consumă o cantitate semnificativă de nisip şi pietriş.

Comportamentul de luptă la struţ se manifestă prin ciupire, zgâriat, lovire cu picioarele şi aripile, iar majoritatea luptelor se desfăşoară spre seară.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 1(39)/2006


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Struţul, un "bătăuş" nocturn
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Struţul, un "bătăuş" nocturn
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Articole corelate

Momentan nu sunt articole corelate

Medicina Veterinara

Plan de Acţiune 2011-2015...
Ludovic Cziszter , 03 Jun 2011 - 15:00,0 comentarii
Continuăm să prezentăm strategia politică a Uniunii Europene în domeniul bunăstării animale, după ce ... [ continuare ]
Vaccinurile şi vaccinarea...
Mihai Decun , 11 May 2011 - 14:00,2 comentarii
Nu am crezut că va trebui sa revin asupra importanţei vaccinurilor şi a vaccinării, după ce am scris articolul: ... [ continuare ]
Azbocimentul, un risc...
Mihai Decun , 18 Feb 2011 - 14:00,0 comentarii
Denumirea de azbest se atribuie fibrelor minerale care se extrag din zăcăminte şi care sunt grupate în două ... [ continuare ]
Agalaxia contagioasă la oi...
Viorel Herman , 15 Feb 2011 - 14:00,0 comentarii
Agalaxia contagioasă a oilor şi a caprelor (Răsfugul alb) este o boală infecţioasă produsă de Mycoplasma ... [ continuare ]
Curs on-line de bunăstare
Ludovic Cziszter , 17 Jan 2011 - 13:00,0 comentarii
În anul 2009 scriam, în revista Ferma nr. 2(69), pag. 83, despre intenţia elaborării unor cursuri de ... [ continuare ]
Cum să prevenim...
Viorel Herman , 10 Jan 2011 - 15:00,0 comentarii
În această perioadă, în efectivele de păsări, crescute în sistem tradiţional, ne confruntăm cu ... [ continuare ]
CARE VA FI VIITORUL...
Mihai Decun , 05 Jan 2011 - 15:00,1 comentarii
Profilaxia bolilor infecţioase la animale în ţările est - europene s-a bazat în foarte mare măsură pe ... [ continuare ]
Acidoza rumenală
Teodor MOŢ , 08 Dec 2010 - 14:00,0 comentarii
Reprezintă o afecţiune rumenală, acido - lactică şi histaminotoxică în cazul evoluţiei supraacute şi acute, ... [ continuare ]
Sarcocistoza - boală...
Ferma , 08 Dec 2010 - 14:00,0 comentarii
Sarcocistoza, numită şi sarcosporidioză, este o boală parazitară comună omului şi  animalelor aparţinând la ... [ continuare ]
Campylobacterioza aviară
Viorel Herman , 07 Dec 2010 - 14:00,0 comentarii
Campylobacterioza este o boală infecţioasă, întâlnită la numeroase specii de păsări, fiind produsă de bacterii ... [ continuare ]

Cele mai citite azi

 

Cele mai comentate azi

 

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
Recolta grau 2011

Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?





VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice



Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul

Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali



Fiţi independent energetic!

Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?




Mai multe Tehnologii Agricole