Cultura protejată a căpşunului

Potenţialul de producţie ridicat al căpşunului, care poate asigura peste 25 de tone/ha, în condiţii favorabile de cultură, preţurile bune de valorificare, o producţie de 0,5 kg/locuitor şi exportul fără piedici, vor menţine această specie încă mulţi ani în atenţia cultivatorilor.

Căpşunii sunt primele fructe care apar pe piaţă, din câmp liber, odată cu cireşele cele mai timpurii, şi se valorifică la preţuri avantajoase.
Unul dintre inconvenientele pieţei este că perioada de recoltare la căpşun, la tehnologia clasică, se întinde doar câteva săptămâni, începând cu 15-20 mai, până în jur de 15 iulie, aceasta în cazul în care folosim soiuri de la cele mai timpurii până la cele mat tardive. Pentru extinderea perioadei de recoltare se pot folosi plante „frigo", de vigoare mare, care, plantate în câmp începând din luna mai, pot să asigure o producţie de fructe începând cu luna iulie.

O altă posibilitate este plantarea de soiuri indiferente la fotoperioadă, care asiguriă o producţie de fructe începând cu sfârşitul lunii mai, până în octombrie. Trebuie menţionat că aceste soiuri nu produc mai mult, pe o plantă, decât soiurile obişnuite, dar tehnologia de cultură este mult mai pretenţioasă, având în vedere că trebuie să asigurăm recoltatul pentru o lungă perioadă de timp, se efectuează tratamente costisitoare, mai ales datorită presiunii putregaiului cenuşiu (Botrytis cinerea), iar valorificarea nu se poate face în timpul verii la preţuri mult mai mari decât în sezon, datorită concurenţei cu alte fructe.

Cultura protejată
O altă posibilitate pentru extinderea perioadei de cultură a căpşunului este folosirea spaţiilor protejate, a solariilor (tunelurilor) şi a serelor. Preţurile de valorificare, în extrasezon, primăvara timpuriu, sunt mult mai bune decât cele din vară.

Cultura protejată a căpşunului se face în tuneluri de plastic (solarii) şi în sere, care pot fi reci sau încălzite. În ambele cazuri, avantajele pentru a alegerea acestui sistem de cultură, care, evident, este mai scump, sunt multiple:
- obţinerea unei precocităţi mai accentuate, valorificarea fructelor fiind făcută la preţuri mari în extrasezon; această precocitate se obţine prin reţinerea energiei solare şi păstrarea acesteia în spaţiul închis;
- obţinerea unei producţii tardive în toamnă, datorită aceluiaşi efect;
- protejarea florilor de îngheţurile timpurii şi tardive (până la -4^oC, -5^oC), protejarea recoltei de grindină şi alte accidente climatice; în toate cazurile se recomandă mulcirea cu folie neagră de plastic şi irigarea prin picurare.

Cultura în tuneluri de plastic
Pe piaţă există o diversitate foarte mare în ceea ce priveşte construcţiile care să asigure o protecţie suplimentară a plantelor. Ele pot să asigure protecţia plantelor de la suprafeţe de câţiva zeci de metri pătraţi până la suprafeţe de câteva hectare.
Este greu, de asemenea, de făcut o clasificare sau de recomandat o anumită soluţie pentru cultura protejată a căpşunului. Se poate face o clasificare în funcţie de mărimea tunelurilor, în tuneluri mici, cu înălţimea de până la l,2 m, unde accesul se face numai din exterior şi tuneluri mari, cu înălţimea de peste 2 m, unde omul are acces direct. În funcţie de această clasificare se pot prezenta şi principalele avantaje şi dezavantaje ale culturii protejate.

