Cine poate opri scumpirea hranei?

 
 
12345
Horticultura,11 Apr 2011 - 16:00,3 comentarii
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în ianuarie 2011, ...

În ultima vreme am fost bombardaţi cu ştiri alarmante despre scumpirea alimentelor fără foarte multe explicaţii privind cauzele



Potrivit listei cu scumpirile, pe primele locuri se situează cartofii, urmaţi de legume, în general, şi fructe, însă nu putem ignora pâinea, unul dintre alimentele de bază. Să le luăm pe rând.

 

CARTOFII
... pe cale să devină aliment de lux

„Cultivarea unui hectar de cartofi poate depăşi 10.000 de lei. Oare câţi nebuni se mai încumetă să producă astăzi cartofi la costurile astea?
Ioan Benea, preşedintele Federaţiei Naţionale „Cartoful”

În opinia preşedintelui Federaţiei Naţionale „Cartoful”, Ioan Benea, scumpirea cartofilor are la bază scăderea calităţii produselor, apoi reducerea suprafeţelor cultivate în întreaga ţară. ,,În 2010, am constatat o scădere a calităţii cartofilor, din cauza condiţiilor climatice potrivnice acestei culturi.

În ceea ce priveşte suprafaţa, faţă de anii anteriori vorbim de o înjumătăţire a suprafeţelor cultivate cu cartofi în România’’, susţine Ioan Benea.

,,Pe de altă parte însă - explică Ioan Benea - asistăm la probleme majore în cultivarea cartofilor aproape în întreaga Europă. Statistica ne arată că ţări precum Spania, Franţa ori Olanda, zone cu tradiţie puternică în cartofi, sau Ucraina şi Rusia au întâmpinat greutăţi din cauza secetei sau a ploilor.

Toate acestea au condus la scăderea producţiei europene şi chiar mondiale de cartofi. Oferta mică a făcut ca preţurile să crească’’, afirmă Ioan Benea.
Prin urmare, nici cartofii din import (preponderent din Turcia, Israel, Egipt etc.) nu sunt mai ieftini.


De ce nu câştigă fermierii?

Cât va mai creşte preţul cartofilor? ,,Pot să vă spun că, după cum evoluează lucrurile, nu văd în curând o ieftinire. Deci, preţul va merge numai în sus, posibil spre 1 euro. Acum, la fermieri vorbim de un preţ cuprins între 2 şi 2,10 lei/kg, iar în piaţă avem în jur de 3 lei/kg, un sfert din preţ fiind TVA-ul’’, declară reprezentantul fermierilor.

Însă puţini fermieri apucă să se bucure de scumpirea cartofilor. ,,Explicaţia numărul unu stă, ca şi în cazul cerealelor, în lipsa spaţiilor adecvate de depozitare. Cei mai mulţi producători autohtoni au fost nevoiţi să vândă imediat după recoltare, având nevoie mare de bani şi neavând spaţii de depozitare.

Aşadar, au vândut cartofii repede la preţ de nimic, iar acum samsarii culeg roadele muncii lor prin vânzarea cu 3 lei/kg’’, explică Ioan Benea.

În ultimul an, fermierii au avut de suportat o majorare a costurilor de producţie începând de la cheltuielile cu motorina şi cu energia până la cele cu îngrăşămintele chimice, tratamentele şi cu forţa de muncă, la care se adaugă lipsa cartofului de sămânţă, care acum se importă la preţul de 700-1.200 euro/tonă.

 

LEGUME
Concurenţă neloială

Mircea Croitoru, preşedintele Grupului de producători legume-fructe Matca, Galaţi, apreciază drept cauză principală a majorărilor de preţuri faptul că statul continuă să tolereze abuzurile samsarilor, care ,,fac şi desfac”, după propriile lor interese, piaţa legumelor şi fructelor din România. Apoi, interesele fermierilor români nu sunt promovate cum se cuvine în cadrul forurilor Uniunii Europene.

