Afaceri agricole susţinute de ProCredit Bank
Eugen Supuran, administratorul societăţii Maracana din localitatea timişeană Biled, a pus în aplicare acest deziderat iar rezultatele nu au întârziat să apară.
Punctul de plecare l-a constituit începutul colaborării cu ProCredit Bank, instituţia financiară care i-a susţinut şi continuă să îi sprijine aproape toate proiectele de dezvoltare.
Societatea lucrează în jur de 830 de hectare, cultivate anul cu porumb, în jur de 380 de hectare, 170 de hectare cu grâu, 50 hectare de rapiţă, 555 hectare de floarea soarelui, peste 100 hectare cu orzoaică de primăvară şi de toamnă, inclusiv pentru producerea de sămânţă. Eugen Supuran urmează să achiziţioneze încă 200 hectare de teren.
Aproape 1 milion de euro de la ProCredit Bank
Valoarea totală a creditelor angajate de Eugen Supuran cu ProCredit Bank este de aproximativ 960 de mii de euro, incluzând liniile de credit, în lei şi în euro, folosite atât în activitatea de transport, cât şi în agricultură, adică aproape un milion de euro.
Primul credit a fost în valoare de 5 miliarde de lei vechi, au urmat un credit de 200 de mii de euro, o linie de credit de 50 mii de euro, apoi linia de credit în de două miliarde de lei vechi, prelungită, urmată de un credit de 300 mii euro, unul de 360 mii euro, ultimul fiind cel de finanţare a programului FEADR, în valoare de 500 mii euro.
“Creditele le-am accesat numai pentru investiţii, iar liniile de credit pentru capital. Toţi banii câştigaţi în primii şapte-opt ani de activitate şi cei din credite i-am investit în utilaje şi în pământ, ştiind că dacă nu am cu ce să fac bani, nu voi reuşi”, spune Eugen Supuran.
Începuturile colaborării cu ProCredit Bank
Conştient că “fără credite nu poţi să te dezvolţi şi nici o societate nu evoluează normal fără capital de lucru, iar banii se fac cu bani, dar peste noapte n-are nimeni cum să facă rost de ei”, Eugen Supuran a contractat mereu credite, iar de-a lungul anilor a avut experienţe şi plăcute, şi neplăcute, în relaţia cu băncile.
“Am lucrat aproape nouă ani cu o bancă şi când am vrut să-mi dezvolt activitatea, am început o nouă linie de finanţare a activităţii de agricultură. Mi-au spus că este posibil, m-au pus să fac o lună de zile acte peste acte, modificări de statut, de capital social etc., şi când să-mi dea banii, mi-au spus că-mi dau numai pentru vreo două luni, după care să dau banii înapoi şi pe urmă mai vedem.
Ori, eu aveam nevoie de o linie de credit de un an. Atunci am început colaborarea cu ProCredit Bank, care mi-a oferit de la bun început promptitudine, comisioane şi termene avantajoase”, ne-a explicat Eugen Supuran.
Comparativ cu multe alte bănci, care atunci când aud că vrei să investeşti în agricultură, fie te refuză pe motiv că afacerea nu este viabilă, fie îţi cer garanţii peste garanţii, activităţile de dezvoltare în agricultură sunt bine văzute la ProCredit Bank.
“Văzând că am activitate, ProCredit Bank m-a finanţat şi pe partea de agricultură. Iniţial am demarat investiţile pe nişte silozuri, dar am renunţat, deoarece nu era rentabil.
Atunci am mers pe partea de achiziţii de utilaje, pentru că, având utilaje performante, randamentul este mult mai mare, viteza de lucru la fel, calitatea lucrărilor e asigurată, consumul este redus, iar munca angajaţilor este mult uşurată.
Apoi, e bine să finanţezi agricultura prin credit, şi nu prin marii furnizori, unde dacă facem un calcul obţinem o dobândă de 100-150 la sută. În plus, aceştia îţi pun condiţii, îţi fac un pachet de produse, poate de calitate mai slabă, dar la preţuri mult mai mari”, spune Supuran.
Personal, pot să spun că dacă lucrezi foarte bine, şi eşti bine organizat, nu ai cum să pierzi în agricultură. E adevărat că eşti undeva la limită sau pierzi, dar foarte puţin: s-a întâmplat să pierd la o cultură, dar am câştigat la cealaltă, iar aici în zonă condiţiile sunt prielnice desfăşurării de activităţi agricole.
Achiziţionarea utilajelor prin FEADR
Întrucât ProCredit Bank a fost cea care a răspuns foarte bine solicitărilor sale, anul trecut Eugen Supuran a solicitat o finanţare pentru proiectul pe fonduri structurale prin FEADR, accesat pentru achiziţia de utilaje agricole.
“Eu am demarat proiectul în 2008. Înainte de asta, am avut o discuţie de principiu cu ProCredit Bank, le-am spus că am nevoie un credit de 500 de mii de euro. Au făcut o analiză, după care mi-au răspuns favorabil.
A fost doar o discuţie de principiu, însă eu m-am bazat pe cei de la ProCredit Bank, ei au avut încredere în mine, adică relaţia a funcţionat foarte bine. Mi s-a acordat creditul în momentul în care am semnat contractul cu FEADR-ul, şi astfel am plătit utilajele cu banii jos.”