Tunelurile mici: sunt făcute din arce, cu o înălţime variabilă, şi pot fi fixate direct în pământ sau în suporţi speciali, care au fost fixaţi, în prealabil, în locul de poziţionare a tunelului. Înălţimea variază între 0,8 şi 1,1 m, dar trebuie asigurată o înălţime de cel puţin 0,7-0,8 m de la suprafaţa stratului de plantare, pentru a avea o aerisire corespunzătoare şi o circulaţie bună a aerului, care asigură polenizarea. De asemenea, în contact cu folia de plastic, plantele pot să sufere arsuri importante în zilele călduroase.

Fiecare tunel acoperă un singur strat, pe care se plantează două rânduri de căpşuni. În funcţie de distanţa de plantare între rânduri, arcele pot avea o deschidere de 0,9- l,1 m. Spaţiile între două tuneluri variază în funcţie de configuraţia terenului şi de posibilităţile de efectuare a lucrărilor, şi pot fi între 0,8 şi l,5 m.
Lungimea tunelului depinde de posibilitatea de irigare, lungimea plasticului, configuraţia terenului etc.
Aerisirea tunelului se face prin ridicarea foliei de plastic în timpul zilei, în funcţie de temperatură sau prin perforarea foliei.
Avantajele tunelurilor mici sunt că pot valorifica şi apa de ploaie, posibilitatea de aerisire este mai uşoară şi sunt mai ieftine.

Dezavantajele: protecţia climatică este mai redusă, în cazul unor temperaturi scăzute plantele sunt mai expuse îngheţului, se lucrează mai greu, oamenii fiind expuşi direct condiţiilor climatice (frig, ploaie etc.), protecţia fitosanitară este mai dificilă, fiind necesară ridicarea foliei pentru a efectua tratamentele fitosanitare.
Pentru valorificarea unor spaţii mai puţin productive, în multe ţări din Europa de vest, se foloseşte cultura căpşunului în saci de turbă neutră, care sunt protejaţi cu tuneluri de plastic mici, mobile, care pot fi mutate cu uşurinţă dintr-un loc în altul.

Tuneluri mari: există în prezent numeroase tipuri de tuneluri mari, în funcţie de producător, de la deschideri de 4-5 m până la 8-8,5 m, şi chiar mai mari. Lungimea, în majoritatea cazurilor, este de 50 m (uneori de 60 m), dar poate fi scurtată în funcţie de necesităţi sau configuraţia terenului. În funcţie de deschiderea arcelor şi înălţimea tunelului, variază şi lăţimea foliei de acoperire care va fi utilizată.
Avantajele tunelurilor mari sunt multiple: asigură o producţie ridicată şi stabilă, o protecţie climatica mai bună, tratamentele fîtosanitare sunt mai uşor de făcut, recoltarea mult mai uşoară, cu randament ridicat.
Dezavantajele tunelurilor mari sunt: costul ridicat, mobilitate mai redusă, aerisirea este mai greoaie, necesită un bun sistem de irigare.
Pentru acoperirea tunelurilor există, în prezent, pe plan european, o ofertă foarte bogată de folii, de la cele obişnuite până la cele termorezistente sau cu substraturi pentru selecţia luminii.

Înfiinţarea culturilor
Tehnologia de înfiinţare a plantaţiei de căpşun este asemănătoare cu cea prezentată în tehnologia de cultură în câmp deschis, în teren modelat, acoperit cu folie de plastic neagră, prezentată în numerele trecute ale revistei Ferma.

Elemente specifice de tehnologie
- Montarea tunelurilor se face după înfiinţarea culturii la tunelurile mari şi toamna târziu pentru tunelurile mici. Şi în cazul tunelurilor mari, când cultura a fost înfiinţată, se recomandă montarea suporturilor pentru arce toamna târziu, iar montarea arcelor se poate face toamna târziu sau în timpul iernii. Acest lucru va uşura efectuarea lucrărilor de întreţinere până toamna târziu, fără a fi stânjeniţi de existenţa scheletului de tunel.

