Înfiinţarea plantaţiilor de căpşuni în toamnă

Perioada optimă de plantare a căpşunilor

De-a lungul unui an, putem identifica mai multe perioade optime de înfiinţare a plantaţiei de căpşuni, în funcţie de tipul stolonilor şi de finalitatea producţiei. Dacă vom folosi:



- plante proaspete, provenite direct din pepinieră, perioada optimă de plantare este toamna, din septembrie şi până la începutul lunii octombrie, iar primăvara, la sfârşitul lunii martie şi pe tot parcursul lunii aprilie.

- plante recoltate primăvara devreme şi păstrate în depozite frigorifice speciale, cunoscute şi sub denumirea de “frigo plants” sau plante „frigo”, vom efectua plantarea în luna mai. Stolonii fiind foarte viguroşi, de tip A , vor avea producţie după şase-opt săptămâni de la plantare, adică tocmai în timpul verii. Puse în pământ la sfârşitul lunii iulie şi în luna august, plantele “frigo” vor asigura o producţie normală în primăvara anului următor.

Despre înfiinţarea plantaţiilor de căpşuni cu plante “frigo” vom discuta în unul din numerele viitoare ale revistei Ferma. În acest număr voi prezenta câteva aspecte privind realizarea plantaţiilor de căpşuni în toamnă.


Pregătirea plantării

• Alegerea terenului, în funcţie de tipul solului şi de amplasare. În general, căpşunul preferă solurile mai uşoare, aerisite, fară exces de umiditate, luto-nisipoase, argilo-nisipoase şi lutoase.

Deşi am primit multe rapoarte despre rezultatele foarte bune obţinute pe soluri mai grele, argiloase, trebuie să ştim că acestea se lucrează mai greu şi necesită o bună afânare, prin lucrări mecanice şi manuale.

Nu se recomandă solurile foarte acide sau sărăturate, iar PH-ul trebuie să fie mai mare de 5,8.

Terenul este bine să fie situat în apropierea unei surse naturale sau artificiale de apă, deoarece căpşunul trebuie irigat, indiferent de zona în care se cultivă.

Nu se vor înfiinţa plantaţii de căpşun pe terenuri în pantă mare, unde putem planta pomi şi arbuşti fructiferi, dacă solul este favorabil.

• Pregătirea terenului pentru plantare. Dacă eliberăm terenul de cultura anterioară în timp util, vom lăsa buruienile să crescă 15-20 cm, apoi vom erbicida întreaga suprafaţă cu o soluţie pe bază de Glifosat (Roundap, Gliphogan, Cosmic, Sikosto etc.) cu 3-4 l/ha. După 5-8 zile, se poate executa arătura de bază.

Este bine ca gunoiul de grajd să se aplice plantei premergătoare, ţinând cont de rezerva mare de buruieni care pot împiedica dezvoltarea plantei. Gunoiul de grajd se poate folosi şi înainte de a efectua arătura, dar trebuie să fie foarte bine fermentat (de doi ani), administrându-se 50-80 tone/ha. După ce se ară, terenul se poate lucra grădinăreşte.

În cazul în care nu s-a aplicat gunoi, se poate face o fertilizare chimică cu o formulă de îngrăşământ complex, mai săracă în azot, şi mai bogată în fosfor şi potasiu. Recomandăm îngrăşămintele îmbogăţite cu Mg şi Zn, având în vedere frecvenţa cu care se manifestă carenţa în aceste două elemente la majoritatea plantaţiilor. Se aplică, în general, 3-500 kg complex/ha, în funcţie de starea de aprovizionare a solului.

Există două tipuri de mulcire a căpşunilor:

- cu paie, când terenul rămâne plan, după care se poate executa plantarea.

- cu folie neagră, înainte de plantare, când terenul se modelează în straturi, apoi se poziţionează instalaţia de irigare prin picurare, se acoperă cu folie neagră şi se fac orificiile pentru plante, dacă acestea nu au fost făcute de producător.

• Alegerea soiurilor. În România, pe aproape 70 la sută din suprafaţa ocupată cu plantaţii de căpşuni, în prezent, se cultivă soiul Premial, urmat de Redgauntlet, Dana şi Elsanta. În ultimii ani, s-au lansat în cultură soiurile Magic, Real şi Coral. Pe suprafeţe mici se mai întâlnesc şi soiurile Senga Sengana, Marmolada, Elsinore (indiferent la fotoperioadă) şi altele.

Pe plan mondial, cele mai răspândite soiuri sunt Elsanta, Honeoye, Camorosa, Marmolada, Chandler şi Darselect.

Soiuri precum Fresno, Madamme Moutot, Talisman, Tioga, Aiko, Totem, Brio, Pajaro, Bogota şi multe altele, citate în unele lucrări de specialitate, nu se mai găsesc în cultură de zeci de ani, unele fiind probabil dispărute şi din colecţiile ştiinţifice din ţară.

• Stabilirea distanţelelor de plantare. În funcţie de sistema de maşini agricole folosită în plantaţie, distanţele de plantare variază astfel: 80 şi 90 cm între rânduri şi 25 şi 30 cm între plantele aflate pe un rând. Pe suprafeţe mici, în grădină, când se lucrează manual, distanţa de plantare între rânduri se poate reduce la 60-65 cm. Rândurile trebuie să fie echidistante. În condiţiile unor posibilităţi minime de mecanizare, este de evitat sistemul de plantare în benzi.


