La Livada de Bihor roşiile îşi iau “energia” din adâncul pământului

Pe reprezentanţii Complexului de Sere de la Livada de Bihor, administrat de SC Transgex SA, îi întâlnim la fiecare ediţie a Târgului AgroBihor de la Oradea, organizat la început de septembrie, printre legumicultorii bihoreni, cu marfa sortată şi frumos aranjată în lădiţe de carton de unică folosinţă, de-ai zice că sigur aduc roşii “de import”.

Impresia este pe jumătate justificată, având în vedere că la Livada atât tehnologia de cultură aplicată, cât şi calitatea producţiilor obţinute respectă absolut toate standardele europene.

„Putem lucra 12 luni dintr-un an”

Societatea Transgex este recunoscută mai degrabă pentru activitatea de explorare şi exploatare a zăcămintelor de ape geotermale şi executarea forajelor de mare adâncime, în principal în Câmpia de Vest a României. În prezent, societatea exploatează mai mult de jumătate din resursele de apă geotermală concesionate în ţara noastră.

În 2005, compania a implementat un nou proiect, de această dată în agricultură, prin construirea unei sere de legume pentru producerea de tomate, care a dat primele roade în 2006. Doi ani mai târziu, Transgex a inaugurat a doua seră, cu aceeaşi suprafaţă. Până aici, nimic neobişnuit, cu excepţia faptului că ambele sere - de tip Venlo cu sticlă - sunt încălzite cu ajutorul apei geotermale.

Pe lângă reducerea cheltuielilor de încălzire la jumătate, folosirea apei geotermale permite valorificarea producţiei şi în extrasezon, la preţuri aproape duble faţă de lunile de vară, întrucât producţia este continuă şi aproape constantă timp de opt luni.

„Societatea are licenţe pe toate forajele din zona de vest a ţării. Acesta (n.r. - de la Livada) n-a avut altă destinaţie şi trebuia folosit la ceva. Atunci ne-a venit ideea acestor sere. Acum, ne ocupăm de producţia de tomate pe 2 ha de seră încălzite cu apă geotermală. Practic aceasta este secretul nostru, energia termică e produsă de apa geotermală şi putem lucra 12 luni dintr-un an.

Din februarie până în noiembrie, serele produc în permanenţă, după care cultura se desfiinţează, sera se dezinfectează iar la 1 decembrie se înfiinţează o nouă cultură”, ne-a explicat Francisc Kelemen, inginer şef al Complexului de Sere Livada de Bihor.

Alimentarea cu apă geotermală a sistemului de încălzire

Apa geotermală provine dintr-un foraj de mare adâncime - 2400 m, aflat la 1,5 km de Livada. Sistemul de încălzire are la bază un schimbător de căldură în plăci. Apa geotermală e folosită ca agent primar, prin conducte circulând doar agentul secundar, respectiv apa încălzită la o temperatură între 30 şi 60 ºC, în funcţie de temperatura atmosferică necesară în seră.

„Apa iese din pământ la temperatura de 82 ºC cu un debit de 22 litri/secundă. La seră, apa e preluată de un schimbător de căldură. De aici, apa încălzită circulă pe trei circuite: unul care încălzeşte sera, pe circuitul de jos, pe care circulă şi cărucioarele folosite la întreţinerea şi recoltarea culturii, altul de deszăpezire, pentru pompele de sus, folosit numai iarna, şi al treilea pentru creşterea plantelor”, a mai spus Kelemen.

Robineţii sistemului sunt activaţi automat „la indicaţiile” celor patru senzori plasaţi în diferite zone ale serelor. Toate datele se centralizează în computerul care programează întreg sistemul în funcţie de necesarul de căldură. „În general, trebuie să asigurăm o temperatură optimă de 17-18 ºC noaptea şi de 22-24 ºC ziua. Acum, spre exemplu, la plasarea răsadurilorîn sere, avem nevoie de 19  ºC ”, a precizat managerul serelor.

Costurile de încălzire, reduse la jumătate

Se cuvine a preciza câteva detalii financiare ale unei astfel de investiţii, precum şi economicitatea rezultată din încălzirea serelor folosind resurse regenerabile.

