O ţară fără cercetare este o ţară tributară

 
 
12345
Horticultura,12 Apr 2010 - 15:00,0 comentarii
Ioan Vasile Platon este din 1994 director al Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare ...

În ultimii ani, toate sferele economiei româneşti au suferit modificări. Structurale, legislative sau funcţionale. Nu a scăpat nici cercetarea agricolă. La nivelul unităţilor de cercetare au avut loc numeroase restructurări. Care, din păcate, au dus la dispariţia multora. Spre exemplu, dacă în anul 1990 existau 22 de staţiuni cu profil pomicol, acum mai sunt în jur de zece. Şi nu se ştie câte vor mai exista în viitorul apropiat.



Staţiunea din Bistriţa, printre cele "salvate"

Ioan Vasile Platon este din 1994 director al Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa. L-am întâlnit într-un moment în care soarta instituţiei pe care o conduce este incertă din punct de vedere legislativ. Şi, cu toate acestea, rezultatele de cercetare şi producţie au categorisit drept "viabilă" staţiunea. Asta s-a întâmplat după 2000, când, în urma unui proces de evaluare, staţiunile de cercetare s-au împărţit în trei categorii: unităţi viabile, unităţi care vor fuziona cu alte unităţi, şi unităţi care vor dispărea.

Schimbările de care aminteam la început s-au resimţit şi în suprafaţa de teren administrată de Staţiune. Dacă în '90 existau 1200 hectare, la ora asta au rămas 296. Iar după ce primăria îşi va încheia socotelile, cercetarea pomicolă va avea doar 150 hectare.

"Vreau să spun că nu sunt împotriva retrocedărilor, dimpotrivă. Mă gândesc la cei îndreptăţiţi, care au dovedit cu acte în regulă că au avut teren. Dar trebuie să fim foarte atenţi şi o spun cu mare răspundere. Strângem şurubul prea tare şi nu avem cale de mijloc. Riscăm, prin acţiuni inutile, să desfinţăm o ramură, un specific, o tradiţie...", spune Ioan Vasile Platon.

Tragem şi noi un semnal de alarmă. Cercetarea în domeniul agriculturii trebuie să existe! Indiferent de concurenţa din exterior, soiul românesc, testat şi adaptat la condiţiile noastre pedoclimatice, rămâne cea mai sigură alegere.

 

Cercetarea e în suferinţă

Din informaţiile furnizate de directorul Staţiunii Bistriţa, am reţinut un aspect cel puţin curios. Cercetarea în domeniul pomiculturii este la ora actuală împărţită în două, din punct de vedere legislativ: organizată şi neorganizată. Adică pentru unele staţiuni au apărut hotărâri de guvern de organizare şi funcţionare, pentru altele nu. Sub acest aspect, neorganizată e şi staţiunea de la Bistriţa. Se vorbeşte că o parte dintre aceste unităţi vor trece la universităţi. Care, când, nu se ştie. Ce se ştie sigur e că pe viitor cercetarea îşi va restrânge şi mai mult sfera.

Ioan Vasile Platon: "Activitatea de cercetare se desfăşura înainte de 2000 pe planuri tematice coordonate de Institutul Piteşti-Mărăcineni. A funcţionat atunci şi programul naţional de cercetare ştiinţifică Orizont.

Banii veneau şi lucrurile erau mult mai clare. Ulterior au apărut programele de cercetare finanţate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca Relansin, Biotech. Au apărut şi programele, respectiv centrele de cercetare de excelenţă. În ultimul timp însă toate aceste programe se atribuie pe bază de licitaţie. Se întocmesc proiectele, se evaluează, dacă sunt eligibile economic şi oportune ca tematică de cercetare.

Este un lucru bun, pe de o parte. Trebuie să ieşim din starea asta de linişte, pentru că nu vine totul de-a gata. Pe lângă pasiunea pentru meseria sa, cercetătorul trebuie să ştie acum să opereze pe calculator, să vorbească limbi străine... Pe de altă parte, plătim dările la stat ca un agent economic, dar nu primim mai nimic. Nu am avut acces la programele Sapard sau Fermierul, pentru că suntem unitate de interes public, cu finanţare extrabugetară, în curs de reorganizare."

Printre atâtea probleme, şi un aspect îmbucurător. Uniunea Europeană acordă fonduri importante pentru cercetare. Evident, tot pe proiecte. Dar în faţa unităţilor de cercetare vor sta direcţii importante care vor trebui rezolvate. Până atunci însă, fericit cel care supravieţuieşte.

Pomicultura în general e în mare suferinţă la noi. Dacă judeţul Bistriţa-Năsăud avea în anii '90 în jur de 16 mii de hectare de livezi, din care aproape jumătate intensive, astăzi abia dacă se mai lucrează 1500.

Multe livezi au îmbătrânit iar proprietarii nu au bani nici măcar să le defrişeze. Dar pământul, indiferent de forma de proprietate, este un bun al statului. Iar peisajul acesta jalnic, generalizat la nivel de ţară, cu livezi abandonate, nu ne face cinste. Aici trebuie intervenit cu un program naţional, cu strategii zonale de dezvoltare a pomiculturii, care accentuează necesitatea existenţei şi funcţionării staţiunilor de cercetare.

