Amenajarea gazonului în grădină
Pentru a beneficia pe tot parcursul anului de aspectul îngrijit al spaţiului verde din preajma locuinţei, aveţi la îndemână două posibilităţi de amenajare a unui gazon. Prima dintre ele necesită un timp mai îndelungat şi se realizează prin însămânţarea solului, iar a doua, mult mai rapidă, constă în aplicarea rulourilor de gazon.
Indiferent de metoda aleasă, trebuie să efectuaţi în prealabil o evaluare şi, mai ales, o pregătire corespunzătoare a terenului.
Înainte de toate, trebuie să stabiliţi pH-ul solului, folosind un aparat specializat sau să solicitaţi acest lucru departamentului agricol din cadrul Consiliului Local de care aparţineţi. Cunoscând pH-ul, puteţi afla ce tip de gazon se potriveşte şi ce fertilizatori sunt indicaţi pentru spaţiul amenajat.
Apoi măsuraţi terenul care urmează a fi plantat şi stabiliţi cantitatea optimă de seminţe sau a rulourilor. Ulterior puteţi achiziţiona gazonul.
Pregătirea terenului
Terenul va fi pregătit prin înlăturarea buruienilor şi a altor plante inutile, prin afânarea în profunzime a pământului cu ajutorul unei lopeţi sau a unui motocultor, prin nivelarea acestuia şi prin fertilizare, dacă este cazul. Dacă doriţi să instalaţi un sistem de irigaţii automat, acum este momentul să îl plasaţi la locul potrivit, pentru a nu strica covorul verde de mai târziu.
În cazul în care solul este greu, lutos sau argilos puteţi să puneţi un strat fin de nisip pentru a asigura permeabiliatea iarbii care va creşte. La aproximativ două săptămâni de la pregătirea solului se poate trece la plantarea gazonului.
Alegerea seminţelor şi însămânţarea
Dacă aţi optat pentru metoda tradiţională de însămânţare, aveţi grijă să distribuiţi seminţele uniform pe suprafaţa solului, prin aruncarea omogenă şi în cantitate suficientă (aproximativ 80-100 grame/mp) şi să le asiguraţi un contact bun cu pământul. Semănarea unei cantităţi prea mari de seminţe nu este binevenită, deoarece va împiedica peluza să crească mai repede.
Ar fi bine ca înainte de semănat să puneţi seminţele la încolţit (germinat) ca să vă daţi seama dacă sunt de calitate sau sunt vechi şi germinează slab.
În comerţ se găsesc diferite tipuri de iarbă pentru: gazon clasic, gazon cu flori de câmp, pentru zone mai secetoase sau mai umede, gazon de golf etc. De aceea trebuie să fiţi foarte atenţi când cumpăraţi seminţele, în aşa fel încât acestea să corespundă amenajării pe care o doriţi.
La noi în ţară se pot utiliza seminţe din speciile: Poa, Dactylis, Bromus, Agrostis, Festuca, semănate simplu sau în diverse amestecuri, dozând cantităţile în funcţie de tipul de iarbă care doriţi să predomine în grădină.
Puteţi tasa seminţele în stratul de la suprafaţa solului cu orice unealtă de grădină pe care o consideraţi bună în acest sens, fără a vă face griji pentru cele rămase la suprafaţă.
Întreţinerea
După ce aţi semănat, menţineţi constantă umiditatea solului până când are loc procesul de germinare. Udarea trebuie făcută foarte atent, în ”ploaie”, ca să nu se dizloce sămânţa şi să evităm formarea unor zone cu iarbă mai deasă şi altele fără vegetaţie.
După ce seminţele au germinat, puteţi uda solul abundent, însă cu o frecvenţă mai redusă decât anterior (aproximativ de două ori pe săptămână), în funcţie de starea vremii.
Când iarba are aproximativ 8-10 cm, trebuie tunsă, dar nu foarte scurt. Această operaţiune trebuie făcută obligatoriu săptămânal sau la două săptămâni.
RULOUL DE GAZON
Aplicarea rulourilor de gazon, are avantajele şi dezavantajele ei. Acestea sunt mai costisitoare, dar au avantajul că pot fi aplicate uşor şi rapid.