Costul forării unui puţ se situează între 200 şi 300 euro/metru în jos, iar investiţia se amortizează în cel puţin 15 ani. Pentru beneficiarul unei astfel de lucrări, în vederea exploatării apei geotermale ce provine dintr-un puţ de mare adâncime, costul total se apropie lejer de 600 mii de euro. La această cheltuială, proprietarul unei sere cu suprafaţa de un hectar mai trebuie să adauge încă aproape un milion de euro pentru construcţia şi dotarea serei, investiţie ce se recuperează în cel puţin opt ani.

„Conform primelor calcule şi după spusele celor care ne-au vândut tehnologia, investiţia în sere ar fi trebuit amortizată în cinci ani. Nu e adevărat, trebuie minim opt ani. Depinde de rezultate, de piaţă, un an poate e mai bun, unul mai rău şi atunci se adaugă celor cinci”, explică Francisc.

La Transgex, toate investiţiile s-au făcut din fonduri proprii şi credite bancare, întrucât “dacă stăteam după proiecte europene, poate că şi acum aşteptam”, a ţinut să precizeze interlocutorul meu.

În legumicultură, apa geotermală reduce cheltuielile cu încălzirea serelor la jumătate, aspect relevant, având în vedere că sursa de energie termică reprezintă mai mult de 50 la sută din totalul costurilor cu întreţinerea unei sere. „Apa se facturează la preţ de cost.

Sursa de energie obţinută prin apă termală este mai ieftină cam cu 50% faţă de cea mai ieftină altă sursă de energie. În costul de producţie aceasta înseamnă un avantaj de 10-15% faţă de sistemele convenţionale. Aici este, de fapt, şi profitul”, spune Francisc Kelemen.

Înfiinţarea culturii, pentru cele două hectare, costă circa 100 mii euro, valoare la care se adaugă alte cheltuieli privind întreţinerea culturii: inputurile, combaterea biologică a dăunătorilor, apoi energia electrică plătită la preţ de consumator industrial, cheltuielile cu personalul: 8 horticultori/hectar coordonaţi de ingineri de producţie, personal auxiliar: stivuitorişti şi paznici. Astfel, costurile totale de producţie se ridică la 2 lei/kilogramul de produs.

Cultură hidroponică

Plantele de tomate cultivate în sistem hidropnic se dezvoltă într-un substrat mineral din lână de rocă vulcanică, procurat din Danemarca la preţul de 1,3 euro/bucată. „Baza este cultura hidroponică dar e puţin modificată, deoarece rădăcinile plantelor stau în cuburi de substrat mineral din lână de rocă”, explică Kelemen.

Foarte importante sunt gradul de stratificare şi umiditatea stratului în care planta se dezvoltă de la început până la sfârşitul ciclului de producţie, adică circa 11 luni. „Substratul este mai rar în partea superioară şi mai comasat în cea inferioară, o dată pentru a nu lăsa apa să treacă prea uşor prin el, apoi pentru ca rădăcina să fie tot timpul în soluţia de fertilizare. Umiditatea din aceste plapume trebuie să fie, în general, la 60%”, a detaliat şeful serelor de la Livada.

Materialul biologic este procurat din Ungaria, direct de la producător. Legumicultorul cumpără sămânţa cu 10-22 eurocenţi, în funcţie de hibridul ales, pe care o livrează producătorului de răsaduri din Ungaria. În cultură se folosesc hibrizi amelioraţi pentru acest sistem de cultură hidroponică, olandezi: Admiro, Profilo, Camry, Profilo, Caracas, Torero şi un hibrid Cherry.

Pentru producerea răsadului, legumicultorul mai plăteşte încă 44 eurocenţi. Materialul biologic, gata plantat în cuburile nutritive, se aduce în seră când are circa 6 săptămâni şi 40 cm înălţime, în faza de boboc.

Fiecare hectar de seră este „populat” cu circa 26 mii de plante, iar în aproximativ 8 săptămâni de la punerea materialului în seră, se recoltează prima producţie.