"Niciodată nu va mai avea România suprafaţa de livezi de odinioară. Şi nici nu sunt de acord să înfiinţăm plantaţii pe mii de hectare, de la care să obţinem producţii de 5-10 tone la hectar. Viitorul va fi al livezilor de înaltă densitate, ceea ce presupune un număr mare de pomi la hectar. Dar de pe cinci hectare obţii de la 40 de tone în sus. În prima etapă, investiţia e mai mare, dar se recuperează prin productivitate.

Oricum, se vor da bani de la UE pentru înfiinţarea de plantaţii pomicole. Dar nu este suficient. Pomicultura se face, pornind de la bază, cu specialişti. Pentru că în acest sector agricol se lucrează cu plante perene. Şi dacă ai făcut greşeli la tinereţe, le suporţi la bătrâneţe", spune directorul de la Bistriţa.

 

Avem potenţial, dar...

A venit şi primăvara agricolă. Fără subvenţii, cu riscul de a fi invadaţi cu fructe din exterior, intrăm într-o competiţie cu potenţial, dar complet neechipaţi. Cercetarea trebuie regândită şi sprijinită consistent. În pomicultură, multe dintre etapele tehnologice şi mai ales recoltarea fructelor, sunt legate inevitabil de munca manuală. Aici intervine omul, care trebuie format şi stimulat să facă un lucru de calitate. La nivel superior trebuie să schimbăm mentalitatea pentru a aborda cercetarea în domeniu coerent şi economic.

Înainte se organizau pe banii statului cursuri de formare a tinerilor cercetători, pentru a-i integra în staţiunile de cercetare. Acum nu se mai face nimic. Normal ar fi ca finanţarea în acest domeniu să se facă, acum, după modelul european. Adică banii să vină din trei direcţii: de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin derularea de proiecte, de la Ministerul Agriculturii şi din valorificarea producţiei obţinute pe parcelele experimentale.

În realitate însă, spune Ioan Vasile Platon, "mulţi ne-au acuzat că ar trebui să facem cercetare nu şi producţie. Realitatea este că cercetarea poate să ajungă la rezultate pozitive sau, din contră, negative. E perioada văitărilor la nivel naţional. Foarte adevărat. Pentru că noi nu primi nici un ban. În timp ce în vest se plătesc de la bugetul de stat toate cheltuielile cu întreţinerea parcelelor experimentale: culturi de concurs, comparative, bio depozitare, fonduri pentru obţinerea de material săditor pomicol din verigi superioare, devirozarea materialului după standarde europene etc.

Păi un antiser costă 30 de milioane de lei vechi. Iar în aceste condiţii suntem nevoiţi să valorificăm o parte mare din producţie pentru a ne acoperi costurile. Valorificarea e doar o etapă care contribuie la autofinanţarea activităţii de cerectare."

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 2(46)/2007

 

 


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul O ţară fără cercetare este o ţară tributară
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la O ţară fără cercetare este o ţară tributară
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie de imagini

 
 
 

Articole corelate

Momentan nu sunt articole corelate

Horticultura

Protecţia zmeurului cu... Succesul unei idei şi a unei activităţi în agricultură este asigurat în foarte mare măsură şi de ... [ continuare ]
Răsaduri altoite de la...
Ferma , 07 Feb 2012 - 16:00,0 comentarii
Agriplant - cel mai important producător de răsaduri altoite din Grecia - produce între 350.000 şi 500.000 de ... [ continuare ]
SOLARUL... cu tot ce...
Marian MUŞAT , 01 Feb 2012 - 16:00,0 comentarii
După un an agricol cu roade bogate, dar nepreţuite pe piaţa naţională, producătorii de legume au reluat ... [ continuare ]
Mătcaşii încep...
Marian MUŞAT , 01 Feb 2012 - 15:00,0 comentarii
După experienţa neplăcută de anul trecut cu tomatele virusate, acum, la înfiinţarea noilor cicluri de ... [ continuare ]
Succesul se conservă „la...
Marian MUŞAT , 31 Jan 2012 - 16:00,0 comentarii
Contec Foods Tecuci - lider de piaţă în industria naţională a conservelor de legume şi fructe - procesează ... [ continuare ]
2011, an de coşmar pentru...
Ferma , 30 Jan 2012 - 16:00,2 comentarii
Legumicultorii români nu s-au putut bucura pe deplin de producţiile record obţinute anul trecut [ continuare ]
Producţiile viitoare se...
Ferma , 26 Jan 2012 - 15:00,0 comentarii
Stabilirea corectă a sarcinilor de rod la viţa de vie prin efectuarea tăierilor în perioada repausului relativ [ continuare ]
Modernizarea sistemelor de... Oricare dintre fenomenele meteo extreme, precum îngheţul, grindina sau ploile torenţiale, poate produce ... [ continuare ]
Cartoful românesc merită...
Vasile Pop-Silaghi , 17 Jan 2012 - 16:00,1 comentarii
Cartoful are tot dreptul să intre în strategia naţională a Guvernului privind securitatea alimentară! [ continuare ]
Podgoria Dealu Bujorului:...
Ferma , 20 Dec 2011 - 16:00,0 comentarii
Din punct de vedere termic, anul viticol 2011 a fost unul favorabil obţinerii vinurilor de calitate superioară. ... [ continuare ]

Cele mai citite azi

 

Cele mai comentate azi

 

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
Recolta grau 2011

Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?





VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice



Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul

Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali



Fiţi independent energetic!

Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?




Mai multe Tehnologii Agricole