"Pentru mine, ProCredit Bank este cea mai bună alegere"
„Am primit înapoi o vie neîntreţinută şi obosită, dar eram fericit că pot să produc din nou un vin bun, curat, aşa cum am învăţat de la părinţii mei. Pentru început, am pietruit drumurile, apoi am completat golurile din plantaţie”, spune Aurel Birtolonu.
Acum, ferma sa, situată în Păuliş-Baraţca, face parte din vestita podgorie Miniş-Măderat, judeţul Arad, iar exploataţia este cultivată cu soiurile Burgund, Oporto, Ceaslă, Traminer, Pinot Noir şi Cabernet.
Neajunsuri: banii pentru investiţii şi forţa de muncă
După anul 2000, Aurel Birtolonu a continuat să lucreze via cu conştiinciozitate. Strategia sa era să crească puţin cu fiecare an. „O parte din vie era mai obosită. Ideal ar fi fost să o defrişez masiv, apoi să plantez vie tânără, pe care s-o lucrez ca la carte, cum se spune. Dar nu aveam bani de aşa ceva. Ca să înfiinţezi un hectar de vie, ai nevoie de 15.000 de euro. Prin urmare, am făcut totul pas cu pas”, susţine Aurel Birtolonu.
Desigur, în afară de lipsa banilor, arădeanul a mai întâmpinat şi alte probleme. Una dintre ele, poate cea mai importantă, a fost deficitul de forţă de muncă din zona Minişului. „Eu lucrez cu zilieri şi mă confrunt cu lipsa oamenilor calificaţi. Câteodată, pur şi simplu, n-am cu cine să lucrez şi aduc la Baraţca oameni din Oltenia”, declară Aurel Birtolonu.
O parte din lucrări le face cu localnici, profitând de faptul că zona Minişului are o bogată tradiţie în acest sens. Pentru activităţi mai complexe, de consultanţă, arădeanul apelează la inginerii viticoli din zonă, care acum sunt pensionari.
Orientarea producţiei şi valorificarea
Circa 20-25 la sută din producţia de struguri este destinată producerii de vin de calitate superioară. „Pe cele 20 de hectare, produc, în medie, circa 15.000 de litri, însă consider că ceea ce scot eu este de o calitate deosebită, vin biologic cu origine controlată,” spune Birtolonu.
De regulă, într-un an bun, de pe 20 de hectare de vie, ar trebui să obţină 80 tone de struguri. În cazul în care condiţiile meteorologie sunt defavorabile, producţia se poate reduce la jumătate. Pe piaţa liberă, strugurii se vând cu 1-1,20 lei/kg, preţ considerat bun de către Aurel Birtolonu, în sensul că acoperă costurile de producţie, iar cultivarea unui hectar de vie îl costă circa 500 de euro.
La o producţie de patru mii kilograme de struguri, arădeanul se alege cu un profit de 600 de euro la hectar.
Împreună cu ProCredit Bank
Deşi a fost conştient încă de la început că fără o finanţare consistentă nu te poţi dezvolta, Aurel Birtolonu nu a avut curajul să contracteze un credit bancar până în urmă cu trei ani. Atunci, arădeanul a făcut demersurile pentru obţinerea unui credit de 22.000 lei de la ProCredit Bank, instituţie financiară specializată şi în finanţarea activităţilor din domeniul agricol.
"Pentru mine, ProCredit Bank a fost alegerea perfectă. Specialiştii de aici au înţeles din prima intenţiile mele şi m-au sprijinit ca atare. Am obţinut creditul fără documente inutile, fără timp irosit în bancă şi fără garanţii sofisticate. Mărturisesc că am luat acest credit în condiţii avantajoase şi la momentul potrivit", susţine Aurel Birtolonu.
