Lucrări agrotehnice recomandate în pomicultura privată
Fără a lăsa la urmă alte lucrări, menţionam că şi cele pe care le relatăm în continuare au importanţa lor în pomicultura privată.
Adunatul şi scosul (arderea) ramurilor
Această operaţiune este necesară pentru degajarea intervalelor dintre pomi de resturile de ramuri care se adună după efectuarea tăierilor de rodire. În general, cu cât pomii sunt mai în vârstă, cu atât cantitatea (volumul) de ramuri este mai mare, necesitând astfel o forţă de muncă însemnată.
În livezile cu suprafeţe mari (peste 25-30 ha), un utilaj de mare eficienţă şi randament este furca purtată pe tractor, care poate aduna şi scoate la capetele rândurilor ramurile de pe 5 hectare/zi.
Ramurile adunate se ard, atunci când sunt în cantităţi reduse sau se transportă în locuri amenajate (rampe), când sunt cantităţi mari sau foarte mari, unde pot fi brichetate pentru folosirea ulterioară.
Combaterea buruienilor prin erbicidare
Pentru distrugerea buruienilor (pir, volbură, pălămidă etc.) care răsar şi cresc pe rândul de pomi, se fac de regulă praşile manuale şi mecanice, dar se folosesc şi erbicide. Acestea se aplică atât preemergent (toamna sau primăvara devreme, în scopul împiedicării germinaţiei seminţelor), cât şi postemergent (în stadiul de vegetaţie, când buruienile au 10-15 cm înălţime), fiind absorbite prin frunze.
Având în cedere toxicitatea substanţelor folosite, la aplicare trebuie luate măsuri de protecţie a sănătăţii şi se impune respectarea unor reguli stricte (prepararea soluţiilor cât mai departe de sursele de apă, spălarea aparaturii şi mâinilor, distrugerea ambalajelor goale în locuri speciale - gropi, departe de fântâni, pâraie, râuri etc.).
Erbicide recomandate: Gramoxone în doză de 4 kg/ha efectiv; Roundup în doză de 6-10 kg/ha; Devrinol în doză de 6-8 kg/ha.
Pompele de stropit folosite trebuie prevăzute cu duze speciale, care împrăştie soluţia la sol pe lăţime de 50-60 cm.
Normarea producţiei de fructe
Pentru obţinerea unor fructe de calitate superioară este necesară rărirea fructelor, din cauza diferenţierii abundente şi a tendinţei naturale de supraîncărcare cu fructe. În primele 3-4 săptămâni după legat, fructele cresc destul de încet în perioada întăririi endocarpului şi formării endospermului din sămânţă, ritmul de creştere fiind cel mai lent, apoi se intensifică către perioada intrării în pârgă şi a maturării fructelor.
De exemplu, la piersic, mugurii fiind grupaţi câte trei la un nod, din care doi floriferi, în condiţii climatice normale leagă foarte multe fructe. Pe măsură ce acestea cresc, sporeşte şi consumul de substanţe nutritive. Când piersicile depăşesc mărimea unei alune, precum şi în fenofaza întăririi endocarpului, are loc căderea fiziologică a fructelor întârziate în creştere sau a celor cu poziţii nefavorabile.
Unele soiuri ca Elberta sau Flacăra, prezintă o cădere fiziologică mai accentuată, se „autorăresc” şi necesită o intervenţie sumară pentru normarea recoltei. Majoritatea soiurilor, însă, rămân supraîncărcate, cu o cantitate de fructe de două-trei ori mai mare decât pot hrăni. În acest caz este necesară rărirea lor.
Reglarea producţiei de fructe începe cu tăierea de fructificare, care normează cantitatea de ramuri mixte prin rărirea acestora. Pe ramura mixtă, fructele rămân însă apropiate, considerent pentru care se impune rărirea lor. Aceasta se poate efectua manual, chimic sau mecanic.
Rărirea fructelor este necesară pentru obţinerea de fructe de bună calitate, mai ales în anii cu recolte bogate. Volumul răririi depinde de dimensiunea potenţială a fructului matur dintr-un anumit soi. În general, cu cât mărimea normală a fructului la maturitate este mai mare, cu atât mai largi vor fi spaţiile de pe care trebuie să se îndepărteze fructele de pe ramuri.
Distanţa corectă între fructele rămase pe ramuri depinde, în parte, de suprafaţa foliară pentru fruct, precum şi de vigoarea generală a pomului. Este necesar un număr de aproximativ 35 de frunze sănătoase, de dimensiuni medii, pentru a produce o piersică de dimensiune mare şi calitate bună. La rărire se lasă numai un singur fruct, pe o lungime de 15-20 cm a ramurii.
Cu toate ca aceasta, rărirea ar putea părea o operaţie drastică şi costisitoare, trebuie să luăm în consideraţie că fructele mici sunt adesea greu de comercializat. De asemenea, rărirea fructelor reduce manopera la recoltare, precum şi pericolul ruperii ramurilor, sub greutatea fructelor.
În luna iunie, majoritatea speciilor pomicole, în funcţie de condiţiile create, fac bilanţul posibilităţilor de a duce o anumită încărcătură cu fructe, adică are loc „căderea fiziologică a fructelor”. În condiţii normale, acest fenomen nu are efecte economice negative asupra producţiei.
În cazul în care căderea este accentuată de alţi factori, ca: secetă excesivă, ploi persistente reci în timpul înfloritului care reduc procentul de legare, unele fenomene naturale - grindină, vânturi puternice reci, brume, precum şi lipsa elementelor nutritive din sol, se impun o serie de măsuri care pot preveni efectul negativ asupra producţiei, cum ar fi: irigarea, fertilizarea suplimentară cu îngrăşăminte pe bază de azot, combaterea buruienilor.
