Micşorăm preţul, dar păstrăm calitatea!
După ani buni de investiţii în culturile viticole, susţinute prin programele de reconversie/restructurare a plantaţiilor, dar şi în tehnologiile şi unităţile de vinificaţie, viticultorii autohtoni, de la cei mici până la principalii jucători din piaţă, apar acum în faţa consumatorilor cu vinuri a căror calitate creşte de la un an la altul, prezentate într-o gamă variată de sortimente.
Dacă până acum producătorii îşi disputau consumatorii, a căror preferinţă pentru vinurile la sticlă şi din gama Premium începuse să crească în 2008, considerat cel mai bun an pentru acest sector, începând de anul trecut viticultorii încearcă să-şi menţină clienţii pe segmentul produselor de calitate.
În condiţiile în care puterea de cumpărare a românilor a scăzut, consumul migrând spre gama vinurilor “low”, departamentele de marketing ale companiilor viti-vinicole şi-au stabilit o nouă responsabilitate: menţinerea consumatorilor în jurul vinurilor de calitate, demarând campanii de promovare menite nu doar să atragă, ci şi să educe potenţialul consumator de vin.
Care sunt tendinţele consumului de vin în România şi ce fac viticultorii pentru a se adapta preferinţelor şi puterii de cumpărare scăzute a românilor aflăm de la reprezentanţii Cotnari şi Vincon Vrancea, doi dintre primii cinci jucători de pe piaţa naţională a vinurilor.
Pentru Cotnari, 2010 are dublă semnificaţie
Compania Cotnari şi-a propus ca până la sfârşitul lui 2010 să aibă plantate, nici mai mult, nici mai puţin, 2010 hectare de vie, ceea ce presupune creşterea suprafeţei actuale cu peste 300 de hectare, după ce în 2009 au fost înfiinţate 250 ha. “Suntem consecvenţi investiţiilor în plantaţii. În acest an am investit deja peste cinci milioane de euro în vie, pentru înfiinţarea unei ferme noi în podgoria Cotnari şi pentru achiziţionarea utilajelor aferente.
Astfel am ajuns la o suprafaţă de 1700 ha pe care dorim să o extindem anul acesta la 2010 ha”, spune Cătălin Grecu, directorul de marketing al companiei Cotnari.
În ceea ce priveşte soiurile introduse în cultură, raportul vinurilor albe şi roşii este oarecum în echilibru, balanţa înclinând mai mult spre cele albe, după cum o cere şi consumul. „S-a înregistrat o uşoară creştere de 4-5 procente la vinurile roşii, dar încă se consumă cele albe, dulci şi demidulci. În funcţie de tendinţa consumului, facem şi noi plantările.
Aşadar, la vinurile albe am suplimentat plantaţiile mergând pe soiurile Frâncuşă şi Grasă de Cotnari, dar în aceeaşi măsură am ales şi vinurile roşii şi am plantat 70 hectare cu Fetească neagră şi 30 ha de Busuioacă de Bohotin, urmând ca anul acesta să creştem suprafeţele soiurilor roşii cu alte peste o sută de hectare”, spune Grecu.
Se tinde spre cifra de afaceri din 2008
Cotnari a avut în 2008 o cifră de afaceri de 30 milioane de euro, iar în 2009 cifra s-a diminuat
cu nouă procente, scădere pusă pe seama reducerii consumului. Anul acesta, volumul vânzărilor de până acum a crescut cu 5-6 la sută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În ceea ce priveşte anul 2010, „încercăm să acoperim măcar acea pierdere de nouă la sută de anul trecut”, spune Grecu.
Obiectivul reprezentanţilor companiei Cotnari este destul de dificil, dar nu imposibil de atins dacă avem în vedere campaniile de marketing de fidelizare a consumatorului.
„Dacă acum doi ani lumea începuse să consume mai mult vinuri îmbuteliate la sticlă, în prezent o parte se întorc spre gama „low”, chiar spre pet. Noi venim în întâmpinarea consumatorului, deoarece preferăm să migreze de la o gamă la alta, decât spre alţi producători.
Promovarea este la loc de frunte şi funcţionează, preţurile pentru canalele media sunt bune şi suntem conştienţi că banii alocaţi marketingului pot aduce chiar mai mult decât investim”, consideră Cătălin Grecu.