Efectul imediat este, potrivit lui Mircea Croitoru, concurenţa neloială a fermierilor europeni în competiţia cu legumicultorii români. Pe lângă motorina subvenţionată cu 50%, europenii beneficiază şi de subvenţii pe produs, de ajutor la încălzire şi la achiziţionarea de îngrăşăminte chimice.

„Uitaţi-vă la colegii unguri, francezi, italieni, spanioli, polonezi, care sunt cu mult peste noi! Guvernele care au fost la conducere nu au avut voinţa politică să investească în acest sector. S-au dat doar hotărâri de guvern cu dedicaţie!’’, spune Croitoru.

Mircea Croitoru spune că, potrivit datelor sale, comparativ cu anul trecut, cea mai spectaculoasă evoluţie au înregistrat-o cartofii, al căror preţ s-a dublat, ajungând de la 1,5 lei la 3 lei/kg, în timp ce fasolea s-a scumpit cu 1 leu/kg, iar roşiile au ,,sărit’’ de la 2,5 lei la 3 lei/kg. De asemenea, ceapa s-a scumpit cu 50 la sută, ajungând în prezent la 2,5 lei. Preţul fructelor a suferit cele mai mici corecţii.

Liderul legumicultorilor din Galaţi spune că nu se mai aşteaptă la noi scumpiri. „Dar acest lucru depinde de volumul importurilor’’, susţine Mircea Croitoru.

 

PÂINEA   
Reducerea TVA şi rezerva de stat

Aurel Popescu, preşedinte ROMPAN, consideră că preţul pâinii va creşte în continuare, în principal, din cauza majorării preţurilor la grâu pe piaţa internaţională. ,,Pe piaţa externă grâul a ajuns la 300 de euro tona. În aceste condiţii este clar că preţul pâinii va creşte, eu o altă variantă nu văd”. Cât de mult poate creşte preţul pâinii, deocamdată nu se ştie. „O să vedem cât va absorbi piaţa.

Dacă piaţa nu poate absorbi, va fi afectată însăşi existenţa societăţilor de panificaţie. Suntem în pericol de faliment, nu e vorba doar de o scădere a rentabilităţii’’, a adăugat acesta.

În conjunctura de faţă, Aurel Popescu consideră că Guvernul poate susţine societăţile de panificaţie şi implicit consumatorii prin aplicarea a două măsuri: „reducerea TVA la pâine la 5 la sută şi de scoaterea pe piaţă de grâu ieftin din rezerva de stat”, declară Aurel Popescu.

 

OPINIA MADR
Asociaţii şi depozite

Adrian Rădulescu, secretat de stat în MADR consideră că, în economia de astăzi, preţurile sunt atributul exclusiv al pieţei libere. ,,Nu ne mai putem întoarce la economia centralizată. Într-o economie de piaţă, ca cea de acum, statul nu mai poate avea vreo influenţă asupra preţurilor. Deci, piaţa este singura în măsură să ne spună cât mai pot creşte preţurile la alimente”, declară Adrian Rădulescu.

Cât despre cauzele scumpirilor, principala ,,vinovată’’ este globalizarea. „Întreaga explicaţie pleacă de la fenomenul globalizării. Populaţia lumii creşte cu 100 milioane de suflete pe an iar producătorii agricoli nu mai pot suplini necesarul de hrană. În acelaşi timp, un miliard de oameni de pe glob rabdă de foame.

Deci şi scumpirile din România trebuie privite în acest context global”.
Legat de soluţii, Rădulescu susţine că politica agricolă se face la Bruxelles, prin urmare “ar trebui ca reprezentanţii asociaţiilor să se adreseze comisarilor europeni.

Reducerea TVA n-ar face decât să relaxexe puţin aspectul financiar, dar pe termen lung n-ar reuşi să genereze o reducere a preţurilor pe întreg lanţul, de la producători la consumatorul final.

De pe urma acestor scumpiri nu câştigă agricultorii, ci comercianţii. Eu vă spun şi ce ar trebui să facă fermierii pentru a fi ei câştigătorii: să-şi facă urgent asociaţii şi să-şi construiască depozite!” conchide consilierul MADR.