Când le cumpăraţi, asiguraţi-vă că gazonul este proaspăt (pe dosul covorului de iarbă trebuie să se observe rădăcinile verzi) şi mai ales viabil, crud, nu ofilit, pentru a evita eventualele neplăceri ulterioare plantării.
Rulourile se asamblează din margine, începând cu primul rând, în linie dreaptă. După terminarea acestuia, celelalte se adaugă, eliminând cu grijă denivelările şi golurile de aer prin presare. Primele rulouri aplicate au nevoie de umiditate şi trebuie udate o dată sau de două ori până la montarea finală a tuturor bucăţilor.
După ce asamblarea a luat sfârşit, gazonul trebuie udat de 2-3 ori pe zi timp de minim 10 zile, evitându-se pe cât posibil traficul. La sfârşitul acestei perioade rădăcinile vor fi deja formate şi se poate tunde gazonul.
Galerie de imagini
Articole corelate
Privind stabilirea perioadei de organizare a primei sesiuni de depunere a cererilor de finanţare pentru anul 2009 în... [ continuare ]
Măsura 322 se încadrează în Axa III – „Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei... [ continuare ]
SC O-MAC Pădure&Grădină SRL a luat fiinţă în anul 2004, din dorinţa de a oferi o alternativă la... [ continuare ]
Universul Verde reprezintă o realitate operativă completă, capabilă să realizeze proiecte mici şi mari, cu... [ continuare ]
Horticultura
Succesul unei idei şi a unei activităţi în agricultură este asigurat în foarte mare măsură şi de ... [ continuare ]
Agriplant - cel mai important producător de răsaduri altoite din Grecia - produce între 350.000 şi 500.000 de ... [ continuare ]
După un an agricol cu roade bogate, dar nepreţuite pe piaţa naţională, producătorii de legume au reluat ... [ continuare ]
După experienţa neplăcută de anul trecut cu tomatele virusate, acum, la înfiinţarea noilor cicluri de ... [ continuare ]
Contec Foods Tecuci - lider de piaţă în industria naţională a conservelor de legume şi fructe - procesează ... [ continuare ]
Legumicultorii români nu s-au putut bucura pe deplin de producţiile record obţinute anul trecut [ continuare ]
Stabilirea corectă a sarcinilor de rod la viţa de vie prin efectuarea tăierilor în perioada repausului relativ [ continuare ]
Oricare dintre fenomenele meteo extreme, precum îngheţul, grindina sau ploile torenţiale, poate produce ... [ continuare ]
Cartoful are tot dreptul să intre în strategia naţională a Guvernului privind securitatea alimentară! [ continuare ]
Din punct de vedere termic, anul viticol 2011 a fost unul favorabil obţinerii vinurilor de calitate superioară. ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- Ferma de taurine de carne
- Reguli de aur pentru îngrăşarea porcilor
- Cultura ciupercilor, o afacere de familie
- Noile tractoare TAG
- Solarii Haygrove Greenhouse
- Pinzgau de Transilvania - rasă autohtonă de taurine, pe cale de dispariţie
- Mesaje oficialităţi către Ferma
- Viţelul hibrid te scoate din necaz!
- SECARA – Secale cereale L.
- Universul verde - soluţii pentru grădina ta
Cele mai comentate azi
- Rase performante de iepuri: Californian
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Bioregulatori în producţia de ciuperci Pleurotus
- MĂSURA 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”
- Cultura ciupercilor, o afacere de familie
- MAZĂREA FURAJERĂ (Pisum arvense)
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- infiintare microferma de porci(11/2/2012 11:18:54)
- Fonduri pentru tinerii care doresc sa faca agricultura?(11/2/2012 10:22:42)
- Consultanta fonduri europene(11/2/2012 9:42:44)
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(10/2/2012 19:36:56)
- Informatii pentru incepatori(10/2/2012 14:15:39)
- Bovine de carne(10/2/2012 11:59:3)
- PREZENTARE MEMBRI(9/2/2012 22:27:9)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum


Tractor în zăpadă