Dacă tunelul există, şi înfiinţăm cultura ulterior, în timpul iernii, se recomandă să lăsăm deschis tunelul până la sfârşitul lunii februarie. O pornire în vegetaţie foarte devreme în timpul iernii poate crea inconveniente:
- o pornire rapida în vegetaţie a plantelor, datorită temperaturilor mai ridicate, determină, în cazul apariţiei unor geruri de -6^oC...-7^oC, brunificarea florilor şi este compromisă prima sau chiar a doua recoltare;
- în cazul iernilor foarte blânde, în sudul României, nu va putea fi satisfăcută nevoia de frig a plantelor, dacă plantarea s-a făcut toamna, cu plante proaspete.
- Plantarea se poate face primăvara, cu plante proaspete, sau vara cu plante „frigo". Producţia maximă se obţine în primăvara următoare. Se poate face şi o plantare timpurie de toamnă, cu plante proaspete, la începutul lunii septembrie. În acest caz, producţia obţinută va fi ceva mai mică, dar va asigura o folosire mai eficientă a tunelului pentru altă cultură. În general, în cazul culturii protejate, s-a generalizat cultura anuală a căpşunului. Astfel, după recoltare, se defrişează cultura la sfârşitul lunii mai şi se poate înfiinţa a doua cultură cu legume, în luna iunie. În general, preţul unei plante certificate de căpşun, de foarte bună calitate, este sub preţul unei seminţe hibride de legume, astfel că investiţia în materialul săditor nu este foarte mare.
- Polenizarea: una din problemele majore care apare, mai ales în tunelurile mari de plastic, este polenizarea slabă a florilor.

Pentru a sprijini o polenizare bună a florilor, se recomandă:
- o aerisire bună a tunelului;
- folosirea albinelor (în ţările vestice se folosesc bondarii, produşi de firme specializate);
- folosirea unui ventilator;
- manual, pe suprafeţe mici, se poate folosi un atomizor, ca cel folosit la lucrările de stropit; se foloseşte numai jetul de aer, cu care se trece de două sau trei ori pe deasupra plantelor, în timpul înfloritului.

Cultura în seră
Pentru a obţine o bună producţie în seră, la fel ca şi în tunelurile de plastic, se face plantarea de vară, la sfârşitul lunii august, cu plante "frigo" sau cu plante foarte viguroase, obţinute prin înrădăcinare în ghivece nutritive. Spre deosebire de tunelurile de plastic, cultura în seră este mult mai uşor de controlat, dar şi mult mai scumpă.
Se pot folosi sere reci şi sere calde. În cazul utilizării serelor calde, încălzirea va începe doar la sfârşitul lunii ianuarie sau la începutul lunii februarie, după ce plantele îşi vor fi satisfăcut nevoia de frig.
Mulcirea cu plastic negru, plus efectul de seră, vor asigura o recoltă cu cel puţin zece zile mai timpurie decât în tuneluri, în cazul serelor reci. În cazul serelor calde, în funcţie de materialul de plantat utilizat, perioada când se face plantarea şi când începe încălzirea, se poate obţine o recoltă de căpşuni oricând în cursul anului.

Aspectele fitosanitare
Putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea) şi făinarea (Oidium fragariae) pot să creeze probleme deosebite în spaţii protejate, fiind favorizate de mediul umed, cu temperatură ridicată. Cele două boli pot provoca sterilitatea staminelor, atacul asupra plantei şi asupra fructelor. Se recomandă tratamente preventive pe tot parcursul perioadei de vegetaţie. După începerea înfloritului, se va acorda o atenţie deosebită aerisirii în timpul zilei, mai ales în zilele însorite.

Valorificarea producţiei
Cele mai utilizate ambalaje pentru cultura extratimpurie sunt caserolele de plastic 200 sau 250 g. La sfârşitul recoltării, ne putem gândi şi la ambalaje de 500 g/caserolă fiindcă, uneori, ultimele recoltări coincid cu cele mai timpurii fructe obţinute din câmp.