Metode de inducere a încolţirii cartofului - iarovizarea cartofului

Pentru obţinerea unei producţii extratimpurii de cartof, folosim, de regulă, sămânţa din soiuri timpurii şi extratimpurii, sănătoase şi maturate. Sunt recomandate şi soiurile semitimpurii sau semitârzii dacă prin diferite metode reuşim să le forţăm încolţirea.

Sămânţa de cartof (tuberculii pentru sămânţă) se comportă ca şi oricare altă sămânţă, din punct de vedere biologic. Şi la cartof avem aşa-zisul "repaus seminal", adică acea perioadă de la recoltare până la încolţirea seminţei care va da, astfel, naştere unei noi plante.

Cea mai uzuală metodă pentru forţarea (iarovizarea) cartofului, în cantităţi mai mici, este cunoscută de mult şi necesită o anumită tehnică, una relativ greoaie şi care cere foarte multă manoperă. Această metodă nu poate să fie rentabilă pentru pregătirea seminţei în sistem industrial, respectiv, pentru suprafeţe mari.

Pregătirea materialului pentru plantat

Să presupunem că în primăvara anului viitor vrem să plantăm un ha de cartof pentru consum extratimpuriu. Ne propunem să ieşim foarte devreme la plantare, adică în jurul datei de 1 martie. Pentru a fi pregătiţi la acea dată cu sămânţa iarovizată, dăm înapoi şase săptămâni din calendar. Aşa că, în jurul datei de 15 ianuarie, începem pregătirea materialului de plantat.

Scoatem din depozit o cantitate corespunzătoare de cartof, în funcţie de mărimea tuberculilor. După sortare şi eventual ruperea colţilor filoşi apăruţi peste iarnă trebuie să avem o cantitate netă de cartof pentru plantare de aproximativ 2.500 kg, considerând că în câmp vom planta tuberculi de aproximativ 50 grame cu o densitate de 50.000 de cuiburi pe ha.

Există şi varianta ca atunci când avem tuberculi mai mari de 55-60 mm diametru să-i secţionăm perpendicular pe zona apicală (de-a lungu, pentru soiurile de formă oval-alungită). Această metodă însă trebuie aplicată cu mai multă atenţie, deoarece are mai multe dezavantaje: bucăţile rezultate pot putrezi iar bolile de la un tubercul se pot transmite prin cuţit şi celorlalţi.

De aceea, cuţitul trebuie să fie dezinfectat la fiecare tubercul, iar jumătăţile rezultate trebuie să se suberifice într-o atmosferă umedă; aceasta poate fi realizată lăsând cele două jumătăţi împreună, legate printr-o mică parte netăiată, separarea totală făcându-se la plantare.

Condiţii de depozitare

Tuberculii astfel pregătiţi se pun într-o cameră încălzită la 20-22 °C şi cu umiditatea relativă a aerului de 90-95%. Aşezarea tuberculilor se face în grămezi conice cu înălţimea de maximum 70-80 cm. De asemenea, se opturează orice sursă de lumină. Umiditatea aerului se poate întreţine foarte uşor prin stropirea podelei sau/şi expunerea unor vase deschise cu apă. De asemenea, se mai poate recurge la acoperirea grămezilor cu folie după o scurtă stropire a masei de tuberculi.

Această perioadă poate să dureze în jur de 7-10 zile. Menţionez că în zilele 4 şi 5 temperatura aerului poate să crească la 25 °C.
Odată ce s-a format o puzderie de colţi albi şi mici de maximum 3 mm, trecem la etapa a doua.

Călirea tuberculilor înainte de plantare

Se eliberează lumina naturală, iar tuberculii din grămezi se pun în lădiţe de legume tip export din lemn sau din alte materiale, cu mare grijă să nu se rupă colţii fragezi, în 2 -3 straturi. Lădiţele se stivuiesc pe pereţii expuşi la lumina naturală, până la înălţimea de minimum 0,5 m de la tavan în jos.

