Lucrări de sezon în viticultură

Chiar şi după încheierea recoltării strugurilor şi apropierea iernii, în viticultură încă nu este timp de odihnă, viţa de vie - plantă delicată, având nevoie în continuare de îngrijire.

Chiar şi după încheierea recoltării strugurilor şi apropierea iernii, în viticultură încă nu este timp de odihnă, viţa de vie - plantă delicată, având nevoie în continuare de îngrijire.

În această perioadă, până la venirea zăpezii trebuie rezolvate o serie de probleme:

• fertilizarea plantaţiei pentru a reda solului o parte din elementele extrase odată cu recolta;
• lucrările solului, prin care are loc atât afânarea solului, precum şi protejarea viţei de vie împotriva gerurilor din timpul iernii;
• rectificarea spalierului;
• completarea golurilor din plantaţie prin plantarea de noi viţe în locul celor dispărute;
• muşuroirea viţelor tinere;
• încheierea fermentaţiei şi începerea limpezirii vinului tânăr.

După încheierea fementaţiei tumultoase, vasele se completează cu vin, operaţie ce se repetă ori de câte ori este nevoie până la primul pritoc.

Fertilizarea

În viticultură, pentru obţinerea de producţii mari este obligatorie folosirea îngrăşămintelor, mai ales că viţa de vie ocupă în general terenuri cu o fertilitate redusă, considerate improprii pentru majoritatea culturilor agricole, cum sunt terenurile în pantă şi nisipurile.

Aplicarea îndelungată a unor doze exagerate de îngrăşăminte sau a unor combinaţii neechilibrate de îngrăşăminte chimice cu azot, fosfor şi potasiu, duce, de cele mai multe ori, la apariţia unor carenţe de nutriţie sau a unor dezechilibre fiziologice la viţa de vie.

Cantităţile de elemente nutritive pe care le consumă viţa de vie sunt determinate de factorii genetici, pedoclimatici şi tehnologici. În funcţie de aceşti factori, viţa de vie consumă anual: 92-154 kg N, 21-45 kg P2O5, 91-129 kg K2O la hectar.

Îngrăşămintele se utilizează în viticultură pentru suplimentarea necesarului de hrană a viţei de vie şi ameliorarea însuşirilor fizico-chimice şi biologice ale solului. În viticultură se utilizează îngrăşăminte organice, chimice (minerale), organo-minerale şi amendamente calcaroase.

Datorită condiţiilor pedoclimatice diferite de la o zonă la alta, nu este posibilă elaborarea unor reţete de fertilizare tip, care să se respecte cu stricteţe în toate arealele de cultură a viţei de vie.

Fertilizarea cu gunoi de grajd se face periodic, o dată la 3-4 ani. Gunoiul se administrează toamna, cu ajutorul Mig-ului şi se încorporează în sol prin arătura de toamnă. Alături de gunoiul de grajd, la fertilizarea organică a solului se mai pot utiliza plantele pentru îngrăşământ verde şi compostul.

În conceptul viticulturii ecologice, fertilizarea chimică trebuie privită ca o completare a fertilizării organice, reducându-se astfel gradul de poluare a mediului. Sunt folosite îngrăşămintele chimice simple, complexe şi îngrăşămintele de tip foliar.

Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu care sunt mai greu solubile, se administrează toamna înainte de arătură, iar cele cu azot se aplică în primăvară, pentru a evita pierderile de azot prin levigare.

Arătura de toamnă

Cultura viţei de vie are un caracter intensiv, ocupă terenul o perioadă îndelungată, de cel puţin 30-35 ani şi necesită anual un volum mare de lucrări ale solului. Din aceste motive, majoritatea solurilor din plantaţiile viticole sunt soluri antropice, slab structurate, cu un conţinut scăzut de humus şi cu o porozitate capilară redusă.

Pe astfel de terenuri executarea corectă şi la momentul optim a lucrărilor solului este foarte importantă. Prin mobilizarea solului se realizează un raport optim între porozitatea capilară şi cea necapilară, se asigură un echilibru între gazele din sol cu participarea oxigenului în proporţii de 8-12%, se încorporează în sol toate categoriile de îngrăşăminte, se stimulează activitatea microorganismelor, se favorizează acumularea de căldură în sol şi se combat buruienile.

Arătura de toamnă se execută după căderea frunzelor, cu plugul cultivator pentru vie, la adâncimea de 16-18 cm, cu răsturnarea brazdelor spre rândul de viţe, astfel încât să rezulte un bilon în lungul rândului, prin care va fi protejată de ger baza butucilor.

Odată cu arătura de toamnă are loc şi încorporarea în sol a îngrăşămintelor organice şi chimice cu fosfor şi potasiu. Prin arătură se favorizează acumularea în sol a apei provenită din ploi şi zăpezi.

