Subvenţii şi finanţări pentru agricultură 2008-2009

 
Subvenţii şi finanţări pentru agricultură 2008-2009
În şedinţa de Guvern din 24 septembrie 2008, a fost aprobată HG nr.1195/2008, privind acordarea de sprijin financiar în sectorul legume - fructe şi din agricultura ecologică.

SUBVENŢII ŞI PLĂŢI PENTRU SECTORUL VEGETAL

Sprijin pentru legumicultori si producători ecologici

În şedinţa de Guvern din 24 septembrie 2008, a fost aprobată HG nr.1195/2008, privind acordarea de sprijin financiar în sectorul legume - fructe şi din agricultura ecologică.

Ministerul Agriculturii a elaborat şi aprobat metodologia de aplicare a acestei hotărâri, termenul limită de depunere a cererilor de sprijin financiar fiind 12 decembrie 2008, inclusiv.

I. Sprijin în sectorul legume fructe

Beneficiarii sprijinului sunt persoane fizice membre ale asociaţiilor sau organizaţiilor profesionale legal constituite, persoane fizice autorizate, persoane juridice, membrii grupurilor de producători, ai grupurilor de producători recunoscute preliminar sau ai organizaţiilor de producători.

Condiţii generale pentru a beneficia de sprijin:

  • să facă dovada utilizării dreptului de folosinţă a terenului;
  • să aibă în folosinţă suprafeţe agricole de cel puţin 0,25 ha;
  • să nu aibă datorii la bugetul de stat sau la bugetul local pentru anul anterior acordării sprijinului.

Sprijinul se acordă pentru o suprafaţă de maximum 3 ha, de pe care sunt recoltate unul sau mai multe produse care, în conformitate cu legislaţia în vigoare, aparţin organizării comune de piaţă în sectorul legume-fructe.

Beneficiarii pot solicita acest sprijin financiar fie numai pentru suprafeţele de pe care sunt recoltate legume sau numai pentru suprafeţele de pe care sunt recoltate fructe.

II. Sprijin în sectorul agricultură ecologică

Beneficiarii sprijinului sunt producători agricoli, persoane fizice sau juridice, activi în producţia primară de produse agricole obţinute în conformitate cu legislaţia din domeniu privind agricultura ecologică.

Condiţii generale pentru a beneficia de sprijin:

  • să deţină cel puţin în folosinţă o suprafaţă de teren agricol de minim 0,25 ha cultivată în sistemul de agricultură ecologică, în conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniu;
  • să fie înregistraţi în Registrul electronic al operatorilor din agricultura ecologică, ţinut de Ministerul Agriculturii, prin Compartimentul de specialitate şi in registrul electronic gestionat de responsabilul pentru agricultura ecologica din fiecare DADR;
  • să nu aibă datorii la bugetul de stat şi la bugetul administraţiei publice locale.

Pentru acordarea sprijinului financiar, beneficiarii trebuie să depună o cerere la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, unde îşi au domiciliul/sediul social. Modelul e prevăzut în anexa din Monitorul Oficial nr. 728/28.X.2008.

Cererea trebuie însoţită de următoarele documente: buletin sau certificat de înmatriculare/act de constituire pentru persoane juridice, acte necesare în original şi în copie. La acestea se adaugă titlul de proprietate, contractul în arendă, contractul de concesionare, contractul de vânzare-cumpărare sau alte asemenea acte. Mai trebuie o copie a cererii de sprijin pe suprafaţă, eliberate de centrele APIA de care aparţin sau adeverinţă eliberată de primărie din care să rezulte suprafaţa cultivată cu legume, pomi fructiferi şi/sau căpşuni în anul 2008. Solicitantul trebuie să prezinte şi dovada unui cont bancar precum şi dovada achitării datoriilor către Bugetul de stat şi bugetul local. E necesară şi adeverinţă de membru la o asociaţie sau organizaţie legal constituită, a unui grup de producători recunoscut preliminar sau membru într-o organizaţie de producători, dacă este cazul. Pentru primirea sprijinului de către membri, asociaţiile trebuie să depună până în 19 decembrie 2008 inclusiv actul de constituire şi lista membrilor, în original şi în copie. Grupurile de producători pot solicita acordarea sprijinului în numele tuturor membrilor. Persoanele fizice membre ale asociaţiilor sau organizaţiilor profesionale, persoanele fizice autorizate, persoanele juridice şi membrii grupurilor de producători care devin ulterior membrii unui grup recunoscut deja, pentru a beneficia de diferenţa de sprijin în a doua transă, depun o solicitare scrisă şi adeverinţă până în 1 decembrie 2009 inclusiv.

Direcţiile pentru Agricultură primesc cererile de sprijin, verifică eligibilitatea beneficiarilor şi elaborează situaţia centralizată privind beneficiarii sprijinului financiar.

Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a precizat că suma totală a sprijinului financiar, acordată pentru fiecare din cele două sectoare, respectiv legume-fructe şi agricultură ecologică, nu poate depăşi valoarea de 7.500 de euro pe exploataţie.

Valoarea subvenţiilor

În şedinţa din 28 octombrie a.c., Guvernul a aprobat activităţile pentru care se acordă sprijin financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, în anul 2008, cuantumul sprijinului şi suma totală alocată fiecărei activităţi.

Actul normativ prevede modalitatea în care se acordă sprijinul direct al statului pe produs pentru producţia de sfeclă de zahăr, orez, in şi cânepă pentru fibră.

Valoarea totală a sprijinului este de 38,075 milioane lei şi se asigură de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii pentru anii 2008 şi 2009.

