Piaţa laptelui din România a luat-o la vale

De trei săptămâni, industria laptelui din România a dat în foc.

Articol publicat în revista Ferma 4(42)/2006

Cu toate că suntem în plină lună de vacanţă, în acest domeniu totul se precipită, ministrul Flutur a participat la Consiliul laptelui din 27 iulie, unde a stat mai bine de două ore, fiind cea mai lungă participare a sa la o şedinţă a Consiliului. Tot în această perioadă s-a format în regim de urgenţă o echipă de lucru interinstituţională, la nivel judeţean (DSVA DADR DACL), echipă responsabilă cu analizarea sectorului lapte.

Toată această vânzoleală a fost creată în urma misiunii în România a experţilor Direcţiei Generale pentru Sănătate Publică şi Protecţia Consumatorilor a Comisiei Europene (DG-SANCO), în perioada 16 - 19 iulie a.c. Aceştia au atenţionat autorităţile că ţara noastră, prin Tratatul de aderare, şi-a luat angajamentul ca toate fabricile de lapte din categoria A şi cele din B (care se vor încadra în normele europene până la integrare), vor procesa, după data integrării, numai lapte materie primă conform normelor europene (NTG <100.000 şi NCS < 400.000).

Cu toate că România a semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 465 din 9 iunie 2005, în care se stipulează clar că numai fabricile de lapte din categoria C (27 la număr în momentul semnării tratatului) au obţinut derogarea de a procesa şi manipula până la data de 31 decembrie 2009 lapte materie primă care nu corespunde normelor europene, specialiştii direcţiei zootehnice din minister şi cei ai ANSV, cu toate că au fost atenţionaţi în repetate rânduri, atât verbal, prin propuneri de proiecte şi articole de către specialiştii revistei Ferma asupra greşelii pe care o fac şi asupra consecinţelor acesteia, dormitau liniştiţi la umbra Ordinului de ministru nr. 1106 din 23.12.2003, care conţinea „Programul de acţiuni pentru îmbunătăţirea calităţii şi salubrităţii laptelui materie primă”.

Acest ordin prevede că toate fabricile din România (categoriile A, B şi C) vor prelua, până la data de 1 ianuarie 2011 lapte materie primă care nu trebuie să se încadreze în normele europene de calitate a laptelui.

Ignorarea prevederilor din Tratatul de aderare şi continuarea şi după semnarea acestuia a programului de îmbunătăţire a calităţii laptelui materie primă conform ordinului 1106/2003 este o greşeală catastrofală, care va avea repercusiuni foarte grave pentru acest sector.


De ce?

Realităţile de la care trebuie să se ţină seama în analizarea situaţiei şi luarea unor decizii înţelepte care să limiteze cât de cât proporţiile dezastrului, sunt:

• Tratatul de aderare specifică negru pe alb că toate derogările în acest sector se limitează la trei ani de la data aderării. Deci, după data de 31 decembrie 2009, tot laptele procesat în fabricile din România va trebui să respecte standardele de calitate europene.

• Obţinerea unui lapte de calitate este un proces de lungă durată, care presupune investiţii mari în ferme. De exemplu, o fabrică de lapte care a pornit în 2001 un program de plată a laptelui după calitate, în 2006 a ajuns să colecteze numai 30% lapte conform normelor europene. Ceea ce înseamnă că în trei ani va trebui să ajungem de la 20% (atât lapte de calitate avem, cu indulgenţă) la 100% lapte conform UE. Ori toate aceste investiţii se vor suprapune în următoarea perioadă celor necesare respectării condiţiilor de mediu.

• În această perioadă de trei ani va fi şi o presiune extraordinară a importurilor, deoarece se ştie că în UE laptele materie primă este un produs care se importă şi se exportă frecvent (de exemplu, Italia importă aproximativ 60% din laptele procesat, din state ca Polonia, Norvegia sau Olanda, aflate la 2000 de km).

• Trebuie ţinut cont şi de faptul că după 31 decembrie 2009, fabricile nu vor mai colecta lapte din centrele de colectare, unde se adună laptele de la fermierii cu una, două vaci, deoarece este exclusă acum posibilitatea implementării unui sistem de calitate viabil. Păstrarea calităţii la aceste centre de colectare este posibilă doar în cazul mulgerii centralizate a vacilor din mai multe gospodării.

