Probleme reale şi soluţii ideale pentru viticultură

În urma acestor dezbateri, principalele problemele discutate şi deficienţele legislative identificate, precum şi soluţiile pentru remedierea acestora vor fi propuse spre legiferare. “Mare parte din aceste probleme sunt şi soluţii, dar la stadiul de idee. Până în iunie-iulie o să ne retragem în birouri pentru a studia modalităţi de dezvoltare a sectorului prin modificarea/completarea legislaţiei.

Va urma a doua serie de întâlniri, la care vor participa, pe lângă producători şi autorităţi, şi senatori, deputaţi şi europarlamentari, pentru a legifera prin Parlament toate propunerile noastre,” a precizat Ovidiu Gheorghe, preşedinte al PNVV, la întâlnirea de la Timişoara din data de 24 februarie a.c.

Totodată, PNVV a înfiinţat câte o filială regională în oraşele Constanţa, Iaşi, Craiova, Timişoara, Focşani, Alba Iulia şi Ploieşti, coordonată de un consilier ce va intermedia relaţia dintre producători, autorităţi şi organizaţia patronală. “Rolul consilierului este să dea dinamică proceselor care decurg din relaţia producător - autoritate publică”, a explicat Ovidiu Gheorghe.

Din dezbaterile organizate de PNVV a reieşit că viticultorii din întreaga ţară se lovesc cam de aceleaşi probleme majore. Să le luăm pe rând.

Cap de afiş: fărâmiţarea terenurilor şi lipsa investiţiilor

Prima mare problemă a sectorului vitivinicol este fărâmiţarea excesivă a suprafeţelor agricole, iar vina aparţine atât producătorilor, mici sau mari, pentru că nu vor să se asocieze, cât şi autorităţilor, care n-au găsit modalităţi concrete şi practice de a stimula micii producători să se asocieze. “Nu poţi avea eficienţă sau producţii de calitate pe suprafeţe mici”, a explicat Ovidiu Gheorghe.

Soluţia în acest caz ar fi ca Guvernul să încurajeze asocierea producătorilor agricoli într-un sistem de tip public-privat. În primă fază se identifică o suprafaţă viticolă optimă pentru exploatare ce va fi pusă la dispoziţia unui grup de producători, care vor exploata în comun suprafaţa respectivă şi vor angaja un manager.

Apoi va interveni statul. “Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, statul vine cu o contribuţie care poate fi complementară pe PNDR, de exemplu, cu o sumă alocată pentru investiţii de natură să crească valoarea adăugată a produsului,  care se va putea comercializa ca must sau ca vin”, a exemplificat Ovidiu Gheorghe.

O a doua mare problemă a viticultorilor este lipsa resursele financiare pentru a continua investiţiile. PNVV propune identificarea de către Guvern a unui sistem financiar de acordare a creditelor bancare pentru agricultură.“Noi venim cu o soluţie discutată de nenumărate ori, şi anume capitalizarea CEC-ului şi crearea prin această instituţie bancară a unui fond destinat finanţării agriculturii, cu garanţia statului,” a mai spus Gheorghe.

PNVV reclamă şi întârzierea tuturor categoriilor de plăţi datorate de Guvern, iar soluţia propusă aici este asumarea răspunderii fiscale a Guvernului prin instituirea unor termene exprese de plată şi a unor sancţiuni pentru nerespectarea acestor termene.

Risc de pierdere a fondurilor europene

Viticultura este primul sector care a accesat fonduri europene după momentul aderării României la UE, iar producătorii de struguri şi de vin recunosc că măsura de restructurare şi reconversie a plantaţiilor viticole este un mare câştig pentru ei, cu atât mai mult cu cât n-au prea beneficiat de subvenţii pentru motorină sau pentru alte activităţi din lanţul de producţie, în funcţie de nevoile lor.

În prezent, sectorul vitivinicol are alocate 42.100 mii euro prin Programul Suport, pentru măsuri precum restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole, asigurarea recoltei, utilizarea mustului de struguri concentrat şi/sau concentrat, promovarea îîn cadrul pieţelor din ţările terţe. La acestea se adaugă măsura de investiţii.

Reprezentanţii viticultorilor atrag atenţia că există posibilitatea ca până în 2013, planurile individuale de reconversie/restructurare să nu fie depuse în acelaşi ritm înregistrat până acum, iar fondurile alocate pentru această măsură să nu fie cheltuite.

Prin urmare soluţia ar fi ca anual să se facă o translatare de fonduri pe măsura de investiţii, corelat cu eliminarea acelor acţiuni eligibile din PNDR, pentru a nu se suprapune cei doi piloni. “Este mai facil să accesezi fonduri prin Programul Suport, prin legislaţia specifică, decât prin PNDR”, a argumentat Ovidiu Gheorghe.

Adesea, viticultorii sunt puşi în imposibilitatea de a accesa proiecte cofinanţate de UE din cauza punctajelor greu de atins de această categorie de beneficiari, în special producătorii de struguri de masă. În acest caz, reprezentanţii PNVV solicită modificarea PNDR pentru facilitarea depunerii proiectelor, în primul rând pentru măsurile 121 şi 123.

De asemena, viticultorii propun ca plata cofinanţării publice către beneficiar să fie făcută după efectuarea a 50 la sută din valoarea proiectului. În acest caz, viticultorii iau în calcul implicarea a trei actori în sistem: furnizorul, beneficiarul şi statul, ca parte publică de finanţare. “În prezent, beneficiarii au un contract semnat cu autoritatea, care spune: execuţi sută la sută valoarea investiţiei, primeşti înapoi în timpul dat 50 la sută, să zicem, din valoarea investiţiei.