Activităţile pentru care se acordă sprijin financiar sunt:

  • producţia de sfeclă de zahăr - cuantumul sprijinului pentru această activitate este de 30 lei/tonă, iar suma totală alocată acestui tip de activitate este de 21 milioane lei;
  • producţia de orez - cuantumul sprijinului pentru această activitate este de 500 lei/tonă, iar suma totală alocată acestui tip de activitate este de 17,025 milioane lei;
  • producţia de in şi cânepă pentru fibră - cuantumul sprijinului pentru această activitate este de 250 lei/tonă, iar suma totală alocată acestui tip de activitate este de 50.000 lei.



Sprijin pentru producătorii de seminţe şi material săditor

Producătorii de seminţe şi material săditor vor primi sprijin financiar în valoare totală de 23,225 milioane lei din partea statului, pentru producţia certificata oficial destinată însămânţării şi plantării în toamna anului 2008 şi primăvara anului 2009.

Guvernul a aprobat pe 23 octombrie a.c. speciile şi valoarea ajutorului financiar care urmează să fie acordat, precum şi Normele metodologice peentru transferul fondurilor.

Sprijinul se asigură începând cu 1 ianuarie 2009, iar derularea şi decontarea fondurilor alocate pentru producţia internă de seminţe şi material săditor se realizează prin APIA.

Sprijinul financiar va fi alocat pentru următoarele produse, în funcţie de categoria de sămânţă (prebază, bază, Clasa A şi B):

  • cartof: valoarea ajutorului financiar este cuprinsă între 25 lei/100 kg şi 35 lei/100 kg;
  • pomi altoiţi şi nealtoiţi: valoarea ajutorului financiar este cuprinsă între 250 lei/100 bucăţi şi 700 lei/100 bucăţi;
  • arbuşti fructiferi (zmeur, mur, coacăz, afin): valoarea ajutorului financiar este cuprinsă între 115 lei/100 bucăţi şi 230 lei/100 bucăţi;
  • căpşun: valoarea ajutorului financiar este cuprinsă între 9 lei/100 bucăţi şi 15 lei/100 bucăţi;
  • viţe altoite sau pe rădăcini proprii: valoarea ajutorului financiar este cuprinsă între 200 lei/100 bucăţi şi 300 lei/100 bucăţi.

Termenul maxim până la care seminţele pot fi vândute sau plantate este 30 iunie a anului de vânzare.

Beneficiarii trebuie să depună până la 15 iulie 2009 la centrele APIA cereri însoţite de documente care certifică autorizarea operatorului economic, provenienţa seminţelor şi a materialului săditor, precum şi lista şi datele de identificare ale cumpărătorilor.

Ajutorul financiar se acordă o singură dată pentru aceeaşi cantitate de seminţe şi material săditor certificate oficial produse şi comercializate şi/sau utilizate pentru însămânţare sau plantare proprie de către producător.

Actul normativ stabileşte că seminţele şi materialul săditor cumpărate pentru însămânţare sau plantare nu se comercializează, nu se folosesc în alte scopuri decât cel pentru care au fost cumpărate şi nu se păstrează pe stoc, nerespectarea acestor prevederi constituind contravenţie şi fiind amendată cu sume de la 5.000 la 20.000 lei, anularea autorizaţiei de producere a seminţelor şi materialului săditor, precum şi cu obligarea la restituirea sumelor încasate, actualizate în funcţie de nivelul inflaţiei.

Sprijin financiar pentru producătorii de soia

Producătorii agricoli care deţin exploataţii agricole şi care valorifică pe piaţă soia din producţia internă a acestui an pot beneficia de sprijin direct al statului pe produs în valoare de 300 lei/tonă, în limita a 100.000 de tone la nivelul întregii ţări, conform unei hotărâri privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenţii pentru producţia anului 2008 producătorilor agricoli din sectorul vegetal şi pentru modificarea articolului 4 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 108/2001 privind exploataţiile agricole.

Potrivit noilor prevederi, soia valorificată sub formă de sămânţă pentru semănat nu beneficiază de prevederile acestei hotărâri. De asemenea, soia care face obiectul plăţii în natură al contractelor de arendare, concesionare sau al contractelor de livrare a îngrăşămintelor, pesticidelor şi altor inputuri, inclusiv al contractelor de leasing pentru utilaje agricole nu constituie marfă pentru care se acordă sprijin direct al statului pe produs, mai informează comunicatul.

În schimb, soia care se utilizează ca materie primă pentru realizarea de produse alimentare sau industriale în cadrul unităţilor proprii de producţie ale producătorilor agricoli este considerată produs agricol destinat comercializării şi beneficiază de sprijin.

Acordarea sprijinului se face pe baza unei cereri-tip adresate direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare judeţene sau a municipiului Bucureşti, pe care producătorii agricoli trebuie să o depună până la data de 15 iunie 2009 inclusiv. Acordarea sumelor se face în ordinea depunerii cererilor, după, cel mai devreme, 1 iulie 2009. Valoarea totală a sprijinului este de 30.000 mii lei, asigurată din bugetul Ministerului Agriculturii pentru anul 2008-2009.

Totodată, modificarea HG nr. 49/2002 vizează exploataţiile agricole comerciale care nu mai trebuie să depună, anual, până la data de 1 februarie, anumite documente, la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală, pentru a fi luate în evidenţă, ci le pot depune pe tot parcursul anului, la fel ca administratorii exploataţiilor familiale.

SUBVENŢII ŞI PLĂŢI PENTRU SECTORUL ZOOTEHNIC

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat în data 28 octombrie a.c. primele plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic pentru anul 2008, pentru un număr de aproximativ 80.000 de beneficiari. APIA a plătit circa 149.000.000 lei, sumă aferentă primei tranşe pentru prima pe exploataţia de bovine, pentru un efectiv de 425.000 capete.