ŞTIRI

Evoluţia preţurilor la alimentele de bază

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în ianuarie 2011, comparativ cu decembrie 2010, cartofii s-au scumpit cu 6 la sută, iar faţă de decembrie 2009, cu 54,3 la sută. În ceea ce priveşte legumele, avem de a face cu o scumpire de 6 la sută, comparativ cu decembrie 2010, respectiv cu 26,5 la sută faţă de decembrie 2009. Aceeaşi sursă ne relevă evoluţia preţului pâinii: scumpire cu 0,6 la sută comparativ cu decembrie 2010, respectiv cu 6,4 la sută faţă de decembrie 2009.

Resursele alimentare, decise global

Gavrilă Tuchiluş, director general SC Agrimat Matca SA, important producător autohton de grâu, consideră că există cel puţin patru factori la nivel global care afectează resursele alimentare, şi anume:

• Niciodată populaţia globului nu a fost atât de numeroasă ca astăzi (6,8 miliarde de oameni).

• Suprafaţa arabilă, în ultimii 60 de ani, nu a putut fi crescută decât cu zece la sută pe glob şi rămâne extrem de limitată, în timp ce în aceeaşi perioadă populaţia a crescut cu peste 150 la sută. În 2025, de exemplu, se estimează că întreaga omenire va număra 7,8 miliarde de suflete. Este drept că au crescut producţiile şi productivitatea dar acestea nu mai fac faţă noilor cerinţe privind necesarul de hrană.

• Obligativitatea de a diminua dependenţa de combustibili fosili a determinat lumea civilizată să producă mari cantităţi de bioetanol şi biodiesel din culturi agricole.

• Dezvoltarea de mari pieţe noi, precum China şi India, în care consumul de cereale a crescut foarte mult. ”Aceşti patru factori acţionează simultan, indiferent dacă unele ţări sunt mai bine pregătite şi altele mai puţin să facă faţă crizei alimentare preconizate.

Dacă la factorii menţionaţi adăugăm şi alte cauze interne, specifice României, şi o să fac referire doar la două: lipsa spaţiilor de depozitare de cereale şi jocul dur pe piaţă exercitat de marii depozitari, care în aceste momente fac profituri de peste 200%, atunci putem afirma că preconizatele scumpiri ale grâului şi implicit ale pâinii, precum şi ale uleiului sunt pe deplin adevărate”, apreciază Tuchiluş.


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Cine poate opri scumpirea hranei?
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Cine poate opri scumpirea hranei?
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie de imagini

 

3 ComentariiCOMENTEAZA

anonim, 13-Apr-2011 11:37:53
HRANA APROAPE GRATIS SE POATE...
PRIN ADOPTAREA MOTORULUI CU BIOMASA ,SI TEHNOLOGIA DE LUCRU TRANSVERSAL AL SOLULUI. ASTFEL SE ELIMINA PETROLUL DIN AGRICULTURA SI MARESTE PRODUCTIVITATEA PREGATIRI SOLULUI DE 10 ORI. matei_baidoc@yahoo.fr
anonim, 13-Apr-2011 11:13:05
SE POATE OPRI SUMPIREA HRANEI...
PRIN ELIMINAREA PETROLULUI DIN AGRICULTURA SI FOLOSIREA MOTORULUI CU BIOMASA USCATA , SI ADOPTAREA TEHNOLOGIEI DE LUCRU TRANSVERSAL IN PRELUCRAREA PAMANTULUI. ASTFEL UN TRACTOR POATE ACOPERI O SUPRAFATA DE 10 ORI MAI MARE DECAT IN PREZENT LA ACELASI CONSUM,
anonim, 13-Apr-2011 10:57:07
EU POT SA OPRESC SCUMPIREA HRANEI...
POT SA OPRESC SCUMPIREA HRANEI PRIN ELIMINAREA PETROLULUI DIN AGRICULTURA SI INLOCUIREA MOTORINEI CU BIOMASA. MOTOR CU BIOMASA USCATA ,25%RANDAMENT TERMIC 500G/CP/ORA CONSUM. TRANSFORMAREA BIOMASEI IN COMBUSTIBILI ESTE GRESITA SI NERENTABILA ,ASA CA MOTORUL U BIOMASA ESTE SOLUTIA. matei_baidoc@yahoo.fr
 