Compania priveşte şi spre pe piaţa europeană, unde cererea de vin este mare, dar la preţuri care nu acoperă costurile de producţie. Cotnari exportă în prezent cam zece la sută din producţie, cele mai bune pieţe fiind în Spania şi Italia, datorită comunităţilor de români de acolo.
Dar se exportă şi în Anglia, Germania, Grecia, mai puţin în Rusia, care a coborât recent preţul la un euro. „Cel mai bun preţ impus la export este de doi euro. Acum, cel mai ieftin vin al nostru se vinde cu circa 1,9 euro şi cel mai scump, din gama de Selecţii, ajunge undeva la 5 euro”, spune Cătălin Grecu.
Calitatea produsului şi fidelizarea clientului
Întrucât consumatorul trebuie obişnuit cu calitatea, producătorii coboară preţul vinurilor Premium la nivelul celor din gama low, fără a umbla la calitatea băuturilor. „La Cotnari nu s-a pus vreodată problema de calitate. Întotdeauna am încercat să avem un raport optim calitate-preţ şi cred că reuşim, dovadă este faptul că ceea ce numim noi gamă low este de fapt gamă susţinută prin programul de marketing.
De exemplu, Casa de Piatră este un vin premiat cu aur în 2008 la Concursul Internaţional de Vinuri de la Bucureşti, ori noi îl vindem la preţ de gamă low tinerilor căsătoriţi, acesta fiind practic darul nostru de nuntă”, explică Grecu.
La fel de susţinută este şi campania Vinul de Aur, prin care Cotnariul îşi medaliază consumatorii fideli. „Am pornit de la ideea că în ultimii ani compania a câştigat 111 medalii de aur la concursurile internaţionale şi am decis să le dăm mai departe celor mai fideli 111 câştigători. În fiecare lună, prin tragere la sorţi, se acordă zece medalii de aur şi o mare medalie”, explică Grecu.
Vincon Vrancea continuă investiţiile
Vincon Vrancea se situează pe locul al doilea în topul producătorilor de vin din România şi pe prima poziţie la băuturile alcoolice pe bază de vin, vinarsurile şi distilatele de vin marca Vincon, precum Triumf, Mioriţa de 12 şi de 18 ani şi Jadul de 28 ani (considerat cel mai bun vinars/coniac din România), fiind foarte apreciate la concursurile internaţionale de profil.
Reprezentanţii companiei spun că, din punct de vedere al calităţii, Vinconul a făcut un pas uriaş în ultimii ani, datorat investiţiilor continue, în primul rând în plantaţii, prin înfiinţarea de noi suprafeţe viticole, apoi în tehnologie. Iar acestea vor continua, în ciuda tendinţei de scădere a consumului.
„În 2008, anul cu cel mai mare succes al Vinconului, am ajuns la o cifră de afaceri de 130 milioane lei. În 2009 s-a înregistrat o scădere, ajungând la circa 120 milioane lei, ca urmare a scăderii generale a vânzărilor pe piaţa din România. Acum, Vinconul are o situaţie financiară bună şi echilibrată, ceea ce ne permite să continuăm investiţiile”, spune Georgel Costache, director general al Vincon Vrancea SA şi vicepreşedinte al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România.
Compania deţine peste 2150 ha de vie, iar cea mai mare parte a investiţiilor se orientează spre extinderea plantaţiilor. Compania are în plan înfiinţarea a patru sute de hectare de vie, în total, din care aproape două sute s-au plantat anul trecut. “Numai prin investiţii reuşim să păstrăm şi, de ce nu, să creştem calitatea vinurilor, pentru a ne menţine pe piaţă.
Valoarea investiţiilor este de aproximativ 3-4 milioane euro/an. La plantaţiile viticole beneficiem şi de fondurile acordate prin programul de reconversie/restructurare, pe care le suplimentăm, iar pentru celelalte investiţii tehnice, nereuşind să mai accesăm programe europene, deoarece punctajul e avantajos doar pentru societăţi mici şi mijlocii, a trebuit să facem investiţii numai cu fonduri proprii” a adăugat Georgel Costache.