Sistemul de fertirigare

„Această cultură nu se poate face decât prin sistem computerizat, care asigură, prin programările pe care le facem, clima corespunzătoare cerinţelor fiecărei faze de vegetaţie a plantei, irigofertilizarea, ventilaţia, controlul parametrilor de temperatură, concentraţiile de CO2, umiditatea etc.”, spune managerul serelor.

Instalaţia de fertirigare este complet automatizată şi cuprinde o unitate centrală cu dozatoare, pompe şi filtre, acţionată şi comandată de un computer, vase cu capacitatea de o mie de litri pentru prepararea soluţiei de fertilizare, conducte de distribuţie şi conducte de udare din care pornesc tuburi cu pipete de picurare pentru fiecare plantă în parte.

Irigofertilizarea are la bază sistemul de ciupercă cu pipetă cu un debit reglat la o presiune de 2 bari cu 3 litri/oră. Apa rece necesară fertirigării provine tot dintr-un foraj executat la 140 m adâncime, cu un debit de 2 l/secundă, care aprovizionează rezervorul cu o capacitate de 30 mc.

Producţiile, sub control

Anual, de pe fiecare hectar se recoltează în medie 300 tone de roşii. Fiecare plantă înregistrează 28-30 inflorescenţe, dar nu fructifică toate. Chiar şi aşa, recoltele sunt de 6-7 ori mai mari decât într-un sistem de cultură convenţional. „Dacă ar lega sută la sută, până la 30 de inflorescenţe, şi am avea pe fiecare ciorchine cel puţin cinci fructe, am putea ajunge la producţii de 600 tone/ha, cum se obţin în Olanda, de exemplu.

Producţia anuală realizată prin această tehnologie se situează între 300 şi 400 tone/ha, în funcţie de condiţiile de climă. În 2009 vremea ne-a ajutat, dar în 2010 ne-am confruntat cu lipsa radiaţiilor solare şi tomatele s-au copt mai greu. Anul acesta recolta totală pe hectar este mai aproape de trei sute decât de patru sute tone, din cauza căldurilor prea mari, deşi avem văruit exteriorul serei pentru a proteja cultura de radiaţiile solare.

În zona noastră, această măsură e recomandată, deoarece avem destul de des temperaturi de peste 28 ºC. Dacă radiaţiile sunt prea puternice, temperatura în seră creşte prea mult. Or, polenul se formează optim de la 18 ºC la 26 ºC, maxim. Dacă în seră avem 36 ºC, nu se mai formează polen şi floarea avortează”, ne lămureşte inginerul şef al serelor. În prevenirea acestor probleme şi pentru o fructificare uniformă se folosesc bondari la polenizare, cu efect pozitiv asupra cantităţii şi calităţii producţiei.

Tot pentru îmbunătăţirea recoltelor, din 2009, s-a pus în funcţiune un sistem de dozare a dioxidului de carbon, pentru a stimula fotosinteza plantelor, măsură ce a crescut producţia cu 20 la sută. „Primăvara, când ziua e mai scurtă decât noaptea, şi mai ales la ieşirea din iarnă, fotosinteza trebuie ajutată cumva, astfel încât frunzele să asimileze cât mai mult bioxid”, explică Kelemen.

În perioadele cu zile scurte, la sporirea luminozităţii contribuie şi folia albă care acoperă solul în totalitate, împiedicând în acelaşi timp îmburuienarea spaţiilor.

Măsuri de rentabilizare a activităţii

La momentul vizitei noastre, cultura intra în ultima lună de producţie, intenţia administratorilor serei fiind aceea de a devansa perioada de vegetaţie cu o lună, astfel încât la anul, după tomate în cultură succesivă să se cultive castraveţii. „Vrem să desfiinţăm cultura mai repede şi s-o reînfiinţăm pe 1 noiembrie. Explicaţia? Prefer să vând în februarie 30 tone de roşii cu 6 lei/kg, decât să vând în august 40 de tone cu 0,5 lei.