APIA a solicitat, în data de 14 octombrie a.c., fonduri în valoare de 298.762.100 lei pentru un număr de 158.703 beneficiari şi un efectiv de 853.606 capete bovine, urmând să mai solicite fonduri de aproximativ 71 milioane lei pentru un număr de aproximativ 32.000 beneficiari, care au cerut prima pe exploataţia de bovine pentru un efectiv de 205.000 capete.

Agenţia de plăţi a finalizat controlul administrativ al cererilor depuse de crescătorii de bovine în 2008, fiind în curs de soluţionare aproximativ 41.000 de cereri pentru care fermierii au fost notificaţi.

Potrivit HG nr.1230/2008, pentru acordarea primei tranşe în sectorul zootehnic s-au alocat aproximativ 650 de milioane de lei, din care 487.000.000 lei fonduri pentru specia bovină, valoarea primei pe exploataţie fiind de 350 de lei/cap.

Diferenţa faţă de suma totală, respectiv 162,5 milioane lei, reprezintă fonduri destinate plăţilor naţionale directe complementare pentru specia ovine/caprine, valoarea sprijinului pe cap de animal fiind de 25 de lei. În vederea efectuării plăţilor pentru specia ovină/caprină, APIA a solicitat, în data de 23 octombrie a.c., fonduri în valoare de 32.839.375 lei pentru un număr de 9.146 de beneficiari, cu un efectiv de 1.313.517 animale, plăţile pentru ovine şi caprine urmând a fi efectuate în decursul lunii noiembrie.

Criterii de acordare

În anul 2008, pentru specia bovine, prima pe exploataţie se acordă producătorilor agricoli în funcţie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul Naţional al Exploataţiilor la data de 31 ianuarie 2008, care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) exploataţia este de cel puţin trei capete de bovine;
b) vârsta bovinelor este de minimum şase luni;
c) exploataţia este înregistrată în Registrul Naţional al exploataţiilor la data solicitării primei;
d) nu au datorii la bugetul de stat şi la bugetul local.

Pentru prima pe exploataţia de bovine nu se efectuează control pe teren, ci doar un control administrativ în Registrul Naţional al Exploataţiilor.

Prima pe cap de animal, specia ovină/caprină, se acordă producătorilor agricoli care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) efectivul din exploataţie să fie de minimum 50 de capete femele ovine, respectiv de 25 de capete femele caprine, care au vârsta de cel puţin un an la data de 31 martie 2008;
b) efectivul pentru care se solicit prima să fie înscris în Registrul Naţional al Exploataţiilor;
c) efectivul pentru care se solicit prima să fie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere, în vederea efecturăii controlului la faţa locului;
d) nu au datorii la bugetul de stat şi la bugetul local.

Cadru legal Legislaţie europeană

  • R(CE) nr. 1728/2003 pentru schemele de spijin direct în cadrul politicii agricole comune şi de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori
  • R(CE) nr. 796/2004 de stabilire a normelor de aplicare a condiţionării, modulării şi a sistemului integrat de gestiune şi control

Legislaţie naţională

  • Legea nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
  • O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă începând cu anul 2007
  • Legea nr. 139/2007 privind aprobarea O.U. G. Nr.125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 şi pentru modificarea art.2 din legea nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
  • Ordinul MADR nr.295/2007 pentru stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, cu modificările şi completările ulterioare
  • HG nr. 1230/2008 pentru aprobarea cuantumului plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic pentru anul 2008.


SUBVENŢII ŞI PLĂŢI PENTRU SECTORUL VITI-VINICOL

Suplimentarea fondurilor pentru sectorul vitivinicol

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că alocarea definitivă de fonduri pentru anul financiar 2008, pentru măsura de restructurare şi reconversie a plantaţiilor viticole din România, a fost stabilită la 35.050.228 euro, pentru o suprafaţă totală de 4205 ha.

Astfel, faţă de suma iniţială de 25.068.762 euro, România a obţinut o suplimentare a fondurilor în valoare de 9.981.466 euro.

În conformitate cu articolul 7, paragraful 3 din Regulamentul 1227/2000, cererile de finanţare depuse în cadrul măsurii de reconversie şi restructurare a plantaţiilor viticole, notificate Comisiei Europene, peste limita alocării iniţiale au fost acceptate la plată, din creditele disponibile de la celelalte state membre. Astfel, în cadrul exerciţiului financiar încheiat la 15 octombrie 2008, România suplimentează plăţile efectuate până la 30 iunie a.c. pentru un număr de 94 de cereri aprobate peste plafonul stabilit iniţial.

Beneficiarii acestei forme de sprijin sunt viticultorii a căror producţie nu este adaptată cererii şi urmăreşte îmbunătăţirea calitativă a producţiei acestor plantaţii prin programe de reconversie a soiurilor, replantare sau îmbunătăţire a sistemului de conducere şi palisare.

Programele eligibile pentru măsura de restructurare şi reconversie sunt:

  • reconversia soiurilor viţei de vie prin plantare pe acelaşi amplasament ori pe altă parcelă echivalentă ca suprafaţă;
  • reamplasarea viilor situate în condiţii nefavorabile pe terenuri cu condiţii de climă şi sol favorabile la nivelul aceleiaşi suprafeţe;
  • modernizarea sistemului de conducere şi palisare.

Prin măsura de restructurare şi reconversie a plantaţiilor viticole au fost plătite în 2007, pentru anul de cultură 2006-2007, aproximativ 7 milioane de euro, acestea fiind primele fonduri europene post-aderare cheltuite în sectorul agricol din România.

