Conducerea şi legarea coardelor la viţa de vie
Legarea coardelor este necesară deoarece viţa de vie, fiind o liană, are ţesuturile mecanice slab dezvoltate şi nu-şi poate susţine portul ridicat, mai ales sub greutatea strugurilor şi a frunzelor.
Legarea coardelor (cercuitul) se execută după tăierea de rodire, în perioada plânsului, când elasticitatea acestora este maximă. Legarea coardelor trebuie încheiată până la umflarea vizibilă a mugurilor, deoarece, în această perioadă, aceştia sunt foarte sensibili la scuturare. Dacă lucrarea nu a putut fi terminată până la umflarea mugurilor, ea se amână până când lăstarii au 3-5 cm, fază în care ei sunt mai rezistenţi la scuturare.
Prin conducerea şi legarea coardelor în diverse forme şi poziţii se urmăreşte:
• reglarea creşterii şi fructificării, dirijând coardele astfel încât să existe condiţii prielnice pentru pornirea şi creşterea lăstarilor de pe toată lungimea coardei sau numai de pe o anumită porţiune a acesteia;
• asigurarea condiţiilor favorabile pentru aerisire şi utilizarea eficientă a luminii;
• uşurarea aplicării celorlalte verigi tehnologice (lucrările mecanice, erbicidarea, efectuarea tratamentelor împotriva bolilor şi dăunătorilor, etc.).
De obicei, coardele de rod se orientează pe direcţia rândului, cu excepţia pergolei raţionale, care presupune conducerea coardelor în patru direcţii opuse după axele de coordonate.
Înălţimea la care sunt conduse coardele este diferită, în funcţie de forma de conducere a viţei de vie, de la 60 cm la viţele conduse în forme joase, la 70-80 cm la viţele conduse în forme semiînalte, până la 100-120 cm la formele înalte sau chiar 200-220 cm la pergola raţională.
În funcţie de scopul urmărit, la viţa de vie coardele se pot dirija în mai multe forme şi poziţii:
Vertical ascendent
Legarea şi conducerea coardelor vertical ascendent este puţin folosită în practică, utilizându-se mai ales la tăierile de formare şi în culturile practicate de către amatori. Această poziţie dată coardelor prezintă dezavantajul că, sub influenţa fenomenului de polaritate, se dezvoltă intens lăstarii situaţi spre vârful coardelor şi adeseori mugurii situaţi spre baza coardei nici nu pornesc în vegetaţie. În acest mod, elementele de rod se îndepărtează rapid de butuc sau cordon, cauzând degarnisirea butucului.
Oblic ascendent
Această poziţie determină o reducere a polarităţii, favorizând creşterea unui număr mai mare de lăstari, pe măsură ce poziţia coardei se apropie de orizontală. Totuşi, procesele de creştere şi fructificare se desfăşoară într-un mod asemănător conducerii vertical ascendente. Coardele se conduc oblic ascendent în cazul tipurilor de tăiere cordon Lenz-Moser şi cordon Cazenave.
Orizontal
Prin conducerea orizontală a coardelor se realizează condiţii asemănătoare de hrănire, iluminare şi aeraţie pentru toţi mugurii de pe coarde, lăstarii cresc uniform, iar procesele de creştere şi fructificare sunt normale. Prin conducerea orizontală a coardelor coacerea strugurilor este uniformă, iar gradul de maturare a lemnului anual este corespunzător. De asemenea, tendinţa butucului de a se depărta de sol este limitată, deoarece, prin conducerea orizontală a coardelor, lemnul de rod pentru anul următor se găseşte chiar la baza coardelor.
Oblic descendent
Pe coardele conduse oblic descendent, baza coardelor este situată mai sus, în plan vertical, fiind influenţată mai puternic de polaritate. Din acest motiv, dezmuguritul, creşterea lăstarilor, maturarea lemnului sunt mult mai intense la baza coardelor anuale, comparativ cu vârful acestora.
Pe coardele conduse în această poziţie, se formează lăstari viguroşi spre baza acestora, iar pe măsura apropierii de vârf, creşterile sunt tot mai reduse. Creşterea lăstarilor mai viguroşi la baza coardelor reprezintă un avantaj pentru viticultor, oferindu-i posibilitatea de a reţine la tăierile de rodire primele două coarde situate la baza coardei de doi ani.
Vertical descendent
Acest tip de conducere se întâlneşte la tipul de tăiere cordon Sylvoz, iar procesele de creştere şi rodire sunt asemănătoare cu cele de pe coardele conduse oblic descendent, diferenţierile dintre baza şi vârful coardei fiind totuşi mai pronunţate. Şi în acest caz, elementele necesare rodirii sunt asigurate de creşterile anuale de la baza coardelor.