• Intrarea în Uniunea Europeană, posibil din 2007, şi implementarea în ţara noastră a Politicii Agricole Comune, va limita posibilitatea autorităţilor noastre de a interveni pe piaţă cu măsuri administrative, sprijin financiar suplimentar şi preţuri minim garantate.


Sugestii pentru redresarea sectorului lapte

Toate aceste realităţi, dar şi multe altele, ne determină să înaintăm câteva sugestii pentru întocmirea planului de redresare a sistemului laptelui, pe care autorităţile române trebuie să-l conceapă şi să-l implementeze de urgenţă şi cu responsabilitate:

• Găsirea unei structuri optime între fabricile din categoria A, care vor procesa numai lapte conform normelor UE şi între cele din categoria C care vor procesa lapte cu derogare. Soluţii trebuie găsite şi pentru fabricile care au posibilitatea de a procesa pe linii distincte atât lapte conform UE cât şi lapte cu derogare, astfel încât să se importe, după integrare, cât mai puţin lapte materie primă din comunitate.

• Solicitarea Comisiei Europene, în baza articolului 42 din Tratatul de aderare a unor măsuri tranzitorii privind plăţile directe acordate fermierilor care cresc vaci cu lapte şi direcţionarea unor sume consistente către acest sector, din fondul de dezvoltare rurală.

• Implementarea de urgenţă a unui sistem unitar de control a calităţii laptelui şi a unei grile foarte avantajoase de plată a laptelui livrat care respectă normele europene de salubritate.

• Implementarea de urgenţă a unui proiect naţional de sprijinire a fermierilor cu 3 până la 15 vaci, din zone învecinate, să formeze grupuri de producători sau cooperative care să colecteze, să răcească şi să comercializeze împreună lapte de calitate.

• Să studieze viabilitatea Propunerii de proiect „Sistem colectiv de muls pentru rezolvarea problemei calităţii laptelui în gospodăriile ţărăneşti”, propus de revista Ferma.

În aceste condiţii, pentru a salva o mare parte a sectorului producerii laptelui în România, recomandăm renunţarea la politici de restructurare de tip comunist (în care toată lumea trebuie să ajungă la acelaşi nivel de dezvoltare, în acelaşi timp), ca cele din Ordinul 1106/2003, care prevede obţinerea laptelui de calitate în etape, valabile pentru întreg sectorul. Dimpotrivă, politicile implementate trebuie să încurajeze fermierii care pot şi care sunt dispuşi să obţină calitatea europeană cât mai repede posibil.


Noi am vorbit, noi am auzit...

Specialiştii revistei Ferma au sesizat, încă de acum trei ani, greşelile de politică privind obţinerea laptelui conform UE şi au semnalat aceste aspecte în paginile publicaţiei şi chiar printr-o propunere de proiect, înmânată personal ministrului de atunci al agriculturii, Ilie Sârbu. Vă prezentăm, spre edificare, câteva fragmente din această propunere.


“Revista Ferma”, Anul VI (2004), Nr. 2(28), pag. 4

Propunere de proiect privind
Deblocarea structurală a producerii, prelucrării şi comercializării laptelui în România

Autori: Ioan VINTILĂ, Dănuţ RADIŞ, Traian SĂLĂJEANU

După 14 ani de calvar, sectorul laptelui, principalul produs agricol european (18% din totalul producţiei agricole), se prezintă în România cu patru ani înainte de integrare, nerestructurat şi fără perspective imediate de aliniere la standardele europene datorită atât lipsei unor politici coerente în domeniu, dar şi a banilor pentru investiţiile masive necesare în domeniu, fermierii primind pentru laptele produs un preţ apropiat de preţul de cost.

Cei care consideră că prin metodele administrative propuse prin HG 48/2003 vom reuşi modernizarea şi restructurarea fermelor de vaci de lapte iar tot laptele colectat se va îmbunătăţi calitativ, conform etapelor Ordinului nr. 1106 din 23 decembrie 2003, înseamnă că nu cunosc realitatea producţiei laptelui materie primă în România şi, în acest fel, nu se întrevăd premise pentru deblocarea structurală a actualului sistem de creştere a vacilor şi alinierea lui la standardele europene.