Vinurile de viitor ale României
În ceea ce priveşte soiurile cultivate, compania le-a ales pe cele mai căutate, precum: Sauvignon, Muscat otonel, la soiurile albe, iar la cele roşii, în Vrancea, Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, şi la Huşi, unde există deja 562 ha, s-au plantat 80 ha cu Tămâioasă Românească şi 30 ha cu Busuioacă, în special soiuri româneşti.
Criza financiară se simte şi în lumea vinurilor, consumatorul român trecând către vinurile mai ieftine şi la cele de masă. De asemenea, s-a conturat preferinţa pentru anumite soiuri.
“Noi ne-am adaptat din mers şi am căutat să producem, prin cultivarea anumitor soiuri în noile plantaţii şi prin tehnologia modernă, vinuri catifelate, armonioase, cât mai apropiate de gustul consumatorului. Se caută vinurile albe şi tinere. Iar noi avem pe piaţă deja Şarba, un vin uşor, băubil, echilibrat, armonios, curgător şi semiaromat, care deşi este sec, având o aromă de trandafir, are gustul unui demisec. Acesta va fi unul din vinurile de viitor ale României”, spue Costache.
La vinurile roşii, se plantează masiv Fetească neagră, acesta numărându-se printre cele mai vândute vinuri din România, respectiv peste un milion de sticle pe an. “La soiurile roşii, foarte căutate sunt cele mai puţin extractive, mai uşoare şi băubile, aceeasta fiind cerinţa pentru vinurile roşii în întreaga lume.
Deşi vinurile roşii se consumă în România doar în proporţie de 30 la sută, în timp ce în UE, Canada, America le preferă cam 80 la sută din consumatori, pe piaţa românească a apărut o modă a vinurilor roşii, şi datorită efectelor terapeutice ale acestora”, este de părere Costache.
Preţuri mici la export, concurenţă neloială pe piaţa naţională
Tot în perspectivă, Vincon Vrancea acordă importanţă exporturilor, unde mari şanse au soiurile autohtone. “Exportul ne interesează acum şi pe viitor. Cert este că exportul de vin din România va avea şanse cu soiurile autohtone: Şarba, Feteasca Neagră, Tămâioasa românească, Busuioaca, vinuri care deja sunt cunoscute şi pe pieţele internaţionale, fiind medaliate la numeroasele concursuri internaţionale.
În prezent, exportăm în SUA şi pe piaţa europeană, dar suntem activi şi în Canada, unde distribuim trei vinuri: Fetească albă, Fetească neagră şi, mai nou, Tămâioasă. Aici intenţionăm să intrăm şi cu Şarba. Problema delicată este aceea a preţurilor oferite, care sunt destul de mici, iar noi nu acceptăm”, spune directorul general al Vincon Vrancea.
Pe piaţa naţională, producătorii de vin sunt afectaţi de prezenţa băuturilor fermentate liniştit, care se vând la preţuri de 2-2,5 lei, foarte tentante pentru consumatorii cu posibilităţi financiare tot mai scăzute şi care nu realizează că ceea ce cumpără este doar apă şi alcool, şi nu vin.
„Aşa numitele BFL-uri diminează consumul de vin în proporţie de 50-60 la sută, iar producătorii acestor produse fac concurenţă neloială viticultorilor români, mari sau mici”, spune Georgel Costache.
