ORDINUL 111
Ordinul va fi modificat
În urma întâlnirilor din luna februarie a.c., reprezentanţii ANSVSA, ai Ministerului Agriculturii şi reprezentanţii crescătorilor de ovine şi bovine, au ajuns la un acord în ceea ce priveşte modificarea Ordinului 111, care a creat nemulţumiri şi o serie de probleme producătorilor agricoli de la apariţia lui, în decembrie 2008.
Trebuie spus că în cadrul dezbaterilor, ministrul agriculturii, Ilie Sârbu, a atenţionat conducerea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) că rolul de coordonare al Autorităţii de către ministrul agriculturii, stipulat în H.G. nr. 130/2006 privind organizarea şi funcţionarea ANSVSA, nu este unul fictiv, ci unul substanţial, recomandând suspendarea capitolelor şi articolelor din ordin care au produs nemulţumirea fermierilor, întrucât nu au fost respectate regulile de elaborare a ordinului, respectiv consultarea prealabil a partenerilor sociali, supunerea proiectului spre dezbatere publică pe site-ul instituţiei şi avizarea favorabilă a acestuia de către ministrul agriculturii.
Oierii au acceptat, în prealabil, modificările
Andrei Marcel, preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine din România (foto), spune că în termen de 90 de zile de la data la care s-a semnat protocolul pentru modificarea Ordinului 111, respectiv 23 februarie, Federaţia Crescătorilor de Ovine va trebui să elaboreze “Ghidul de bune practici”, care să conţină normele de igienă, trasabilitate şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească producătorii din acest sector pentru a-şi putea comercializarea produsele obţinute. “N-am înţeles niciodată cum un ordin apărut în 16 decembrie, publicat în Monitorul Oficial din 28 decembrie, adică în preajma sărbătorilor, urma să intre în vigoare de la data de 1 februarie a acestui an, când ar fi trebuit să existe o perioadă de minim şapte-opt luni pentru a putea fi pus în aplicare.
Bine că până la urmă s-a ajuns la un acord de modificare a unor prevederi. Concret, producătorul nu va mai fi nevoit să meargă să se înregistreze la Registrul Comerţului. Prin modificarea acestei prevederi iniţiale, el va fi recunoscut ca producător agricol, şi va putea vinde cu carnetul vizat de Asociaţia profesională sau Grupul de producători din care face parte şi de către medicul veterinar zonal.
Prin vizarea carnetului de către asociaţii nu urmărim să-i obligăm pe crescători să adere la aceste structuri, deci nu este obligatoriu, ci doar am vrut să eliminăm astfel de pe piaţă intermediarii, adică pe cei care au 40-50 de oi şi vând tone de brânză pe piaţă. Desigur, cine vrea să vândă în continuare prin intermediari, e liber s-o facă, îi priveşte...
De asemenea, am eliminat din ordin formularea
Ba mai mult, prin unele locuri, inclusiv la noi, cu 300 de oi eşti undeva la limita rentabilităţii. Apoi, am modificat şi articolul din Ordinul 111 care spunea că vânzarea directă către consumatori a produselor de origine animală, în cantităţi mici, se face cu ocazia târgurilor, pieţelor etc., organizate cu anumite ocazii. Noua formulare prevede că vânzarea se face în pieţele agroalimentare, precum şi la târguri, expoziţii, pieţe organizate cu ocazia anumitor sărbători, manifestări etc.”, explică Andrei Marcel.
Ordinul 111, în dezbatere publică
Cu modificări la Ordinul 111 vin şi reprezentanţii crescătorilor de bovine, porcine şi păsări. Din data de 24 februarie a.c., „Proiectul de modificare al Ordinului 111/2008” se află în dezbatere publică. Accesaţi www.ansv.ro micul producător, secţiunea dezbateri şi propuneri şi puteţi introduce comentariul/propunerile d-voastră.
Toate modificările vor fi centralizate, după care se va elabora noua formă a Ordinului. Până la aprobarea finală, crescătorii de ovine şi bovine îşi pot comercializa produsele în pieţe ca şi până acum, adică în condiţiile existente dinainte de apariţia lui 111.
Articole corelate
Momentan nu sunt articole corelateManagementul fermei
Acum cinci ani, pe vremea asta, România era stat UE nou-nouţ, cu pretenţii mari şi planuri frumoase [ continuare ]
Revista Recolte Bogate din ianuarie 2012 are următorul cuprins: [ continuare ]
Odată cu aplicarea noului Cod al Civiliei, peste Legea arendei s-a tras cortina [ continuare ]
Revista Ferma din decembrie 2011 are următorul cuprins: [ continuare ]
Tabără are dreptate când spune că susţinerea agriculturii e mai importantă decât creşterea pensiilor ... [ continuare ]
„Nici o masă fără... brânză”, cam aşa şi cu prezenţa mai marilor agriculturii pe la ... [ continuare ]
Câtă vreme Comisia Europeană nu va condiţiona acordarea de plăţi directe pe suprafaţă de cultivarea ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- ORDINUL 111
- Proiectarea structurii efectivului într-o fermă de vaci de lapte
- Spania
- Vă aşteptăm la Agraria 2009
- Tăierile aplicate plantelor floricole
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- SOLARUL... cu tot ce sporeşte şi creşte-n izvorniţă
- Tăierea colţilor la purcei după fătare
- Rase performante de iepuri de casă
- CÂNEPA (Cannabis sativa L.) – o importantă plantă tehnică
Cele mai comentate azi
- Rase performante de iepuri: Californian
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Bioregulatori în producţia de ciuperci Pleurotus
- MĂSURA 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”
- Cultura ciupercilor, o afacere de familie
- MAZĂREA FURAJERĂ (Pisum arvense)
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- „Eficienţă” maximă în accesarea fondurilor FEADR
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(10/2/2012 19:36:56)
- Informatii pentru incepatori(10/2/2012 14:15:39)
- Bovine de carne(10/2/2012 11:59:3)
- PREZENTARE MEMBRI(9/2/2012 22:27:9)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
- PEDIGRIU.RO - REGISTRE GENEALOGIGE online(5/2/2012 20:15:2)
- Romania poate exporta carne de porc si produse(5/2/2012 11:38:49)
- Merita o investitie in cresterea bovinelor(2/2/2012 14:32:35)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum


Tractor în zăpadă