După aproxinativ doi ani, ca urmare a relaţiei de excepţie avută cu banca, dar şi pentru că mai avea nevoie de bani pentru activităţi curente, viticultorul arădeanul a apelat din nou la serviciile ProCredit Bank. "Anul acesta am avut nevoie de un alt credit pe care, vă spun cu bucurie, că l-am obţinut. Cred că în contractarea unui credit cel mai important este să-l obţii atunci când ai nevoie de bani. Cei care lucrează în agricultură înţeleg că dacă primeam banii cu o săptămână mai târziu, poate nu mai îmi erau de folos. Aici este cheia: să primeşti banii la timp!", explică Aurel Birtolonu.
Aurel Birtolonu se declară foarte mulţumit de întreaga colaborare cu ProCredit Bank. Întotdeauna a fost consiliat cu plăcere de ofiţerul de credite şi de către administratorii de cont, toţi oameni tineri, foarte politicoşi, amabili şi deschişi întotdeauna pentru o discuţie. "Pe scurt, sunt toţi nişte profesionişti!", concluzionează viticultorul din Baraţca.
CREDITUL AGRO SEZONIER DE LA PROCREDIT BANK
Valoare credit: sume până la 30.000 euro sau 120.000 lei
Beneficiari potenţiali: orice producător agricol (gospodăriile din mediul rural); orice societate comercială cu activitate agricolă
Destinaţii: seminţe, îngrăşăminte, fertilizatori, produse de uz fitosanitar; motorină sau plata lucrărilor agricole; animale de reproducţie, pentru lapte sau îngrăşat; materiale şi echipamente pentru irigaţii; orice altă destinaţie agricolă
Rambursare: plata creditului şi a dobânzii după recoltă; planul de rambursare poate conţine până la 8 rate, cu graţie totală (rate 0) într-un an; până la 4 ani
Garanţii: orice tip de garanţie, în funcţie de specificul afacerii şi perioada de creditare
Fără comision de acordare pentru creditele mai mari de de 60.000 lei/15.000 euro, acordate în baza cererilor depuse în perioada 14 septembrie - 31 octombrie.
1 ComentariiCOMENTEAZA
Este reclama pe fata la banca asta,dar lipseste semnul "P"din josul paginii.Te plimba luni de zile cu acordarea unui credit si apoi primesti verdictul:nu.
Articole corelate
Cu ocazia unor întâlniri avute cu diverşi fermieri am observat că puţini dintre ei ştiu care sunt băncile... [ continuare ] Finantari in Agricultura
Capitalul reprezintă un element fundamental în dezvoltarea oricărei activităţi agricole, căci nimic nu se ... [ continuare ]
Garanti Leasing, parte a Garanti Group România, pune un accent deosebit pe leasing-ul de echipamente, o piaţă ... [ continuare ]
Guvernul a hotărât în 14 decembrie că agricultorii vor primi din bugetul naţional doar 141,27 de lei pe ... [ continuare ]
Interviu cu George Ciobănaşu, director general adjunct al Băncii Comerciale Carpatica [ continuare ]
Creditul “RĂDĂCINI” este un produs destinat achiziţionării de terenuri agricole, precum şi ... [ continuare ]
De peste 40 de ani, Aurel Bocioc se ocupă de agricultură în comuna Iecea, din judeţul Timiş. Inginer agronom ... [ continuare ]
Creditul “Rădăcini” este un produs destinat achiziţionării de terenuri agricole, precum şi ... [ continuare ]
Teodor Ianc a investit 120 mii de euro în pomicultură pentru a le oferi consumatorilor bihoreni o alternativă ... [ continuare ]
Agricultura reprezintă un sector economic vital pentru România. Datorită condiţiilor climatice şi suprafeţei ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- CÂNEPA (Cannabis sativa L.) – o importantă plantă tehnică
- Cultura căpşunului
- Ordonanţa de urgenţă nr. 74 din 25 iunie 2009
- Hoinar în spaţiul rural din Uniunea Europeană
- Rase performante de iepuri: Californian
- “Recolte bogate” cu GLIA
- Investiţii în agricultură prin ProCredit Bank
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- Momente importante Ferma
- Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
- CRV lanseaza site-ul HGenetics.ro(13/4/2012 13:32:23)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum


Flori de primăvară