Noi ne-am gândit să punem la dispoziţia furnizorului un fond de acreditiv, să avem o clauză suspensivă, care stabileşte ca la momentul plăţii totale către furnizor, dreptul de folosinţă al bunului furnizat să se transforme în drept de proprietate.

Odată îndeplinite aceste condiţii şi contractul fiind agreat între beneficiar şi furnizor, statului nu-i rămâne decât să încurajeze absorbţia fondurilor şi să plătească partea lui de contribuţie publică prin acel fond pus la dispoziţia furnizorului, prin beneficiar”, a explicat Ovidiu Gheorghe.

Beneficiarii proiectelor cofinanţate de UE înregistrează pierderi financiare rezultate din diferenţele de curs valutar, iar soluţia ar fi regularizarea acestor diferenţe. “Diferenţa de curs valutar de la 3,6 la 4,2 a generat o pierdere de 15-18%. Propunem să se facă o regularizare. Noi ne asumăm o devalorizare inversă, prin care să fim obligaţi să dăm înapoi satului diferenţa de curs valutar”, a spus Gheorghe.

Alte probleme, alte soluţii

Eficienţa şi transparenţa actului de control se poate realiza prin existenţa unui protocol între autorităţile cu activitate de control pe sectorul de vie/vin, în care să se specifice clar ce trebuie să controleze aceste instituţii, precum şi un ghid de control public care să specifice documentele care se solicită în timpul actului de control.

“Faptul că foarte des vin controale peste noi nu face decât să ne piardă timpul. Apoi, se controlează doar partea curată a industriei, fiind uitaţi cei care vând vinul în găleată sau direct în butoaie pe marginea drumului. Trebuie, totuşi, să ştim clar ce documente trebuie să solicităm furnizorilor, spre exemplu, pentru controalele ulterioare”, spune preşedintele PNVV.

Piaţa nelegală a vinului este o altă nemulţumire a viticultorilor. “Studiile de piaţă arată că în comerţ avem 1,2-1,5 milioane hectolitri de vin comercializat şi fiscalizat. Producţia totală medie a vinului este de 5,5 milioane hectolitri. Observăm o diferenţă de peste patru milioane hectolitri, din care presupunem că două milioane intră în autoconsum, incluzând aici şi trocul.

Restul de două milioane reprezintă o mare problemă, aici fiind cuprinsă producţia comercializată, dar care face concurenţă neloială producătorilor oneşti”, a atras atenţia Ovidiu Gheorghe.

În acest caz, PNVV propune modificarea condiţiilor de antrepozitare fiscală, pentru a scoate la lumină piaţa nelegală a vinului, astfel: producţie de până la 20 hectolitri să intre în autoconsum, iar cea între 20 şi o mie hectolitri să fie încadrată la mic producător, pentru care să se identifice o formulă de luare în evidenţă fiscală mult mai uşoară, deoarece procedura e foarte stufoasă şi de durată. Producţia ce depăşeşte mia de hectolitri va avea antrepozit fiscal în condiţiile de până acum.

În ceea ce priveşte lipsa promovării vinului românesc, se întrevăd două soluţii: asocierea producătorilor în vederea promovării conceptului de “vin românesc” şi implicarea financiară a Guvernului pentru promovarea produselor alimentare din România în piaţa internă.

Alte nemulţumiri exprimate de reprezentanţii PNVV în cadrul întâlnirilor regionale privesc lipsa de eficienţă a dialogului social, precum şi  formalităţile foarte greoaie de înregistrare a muncitorilor sezonieri, care şi aşa se găsesc foarte greu.

CRAMELE RECAŞ - UN BUSINESS REUŞIT

“Viticultura - cenuşăreasa punctelor”

Printre puţinii producători prezenţi la întâlnirea viticultorilor de la Timişoara s-au regăsit şi Cramele Recaş, un exemplu de business reuşit în lumea afacerilor din vestul ţării, aşa cum a ţinut să precizeze Ovidiu Gheorghe.

La Cramele Recaş se cultivă o suprafaţă de opt sute de hectare cu viţă de vie, iar pentru cei peste două sute de angajaţi ai grupului, cuvintele de ordine sunt investiţie şi eficienţă. În ultimii ani, Grupul Cramele Recaş a efectuat investiţii în valoare de aproximativ zece milioane euro, în toate sectoarele de activitate.

Fondurile europene accesate prin programul SAPARD au picat la fix, reuşind să înfiinţeze 50 ha de vie, să tehnologizeze crama, complexul de vinificaţie etc. Ar mai fi fost nevoie de investiţii şi în sistema de maşini agricole, însă n-a fost posibil. “Sistema de maşini este relativ îmbătrânită şi am depus proiecte în cadrul a trei sesiuni derulate prin programul FEADR.

Proiectele au fost declarate eligibile, dar din cauza punctajului, n-am reuşit să ajungem în sumele alocate. În final am renunţat, deoarece nu ne putem muta nici în zonă defavorizată, nici nu ne putem întinerii şi nu înţelegem de ce suntem penalizaţi la puncte pentru că am mai făcut proiecte SAPARD.

Aşadar, putem spune că în ceea ce priveşte întrunirea tututor punctajelor, viticultura este cenuşăreasa punctelor”, a spus Liviu Miron (foto), director economic Cramele Recaş.