Semicerc
Conducerea coardelor sub formă de semicerc este cea mai răspândită formă de conducere. Ea favorizează creşterea mai puternică a lăstarilor situaţi pe porţiunea superioară a semicercului.
Cerc
Această formă de conducere este practicată în unele podgorii din Transilvania şi Banat, permiţând o utilizare mai bună a spaţiului aerian şi realizând un echilibru între creştere şi fructificare. Şi la acest tip de conducere sunt favorizaţi lăstarii situaţi pe porţiunile superioare ale coardelor.
Dintre elementele de rod situate pe butuc, numai coardele necesită conducerea şi legarea, cepii şi cordiţele se autosusţin, nefiind necesară nici o intervenţie.
Pentru legarea coardelor se folosesc: rafia, liberul topit de tei, deşeuri de la fabricile textile, salcia etc.
În cazul viilor susţinute pe spalier, coardele se împart în două părti, jumătate legându-se într-o parte a butucului, iar cealaltă jumătate în cealaltă parte, fără a se încrucişa deasupra butucului. În locul unde coardele întâlnesc prima sârmă a spalierului, se face prima legătură, după care coarda se arcuieşte sau se palisează orizontal pe sârma spalierului şi se execută a doua legătură spre vârful coardei, la 10-15 cm depărtare de acesta.
Coardele lungi se leagă orizontal pe trei locuri. La tăierea Guyot clasic, în cazul în care sunt mai multe coarde, unele se leagă pe prima sârmă, iar altele pe sârma a doua. Nu este permisă legarea coardelor în mănunchiuri. La un loc se leagă una, maximum două coarde.
În cazul conducerii coardelor sub formă de cerc sau semicerc, prima legătură se face la locul de curbură a coardei, iar a doua la vârful coardei.
Articol publicat în revista Ferma nr. 2(46)/2007
Articole corelate
Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (P.N.V.V.) împreună cu Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România... [ continuare ]
Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (P.N.V.V.) împreună cu Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România... [ continuare ]
În numărul din septembrie al revistei (pag. 41) vă prezentam un sistem inedit de conducere a viţei de vie, "după... [ continuare ]
În multe publicaţii din ţară, au apărut şi continuă să apară numeroase confuzii atunci când se... [ continuare ]
Horticultura
Succesul unei idei şi a unei activităţi în agricultură este asigurat în foarte mare măsură şi de ... [ continuare ]
Agriplant - cel mai important producător de răsaduri altoite din Grecia - produce între 350.000 şi 500.000 de ... [ continuare ]
După un an agricol cu roade bogate, dar nepreţuite pe piaţa naţională, producătorii de legume au reluat ... [ continuare ]
După experienţa neplăcută de anul trecut cu tomatele virusate, acum, la înfiinţarea noilor cicluri de ... [ continuare ]
Contec Foods Tecuci - lider de piaţă în industria naţională a conservelor de legume şi fructe - procesează ... [ continuare ]
Legumicultorii români nu s-au putut bucura pe deplin de producţiile record obţinute anul trecut [ continuare ]
Stabilirea corectă a sarcinilor de rod la viţa de vie prin efectuarea tăierilor în perioada repausului relativ [ continuare ]
Oricare dintre fenomenele meteo extreme, precum îngheţul, grindina sau ploile torenţiale, poate produce ... [ continuare ]
Cartoful are tot dreptul să intre în strategia naţională a Guvernului privind securitatea alimentară! [ continuare ]
Din punct de vedere termic, anul viticol 2011 a fost unul favorabil obţinerii vinurilor de calitate superioară. ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- Rase performante de iepuri: Californian
- Trei plante furajere, un amestec unic
- Cine este Orest Onofrei?
- „Sărbătoarea mărului”, la Tigveni
- Şi cu porcul, cum rămâne?
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Biomasă, bioenergie, biocombustibili
- Schimbările climatice se resimt acut în viticultură
- Fiţi independent energetic!
- Noua gamă de combine Axial-Flow de la CASE IH
Cele mai comentate azi
- DEL-CA-MAG: 100% natural - mai mult lapte, viţei mai sănătoşi, pui mai mari
- Construirea păstrăvăriei: investiţii minime
- Caracteristicile laptelui de cea mai bună calitate
- Rase performante de iepuri: Californian
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(11/2/2012 17:22:22)
- infiintare microferma de porci(11/2/2012 11:18:54)
- Fonduri pentru tinerii care doresc sa faca agricultura?(11/2/2012 10:22:42)
- Consultanta fonduri europene(11/2/2012 9:42:44)
- Informatii pentru incepatori(10/2/2012 14:15:39)
- Bovine de carne(10/2/2012 11:59:3)
- PREZENTARE MEMBRI(9/2/2012 22:27:9)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum


Tractor în zăpadă