Rambursarea creditelor pentru finanţarea prin programul FEADR a fost greoaie, deoarece banii se încasează foarte greu, iar diferenţele de curs sunt mari. “Aici m-au ajutat din nou cei de la ProCredit Bank, pentru că neprimind rambursarea de 50 la sută la timp, nici la ora actuală n-am reuşit să recuperez tranşa a doua, pe care trebuia să o plătesc deja din martie.
Prin urmare, am făcut o reeşalonare. Cei de la ProCredit Bank, care m-au înţeles, m-au păsuit, le-am explicat situaţia, am dovedit-o cu documente şi am decalat ratele, în prima fază pentru luna august 2009.
Acum, am recoltat, dar mă confrunt cu o altă problemă, aceea de a nu avea cui vinde, preţul este foarte mic. Teoretic, avem bani, adică cereale în stoc sau cele vândute, dar pe care n-am încasat banii...
În acest caz am renegociat plata ratei, am amânat-o din nou pentru patru luni de zile, astfel încât să reuşim să încasăm banii pe cereale şi tranşa a doua de la FEADR, care trebuie să vină în 30 de zile", explică Eugen Supuran.

AVANTAJELE COLABORĂRII CU PROCREDIT BANK
• Flexibilitate. Eugen Supuran: “într-o relaţie cu banca, într-o relaţie de creditare, flexibilitatea este cel mai important lucru, adică atâta timp cât eu plătesc totul la timp, dacă am probleme, pot avea o discuţie cu banca şi căutăm soluţii împreună. În final, ambele părţi sunt mulţumite”.
• Garanţii. Eugen Supuran: "toate creditele sunt garantate cu terenuri, cu utilajele şi maşinile cumpărate, cu proprietăţi personale. Pentru refinanţare s-a făcut o analiză, s-a văzut de unde vin banii, cât şi de unde încasăm, s-a analizat planul de afaceri.
De fiecare dată, fie pentru întocmirea dosarului de credit, fie pentru refinanţare, banca mi-a solicitat nişte date, eu am pus la dispoziţie documente.
Am avut discuţii concrete cu specialiştii lor pe agricultură, care şi în domeniul financiar sunt foarte buni, în final am discutat aceeaşi limbă, şi atunci oamenii au înţeles, nefiind nevoie de foarte multe documente sau explicaţii".
• Fidelitate, promptitudine şi operativitate. Eugen Supuran: “într-o afacere agricolă este foarte important să primeşti banii atunci când ai nevoie de ei.
În plus, atunci când ai deja o relaţie de durată cu banca, atunci când totul a funcţionat bine, aceasta va fi de acord să-ţi sară în ajutor, să te sprijine financiar până treci de perioada dificilă din activitatea pe care o desfăşori”.
Articole corelate
De îndată ce Guvernul a adoptat bugetul agriculturii pentru 2009, oficialii Ministerului Agriculturii şi-au anunţat,... [ continuare ] Finantari in Agricultura
Guvernul a hotărât în 14 decembrie că agricultorii vor primi din bugetul naţional doar 141,27 de lei pe ... [ continuare ]
Interviu cu George Ciobănaşu, director general adjunct al Băncii Comerciale Carpatica [ continuare ]
Creditul “RĂDĂCINI” este un produs destinat achiziţionării de terenuri agricole, precum şi ... [ continuare ]
De peste 40 de ani, Aurel Bocioc se ocupă de agricultură în comuna Iecea, din judeţul Timiş. Inginer agronom ... [ continuare ]
Creditul “Rădăcini” este un produs destinat achiziţionării de terenuri agricole, precum şi ... [ continuare ]
Teodor Ianc a investit 120 mii de euro în pomicultură pentru a le oferi consumatorilor bihoreni o alternativă ... [ continuare ]
Agricultura reprezintă un sector economic vital pentru România. Datorită condiţiilor climatice şi suprafeţei ... [ continuare ]
Băncile se întrec în promovarea de oferte de refinanţare a creditelor, dacă e să le crezi, care de care ... [ continuare ]
Observăm cum reclamele care îi îndeamnă pe fermieri să solicite credite agricole se înmulţesc ca ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- Rase performante de iepuri: Californian
- Model constructiv pentru ferma de 400 oi Ţurcane
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- La Cărări, locul în care natura şi-a adunat toate legendele
- Lucrări agricole la culturile de câmp în pragul primăverii
- CÂNEPA (Cannabis sativa L.) – o importantă plantă tehnică
- Fiţi independent energetic!
- O problemă “la zi”
- Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cele mai comentate azi
- DEL-CA-MAG: 100% natural - mai mult lapte, viţei mai sănătoşi, pui mai mari
- Construirea păstrăvăriei: investiţii minime
- Caracteristicile laptelui de cea mai bună calitate
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(11/2/2012 17:22:22)
- infiintare microferma de porci(11/2/2012 11:18:54)
- Fonduri pentru tinerii care doresc sa faca agricultura?(11/2/2012 10:22:42)
- Consultanta fonduri europene(11/2/2012 9:42:44)
- Informatii pentru incepatori(10/2/2012 14:15:39)
- Bovine de carne(10/2/2012 11:59:3)
- PREZENTARE MEMBRI(9/2/2012 22:27:9)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum


Tractor în zăpadă