Din sala de sport, în solarul cu căpşuni
Din dorinţa de a suplimenta veniturile familiei, în 1992 a înfiinţat o societate care avea ca obiect de activitate producerea de prăjituri de casă şi turtă dulce, pe care le vindea în magazine din Bihor şi Sălaj. Când acestea nu au mai avut căutare, a renunţat şi s-a apucat de zootehnie, mai ales că fiul său este absolvent de medicină veterinară.
De la turtă dulce, la vaci cu lapte
Domnul Gavril a închiriat o hală a fostului CAP din zonă şi, cu un împrumut de la bancă, a cumpărat 15 juninci gestante din rasa Holstein Friză. Aproximativ patru ani ferma de vaci a mers bine. Când laptele nu a mai avut preţ, s-a gândit din nou să schimbe macazul.
De data aceasta, s-a orientat spre horticultură, mai precis spre cultivarea căpşunilor. A cumpărat un motocultor, furtune pentru irigare prin picurare, motopompă, folie, şi fier pentru solarii. Om cumpătat însă, nu a vândut vacile până nu s-a asigurat că noua afacere va funcţiona.
De la vaci, la căpşuni
A înfiinţat prima cultură de căpşuni, pe o suprafaţă de cinci ari în grădină. Asta se întâmpla toamna. Primăvara a vândut vacile şi a investit în continuare în producerea căpşunilor. Pentru început a cultivat căpşunile în câmp. A cumpărat şi un solar, de ocazie, pe care l-a folosit timp de doi ani.
De pe cinci ari şi din trei solarii a produs peste 900 de kilograme de căpşuni. Preţul de vânzare a fost încurajator şi cererea pe piaţă suficient de mare (a vândut inclusiv pe piaţă în Cluj-Napoca) ca să-l determine să meargă mai departe.
În prezent, Gavril Pup cultivă căpşuni în trei solarii cu o suprafaţă totală de 15 ari şi pe 20 ari neacoperiţi, dar urmează să se extindă. Cultivarea căpşunilor a devenit activitate de bază a familiei Pup şi, în acelaşi timp, principala sursă de venit.
"Consider că am făcut o alegere bună când am decis să cultiv căpşuni, mai ales dacă pe viitor ne vom ocupa mai mult de posibilităţile de desfacere. Interesul nostru, a producătorilor este să obţinem un preţ bun şi să excludem intervenţia intermediarilor.
Cea mai mare dorinţă a mea este să ne constituim, cultivatorii din zonă, într-un grup de producători, pentru ca împreună să ne facem propriul depozit frigorific pentru fructe. Altfel, nu vom avea viitor. Trebuie să fim părtaşi la propria dezvoltare", spune Gavril Pup.
De 1 Mai el iese deja cu căpşunile pe piaţă, când nu prea este concurenţă la fructe şi are producţie până la sfârşitul lunii iunie. De aceea merge pe stoloni timpurii şi foloseşte în cultură folia neagră, care asigură o bună precocitate.
L-am întrebat dacă, din punctul său de vedere, producătorii autohtoni de căpşuni sunt pregătiţi pentru cultura bio? Da, mi-a răspuns, dacă am avea şi "preţuri bio". În caz contrar, efortul şi costul pe produs nu este susţinut financiar. Oricum, domnul Gavril produce căpşuni "aproape bio", adică netratate.
Căpşuna perfectă...
În viziunea lui Gavril Pup, căpşuna perfectă este cea uşor de obţinut, care nu conţine toxine şi care atrage clienţi. Nu contează mărimea şi nici culoarea fructului, dar să aibă gust şi aromă. Oricum, diferenţa pe piaţă o face calitatea.
Bucuria lui cea mai mare este că anul trecut a reuşit să menţină preţul căpşunilor pe piaţă cu 2 lei mai ridicat faţă de cele din import. Şi asta pentru că cine a gustat o dată din căpşunile de la Hida, vine şi a doua oară.
Galerie de imagini
1 ComentariiCOMENTEAZA
desi ati avut servici nu v-ati multumit cu o leafa de profesor , ati facut si altceva; cand prajiturile nu au mai mers nu ati disperat ati gasit alte solutii;cata vreme aveti incredere in fortele proprii criza va trece ca o adiere pe langa dvs. inca odata felicitari.
Articole corelate
Potenţialul biologic de producţie la căpşun, la fel ca la toate plantele cultivate, este pus în valoare numai de... [ continuare ]
Anul 2008 a fost unul bun şi încurajator pentru cultura căpşunului, iar perspectivele pentru 2009 sunt optimiste,... [ continuare ]
Spre deosebire de alte specii pomicole, la care prima recoltă economică se obţine în anul al III-lea sau al IV-lea de... [ continuare ] Horticultura
Pentru ţara noastră cultura piersicului a avut şi are o deosebită însemnătate economică, datorită faptului ... [ continuare ]
Soluţii şi recomandări agrotehnice privind întreţinerea viţei de vie în pragul verii [ continuare ]
Luna mai este deosebit de importantă pentru pomicultură întrucât acum se vede cât rod au legat ... [ continuare ]
Dacă aţi scăpat de rapăn şi făinare, pregătiţi-vă să le veniţi de hac acarienilor şi altor specii de ... [ continuare ]
Cercetarea agricolă românească doreşte triplarea suprafeţelor de solarii până în anul 2020, ... [ continuare ]
Joi, 19 aprilie, comuna gălăţeană Matca a fost pentru câteva ore „capitala cercetării” în ... [ continuare ]
Înregistrat în 84 ţări, insecticidul Coragen® a fost utilizat anul trecut de peste 16 milioane de ... [ continuare ]
Anul acesta, pierderile în viticultură se estimează la peste 50%, în medie, astfel că plantaţiile ... [ continuare ]
Ca în fiecare an, însă de această dată fără prea multe asperităţi în negocieri, s-a agreat şi ... [ continuare ]
După ce gerul din timpul iernii a afectat culturile din sere şi solarii, producătorii fiind nevoiţi să ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- Păşunea şi păşunatul raţional (I)
- Tractoarele Valtra - rezultanta dintre tradiţie şi inovaţie
- Pachete tehnologice multivalente Bayer
- Noua Zeelandă: 15,637 tone/ha, noul record mondial la producţia de grâu
- Dojdiile furajere
- Cărăbaşa va fi omologată oficial în 2009
- Cultura căpşunului
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- Rase performante de iepuri: Californian
- Alăptarea artificială a mieilor şi iezilor
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
- CRV lanseaza site-ul HGenetics.ro(13/4/2012 13:32:23)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum

Flori de primăvară