APIA a achitat integral, până la data de 30 iunie 2008, suma alocată de UE pentru sectorul vitivinicol din România pentru campania 2007-2008, în valoare de 25.068.762 euro, pentru o suprafaţă de 4.022,12 hectare.

Cadru legal: Legislaţie comunitară

  • R(CE) nr. 1493/1999 al Consiliului privind organizarea comună a pieţei vitivinicole.
  • R(CE) nr. 1227/2000 al Comisiei Europene privind stabilirea unor reguli detaliate de aplicare a regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului privind organizarea comună a pieţei vitivinicole, referitoare la restructurare şi reconversie.
  • R(CE) nr. 1282/2001 al Comisiei Europene care fixează modalităţile de aplicare ale regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului în ceea ce priveşte stabilirea informaţiilor pentru cunoaşterea produselor şi urmărirea pieţei în sectorul vitivinicol.
  • Legislaţie naţională
  • Legea nr. 244/ 2002 a viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole, cu modificările şi completările ulterioare.
  • HG nr. 1134/2002 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244/ 2002, art. 8 - 17.
  • Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 211/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole derulate cu sprijin comunitar.

CREDITE AGRICOLE

Subvenţii mărite pentru creditele agricole

Valoarea subvenţiei pentru creditele agricole aferente anului 2008, care se acordă potrivit Legii creditului agricol pentru producţie nr. 150/2003, a crescut de până la trei ori, îin functţie de cultură, conform HG nr. 1.196 din 24 septembrie 2008, publicată în M.Of. nr. 682/6 oct. 2008.

Cea mai mare creştere a subvenţiei este cea pentru grâu, secară, triticale, orz, orzoaică şi rapiţă, aceasta ajungând de la 10% la 30% din valoarea totală a creditului. Modificarea este necesară, potrivit autorităţilor, deoarece în hotărârea iniţială, cea pentru anul 2007, aceste culturi aveau o susţinere minimă (de 500 de lei, respectiv 450 de lei pe hectar), prevăzută doar pentru înfiinţare şi întreţinere.

De creşteri mari ale sprijinului vor beneficia şi cultivatorii de porumb, floarea-soarelui, soia, orez, sfeclă de zahăr şi legume de câmp, valoarea subvenţiei fiind, potrivit noilor prevederi legale, de 20% din valoarea creditului.

Pentru întreţinerea şi recoltarea plantaţiilor de pomi şi arbuşti fructiferi va fi acordat un sprijin de 30% din valoarea creditului contractat, în timp ce pentru plantaţiile viticole acesta va ajunge la 25%.

De creşteri ale subvenţiilor beneficiază şi cultivatorii de in şi cânepă pentru fibre, plante furajere, legume de seră şi solarii, ciuperci, cartofi, tutun, flori, plante medicinale şi aromatice, hamei, precum şi crescătorii de păsări, animale şi albine şi piscicultorii.

Suma totală pentru aceste ajutoare este de 60 de milioane de lei, din bugetul Ministerului Agriculturii pe acest an.


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Subvenţii şi finanţări pentru agricultură 2008-2009
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Subvenţii şi finanţări pentru agricultură 2008-2009
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