(...) În momentul de faţă, şanse de supravieţuire, dar şi acestea minime, o au fermele care produc 9% din producţia totală de lapte, adică 450.000 tone lapte anual, dar care au nevoie urgentă de fonduri pentru modernizarea şi încadrarea fermelor la normele europene.
Singurele posibilităţi de obţinere a fondurilor sunt plata laptelui de către procesatori cu o grilă de calitate foarte atractivă şi concursul financiar al băncilor, al autorităţilor publice naţionale şi al Uniunii Europene.

(...) Dacă, de exemplu, procesatorii vor achiziţiona laptele din fermele care produc laptele la calitatea cerută de UE şi vor realiza din acest lapte produse cu o anumită siglă de calitate, atunci vor obţine preţuri care vor face posibilă plata laptelui către fermier la valoarea UE. Laptele din fermele care se încadrează în această siglă de calitate va fi colectat separat de către procesatorii care doresc să realizeze din acest lapte produse de calitate care să fie vândute la preţuri corespunzătoare în magazine.

În acest mod, va fi posibilă deblocarea sectorului lapte românesc, fără urmări pe plan social, deoarece în primii 2 ani de implementare, cel mult 10% din producţia de lapte va fi realizată în acest sistem, care are drept piaţă de desfacere marile magazine. Iar după integrare, din 2007, oricum tot laptele care respectă normele UE va fi achiziţionat de procesatori la acest preţ.

Imediat după semnarea Tratatului de aderare, am atenţionat prin articole şi broşuri prezentate în cadrul simpozioanelor organizate, neconcordanţa între politica ministerului în domeniul producerii laptelui de calitate (conform Ord. 1106) şi prevederile Tratatului de aderare.

Şi pentru că au existat persoane care, de multe ori, au arătat cu degetul spre noi, pentru că, probabil, se simţeau cu musca pe căciulă, redăm în acest număr fragmente din câteva materiale publicate în paginile revistei şi propunerile noastre de relansare a sectorului. O facem, la fel ca de fiecare dată, pentru a informa dar şi pentru a atrage atenţia că previziunile noastre, din păcate, s-au adeverit.

Menţionăm că, la momentul respectiv, am oferit şi soluţii viabile pentru a preveni situaţia la care s-a ajuns în prezent. Iar cei care ar trebui să ia măsuri şi să salveze, cât se mai poate, piaţa laptelui din România, să nu arunce vina nici pe comunitate (nu ne-au forţat ei să semnăm!), nici pe fermieri, nici pe cei care, de bine de rău, au încercat să le deschidă ochii.

Au contribuit, din ignoranţă sau lipsă de profesionalism, la destabilizarea sectorului lapte şi nu au nici o scuză. O simplă lecturare a Tratatului şi interpretarea corectă a acestuia ar fi condus la elaborarea unor acte normative în favoarea interesului naţional. Şi nu invers...


Plata laptelui după calitate - o necesitate stringentă pentru sistemul laptelui din România

Dănuţ Radiş

Material prezentat la Simpozionul „Ferma de taurine în perspectiva integrării în Uniunea Europeană”, Arad, 9 Septembrie 2005 (la acest simpozion au participat 15 specialişti din ministerul agriculturii)

Fabricile din categoria A şi B au capacităţi de procesare foarte mari şi împreună vor industrializa 90% din lapte după integrare, în timp ce fabricile din categoria C care au capacităţi de procesare mai mici vor industrializa aprox. 10% din lapte. Rezultă că aprox. 90% din laptele produs în România după integrare ar trebui să corespundă normelor de calitate europeană (NTG < 100.000 şi NCS < 400.000).

Programul de acţiuni pentru îmbunătăţirea calităţii şi salubrităţii laptelui, propus de Ministerul agriculturii, aprobat prin Ordinul nr. 1106 din 23 decembrie 2003, nu ţine cont de aceste realităţi şi stabileşte ca în etapa a III-a, în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 ianuarie 2009, parametrii de calitate a laptelui materie primă să fie NTG < 1.000.000 şi NCS < 600.000, deci lapte de clasă B.

