Particularităţi de sezon în păstrarea cartofului

Mărimea acestor pierderi variază, în limite foarte largi, în funcţie de materialul introdus în depozit şi de factorii microclimatici din perioada păstrării. În mod normal, în funcţie de metoda de păstrare, aceste pierderi nu pot depăşi 8-10 la sută în depozite cu climat controlat şi 13-15 la sută în silozuri cu ventilaţie naturală sau în pivniţe (beciuri).

Pierderile se înregistrează neuniform în perioada de păstrare, respectiv 2-3% în toamnă, 1-2% în decembrie-ianuarie şi 5-8% în februarie până la valorificare. Este firesc acest lucru, ştiind că în ianuarie-februarie repausul seminal e pe sfârşite şi că urmează, fiziologic, procese care duc la pierderi energetice şi, implicit, cantitative.

Controlul umidităţii, temperaturii şi aeraţiei

În procesul de respiraţie, cu ajutorul oxigenului, hidraţii de carbon se desfac în bioxid de carbon şi apă, degajând căldură. Procesul este inversul fotosintezei. Respiraţia este minimă dacă tuberculii se păstrează la 2-3°C. Pierderile prin evapotranspiraţie sunt şi ele minime dacă umiditatea relativă a aerului din depozit este de peste 90%.

Dar s-a demonstrat că şi conţinutul în zahăr reducător este unul din factorii care determină brunificarea pulpei cartofului, sensibilitatea la lovituri mecanice şi la boli. Se ştie că la temperaturi scăzute amidonul (ferm) se transformă (reversibil) în zahăr, care este un element destabilizator în pulpa apoasă a tuberculului.

De aceea, ultimele teorii recomandă păstrarea cartofului la temperaturi de 4-5°C pentru cel de consum, la 6-7°C pentru cartoful industrial şi la 2-4°C pentru cel de sămânţă. În acest context, ventilarea este un element foarte important în procesul depozitării.

Ventilarea, în diferite condiţii de depozitare- aici grafic

Pentru o tonă de tuberculi este necesară ventilarea a 50-70 mc aer pe oră. Ventilarea cu aer uscat produce deshidratarea, iar cea cu aer umed grăbeşte apariţia bolilor la cartoful susceptibil. De aceea fiecare depozit, fiecare lot de cartof, are particularităţile lui.

Acum, când temperatura exterioară este foarte scăzută, a găsi zilnic o fereastră de cel puţin o oră pentru ventilaţia depozitelor (silozurilor) cu aer din exterior de minimum 0°C este destul de dificil, deşi asta ar fi recomandarea. Dacă nu avem asemenea condiţii, ventilaţia se poate realiza cu aer din interior, prin recirculare şi eliminarea prin gurile de refulare a aerului viciat.

Marii fermieri care depozitează cartoful în box-paleţi, şi care îşi permit să rezerve cel puţin doi mc spaţiu pe tonă de tuberculi, nu trebuie să-şi pună asemenea probleme. Au existat situaţii critice când din diverse motive, la sfârşit de ianuarie, cartoful prezenta un grad de încolţire sau/şi de afecţiuni patologice destul de pronunţat.

Soluţia pentru stagnarea acestor procese poate să fie şi ventilaţia la temperaturi mai scăzute de 0°C (şoc termic) în condiţiile în care aerul exterior poate să fie amestecat cu aerul din interior înainte de impactul cu cartoful, dar să nu fie mai rece de -10°C, cu frecvenţa de 2-3 ori pe zi câte 10-30 minute în funcţie de temperatură.

În acest fel, colţii sensibili se brunifică (cartoful însă nu îngheaţă în ianuarie la 0°C pentru că deja are un conţinut destul de ridicat în zahăr, ceea ce-i creşte rezistenţa până la -2...-3°C pentru aceste perioade scurte.

În silozurile tradiţionale, în şanţuri, silozuri de suprafaţă acoperite cu paie şi pământ, în beciuri, magazii şi alte adăposturi, controlul factorilor de umiditate, temperatura şi aeraţia se fac mai greu. Şi aici, însă acolo unde s-a introdus o marfă sănătoase, uscată şi construcţia este prevăzută cu elemente primare de ventilaţie, cei trei factori amintiţi mai sus (umiditate, temperatura, aer) se pot stăpâni relativ uşor.

În oricare din variantele de depozitare, un lucru este la fel de important: pregătirea microclimatului pentru scoaterea cartofului în vederea valorificării. Astfel, pentru a reduce vătămările şi pătarea neagră a pulpei şi a reda gustul specific cartofului, zahărul din tubercul, provenit prin transformarea amidonului la temperaturi scăzute, trebuie să treacă din nou în amidon, amidon care asigură rezistenţă la afecţiunile menţionate anterior. Procesul durează 7-10 zile, ventilând cu aer cald 1-2 ore pe zi până când în masa de tuberculi se ajunge la 8-12°C.

STARE DE ALERTĂ LA CARTOF

În luna decembrie a anului trecut, a avut loc la MADR o întâlnire de lucru iniţiată de Agenţia Naţională Fitosanitară, ocazie cu care s-au prezentat concluzii şi recomandări pentru evaluarea controalelor fitosanitare la cultura cartofului şi a sistemului general de monitorizare a organismelor dăunătoare, în conformitate cu Misiunea FVO-DG (SANCO)/2010-8603 din 3-11 mai 2010.

Această întâlnire cu caracter anual a avut o participare mai diversă; astfel, pe lângă şefii Unităţilor Fitosanitare din teritoriu au fost invitaţi şi specialişti din domeniul cercetării cartofului, precum şi din cadrul Federaţiei Naţionale Cartoful din România. Au participat, de asemenea, specialişti ai Inspecţiei Naţionale pentru Calitatea Seminţelor.

Subiectul a fost extrem de grav: înmulţirea focarelor de infecţii cu organisme dăunătoare de carantină la cartof (în special Clavibacter michiganensis ssp. Sepedoniocus) dar, mai ales, apariţia în premieră în România a doua focare de infecţie cu Ralstonia solanacearum, bacterie deosebit de periculoasă care provoacă putregaiul brun al cartofului (veştejirea bacteriană).

Elena Leaotă, directorul Agenţiei Naţionale Fitosanitare, a invitat la colaborare instituţiile administraţiei de Stat, ale Cercetării şi cele ale fermierilor, pentru limitarea răspândirii infecţiilor şi aplicarea măsurilor de eradicare.

Subsemnatul, reprezentant al Federaţiei de specialitate în calitate de vicepreşedinte, am cerut instituţiilor de stat prezente să trateze cu mai multă responsabilitate problemele de carantină, pentru ca România să nu devină un areal imposibil pentru cartof din cauza extinderii rapide a zonelor carantinate, zone în care, conform legislaţiei fitosanitare Comunitare, nu este permis să se cultive cartofi ani de zile.

Manuela Tutuianu, consilier în cadrul Inspecţiei Naţionale pentru Calitatea Seminţelor, a prezentat documentul privind modificarea Directivei Consiliului 2002/56, care a fost prezentat în şedinţa Comitetului Permanent pentru Seminţe şi Material de Înmulţire pentru Agricultură, Horticultură şi Plante Forestiere din data de 7 decembrie 2010 de la Bruxelles, document care prevede măsuri foarte dure pentru prevenirea carantinării cartofului din ţările Comunitare.

Mai multe detalii despre acest agent patogen citiţi în numărul următor al revistei Ferma.