80 ComentariiCOMENTEAZA

anonim, 21-May-2011 16:59:19
tot romanul vrea pomana...
domnilor/de ce scrieti sub anonimat ?! vine securitatea si va confisca pamantul !suntem o natiune de blegi
anonim, 17-Feb-2011 16:20:00
anonim...
pe ce an sau dat suventiile la animale
anonim, 17-May-2010 09:50:59
anonim...
cind voi lua bani pe 2009 pe culturi
anonim, 11-May-2010 12:17:18
Conditii subventie...
care este conditia pentru a primi subventia? trebuie sa ai minim un hectar de teren si sa fie tot in acelasi loc? Multumesc
anonim, 26-Apr-2010 14:03:45
restanta subventie...
Suntem obligati sa semanam ptr.a beneficia de subventie, dar la ora actuala nu a primit nici un leu pe anul 2009, la mine in sat alti cetateni au primit o transa, a doua si chiar a treia, cum e posibil asa ceva? voi mai primi banii conform instiintari?
anonim, 07-Mar-2010 18:06:52
penalizare...
Daca pamantul e lasat ne muncit atuncea t-i se aplica amenda. Dar daca produc am cui s-al vand la un pret decent??Cum de au tupeu uni sa te oblige sa cultivi pamintul? Ce vom face cu graul,porumbul ,etc ?il dam de pomana ,tot amenda o sa fie.
anonim, 01-Mar-2010 19:48:11
Plata la timp...
Cand se va plati la timp subventia atunci o sa avem si agricultura
anonim, 28-Feb-2010 21:03:05
ANONIM.-Bz....
BATAIE DE JOC.TREBUIESC ANPUSCATI CU TOTI DE LA GUVERNARE.
anonim, 22-Jan-2010 11:24:23
o tara de mincinosi ...
in conditiile in care 1 ha de griu costa de la infintare pina la recoltare aproximativ cel putin 2000 lei cu o productie mult peste media pe tara de 3000 kg /ha griul se vinde cu 0,4 lei /kg +subventia /ha tot in pierdere veti iesi la fel si cu celelalte culturi
anonim, 07-Jan-2010 22:11:18
arenda...
As avea o problema cu asociatia la care am pamantul.Patronul s-a folosit de pamantul meu,a luat subventia,l-a cultivat,l-a recoltat iar eu nu am primit inca arenda pe 2009.Ce e de facut?
anonim, 17-Dec-2009 15:33:20
mare atentie!!!!!...
sunt agricultor din tata in fiu muncesc si voi muncii,iubesc si voi iubii nnu vreaau decat un singur lucru ca din 2009 pana cand voi murii sa vaa iubeasca dumnezeu pe voi dragi guvernanti asa cum voi ne iubiti pe noi poporul roman amin. semnat:G.
anonim, 03-Dec-2009 08:16:10
nu am primit subventia pe 2007...
cu toate ca am declarat o supraf. de 2,68 ha atcineva a primit banii care a supra declarat suprafata cu toate ca eu am cultura de lucerna pe acel teren.O curiozitate este acea ca mi s-au livrat banii an cont dar am fost somat sa-i restitui si nu cel care ar fi trebuit care de fapt are "pile" la apia galati si a declarat an falf mai mule terenuri.
anonim, 01-Dec-2009 18:32:44
unde sunt subventiile noastre pe anul 2008...
averesti jud vaslui nu am primit nici un ban in anul 2009 cauza si cind se rezolva problema oamenilor din aceasta comuna trezitiva fratilor si miscati odata platile.
anonim, 28-Nov-2009 21:57:38
am 7000mp si vreau sa fac si eu ceva...
orice care sa faca bani! ce credeti? ce-as putea sa fac terenul este la cimpie (a fost o ferma ) are pe el o moara ,2-3 cladiri si schelet de la o sera mare multumesc
anonim, 24-Nov-2009 22:28:52
DEGEABA MUNCIM ...
DIN CE IN CE MAI GREU AM FACUT DATORII PTR.INFIINTARILE AGRICOLE PE BAZA CA NE VIN SBVENTIILE PLATIM DOBANZI SI NU MAI AVEM CUM SA NE DESCURCAM CHIAR ASA NU NE AUDE NIMENI NE-AR TREBUI O NOUA REVOLUTIE SA-I DAM JOS PE TOTI SA VINA LA CONDUCERE UN OM AL POPORULUI CINSTIT---DE UNDE SA-L IEI TOATA TARA-I PLINA DE HOTI PEDOFILI SI CRIMINALI CARE-SI OMOARA BUNICII SAU COPIII!UNDE-I LEGEA SA-I CASTREZE SI SA LE TAIE DEGETELE SA VEZI DACA MAI FAC NU SA-I LASE PANE NE OMOARA IN CASA!ASA E LA NOI EI ISI IAU VILE IN STRAINATATE SI ALTE LUXURI IAR NOI STAM SI MUNCIM IN BALIGA SI NOROI SI TOT PE NOI NE FURA HOTIII .SA VINA DOMNULE UN;TEPES;CA NOI NE-AM SATURAT SA MUNCIM DEGEBA PTR;CA IEI SA MANANCE SI SA SE PLIMBE PESTE TOT
anonim, 16-Nov-2009 00:26:17
anonim...
mergeti acasa ca o sa va dam noi bani o parte din bani.Si uite asa am plecat noi acasa dar bani nu iam vazut nici la ora actual,doar ici colo cate o oaie,o vaca,o capra.Asa nea sfatuit presedintele tari.Si cam asa ne pacalesc guvernanti din 1990 incoace.Mai vrem sa avem o agricultura performanta si sa mancam cat mai ieftin.de frica autoritatilor nu imi dau numele si mai spunem ca traim in democratie.
anonim, 06-Nov-2009 21:08:59
anonimvrem banii...
cad ni se mai dau suventiile pe 2009 in 2020?vrem banii sa putem merge nainte sau vreti sa falimentam voi de unde mincati ? de la noi . vrem baniii ca muncim pt ei
anonim, 05-Nov-2009 13:11:07
haos in tara...
sa scoatem toate animalele si tractoarele ,utilajele in strada sa blocam soselele asa poate ne baga cineva in seama
anonim, 27-Oct-2009 01:42:49
suventi...
meret dracu hotilor
anonim, 27-Oct-2009 01:40:03
suventi...
meret dracu hotilor
anonim, 11-Sep-2009 19:26:41
ajutor...
stie cineva ce subventii se iau la hectar pentru floarea soarelui?e.mail:andreeatincoca@yahoo.com
anonim, 11-Sep-2009 19:21:25
aa...
fekt'm9v9nm4cv504
anonim, 03-Sep-2009 20:14:26
eu...
impuscati cu totii de la guvernare
anonim, 20-Jul-2009 19:10:35
ANONIM...
IN NOEMBRIE 2008 NU MI SA LUAT IN CONSIDERATIE ACTELE PT APIA
anonim, 20-Jul-2009 19:10:25
ANONIM...
IN NOEMBRIE 2008 NU MI SA LUAT IN CONSIDERATIE ACTELE PT APIA
anonim, 30-Jun-2009 13:48:00
coacaz...
anonim, 06-Apr-2009 15:05:07 ptr.coacazul... nu este greu sa infiintezi o asociatie a tuturor cultvatorilor, ai nevoie de un statut pe care trebuie sa-l faci, apoi mergi la un avocat si o infiintezi legal Mulţumesc.
anonim, 27-Jun-2009 11:10:48
anonim...
nu cred ca are rost sa ne asteptam la vreo subventie pt anul 2009 asa ca nu va pierdeti timpul...faceti ce puteti ...adica lasati agricultura si cresterea animalelor pt strainii din ue care primesc de la stat mai mult decat au nevoie si ....poate ne vand si noua ceva lapte si ceapa verde
anonim, 21-Jun-2009 13:34:25
ca in UE...