Plantarea materialului săditor

Se poate face manual sau mecanizat, cu maşina de plantat răsaduri.

• Plantarea manuală este cea mai răspândită şi are cele mai bune rezultate la prindere, deşi este mai costisitoare. Lucrarea se poate face folosind plantatoare speciale în formă de U, cu sapa sau uneori cu plantatoare în formă de lingură. Nu se vor folosi cele conice, specifice legumiculturii.

Înainte cu una-două zile de a începe plantarea, se face o irigare. Materialul se poate pune în pământ şi după o ploaie, dar atunci când terenul s-a zvântat la suprafaţă.

Pentru început, se marchează terenul cu ţăruşi, la distanţele de plantare între rânduri, apoi se întind sârme sau sfori cu distanţa marcată între plantele de pe un rând. Dacă sforile nu sunt marcate, se va folosi măsura făcută pentru primele câteva zeci de plante, apoi se va creea foarte repede obişnuinţa, iar plantarea va decurge uşor, chiar şi fără măsură.

Dacă lucrarea se execută cu plantatorul special de căpşuni, plantele nu se mai mocirlesc, iar rădăcina acestora nu se mai fasonează, operaţiunea fiind efectuată odată cu plantarea. Dacă se foloseşte lingura de plantat sau sapa, mai întâi se fac gropile, apoi se plantează stolonii cu rădăcina dreaptă, până la nivelul coletului. După plantare, mugurele central trebuie să fie la nivelul solului.

• Plantarea mecanică se execută cu maşina de plantat răsaduri de legume MPR 5 sau MPR6, sau cu altă maşină de plantat răsaduri, concomitent realizându-se şi udarea. Plantele trebuie fasonate înainte de plantare, apoi frunzele şi rădăcina. După plantare, se verifică toate plantele, iar eventualele greşeli se corectează manual.

În ţările din vest, în special în SUA, s-au perfecţionat maşini de plantat căpşuni care realizează o plantare relativ uniformă. Totuşi, cele mai multe plantaţii, chiar şi în ţările vestice, se realizează manual. Procentul de prindere în cazul plantării mecanice este mai scăzut, iar după două săptămâni de la plantare, se intervine pentru completarea golurilor.


GREŞELI FRECVENTE

• În cazul în care copca (gropiţa) din pământ nu este suficient de adâncă, vârful rădăcinilor se îndoaie în sus.

• Când mugurele central (inima) rămâne cu 1-2 cm deasupra solului, plantele se înrădăcinează greu sau se usucă.

• Când mugurele central este îngropat uşor în pământ, planta se usucă.

• Dacă solul nu este bine tasat în jurul plantei, rădăcina nu are contact cu solul, iar plantele vor suferi în dezvoltare sau apar mucegaiuri pe rădăcină.

• Dacă după plantare nu se efectuează udări, plantele se ofilesc.


AVANTAJELE PLANTAŢIEI DE TOAMNĂ

În primul rând, toamna este o prioadă cu un vârf de lucrări în agricultură mai scăzut decât primăvara. Astfel, dacă avem terenuri libere, în special cele care au fost cultivate cu cereale păioase sau cu alte culturi legumicole, care părăsesc terenul devreme, în timpul verii, recomandăm plantarea de toamnă a căpşunului.

Toamna beneficiem de vreme călduroasă şi de o frecvenţă mai redusă a ploilor.

Un alt avantaj este acela că primăvara plantele sădite în toamnă pornesc mult mai bine în vegetaţie, beneficiază de precipitaţiile din timpul iernii, iar noi suntem scutiţi de un volum mare de lucru exact într-o perioadă intensă de lucrări, mai ales, pe legumicultori.


IMPORTANT

• Cea mai frecventă întrebare care mi-a fost adresată de fermieri cu privire la plantarea de toamnă a fost dacă plantele vor produce în anul următor. Răspunsul este negativ. Totuşi, dacă toamna este lungă, iar plantele se îngrijesc şi se hrănesc în mod corespunzător, se poate obţine o producţie de cinci-şase tone/ha în primăvara următoare, uneori chiar mai mare, care asigură o recuperare parţială, dar rapidă, a investiţiei în plantaţie.

Sfatul meu este ca, indiferent că plantăm în toamnă, sau în primăvară, trebuie avem în vedere o producţie maximă abia după un an de la plantare.

• Atenţie la folia negră pe care o folosiţi: există folie specială pentru căpşuni, care rezistă de-a lungul a doi-trei ani, fiind tratată UV. Nu se foloseşte folia specială pentru legumicultură.

• După plantarea efectuată în toamnă, se aplică una sau două tratamente împotriva principalelor boli de frunză. Informaţi-vă de la furnizorul dumneavoastră de material săditor dacă plantele au fost tratate înainte de vânzare.

• Nu folosiţi stoloni din plantaţii comerciale, deoarece aceştia sunt afectaţi de bolile, virozele, nematozii şi de dăunătorii din plantaţia de producţie. S-a observat, în ultimul timp, că asupra plantaţiilor înfiinţate cu material săditor adus din Italia sau din alte ţări vestice, mai exact din plantaţii comerciale, se abat cu precădere două dintre cele mai păgubitoare boli ale căpşunului: Verticillium şi Phytophtora cactorum.

În plus, calitatea slabă a materialului de plantare va aduce recolte mult mai modeste sau chiar neeconomice.