3 ComentariiCOMENTEAZA
Inainte de toate tin sa va multumesc pentru *aprecierea* dvs. injusta. Fiecare cu bunele *ei* maniere. Dvs ati facut o scoala de... cine stie ce specialitate, eu am scoala de ziaristica, dar mai ales pe cea profesionala. Cu deosebita consideratie, Stimata D-na/D-soara, Olivia FIRI
Domnita "Anonim", inteleg ca asa va numiti, singurele indicii pe care le avem in legatura cu persoana dvs. este ca ati fost colega cu dnul Grecu (de facultate - ceea ce, desigur, nu cred ca va indreptateste sa comentati munca altora) si ca nu sunteti dvs. in masura sa judecati bunele maniere, atata vreme cat nu vi le-ati insusit nici d-voastra. Deci, ca sa rezumam. 1. Daca sunteti citita intr-ale bunelor maniere, nu va ascundeti in spatele anonimatului. 2. Formularea si adresarea drei Firi este corecta din punct de vedere jurnalistic si deontologic. 3. Inainte sa comentati scrisul altora, priviti cu atentie si analizati propria abordare. Toate bune si lectura placuta! Redactia Ferma
D-ra (d-na) Olivia FIRI, obsev ca nu prea aveti bunul simt in exprimare. Sunteti cumva ruda cu d-l director Grecu, de va permiteti sa va adresati direct cu apelativul de Grecu ???? Eu ca fosta colega de facultate, nu mi-as pute permite acest lux, pentru ca nu am reusit sa ajung intr-o functie atat de mare. Probabil ca faceti parte din randul celor care daca vi se da un deget, doriti sa luati toata mana omului. Sa va fie rusine, mai puneti mana pe Codul bunelor maniere. D-l director Grecu, comunica cu semenii sai, îsi confrunta cu ei ideile, se dezvolta împreuna cu altii, într-un cuvânt: traieste într-o colectivitate sociala careia nu-i este indiferent modul de comportare al fiecarui individ în parte.... O ziarista care nu prea le are cu scrisul....
Articole corelate
Luna trecută, Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV) a organizat la sediul Ministerului Agriculturii,... [ continuare ]
Bazându-se pe producţiile bogate ale anului 2008, cu struguri de calitate şi vinuri pe măsură, dar mai ales pe... [ continuare ]
România are condiţii pedoclimatice favorabile pentru cultura viţei de vie. Resursele heliotermice, hidrice şi... [ continuare ]
În multe publicaţii din ţară, au apărut şi continuă să apară numeroase confuzii atunci când se... [ continuare ]
Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV) a organizat, în perioada 5 februarie - 10 martie 2010,... [ continuare ]
Horticultura
Succesul unei idei şi a unei activităţi în agricultură este asigurat în foarte mare măsură şi de ... [ continuare ]
Agriplant - cel mai important producător de răsaduri altoite din Grecia - produce între 350.000 şi 500.000 de ... [ continuare ]
După un an agricol cu roade bogate, dar nepreţuite pe piaţa naţională, producătorii de legume au reluat ... [ continuare ]
După experienţa neplăcută de anul trecut cu tomatele virusate, acum, la înfiinţarea noilor cicluri de ... [ continuare ]
Contec Foods Tecuci - lider de piaţă în industria naţională a conservelor de legume şi fructe - procesează ... [ continuare ]
Legumicultorii români nu s-au putut bucura pe deplin de producţiile record obţinute anul trecut [ continuare ]
Stabilirea corectă a sarcinilor de rod la viţa de vie prin efectuarea tăierilor în perioada repausului relativ [ continuare ]
Oricare dintre fenomenele meteo extreme, precum îngheţul, grindina sau ploile torenţiale, poate produce ... [ continuare ]
Cartoful are tot dreptul să intre în strategia naţională a Guvernului privind securitatea alimentară! [ continuare ]
Din punct de vedere termic, anul viticol 2011 a fost unul favorabil obţinerii vinurilor de calitate superioară. ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- "Ce ne dau albinele: asta avem şi din asta trăim"
- Rambursare mai rapidă pentru beneficiarii fondurilor europene
- Model constructiv pentru ferma de 400 oi Ţurcane
- Utilajele Maschio, produse cu energie verde
- Noua gamă de combine Axial-Flow de la CASE IH
- Tabără: CNDP la ovine/caprine va fi minim 60 lei/animal
- Cum putem prepara păstrăvul?
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Cultura căpşunului
Cele mai comentate azi
- Construirea păstrăvăriei: investiţii minime
- Caracteristicile laptelui de cea mai bună calitate
- Rase performante de iepuri: Californian
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(11/2/2012 15:49:41)
- infiintare microferma de porci(11/2/2012 11:18:54)
- Fonduri pentru tinerii care doresc sa faca agricultura?(11/2/2012 10:22:42)
- Consultanta fonduri europene(11/2/2012 9:42:44)
- Informatii pentru incepatori(10/2/2012 14:15:39)
- Bovine de carne(10/2/2012 11:59:3)
- PREZENTARE MEMBRI(9/2/2012 22:27:9)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum

Tractor în zăpadă