am si eu o exploatatie de bovine si cum toti asteapta bani asa astept si eu subventia pe teren care mar ajuta la stransul furajelor pentr-u iarna care dupa spusele conduceri apia hunedoara trebuia sa se dea de vreo luna insa am obosit facand drumuri la banca degeaba oare in UE tot asa patesc fermieri?si ne mai cer agricultura la standarde UE MINCINOSII.
anonim, 13-Jun-2009 08:24:03
anonom...
la ora actuala irigatiile le fac cu 700 lei pe ha plata la ouai plus 120 valoarea motorinei pentru motopompa plus manopera ma costa 80 lei in total irigarea unui ha ma costa 900 ron.asta inseamna ca eu trebuie sa am un spor de productie de cel putin 1200 kg floarea soarelui la ha dintrun irigat.E imposibil deci irig in pierdere pentru ca nu pot benificia de subventie din cauza ca nu am cotractat la timp apa pentru iriga ca asa a vrut presedintele oui pe care lam ales la constituirea organizatiei si care avea si care avea cea mai mare suprafata de teren prins in ouicu alte cuvinte.EU MII CANTU EU MII JOCU.
anonim, 14-May-2009 18:39:35
mi-e greata ...
chiar mi-e greata de toti guvernantii,mi-e greata de ministrul nostru care avea niste interventii "super" in guv. Tariceanu luandu-i la rost pe toti responbailii agric. de atunci, si acum ce face? isi poarta fizicul prin alte tari vecine pe la targuri si prin tara facand politichie el si fata lui cea urata, iar noi ne alegem cu pelesul gol golut .inca se asteapta sa-i votam, de iar vota caragiale ce bine ar fi.MI-E GREATA DE VOI SI MI-E TEAMA SA NU FAC HEPATITA NUMAI AUZIND DE SARBU CEL FARA DE ..oaie, de PD-L SI PSD.IPOCRITILOR,HOTILOR SI MINCINOSILOR
anonim, 02-May-2009 08:24:58
un contribuabil...
si uite asa prin politica agricola aplicata de guvernanti tara mai pierde cel putin 40% din productia agricola.Si asa am ajuns la vorba spusa de cineva.Mai bine cumparam decat sa producem ca sa avem.Statul trebuie sa-mi dea in jur de 350000 lei noi in schimb pentru o datorie catre ANAF de 12000 lei noi mi-a blocat conturile de acum 80 de zile.Simplu ma blocat sa mai fac agricultura.Astai politica guvernantilor
anonim, 01-May-2009 15:30:23
mancatori de suventii...
ati promis multe dnzeu stie cand veti da bani vine timpu de ara de semanat si oameni care vor sa munceasca pamantu nu au cu ce semana ara si altele plus ca la tractoare le trebuie si conbustibil nu apa
anonim, 27-Apr-2009 14:53:14
hotii romaniei...
ma sunteti niste hoti bine ca aveti voi ce manca si bani sa va distrati si uitati de noi aia care muncesc de dimineata la 5 pana seara la 10-11 ca sa avem ce manca in urmatoarea zi,si se mai intreaba guvernul de ce se fura in romania
anonim, 27-Apr-2009 14:53:13
hotii romaniei...
ma sunteti niste hoti bine ca aveti voi ce manca si bani sa va distrati si uitati de noi aia care muncesc de dimineata la 5 pana seara la 10-11 ca sa avem ce manca in urmatoarea zi,si se mai intreaba guvernul de ce se fura in romania
anonim, 27-Apr-2009 14:53:12
hotii romaniei...
ma sunteti niste hoti bine ca aveti voi ce manca si bani sa va distrati si uitati de noi aia care muncesc de dimineata la 5 pana seara la 10-11 ca sa avem ce manca in urmatoarea zi,si se mai intreaba guvernul de ce se fura in romania
anonim, 27-Apr-2009 14:53:11
hotii romaniei...
ma sunteti niste hoti bine ca aveti voi ce manca si bani sa va distrati si uitati de noi aia care muncesc de dimineata la 5 pana seara la 10-11 ca sa avem ce manca in urmatoarea zi,si se mai intreaba guvernul de ce se fura in romania
anonim, 26-Apr-2009 19:11:14
baniiii...
cand virati banii caci tractoarele nu merg cu apa!!!!!
anonim, 25-Apr-2009 09:36:03
baniii........
e sfirsitul lui aprilie , cind mai vin?
anonim, 20-Apr-2009 21:18:42
cind primim subventia ...
este luna aprilie la sfirsit si subventia tot nu a venit ce se intimpla?
anonim, 06-Apr-2009 15:05:07
ptr.coacazul...
nu este greu sa infiintezi o asociatie a tuturor cultvatorilor, ai nevoie de un statut pe care trebuie sa-l faci, apo mergi la un avocat si o infiintezi legal
anonim, 25-Mar-2009 10:40:52
dacă vreţi bani trebuie să plătiţi !...
mai întâi faceţi un credit agricol pentru achiziţii de inputuri la o bancă, apoi vi se va da o adeverinţă de la APIA, şi după ce platiţi prima rată sau dobândă lunară veţi primi de la APIA bani la un curs de 37416 lei/ euro. aveţi grijă că dobânda plus alte comisioane de gestiune sunt aproape la 30%. 70% + 30% = 100%. nu vati prins!
anonim, 25-Mar-2009 09:07:01
APIA 25 03 2009...
Platim impozite pe subventii inca neplatite.Bani stau frumos in banci iar cineva incaseaza dobanzi. Si sunt bani multi
anonim, 21-Mar-2009 18:40:59
la Falimentul Agricola S.R.L....
APIA va da bani la fermieri, cand v-a ajunge EURO la valoarea lirei sterline. SOMN USOR APIA SI LA MULTI BANI.
anonim, 21-Mar-2009 18:31:44
suna goarna...
domnule ministru suna-ti desteptarea la APIA ca trece campania de primavara, caci banii tot nu vor veni. INCOMPETENTI ....
anonim, 21-Mar-2009 18:24:52
subventii ba, minciunele da...
de 3 ani iarba nu le place, de 3 ani voua nu va dau pace. hai cu spor la munca ca fripturica o mananca altii.
anonim, 20-Mar-2009 19:48:16
un contribuabil...
pe 14 03 2009 mi-au fost blocate toate conturile din bancile cu care lucram din cauza ca nu am putut sa achit tot impozitul pe venit al anului 2008(desi cu greu am reusit sa achit 33 % din valoarea lui).Avand conturile blocate numai pot sa achizitionez samanta pentru a incepe lucrarile de primavara in timp optim.Precizez ca valoarea impozitului pe 2008 este ridicata de subventie pe ha pe care nici in data actuala 19 03 2009 nu a intrat in cont.Oare si in celelalte tari ai EU se intampla la fel???Guvernanti nostri oare ce urmaresc???
anonim, 20-Mar-2009 19:48:12
un contribuabil...
pe 14 03 2009 mi-au fost blocate toate conturile din bancile cu care lucram din cauza ca nu am putut sa achit tot impozitul pe venit al anului 2008(desi cu greu am reusit sa achit 33 % din valoarea lui).Avand conturile blocate numai pot sa achizitionez samanta pentru a incepe lucrarile de primavara in timp optim.Precizez ca valoarea impozitului pe 2008 este ridicata de subventie pe ha pe care nici in data actuala 19 03 2009 nu a intrat in cont.Oare si in celelalte tari ai EU se intampla la fel???Guvernanti nostri oare ce urmaresc???