Ţinând cont de faptul că mai puţin de 10% din laptele produs în România se încadrează în clasa A de calitate, rezultă că ministerul agriculturii forţează practic unităţile de procesare din categoriile A şi B să importe aproximativ 80% din laptele materie primă procesat în România şi, implicit, falimentează fermierul român.

Pentru a se evita acest lucru, se im-pune instituirea unui sistem foarte atractiv de plată a laptelui în funcţie de calitate.


“Revista Ferma”, Anul VII (2005), Nr. 6(38), pag. 57

Avem nevoie de o politică susţinută în producerea laptelui de calitate

Ioan VINTILĂ

Avem o politică în domeniul agriculturii?

Luând ca bază de discuţie definiţia de mai sus ne întrebăm, cu toată seriozitatea, dacă România  are o politică de stat în domeniul agriculturii, pentru fiecare din domenile sale de activitate (producţie vegetală, producţie animală, producţie horti-viticolă etc.). Răspunsul corect la această întrebare este NU.

Noi nu avem o politică de stat în agricultură, deoarece în nici-un sector de activitate nu s-au precizat obiectivele strategice care trebuie să fie atinse în următorii 15-20 de ani şi în consecinţă nici căile şi mijloacele pentru atingerea lor nu au fost stabilite.
Se înţelege că un asemenea obiectiv strategic nu se poate înfăptui decât treptat şi pe termen lung...


Plata laptelui după calitate

Experienţa ţărilor cu agricultură avansată a demonstrat că cel mai adecvat limbaj pe care trebuie să-l folosim pentru a-l motiva pe fermier să se profesionalizeze este ca plata produselor sale să se realizeze numai proporţional şi în funcţie de calitatea acestora.

Aşadar pentru a fi în rând cu lumea bună a agriculturii mondiale, şi în România devine obligatorie fixarea unor obiective strategice şi stabilirea căilor şi mijloacelor tehnologice pentru atingerea lor pe termen lung, nu numai pentru calitatea laptelui, ci şi pentru toate produsele pe care fermierii le obţin în fermele lor.

România are nevoie de o strategie şi tactică, clară şi permanentă, în conformitate cu interesele producătorului şi a consumatorului, pentru toate sectoarele agriculturii industriale, dar care să devină o politică de stat, acceptată de toate forţele politice şi obligatorie pentru organizaţiile profesionale care luptă pentru înfăptuirea ei.


“Revista Ferma”, Anul V (2003), Nr. 4(24), pag. 19

Traian Nicolae Sălăjeanu

(...) Să mai spunem că la noi din totatlul laptelui industrializat (21% din producţie) doar 1% este lapte care se încadrează în parametrii actuali de calitate ai UE? Există vreun argument solid la ora actaulă care să demonstreze că în 2007, dacă ajungem în UE, nu vom deveni importator de lapte materie primă? Cine şi când îşi va asuma răspunderea să declare urgenţă imediată rezolvarea viitorului producţiei autohtone de lapte şi cum se va putea rezolva (dacă se va dori acest lucru)? Sunt întrebări grele la care trebuie răspuns urgent!


“Revista Ferma”, Anul VII (2005), Nr. 5(37), pag. 3

Ioan Vintilă

Experienţa ţărilor cu agricultură avansată ne învaţă că motivarea fermierului pentru a se instrui se poate obţine numai într-un singur fel: “plătindu-i produsele, pe care le realizează, proporţional cu calitatea acestora”.

Reiese de aici că plata produselor agricole după calitatea lor trebuie să devină politica agricolă fundamentală a guvernanţilor şi organizaţilor profesionale, deoarece ea este cheia de boltă care susţine dezvoltarea afacerilor şi profesionalizarea fermierilor.