Apoi, dacă înfiinţăm cultura mai devreme şi o desfiinţăm la 31 mai, ne-am gândit ca în lunile iulie, august, septembrie să producem castraveţi cornişon. Depinde de piaţă, dacă piaţa de roşii nu va scădea, aşa cum s-a întâmplat în acest an, atunci poate ducem roşiile mai departe. Dar la preţuri de sub un leu pe kilogramul de roşii... e pierdere totală”, a argumentat Kelemen.

După cinci ani de activitate, administratorul serelor de la Livada spune că, în general, costul de producţie se regăseşte în preţul de valorificare a producţiilor, cu excepţia lunilor de vară, când piaţa înregistrează supraproducţie. „Vara, preţul de cost este mai ridicat decât cel de valorificare, în general, dar ne ajută lunile de primăvară şi cele de toamnă.

De acolo trebuie să ne facem rezervele pe 12 luni. Spre exemplu, în martie-aprilie vindem kilogramul cu 6 lei. Dar, depinde de la an la an. Anul trecut a fost o medie de peste 3 lei/kg. Anul acesta, nu ştiu dacă va fi de 2,5 lei/kg, deşi am avut perioade bune când am vândut cu 6 lei în primăvară. Dar acei 0,50 bani de acuma strică media”, a continuat managerul serelor de la Livada.

Pentru întreprinzătorii de la Transgex, afacerea este cu siguranţă una profitabilă, cu atât mai mult cu cât societatea are în concesiune sursele de apă geotermală şi forajele. Prin urmare, se conturează un nou proiect de investiţii tot în agricultură: utilizarea apei geotermale la încălzirea unui complex de sere cu o suprafaţă de peste 10 ha în oraşul Săcueni, la 40 km de Oradea, înspre Satu Mare.

DRUMUL APEI GEOTERMALE LA LIVADĂ

Francisc Kelemen: „Ca să nu rispim această energie, o folosim în primă fază la încălzirea serelor. De aici e dirijată spre punctul termic din sat pentru încălzirea instituţiilor publice, câteva locuinţe private şi un punct de lucru al unei unităţi româno-franceze ce produce clăpari, de unde se elimină. Având acest dat al naturii, trebuia să-l folosim. Suntem singurii din România care utilizăm ca sursă de energie pentru încălzirea serelor apa geotermală”.

SĂRACA ŢARĂ BOGATĂ... ÎN APE GEOTERMALE

Apa geotermală este de departe cea mai economică sursă de energie pentru încălzirea spaţiilor protejate, însă nu oricine îşi permite să suporte costurile executării forajelor. Apoi, investiţia nu e recomandată pentru o suprafaţă mică de seră, nici chiar pentru două-trei hectare. Poate că aici s-ar impune intervenţia statului pentru subvenţionarea cheltuielilor de forare.

În acest punct, legumicultorii şi-au pierdut orice speranţă cu atât mai mult cu cât de doi ani statul român a sistat subvenţionarea cheltuielilor pentru încălzirea serelor. Rezultatele au început să se vadă. În ultimii doi ani, suprafaţa de sere încălzite a României s-a redus la aproape jumătate.

Potrivit lui Mircea Croitoru, preşedinte al Asociaţiei Profesionale Naţionale Legume-Fructe, avem puţin peste două sute de hectare de sere încălzite, principala sursă de energie termică folosită fiind gazul. În ceea ce priveşte suprafaţa de culturi legumicole aflate în spaţii protejate, Croitoru spune că România deţine 3500 ha de solarii, din care 340 ha sunt localizate la Matca, în judeţul Galaţi.

Deocamdată, singurele sere care „se încălzesc” cu energie din surse neconvenţionale sunt cele de la Livada, în condiţiile în care ţara noastră deţine o treime din resursele de ape geotermale ale Europei. Spre deosebire de noi, Ungaria - ce-i drept, patria izvoarelor termale din Europa, ocupând locul doi după Islanda - exploatează 27 la sută din aceste ape în scop agricol, iar suprafaţa de sere încălzite cu apă geotermală depăşeşte două sute de hectare. De altfel, Ungaria ocupă primul loc în Europa la capitolul valorificarea economică a apelor termale.