Redactia Revistei Ferma, 20-Mar-2009 12:31:35
Nu omorati mesagerul! (continuare)......
Va multumim pentru intelegere si va invitam la un dialog deschis, chiar si anonim... Va rugam sa ne semnalati cazul dvs. sau problemele cu care va confruntati in activitatea agricola pe care o desfasurati. Scrieti-ne la adresa redactia@revista-ferma.ro
Redactia Revistei Ferma, 20-Mar-2009 12:30:11
Nu omorati mesagerul! (continuare)......
Noi ne asumam, in continuare, rolul de a informa, de a fi alaturi de agricultori pentru a le face auzite si ascultate nemultumirile si revendicarile, de a semnala nereguli, exprimate cateodata dur si transant, dar nu necivilizat, dar nu ne putem lua angajamente care nu depind de noi si nici nu vom acepta sa fim injurati public pentru asta...
Redactia Revistei Ferma, 20-Mar-2009 12:28:00
Nu omorati mesagerul! (continuare)...
Este de datoria noastra sa va informam, dar nu noi decidem cine, cat si cand primeste, iar daca angajamentele asumate de conducatorii agriculturii si de cei ai tarii vor ramane doar promisiuni nerespectate, vina nu ne apartine. Ba dimpotriva, am "taxat" de fiecare data vinovatii sau situatiile generate de ei, care au dus la nemultumirea dvs...
Redactia Revistei Ferma, 20-Mar-2009 12:26:06
Nu omorati mesagerul!...
Putem intelege nemultumirea oamenilor care au fost pacaliti cu promisiuni de-a lungul timpului si si-au pierdut, astfel, si rabdarea si nervii, si de multe ori banii, dar ne e greu sa intelegem si nu putem fi de acord cu limbajul si expresiile nemultumirii UNORA, care confunda libertatea de exprimare cu o troaca de porci, pe post de comentarii la un material cu caracter strict informativ....
anonim, 20-Mar-2009 10:01:10
cind livram bani in 2010 pe 2008...
Facem hirti pe 2009 si plati pe 2008 nu sti nimeni
anonim, 09-Mar-2009 17:35:10
anonim...
stie cineva pe ce site pot gasi valoarea subventiilor pentru fiecare cultura?
anonim, 04-Mar-2009 17:28:37
Anonim,05-03-09...
Domnule ministru al agriculturii Nu sant tarzii banii pentru ingrasaminte, campania de primavara nu a inceput inca. Ajutatii pe cei care muncesc cu adevarat pamantul, care nu-l muncesc nu le mai dati subventii.
anonim, 01-Mar-2009 15:59:39
denis...
mari hoti
anonim, 25-Feb-2009 17:26:23
UN CONTRIBUABIL...
subventia pe ha pentru anul 2008 se inregistreaza ca venit din anul respectiv si se impoziteaza ca atare????? chiar daca guvernul nu ni ia virat pe 25 feb 2009??? si daca nu avem posibilitate sa platim impozitul aferent anului 2008 ni ni se blocheaza conturile de catre ANAF????
anonim, 23-Feb-2009 14:29:10
anonim...
cand o sa primim a doua parte din subventia la ovine???
anonim, 23-Feb-2009 14:29:08
anonim...
cand o sa primim a doua parte din subventia la ovine???
anonim, 21-Feb-2009 11:37:58
tulcea...
este normal ca sa platim impozit pe anul 2008 pentru bani de subventi pe ha care nu ne-au intrat in conturi in anul 2009
anonim, 21-Feb-2009 07:11:31
cind...
cind o sa se bage bani in conturi???? bani pentru subventia acordata micilor legumicultori cei 1100 lei????
anonim, 20-Feb-2009 18:42:14
Ptr. Coacazul@yooh...
Ajuta-te singur!Cine crezi ca-ti sare inajutor? ,cand (EI) sau fortat 19 ani sau (chinuit)sa fure tot ,si ce-i mai dureros au distrus tot
anonim, 19-Feb-2009 19:17:12
ce sueventii se dau pentru infiintarea unei livezii ...
am infiintat o livada de pomi fructiferi pe o suprafata de 6ha.dar nu am luat nici un fel de subventie daca stie cineva cum se procedeaza va sa-mi spuneti mihalache_vio
anonim, 19-Feb-2009 19:08:08
ce sueventii se dau pentru infiintarea unei livezii -...
=
anonim, 18-Feb-2009 18:35:34
taran sm...
bani nu ajung la tarani mafia suge tot noi cu munca la dosare lipseste virgula sau---
anonim, 16-Feb-2009 09:15:51
fermier in cultura mare ...
ati dat banii pe cap de ovina ,au luat bani si cei care nici macar nu stiu cum arata o oaie//////////
anonim, 16-Feb-2009 09:08:22
anonim...
totul este minciuna
anonim, 14-Feb-2009 20:35:15
anonim...
cat a fost sucventia pe cap de animale specia ovine caprine pe anul 2008????
anonim, 14-Feb-2009 13:57:06
pe cine subventioneaza ue...
in moment ce cresc subventiile cu 10% ingrasemintele ,semintele si motorina o ieu razna
anonim, 14-Feb-2009 13:57:05
pe cine subventioneaza ue...
in moment ce cresc subventiile cu 10% ingrasemintele ,semintele si motorina o ieu razna
anonim, 13-Feb-2009 11:26:46
anonim...
niste nepriceputi la carma ministerului si apia .au inceput platile la hectar pt zona de munte unde incep lucrarile de primavara cu o luna mai tarziu .
anonim, 03-Feb-2009 10:29:12
un agricultor...
ABUREALA SI MINCIUNI CA IN ANUL2008
anonim, 02-Feb-2009 15:49:35
plati...
care sant termenele ila care se fac platile?
anonim, 02-Feb-2009 15:31:17
anonim...
cand se fac platile la subventiile care se acorda pt.pomi fructiferi? se spunea ca in luna ianuarie 2009.
anonim, 29-Jan-2009 23:15:19
Anonim...
Este de apreciat ce faceci . dar veniti in jud Hd. sa vedeti in ce coniti se vinde laptele.
anonim, 29-Jan-2009 15:32:00
valentin 29 01 2009...
cand se fac platile pt culturile infiintate in toamna 2008?
anonim, 17-Jan-2009 20:09:13
alexandru 0744134455...
ideile sunt bune ,problema mea este ca nu am primit subventia la fructe 2008
anonim, 16-Jan-2009 19:50:05
subventia, o minciuna?...
cand se fac platile? suntem in ianuarie si inca nu a intrat nici un ban, animalele au nevoie de mancare acum
anonim, 09-Jan-2009 21:48:44
intirzieri mari...
de ce se intirzie asa de mult cu platile-- au termene care sunt?
anonim, 06-Jan-2009 11:35:26
minciuni...
mai nimic din ce se publica nu se pune in aplicare sau este prea greu de obtinut.
anonim, 11-Dec-2008 16:15:35
Cine ma ajuta?...
Cine ma poate ajuta sa infiintam o asociatie a producatorilor de fructe ale arbustilor fructiferi? coacazul@yahoo.com
 