ADAUGA COMENTARIUL TAU
 
 

Articole corelate

Vine primăvara…
Agronomie, 06 Mar 2010 - 15:00,0 comentarii

Pentru suprafeţe mai mari de cereale păioase fertilizarea ar fi trebuit să înceapă, cu deosebire acolo unde... [ continuare ]

Lauda de sine duhneşte bine!
Managementul fermei, 28 May 2010 - 15:00,2 comentarii

Campania de depunere a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă, fără penalizări, s-a... [ continuare ]

Beneficiul este în sporul...
Agronomie, 16 Jul 2010 - 10:00,0 comentarii

Preţurile de valorificare mici, mai puţine subvenţii, seceta, tot mai multe constrângeri pentru... [ continuare ]

Ministerul pregăteşte...
Actualitate, 20 Jan 2011 - 14:00,4 comentarii

Atenţie la firmele de consultanţă pe care le plătiţi să vă întocmească proiectele de finanţare!

[ continuare ]
Marii depozitari de cereale...
Preturi si piete, 28 Jan 2011 - 12:00,0 comentarii

Principalele spaţii de depozitare şi silozurile de pe piaţa românească a cerealelor sunt deţinute de... [ continuare ]

Horticultura

Tehnologia de protecţie...
Antonia Ivaşcu , 17 May 2012 - 14:00,0 comentarii
Pentru ţara noastră cultura piersicului a avut şi are o deosebită însemnătate economică, datorită faptului ... [ continuare ]
Primele lucrări viticole... Soluţii şi recomandări agrotehnice privind întreţinerea viţei de vie în pragul verii [ continuare ]
Protecţia livezilor
Paula CHIRCULESCU , 10 May 2012 - 16:00,0 comentarii
Luna mai este deosebit de importantă pentru pomicultură întrucât acum se vede cât rod au legat ... [ continuare ]
Entomofauna utilă, un...
Liviu GORDEA , 10 May 2012 - 15:00,0 comentarii
Dacă aţi scăpat de rapăn şi făinare, pregătiţi-vă să le veniţi de hac acarienilor şi altor specii de ... [ continuare ]
Cultura protejată ca mod...
Marian MUŞAT , 09 May 2012 - 14:00,0 comentarii
Cercetarea agricolă românească doreşte triplarea suprafeţelor de solarii până în anul 2020, ... [ continuare ]
Legume cu miez „electoral”
Marian MUŞAT , 24 Apr 2012 - 14:00,0 comentarii
Joi, 19 aprilie, comuna gălăţeană Matca a fost pentru câteva ore „capitala cercetării” în ... [ continuare ]
Insecticidul Coragen® de...
Ferma , 23 Apr 2012 - 14:00,0 comentarii
Înregistrat în 84 ţări, insecticidul Coragen® a fost utilizat anul trecut de peste 16 milioane de ... [ continuare ]
Măsuri tehnologice la... Anul acesta, pierderile în viticultură se estimează la peste 50%, în medie, astfel că plantaţiile ... [ continuare ]
Acord Interprofesional...
Vasile Pop-Silaghi , 19 Apr 2012 - 15:00,0 comentarii
Ca în fiecare an, însă de această dată fără prea multe asperităţi în negocieri, s-a agreat şi ... [ continuare ]
Legumele româneşti...
Paula CHIRCULESCU , 18 Apr 2012 - 15:00,0 comentarii
După ce gerul din timpul iernii a afectat culturile din sere şi solarii, producătorii fiind nevoiţi să ... [ continuare ]

Cele mai citite azi

 

Cele mai comentate azi

 

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
CULTURA ANULUI 2012

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?






VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Plantaţii de salcie energetică, în practică

Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă



Sistemele GPS pentru agricultură

Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern



Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice




Mai multe Tehnologii Agricole