Finalizare de proiect
Proiectul HURO/0801/136/01, cu titlul „Introducerea de lucrări agrotehnice pentru protecţia mediului cu scopul protejării solului”, s-a încheiat în 30 noiembrie a.c.
Liderul de proiect este Csongrád Megyei Mezőgazdasági Szakigazgatási Hivatal Földművelésügyi Igazgatósága, în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara şi Facultatea de Gospodărirea Apelor şi Economia Mediului din Szarvas.
Obiectivele proiectului
• apărarea calităţii rezervelor de ape freatice şi de suprafaţă şi a apei potabile;
• identificarea modalităţilor sigure de exploatare a terenurilor, în vederea eliminării riscurilor privind deteriorarea calităţii rezervelor de apă ale solului.
În cadrul proiectului s-a realizat o radiografiere a tipului de exploataţii, a nivelului de dotare a acestora precum şi a tehnologiilor aplicate în scopul evidenţierii aspectelor negative ale activităţii agricole care influenţează solul.
S-au analizat regulamentele comunitare şi naţionale în domeniul protecţiei şi agrotehnicii solului, pentru zona inclusă în proiect, şi s-au lansat propuneri în vederea modificării sau elaborării unor acte normative cu privire la protecţia şi agrotehnica solurilor, pentru grupurile ţintă implicate în proiect.
Proiectul s-a derulat în perioada 1 decembrie 2009 - 30 noiembrie 2010.
Informaţii utile despre acest proiect puteţi obţine de pe pagina web: www.huro-cbc.eu
Proiectul este finanţat de către Uniunea Europeană (FEDR), în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007-2013 şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului din România.
Coordonatorii proiectului din partea USAMVB: Asistent proiect - conf.dr. Simona Niţă; Expert cercetător - prof.dr. Paul Pîrşan; şef lucr.dr. Narcis Băghină.
Articole corelate
Unele expoziţii reprezintă o sursă inepuizabilă de inovaţie, iar EuroCarne este una dintre ele. Vizitaţi cea de-a... [ continuare ]
Cei care au lucrat în sectorul creşterii animalelor în timpul socialismului ştiu că a fost o perioadă... [ continuare ]
Principalele preocupări ale locuitorilor din mediul rural sunt condiţiile de păşunat ale animalelor şi acordarea... [ continuare ]
Principalele preocupări ale locuitorilor din mediul rural sunt condiţiile de păşunat ale animalelor şi acordarea... [ continuare ]
Evenimente
Agritechnica a avut, anul acesta, un număr record de vizitatori, 415.000 (cu 18% mai mult decât în anul ... [ continuare ]
În luna noiembrie a acestui an, grupul italian Maschio - Gaspardo a inaugurat o nouă instalaţie fotovoltaică ... [ continuare ]
Producătorul grec de lactate Olympus, prezent în România din 1999, a inaugurat oficial, în 5 ... [ continuare ]
În fiecare an, grupul italian Maschio Gaspardo participă cu un stand impunător la Expozitia Indagra - ... [ continuare ]
În 15 noiembrie îşi va deschide porţile AgriTechnica, manifestarea cea mai aşteptată de către toţi ... [ continuare ]
În perioada 14-18 noiembrie, vom fi la Hanovra, la cea mai mare expoziţie mondială de tehnică agricolă, cele ... [ continuare ]
În perioada 21-24 septembrie, s-a desfăşurat în Bucureşti, la Romaero Băneasa, prima ediţie a ... [ continuare ]
În România, vedeta numărul 1 din prima parte a anului 2011 a devenit acelaşi banal personaj despre care ... [ continuare ]
Conducerea societăţii vitivinicole Cotnari SA din judeţul Iaşi a lansat, în ultima seară a lunii septembrie, ... [ continuare ]
Târgul pentru Fermieri şi Industrie Alimentară AGRALIM s-a desfăşurat la Centrul Expoziţional Providenta din ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- CÂNEPA (Cannabis sativa L.) – o importantă plantă tehnică
- Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
- Rase performante de iepuri: Californian
- Lentinus - o ciupercă culinară şi medicinală
- Bunăstarea taurinelor din rasa Alb-albastră belgiană
- E criză grea în cercetare
- Cultura ciupercilor, o afacere de familie
- Ordonanţa de urgenţă nr. 74 din 25 iunie 2009
- Reguli de aur pentru îngrăşarea porcilor
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
- CRV lanseaza site-ul HGenetics.ro(13/4/2012 13:32:23)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum


Flori de primăvară