ADAUGA COMENTARIUL TAU
 
 

Articole corelate

Momentan nu sunt articole corelate

Finantari in Agricultura

Doar 32,42 euro/ha din...
Ferma , 21 Dec 2011 - 14:00,0 comentarii
Guvernul a hotărât în 14 decembrie că agricultorii vor primi din bugetul naţional doar 141,27 de lei pe ... [ continuare ]
„Vrem să găsim cea mai...
Ferma , 02 Dec 2011 - 14:00,0 comentarii
Interviu cu George Ciobănaşu, director general adjunct al Băncii Comerciale Carpatica [ continuare ]
Creditul “RĂDĂCINI”,...
Ferma , 26 Oct 2011 - 14:00,1 comentarii
Creditul “RĂDĂCINI” este un produs destinat achiziţionării de terenuri agricole, precum şi ... [ continuare ]
„Agricultura modernă se...
Liviu GORDEA , 26 Oct 2011 - 14:00,0 comentarii
De peste 40 de ani, Aurel Bocioc se ocupă de agricultură în comuna Iecea, din judeţul Timiş. Inginer agronom ... [ continuare ]
Creditul “Rădăcini”,...
Ferma , 14 Oct 2011 - 16:00,1 comentarii
Creditul “Rădăcini” este un produs destinat achiziţionării de terenuri agricole, precum şi ... [ continuare ]
SAPS 2011
Ferma , 14 Oct 2011 - 15:00,0 comentarii
Când vin banii pe hectar? [ continuare ]
Dobânda bancară este cea...
Liviu GORDEA , 10 May 2011 - 15:00,0 comentarii
Teodor Ianc a investit 120 mii de euro în pomicultură pentru a le oferi consumatorilor bihoreni o alternativă ... [ continuare ]
ProCredit Bank sprijină...
Ferma , 18 Apr 2011 - 15:00,0 comentarii
Agricultura reprezintă un sector economic vital pentru România. Datorită condiţiilor climatice şi suprafeţei ... [ continuare ]
Ce nu-ţi spune niciodată...
Cosmin Trif , 12 Apr 2011 - 10:00,0 comentarii
Băncile se întrec în promovarea de oferte de refinanţare a creditelor, dacă e să le crezi, care de care ... [ continuare ]
De ce îşi întorc...
Cosmin Trif , 05 Apr 2011 - 16:00,0 comentarii
Observăm cum reclamele care îi îndeamnă pe fermieri să solicite credite agricole se înmulţesc ca ... [ continuare ]

Cele mai citite azi

 

Cele mai comentate azi

 

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
Recolta grau 2011

Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?





VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice



Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul

Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali



Fiţi independent energetic!

Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?




Mai multe Tehnologii Agricole