Temeratura camerei trebuie să scadă la 12-15 °C în prima săptămână, apoi la 8-10 °C în următoarele două săptămâni, pentru ca în ultima săptămână înainte de plantare să ajungem la 3-5 °C, necesare pregătirii noilor plăntuţe pentru condiţiile de câmp (călire). În toată această perioadă avem nevoie, pe lângă lumina naturală diurnă, şi de lumina artificială nocturnă pentru a obţine colţi viguroşi, scurţi, neetiolaţi, de culoare verde închis - violet.

O lucrare importantă în această etapă este rotirea zilnică a lădiţelor pentru ca fiecare să beneficieze de o cantitate egală de lumină. De asemenea, trebuie să se urmărească tuberculii din lădiţe, astfel încât, prin rotirea cu mare grijă, materialul din fundul lădiţei să ajungă deasupra s.a.m.d..

Umiditatea relativă a aerului se reduce treptat la 90% şi chiar până la 80-85% înainte de plantare. Foarte importantă în această etapă este ventilarea încăperii, deoarece în urma proceselor fizilogice mai intense se eliberează mult bioxid de carbon.
Plantarea se face manual, direct din lădiţele în care s-a făcut iarovizarea.

Alte metode de forţare a încolţirii

În condiţiile plantării unei suprafeţe mai mari cu cartof pentru consum timpuriu, metoda descrisă anterior este destul de greoaie. Se folosesc şi alte metode, dar care indiscutabil nu vor depăşi eficienţa şi timpurietatea primei metode.

• Suplimentarea numărului de colţi. Dacă spre sfârşitul depozitării, cu 12-16 zile înainte de epoca de plantare, timp de 5-6 zile temperatura se ridică treptat la 16-18 °C, după care pe o durată de încă 4-6 zile temperatura în depozit se reduce din nou la 8-10 °C şi se asigură, pe toată această durată, o lumină difuză, se stimulează procesul de încolţire cu un număr mai mare de colţi pe tuberculi. Dacă procesul de încolţire se mai prelungeşte cu circa 7 zile, colţii pot deveni chiar muguraşi verzi.

Procedeul se poate aplica şi în următoarea variantă: primăvara, înainte de plantare cu numărul de zile necesare, tuberculii din depozit se sortează, se calibrează, se pun în containere sau în saci-plasă şi se aşează în spaţii special amenajate pentru încolţire. Aici regimul de temperatură, lumină şi umiditate, bine dirijat, asigură încolţirea în masă.

Însă, un material încolţit nu mai poate fi manipulat prin instalaţii mecanice de sortare, încărcare etc., deoarece se distrug colţii. În schimb acesta poate fi plantat mecanic. Maşina de planatat trebuie să fie nepărat cu distribuitori de tip cupă pentru a asigura un transfer mai puţin distructiv din buncărul maşinii în cuibul din câmp.

• Metoda forţării tuberculilor în sere de sticlă se foloseşte, spre exemplu, în Olanda. Fermierii olandezi spun că un tubercul destinat producţiei timpurii trebuie să aibă un număr de ochi mai mic decât cartoful obişnuit. Şi este normal acest lucru, pentru că în acest fel se obţin tuberculi mai puţini, dar mai mari şi într-un timp relativ mai scurt.

De aceea, trecerea de la temperatura depozitului de iarnă în spaţiile de forţare se face treptat, şi abia după două săptămâni se ajunge la +20 °C. Practic, după încă o săptămână, materialul este bun de plantat. Un alt avantaj este faptul că, în aceste spaţii, factorii lumină, căldură şi umiditate se controlează automat.

Durata repausului la cartof depinde de:

• soi;
• gradul de maturitate la recoltare;
• temperatura din perioada de creştere din timpul vegetaţiei în câmp;
• temperatura din perioada de păstrare;
• starea fitosanitară;
• integritatea şi sănătatea fizică a tuberculilor.