Viitorul e asigurat, cu fabrica de lapte
O familie originară din judeţul Constanţa a încropit o afacere în domeniul procesării laptelui, în Bucovina
Dacă i-am fi întrebat în urmă cu zece ani pe soţii Elena şi Vasile Cuşea, în vârstă de 34, respectiv 40 ani, dacă ar fi dispuşi să se mute de pe malul mării în altă zonă a ţării, ar fi răspuns că niciodată. Acum că s-au obişnuit cu oamenii şi cu meleagurile din judeţul Suceava, viaţa lor a luat o altă întorsătură.
Fiu al unui crescător de animale, Vasile Cuşea a terminat Liceul Agroindustrial Palas, promoţia 1989, la secţia Medicină Veterinară. Obişnuia să vină în Bucovina să cumpere tineret de diferite rase de animale, pentru ca apoi să le crească în gospodărie. Când acestea ajungeau la o anumită greutate, le vindea.
Imediat după ce s-a căsătorit, socrul său, care lucrase aproximativ 30 de ani ca merceolog la o fostă fabrică de prelucrarea a laptelui, l-a însoţit la cumpărarea animalelor.
Omul nimerit, la locul potrivit
Ajunşi de câteva ori în oraşul Liteni, cei doi au pus ochii pe o fostă magazie a SMA, lăsată în paragină după ce, odată cu Revoluţia, unitatea s-a desfiinţat iar imobilul a rămas neutilizat.
Aşa le-a venit ideea înfiinţării unei mici secţii de preparare a laptelui aici. „Am avut curaj, mai ales că îmi plăcea această zonă, iar oamenii erau foarte înţelegători şi harnici. În perioada 1998-2000, am investit în modernizare şi în achiziţionarea de utilaje şi am reuşit să îi dăm drumul.
Nu am făcut credite, ci am investit din banii noştri economisiţi”, ne-a spus Vasile Cuşea. La Liteni s-a mutat cu tot cu soţia, care îl ajută zilnic în procesul tehnologic de prelucrare a laptelui.
Ca în orice domeniu, criza şi-a spus cuvântul şi aici. „Imediat după ce am deschis secţia, a fost o perioadă foarte grea: preţul de vânzare a mărfii, cheltuieli neprevăzute etc. Aş vrea să trecem de criză, să extindem, să mărim capacitatea de preparare a laptelui.
Deocamdată producem telemea şi caşcaval”, ne-a spus procesatorul. Cel mai căutat produs pe piaţă este telemeaua, caşcavalul fiind catalogat un produs de lux pentru cumpărători.
Galerie de imagini
2 ComentariiCOMENTEAZA
toata stima pt.aceasta familie din cta.produsele lor sunt cele mai bune de pe piata.
Bravo familiei Cusa pentru ca au reusit sa puna pe picioare o afacere pe banii lor si ca sunt foarte muncitori muncind foarte departe de casa departe de copii si merita sa culeaga toate roadele muncii lor !!!! De la machidonii lor din Dobrogea si nepotul sau Cusa Dumy
Articole corelate
Ordin pentru aprobarea tipurilor de investiţii şi a plafoanelor maxime ale creditelor ce se acordă în anul 2009, în... [ continuare ]
Ordin privind modificarea art. 3 din Ordinul ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale nr. 102/2009... [ continuare ]
Ordin privind modificarea si completarea Ordinului ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale nr. 40/2009... [ continuare ]
Ordonanţa de urgenţă nr. 74 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de... [ continuare ] Dezvoltare rurala
Exerciţiu de imaginaţie: Ce face Ministerul Turismului când nu este zăpadă şi ce face Ministerul ... [ continuare ]
În ziua de 29 septembrie 2011, în satul Doaga, lângă Focşani, ferma de vaci Agroind, a lui Petrică ... [ continuare ]
Casă pentru aproape un milion de români, Spania este o ţară cu un potenţial agricol uriaş, însă din ... [ continuare ]
Spania este numărul doi în Europa şi pe locul opt în lume din punct de vedere al suprafeţelor dedicate culturilor ... [ continuare ]
O familie originară din judeţul Constanţa a încropit o afacere în domeniul procesării laptelui, ... [ continuare ]
Un dicton consacrat spune că „Informaţia înseamnă putere”. În orice caz, mai ales în ... [ continuare ]
Comisia Europeană a acordat “Magiunului de Topoloveni” prima certificare de Indicaţie Geografică ... [ continuare ]
Maaike şi Hans Plaggenmarsch, de 29 şi 31 de ani, ambii de profesie ingineri zootenişti, derulează proiecte şi ... [ continuare ]
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demareaza cea mai amplă campanie de informare a ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- Camerele agricole: La anu’ şi la mulţi (B)ani!
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Cultura căpşunului
- Lentinus - o ciupercă culinară şi medicinală
- Să folosim pământul altfel decât ne dictează tradiţia
- Reguli de aur pentru îngrăşarea porcilor
- Trei plante furajere, un amestec unic
- Abatorizarea iepurilor de casă
- Bunăstarea taurinelor din rasa Alb-albastră belgiană
- Plăţile pe suprafaţă
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
- CRV lanseaza site-ul HGenetics.ro(13/4/2012 13:32:23)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum



Flori de primăvară