“Revista Ferma”, Anul VI (2004), Nr. 4(30), pag. 3

Traian Nicolae Sălăjeanu

Cine va avea curajul politic de a stabili viitorul creşterii vacilor de lapte şi direcţia de urmat (lapte sau carne) sau iarăşi pentru cerşirea voturilor vor primi toţi o cotă de lapte tip „milionul şi pogonul” (ex. - 3,057 mil. tone lapte : 1,74 mil. vaci â 1760 l /cap). Trebuie să fim sinceri cu noi înşine şi să spunem răspicat adevărul!

Ocolirea înseamnă moarte sigură! Diagnosticarea, operarea la timp (care timp că deja a trecut) şi un tratament post operatoriu corect, reprezintă o şansă de  salvare!

Când şi cum începem?! Nici într-un caz cu întâlniri în birouri ascunse şi răcoroase, discuţii de principiu prelungite şi sterile şi programe nerealizabile!

Se poate realiza doar cu bani (investiţii), tranşant, franc, specialişti cu credibilitate în rândul crescătorilor şi mai ales cu aceştia!

Când? D-lor guvernanţi, mingea vă este ridicată!

Dar diferenţa de lapte faţă de cerinţele minime cum se va asigura? Există două variante: producţie internă (exclus, pentru că avem cotă) şi import! Automat ne vom transforma în importatori! Cât vom importa? Diferenţa necesară de consum (140 l /locuitor) şi cât nu vom realiza din cotă! Cine va suporta costul? Bineînţeles că Măria Sa, Poporul!

Acesta să fie viitorul luminos care ne aşteaptă, D-lor guvernanţi?

Cauza? Nerealizarea unor investiţii urgente în fermele de vaci!

Nu uitaţi, D-lor guvernanţi, că aveţi mingea şi că trebuie să punctaţi! Sau să plecaţi!


“Revista Ferma”, Anul VII (2005), Nr. 6(38), pag. 58

Cornelia Vintilă

Cum îl determinăm pe producătorul de lapte să aplice regulile de muls pentru a obţine zilnic numai lapte de calitate?

... Plătind laptele după calitatea acestuia. Procesatorul are totinteresul să-l determine pe fer-mier să producă şi să livreze unlapte cu integritate nealterată, deoarece el ştie că numai dintr-un astfel de lapte el va puteaobţine produse de calitate superioară (brânzeturi şi lapte deconsum în stare lichidă).

Plătindlaptele de calitate la un preţ maibun decât cel cu integritate alterată, îl obligă indirect pe fermiersă se străduiască să aplice înpractică, cu conştiinciozitate,toate regulile tehnice care duc lapăstrarea integrităţii laptelui untimp cât mai îndelungat. Acestea sunt următoarele: muls igienic cu ajutorul maşinilor demuls,urmat de spălarea şi dezinfecţia tubulaturii instalaţiilor demuls, utilizarea stabulaţiei libereprevăzută cu cuşeta de odihnăpentru evitarea murdăririi uge-rului cu dejecţii, dezinfecţia sfârcurilor înainte şi după mulsşi, în sfârşit, răcirea laptelui la 3-4oC imediat după recoltarea luidin ugerul vacilor.


Propunerea unui “Sistem colectiv de muls” - pentru a rezolva problema calităţii laptelui în gospodăriile ţărăneşti, autori Giuseppe Formenti, Piero Rodighiero

Material prezentat la Simpozionul „Ferma de taurine în perspectiva integrării în Uniunea Europeană”, Arad, 9 Septembrie 2005

Sistemul de muls colectiv prevede un centru de muls şi de stocare a laptelui necesar pentru mai mulţi crescători, pentru care, chiar şi o investiţie minimă, pentru achiziţionarea unei simple instalaţii de muls, nu are susţinere corespunzătoare.
Considerând că:

• 85% din lapte este produs în gospodării familiale, 90% din acestea au 1 - 2 capete (1 milion) şi doar 10% au mai mult de 3 capete;

• numărul mediu de vaci pe fermă este de 1,7;

• marea parte din alimentaţia furajeră este obţinută de pe păşuni, chiar şi „în sistem colectiv”;

• creşterea de tip „extensiv” este în orice caz validă, susţinută din punct de vedere economic şi de mediu;

• laptele produs este în principal utilizat pentru autoconsum;

• doar o parte din eventua-lul surplus este vândut pe piaţa locală;

• din cauza lipsei caracteristicilor minime, laptele nu poate intra în sistemul industrial al prelucrării;

• calitatea laptelui, cerută de piaţă, e stabilită de Normele europene (în legătură cu numărul de germeni şi de celule somatice) poate fi garantată doar prin folosirea mulsului mecanic şi prin rapiditatea refrigerării acestuia;

• doar când se va ajunge la un nivel calitativ adecvat, laptele obţinut poate fi introdus pe piaţă şi poate permite obţinerea unei rentabilităţi semnificative.

