Ale cui realizări?
„Urmare a eforturilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”... aşa începe înşiruirea de realizări ale Ministrului Tabără, care a prezentat recent performanţele unui an de mandat la conducerea MADR
La baza reuşitelor ministeriale stă „efortul de a da subvenţiile la timp” (de parcă n-ar fi normal ca acestea să ajungă la timp sau atunci când e mai mare nevoie de bani în agricultură).
Lumea agricolă românească, obişnuită cu mari întârzieri la plăţi, fie ele europene ori naţionale, s-a bucurat că efortul Ministrului a dat roade. La fel cum s-a bucurat pământul nostru de vreme bună pentru culturi.
sta până prin iulie, de când ne omoară seceta. Tot până atunci, exaltaţi fiind probabil de estimările de producţie mai mult decât bune, oficialii de la agricultură s-au grăbit puţin cu afirmaţii nefericite de genul „no vezi că n-are a face producţia cu irigaţiile?”, adresate, fireşte, scepticilor care nu credeau în marea transformare a agriculturii peste noapte. Şi au cam dat (oficialii) cu bâta în balta... fără apă.
A ţinut minunea cu eforturile până a dat uscăciunea în agricultură şi, în multe zone din ţară, culturile afectate au ajustat semnificativ (în minus!) prognozele ministeriale. Bineînţeles, revine şi întrebarea... Mai ales din partea celor păţiţi: „Şi irigaţiile? Ce se mai aude cu realizările în irigaţii, d’le Ministru?”. Probabil că s-au epuizat resursele pentru încă un efort...
În rest, că vine vorba despre cartof sau tomate, şi ele subvenţionate, producţiile peste aşteptări au dat frâu liber asumărilor MADR-iste. Numai că producătorul, eternul „nemulţumit” al filierei agroalimentare, nu se dezminte nici în acest an agricol. Logica şi mecanismele de piaţă n-au nimic de-a face cu realizările Ministerului.
În cazul legumicultorilor, cel puţin. Faţă de un an cu producţii mai slabe dar cu cerere mare şi, implicit, un preţ mai bun, 2011 e anul în care preţul de vânzare abia acoperă costurile de producţie. S-a investit mai mult pentru a obţine recolte mai bune. Aceasta e o realizare. A producătorilor, desigur. Când ajung însă pe piaţă, aceştia se uită chiorâş înspre Minister.
Pentru că în ceea ce priveşte „funcţionarea pieţelor agricole - măsurile derulate au vizat atât stimularea asocierii fermierilor în structuri organizate pentru valorificarea producţiei în piaţă, cât şi implementarea mecanismelor de reglementare a pieţelor” (citat din Realizările în sectorul vegetal ale MADR, într-un an de mandat).
Toate acestea s-au făcut, cu mari eforturi, însă numai pe hârtie! Teorie pură! Şi dacă totuşi s-a mai realizat câte ceva, investiţiile au fost insuficiente şi, de multe ori, greşit orientate.
După toate scenariile, naţionale şi mondiale, agricultura (inclusiv cea românească) e domeniu prioritar, spre care ar trebui să se îndrepte, cu adevărat, toate eforturile intelectuale şi materiale disponibile la ora actuală.
Să lăsăm producătorii să producă, pentru că al lor e meritul şi a lor trebuie să fie asumarea de merite. Ministerul să se asigure că banii ce li se cuvin ajung la timp, că avem o piaţă cu adevărat funcţională, că ne putem asigura consumul intern... Şi asta fără să ridice din umeri şi să se întrebe oare de ce mai importă România alimente şi produse agricole? O întrebare pe măsura efortului...
Articole corelate
Este sau nu este criză în economia românească? Da, dacă ne uităm că din ce în ce mai mulţi conaţionali sunt... [ continuare ]
Ordonanţa de urgenţă nr. 74 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de... [ continuare ]
Agricultură performantă, dar nesustenabilăCa urmare a dezvoltării... [ continuare ]
Managementul fermei
Nu mai este nici un secret că în scumpa noastră ţară se fură orice şi oricum! Ce dacă se fură şi o ... [ continuare ]
Revista Recolte Bogate din aprilie 2012 are următorul cuprins: [ continuare ]
Conform Dicţionarului Explicativ al limbii române, astenia înseamnă \"lipsă de putere fizică şi ... [ continuare ]
După cum lesne se observă cu ochiul liber de orice (pre)judecată, vremea bună de agricultură nu se prea ... [ continuare ]
Revista Recolte Bogate din februarie 2012 are următorul cuprins: [ continuare ]
Acum cinci ani, pe vremea asta, România era stat UE nou-nouţ, cu pretenţii mari şi planuri frumoase [ continuare ]Cele mai citite azi
- Noile tractoare TAG
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Roirea naturală necontrolată provoacă mari pierderi productive în stupine
- Întreţinerea zmeurului în perioada de vegetaţie (I)
- Calendarul lucrărilor agricole în lunile de iarnă
- Model constructiv pentru ferma de 400 oi Ţurcane
- Abatorizarea iepurilor de casă
- Putregaiul inelar, o boală de carantină care ameninţă culturile de cartof
- Luna aprilie în cultura mare
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
- CRV lanseaza site-ul HGenetics.ro(13/4/2012 13:32:23)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum





Flori de primăvară