Proiecte Sapard prelungite
Comisia Europeană a stopat rambursarea plăţilor prin Sapard anul trecut, după ce a constatat mai multe deficienţe la APDRP.
Comisia a cerut României să rezolve problemele prin implementarea unui plan de acţiuni, reluarea decontării cheltuielilor fiind luată în considerare numai după confirmarea din partea unui auditor independent că deficienţele au fost rezolvate.
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), care gestionează fondurile Sapard, a anunţat prelungirea a peste 400 de proiecte, care nu au fost terminate până la sfârşitul lui 2008.
Procedura constă în elaborarea de acte adiţionale la contractele de finanţare. „Cererea de rambursare a cheltuielilor poate fi depusă până la sfârşitul lunii septembrie 2009. De asemenea, sumele care trebuie plătite beneficiarilor se ridică la aproximativ 90 de milioane de euro”, se arată într-un comunicat al APDRP.
În zilele următoare, agenţia va comunica beneficiarilor când trebuie să se prezinte pentru semnarea actului adiţional la contractul de finanţare, a anunţat Octavian Ciprian Alic, director general interimar al APDRP.
Rambursarea plăţilor Sapard mai întârzie cel puţin 3-4 luni
Rambursarea fondurilor europene pentru agricultură prin programul Sapard de către Comisia Europeană (CE) se va efectua de abia peste 3-4 luni, şi aceasta doar dacă se va reuşi ca planul de acţiune al APDRP, care a fost considerat necorespunzător, să fie refăcut şi apoi aprobat de către CE, a declarat, săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă, ministrul agriculturii, Ilie Sârbu.
Articol publicat în revista Ferma, 2009
Galerie de imagini
Articole corelate
Nu ştiu sigur cum e pe la alţii, dar la noi, la români, cum încep
lucrurile să se mişte puţin înspre bine, cum... [ continuare ]
În şedinţa de Guvern din 24 septembrie 2008, a fost aprobată HG
nr.1195/2008, privind acordarea de sprijin financiar... [ continuare ] Finantari in Agricultura
Guvernul a hotărât în 14 decembrie că agricultorii vor primi din bugetul naţional doar 141,27 de lei pe ... [ continuare ]
Interviu cu George Ciobănaşu, director general adjunct al Băncii Comerciale Carpatica [ continuare ]
Creditul “RĂDĂCINI” este un produs destinat achiziţionării de terenuri agricole, precum şi ... [ continuare ]
De peste 40 de ani, Aurel Bocioc se ocupă de agricultură în comuna Iecea, din judeţul Timiş. Inginer agronom ... [ continuare ]
Creditul “Rădăcini” este un produs destinat achiziţionării de terenuri agricole, precum şi ... [ continuare ]
Teodor Ianc a investit 120 mii de euro în pomicultură pentru a le oferi consumatorilor bihoreni o alternativă ... [ continuare ]
Agricultura reprezintă un sector economic vital pentru România. Datorită condiţiilor climatice şi suprafeţei ... [ continuare ]
Băncile se întrec în promovarea de oferte de refinanţare a creditelor, dacă e să le crezi, care de care ... [ continuare ]
Observăm cum reclamele care îi îndeamnă pe fermieri să solicite credite agricole se înmulţesc ca ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- Proiecte Sapard prelungite
- Abatorizarea iepurilor de casă
- La buget mic, probleme mari
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- Rambursare mai rapidă pentru beneficiarii fondurilor europene
- Noile tractoare TAG
- Cărăbaşa va fi omologată oficial în 2009
- Lentinus - o ciupercă culinară şi medicinală
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Tăierea colţilor la purcei după fătare
Cele mai comentate azi
- Construirea păstrăvăriei: investiţii minime
- Caracteristicile laptelui de cea mai bună calitate
- Rase performante de iepuri: Californian
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(11/2/2012 15:49:41)
- infiintare microferma de porci(11/2/2012 11:18:54)
- Fonduri pentru tinerii care doresc sa faca agricultura?(11/2/2012 10:22:42)
- Consultanta fonduri europene(11/2/2012 9:42:44)
- Informatii pentru incepatori(10/2/2012 14:15:39)
- Bovine de carne(10/2/2012 11:59:3)
- PREZENTARE MEMBRI(9/2/2012 22:27:9)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum


Tractor în zăpadă