Revizuirea sistemului de susţinere

Această lucrare se execută în fiecare an, în perioada de repaus a viţei de vie, deoarece în spalierul se deteriorează cu ocazia numeroaselor lucrări de pe parcursul anului. Cu această ocazie, se înlocuiesc stâlpii rupţi, se îndreaptă cei înclinaţi, se întind şi se completează sârmele lipsă.

Completarea golurilor în plantaţiile viticole



În plantaţiile viticole, din diferite cauze, pot să apară goluri care vor influenţa negativ recolta de struguri ce se va obţine anul următor.

Metodele de completare a golurilor sunt numeroase şi diferă în funcţie de vârsta plantaţiei.

• În viile tinere, în primul an de la plantare sunt admise 10% viţe neprinse, iar în următorii doi ani încă 2% viţe neprinse. Golurile lăsate de viţele respective se vor completa prin plantarea de viţe altoite de 1-2 ani sau prin folosirea viţelor fortificate la ghivece. Completarea golurilor se face prin plantarea de toamnă sau primăvară, după o metodă asemănătoare cu plantarea obişnuită în gropi.
• În viile de rod cu vârsta între 5 şi 15 ani, completarea golurilor se poate face prin: plantarea viţelor altoite de 1-2 ani, plantarea de viţe fortificate la ghivece, marcotaj şi prelungirea cordoanelor peste goluri.

Completarea golurilor prin marcotaj constituie o metodă simplă şi economică de refacere a densităţii plantaţiilor. Completarea golurilor prin prelungirea cordoanelor (marcotajul aerian), se practică cu bune rezultate în viile conduse în forme semiînalte şi înalte (vezi figura).

Lucrarea se execută toamna, după căderea frunzelor sau primăvara, cu ocazia tăierii în uscat, când se alege o coardă anuală de pe cepii de înlocuire sau de pe punţile de rod. Coarda trebuie să fie cât mai lungă şi să aibă o grosime de 7-8 mm. Coarda aleasă se va conduce pe sârma spalierului, fără a fi răsucită, şi se va secţiona în dreptul pichetului care marchează butucul lipsă.

Dacă pe coarda-cordon se găsesc copili, ei se vor tăia în cepi în dreptul butucilor lipsă, iar restul copililor şi o parte din muguri se suprimă. Cordonul astfel pregătit se va fixa, prin două-trei legături, pe sârma spalierului. Operaţia de prelungire a cordoanelor se poate face într-o singură parte sau în două părţi, în funcţie de golurile existente.

Completarea golurilor prin altoire în uscat sau în verde a butucilor portaltoi urmată de prăbuşirea acestora sunt lucrări prea laborioase, motiv pentru care ele sunt foarte puţin practicate.

Muşuroirea

Muşuroirea constă în formarea cu sapa a unui muşuroi împrejurul viţelor, care să protejeze baza coardelor sau a cordiţelor de gerurile din timpul iernii. Muşuroirea este necesară în plantaţiile tinere, deoarece, din cauza creşterilor prelungite, viţele au lemnul insuficient maturat, existând pericolul îngheţării acestora în timpul iernii.

Încheierea fermentaţiei şi începerea limpezirii

După încheierea fermentaţiei tumultoase, vasele se completează cu vin, operaţie ce se repetă de câte ori este nevoie până la primul pritoc.

Chiar şi după formarea sa, vinul necesită în permanenţă o serie de lucrări de îngrijire şi tratamente prin care să-i menţinem şi să-i îmbunătăţim calităţile organoleptice. Prima însuşire organoleptică pe care consumatorul o remarcă la un vin este limpezimea. Aceasta se poate realiza în mod natural, prin aplicarea unor substanţe de limpezire sau prin filtrare.

Limpezirea spontană

Pentru cei care îşi prepară vinurile în casă, cea mai la îndemână metodă de limpezire a vinului este metoda spontană. Aceasta se realizează prin eliminarea suspensiilor aflate în masa vinului prin sedimentare.

Pentru o limpezire naturală cât mai rapidă, se face un pritoc prematur (se trage vinul mai repede de pe drojdie), după care vinul se menţine la temperatură scăzută. Se va avea în vedere ca atunci când temperaturile scad sub 0 grade, vinul să nu îngheţe, mai ales dacă acesta se află în vase de sticlă. Temperatura de îngheţ este cu atât mai coborâtă, cu cât tăria alcoolică a vinului este mai mare. Se are în vedere faptul că vinurile cu o tărie alcoolică de 12% vol, să nu vină în contact cu temperaturi mai scăzute de -4,5oC, iar cele cu tărie alcoolică de peste 12% vol, să nu intre în contact cu temperaturi mai mici de -5,5oC.

Durata păstrării vinului la frig este variabilă, în funcţie de gradul de tulbureală al vinului, mărimea vasului, intensitatea frigului. În mod normal, un vin sănătos se limpezeşte în două-trei săptămâni.

Limpezirea spontană necesită timp îndelungat. De aceea se recurge la procedee tehnologice care să asigure o limpezire şi stabilizare mai rapidă, pemiţând o valorificare mai timpurie a vinului pe piaţă.