În cazul în care rărirea fructelor s-a executat în luna mai la măr, păr, piersic şi cais, această lucrare se poate efectua imediat după căderea fiziologică a fructelor. La piersic şi cais, epoca optimă de rărire începe când fructele au 7-10 mm diametru (fruct de mărimea unei alune) şi se încheie înainte de întărirea sâmburelui.
În cazul piersicului se recomandă să se lase 3-4 fructe pe ramura mixtă, 2-3 fructe pe ramura salbă şi 1-2 fructe pe ramura buchet (în aşa fel încât între fructe să rămână o distanţă de cel puţin 10-12 cm, pentru dezvoltarea fiecăruia dintre ele la un gramaj de 120-150 g).
În funcţie de încărcătura cu fructe rămasă după căderea fiziologică şi a lucrărilor de rărire a fructelor, se face fertilizarea fazială cu azot şi fertilizarea foliară, odată cu aplicarea tratamentelor chimice.
Irigarea plantaţiilor
Irigarea plantaţiilor pe rod şi udarea celor nou înfiinţate se impune mai ales pentru speciile sâmburoase în zona de sud, când începe să se instaleze seceta. Cercetările au demonstrat că în zonele cu mai puţin de 600 mm precipitaţii anual, precum şi în cele cu peste 600 mm, însă neuniform repartizate în cursul perioadei de vegetaţie, irigarea livezilor este absolut necesară.
Metodele de irigare folosite sunt: prin inundare, brazde sau aspersiune. Cantităţile de apă care se administrează la hectar variază în raport cu specia şi vârsta pomilor. În general, se socoteşte că prin irigare trebuie umectat întreg stratul de sol în care se dezvoltă masa principală a rădăcinilor, respectiv 40-50 cm la pomii tineri şi 60-70 cm la pomii pe rod. Normele de irigare variază între 400 şi 600 m3 la hectar în livezile tinere şi 500-800 m3 în cele pe rod.
Norma de irigare se fracţionează în mai multe udări, care se aplică ţinând seama de fazele critice de dezvoltare a pomilor (legarea fructelor, creşterea maximă a fructelor şi a lăstarilor, formarea mugurilor de rod). În anii în care iernile sunt sărace în precipitaţii, se impune o udare de aprovizionare înainte de începerea vegetaţiei (sfârşitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie), care să asigure buna desfăşurare a primelor faze de vegetaţie.
Protejarea pomilor din plantaţiile tinere contra rozătoarelor
Lucrarea se execută acolo unde plantaţiile nu sunt împrejmuite cu gard de plasă de sârmă şi este necesară încă de la plantare, întrucât iepurii sau alte animale pot produce pagube prin roaderea scoarţei (cojii) pomilor tineri sau ruperea ramurilor.
Acolo unde nu sunt posibilităţi materiale pentru împrejmuire, se procedează la învelirea trunchiului fiecărui pom cu hârtie de ambalaj, fâşii de plastic sau carton perforat (care poate rămâne permanent).
O altă metodă de protecţie constă în folosirea substanţelor iepurifuge (Cunitex, Cervacol, Silvarom), cu care se badijonează trunchiul periodic (lunar).
Desigur, pentru un număr redus de pomi aflat în grădini neîmprejmuite şi unde nu sunt alte posibilităţi, se pot prepara în gospodărie unele amestecuri urât mirositoare (ex. var baligă; var Dibutox 1% aracet 0,2% etc.), care îndepărtează animalele.
De regulă, aceste măsuri de protecţie trebuie aplicate de la plantare până în anul cinci, când scoarţa pomilor se întăreşte (suberifică).
Articol publicat în revista Ferma nr. 10 (65) - octombrie 2008
Articole corelate
Normarea încărcăturii de rod a pomilor fructiferi este o lucrare absolut necesară la piersic, prun, cais, măr şi... [ continuare ] Horticultura
Pentru ţara noastră cultura piersicului a avut şi are o deosebită însemnătate economică, datorită faptului ... [ continuare ]
Soluţii şi recomandări agrotehnice privind întreţinerea viţei de vie în pragul verii [ continuare ]
Luna mai este deosebit de importantă pentru pomicultură întrucât acum se vede cât rod au legat ... [ continuare ]
Dacă aţi scăpat de rapăn şi făinare, pregătiţi-vă să le veniţi de hac acarienilor şi altor specii de ... [ continuare ]
Cercetarea agricolă românească doreşte triplarea suprafeţelor de solarii până în anul 2020, ... [ continuare ]
Joi, 19 aprilie, comuna gălăţeană Matca a fost pentru câteva ore „capitala cercetării” în ... [ continuare ]
Înregistrat în 84 ţări, insecticidul Coragen® a fost utilizat anul trecut de peste 16 milioane de ... [ continuare ]
Anul acesta, pierderile în viticultură se estimează la peste 50%, în medie, astfel că plantaţiile ... [ continuare ]
Ca în fiecare an, însă de această dată fără prea multe asperităţi în negocieri, s-a agreat şi ... [ continuare ]
După ce gerul din timpul iernii a afectat culturile din sere şi solarii, producătorii fiind nevoiţi să ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- Rase performante de iepuri: Californian
- Noua Zeelandă: 15,637 tone/ha, noul record mondial la producţia de grâu
- SOLARUL... cu tot ce sporeşte şi creşte-n izvorniţă
- Cultura căpşunului
- Ameliorarea producţiei de lapte în turma de capre
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Producţia de cereale în 2011: Aproape 24 mil. tone
- Păpuşile din Bucovina
- Întâmplări cu... bivoliţe
- Cultura fasolei în sere şi în solariile calde
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
- CRV lanseaza site-ul HGenetics.ro(13/4/2012 13:32:23)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum

Flori de primăvară