Ţinând cont că:

• investiţia minimă pentru o instalaţie de muls este de cca 540,00 Euro, care este justificabilă pentru un număr minim de 4 vaci;

•  valorificarea laptelui pe piaţa românească este legată de calitatea stabilită de Normele UE, dar şi de distribuirea spaţială în teritoriu, care determină chiar şi „concentrarea ofertei”;

• piaţa oferă astăzi sisteme de control  individuale ale producţiei şi ale calităţii laptelui.

Sistemul de muls colectiv

Modelul propus de noi prevede o construcţie (cu gestiune colectivă) unde se găsesc sala de muls şi sala pentru depozitarea laptelui cu anexe (vestiare, WC). Este important ca instalaţia de muls să aibă un control individual al diverşilor parametri (producţie, NTG, proteină etc.) în legătură cu reîntoarcerea banilor la crescători.

Vacile rămân în proprietatea crescătorilor ca şi în stabulaţie, în timp ce paza păşunilor continuă să fie facută ca în mod obişnuit, de către văcari...

Ciclul creşterii prevede ca, dimineaţa, înainte de a merge pe păşune, vacile să treacă prin „centrul de muls colectiv”; la fel şi seara, înainte de a se reîntoarce în grajd.

Pentru a fi eficient un centru de muls cu un preţ de 120.000 Euro (70.000 Euro pentru lucrările de construcţii şi 50.000 pentru instalaţii - sala Brăduleţ 6 x 2) este nevoie de un număr de minim 100 - 150 vaci pe proiect.

Rezultate urmărite:

• îmbunătăţirea semnificativă a calităţii laptelui este în legătura cu rentabilitatea;

• concentrarea ofertei şi creşterea concurenţei firmelor de prelucrare;

• creşterea producţiei, în timp scurt, în legătură cu posibilitatea de adăugare a concentratelor în hrană în momentul mulsului;

• creşterea producţiei, într-o perioadă mai mare, în legătură cu posibilitatea punerii în aplicare a unui program de îmbunătăţire genetică, calibrat pe baza cunoştinţelor individuale din producţie şi pe calitatea laptelui (ţinând cont de conţinutul proteic şi de grăsime).


“Revista de zootehnie”, Anul III, Nr. 2/Iunie 2006

Articol: „Ce am mai putea face în creşterea taurinelor”?,

Prof. Dr. Ing. Constantin Velea

„(...) în primul rând aş avea în vedere modul în care se iau unele hotărâri cu privire la unele probleme tehnico-economice importante pentru dezvoltarea şi progresul unor domenii din agricultură şi aş exemplifica aici unele aspecte din domeniul creşterii animalelor. În acest sens, la nivelul M.A.P.D.R. există Comisia zootehnică consultativă naţională, menită să analizeze şi să aprobe adoptarea oricăror măsuri importante în domeniu.

Ultima şedinţă de lucru a acestei comisii a avut loc în toamna anului 2004, în care au fost supuse spre analiză, dezbatere şi aprobare adoptarea programului naţional de ameliorare a animalelor. Datorită dificultăţilor numeroase evidenţiate de membrii comisiei, a fost adoptat numai programul de ameliorare a suinelor, dar şi acesta numai cu introducerea a numeroase corecturi şi amendamente, toate celelalte programe urmând să fie revăzute şi reconsiderate.

Spre surpriza membrilor comisiei menţionate, toate programele de ameliorare ce urmau a fi rediscutate pentru aprobare într-o şedinţă de lucru ce nu a avut loc, fără nici o modificare faţă de cele iniţiale, au fost adoptate iniţial şi publicate ca atare”.