Măsura 112 – "Instalarea tinerilor fermieri"
- Îmbunătăţirea şi creşterea competitivităţii sectorului agricol prin promovarea instalării tinerilor fermieri şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igiena şi bunăstarea animalelor, siguranţa la locul de muncă;
- Îmbunătăţirea managementului exploataţiilor agricole prin reînnoirea generaţiei şefilor acestora, fără creşterea populaţiei active ocupate în agricultură.
ATENŢIE!
Fondurile nerambursabile le puteţi accesa începând din acest an şi până în 2013.
Obiectivele operaţionale se referă la creşterea numărului de tineri agricultori care încep pentru prima oară o activitate agricolă ca şefi de exploataţii şi încurajarea tinerilor fermieri de a realiza investiţii.
Contribuţia publică aferentă Măsurii 112 este de: 337.221.484 Euro din care:
- 20% - contribuţia Guvernului României;
- 80% - contribuţia Uniunii Europene.
Sprijinul financiar pentru această măsură este nerambursabil şi este de 337.221.484 Euro.
Cine poate beneficia de fonduri nerambursabile
Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 112 sunt fermierii în vîrstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de finanţare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă:
- are o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE1;
- este situată pe teritoriul ţării;
- este înregistrată în Registrul fermelor/Registrul agricol.
- persoana fizica
- Persoana fizică înregistrată şi autorizată în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008:
- individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;
- ca întreprizători titulari ai unei întreprinderi individuale;
- ca membri ai unei întreprinderi familiale.
- Societate cu răspundere limitată – SRL, înfiinţată în baza Legii 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Persoanele fizice neautorizate la data depunerii Cererii de finanţare, au obligaţia să se înregistreze şi autorizeze până la data încheierii Contractului de finanţare cu APDRP.
IMPORTANT!
Persoanele fizice autorizate şi înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului în temeiul unor acte normative în vigoare până la data publicării în Monitorul Oficial al României a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, pot solicita sprijin în baza certificatului de înregistrare deţinut, timp de un an de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, respectiv până la data de 24 aprilie 2009.
Finantarea in cadrul masurii 112 derulata prin PNDR este restrictionata pentru:
- beneficiarii inregistrati in lista APDRP a debitorilor pana la achitarea integrala a datoriei fata de APDRP, inclusiv a majorarilor de intarziere;
- beneficiarii care au contracte de finantare reziliate pentru FEADR din cauza nerespectarii clauzelor contractuale si rezilierea are o vechime mai mica de un an;
- beneficiarii care se afla in situatii litigioase cu APDRP, pana la finalizarea litigiului.
ATENŢIE!
Instalarea tinerilor fermieri reprezintă activitatea de înfiinţare şi/sau preluare prin transfer de proprietate şi/sau arendă/concesionare a unei exploataţii agricole1 între 6-40 UDE, pentru prima dată în calitate de conducător (şef) de exploataţie.
Solicitantul trebuie sa depuna Cererea de Finantare pentru solicitarea sprijinului de instalare in maxim 12 luni de la data infiintarii si/sau preluarii prin transfer de proprietate şi/sau arendă/concesionare a exploatatiei.
IMPORTANT!
Data adoptarii deciziei individuale de acordare a sprijinului de instalare a tanarului fermier = Data semnarii contractului de finantare de catre ambele parti si nu poate depasi 18 luni de la data instalarii tinerilor fermieri, deci data infiintarii si/sau preluarii prin transfer de proprietate si/sau arenda /concesionare a unei exploatatii.
Condiţii minime obligatorii pentru acordarea sprijinului
Pentru a putea primi sprijin în cadrul Măsurii 112, solicitantul sprijinului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
Să se instaleze pentru prima dată în exploataţia agricolă ca şi conducător (şef) al acesteia;
Deţine sau se angajează să dobândească competenţe şi calificări profesionale în raport cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare.
ATENŢIE!
Secţiunea A a Planului de afaceri, se va completa de către solicitant pentru obţinerea sprijinului în cadrul Măsurii 112, în situaţia în care solicitantul nu prevede obţinerea de sprijin nerambursabil prin Măsura 121
„Modernizarea exploataţiilor agricole”. Secţiunea B a Planului de afaceri împreună cu secţiunea A, se va completa de către solicitant pentru proiect care nu prevede lucrări de construcţii montaj realizate prin Măsura 121
„Modernizarea exploataţiilor agricole” . Secţiunea C a Planului de afaceri împreună cu secţiunea A, se va completa de către solicitant pentru proiect care prevede lucrări de construcţii montaj realizate prin Măsura 121
„Modernizarea exploataţiilor agricole”.
Prezintă un Plan de afaceri pentru dezvoltarea activităţilor agricole din cadrul exploataţiei agricole;
Este membru al unei familii de fermier şi a lucrat mai mult de 50% din timpul său de lucru în cadrul fermei (nu neapărat în ferma familiei) cel puţin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu;
Să se angajeze să urmeze, în primii trei ani de la primirea sprijinului, cursuri de formare profesională prin Măsura 111 „Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe” în cel puţin unul din domeniile: managementul exploataţiei agricole, contabilitatea fermei,
protecţia mediului, agricultură ecologică etc.
ATENŢIE!
Secţiunea A a Planului de afaceri, se va completa de către solicitant pentru obţinerea sprijinului în cadrul Măsurii 112, în situaţia în care solicitantul nu prevede obţinerea de sprijin nerambursabil prin Măsura 121
„Modernizarea exploataţiilor agricole”. Secţiunea B a Planului de afaceri împreună cu secţiunea A, se va completa de către solicitant pentru proiect care nu prevede lucrări de construcţii montaj realizate prin Măsura 121
„Modernizarea exploataţiilor agricole” . Secţiunea C a Planului de afaceri împreună cu secţiunea A, se va completa de către solicitant pentru proiect care prevede lucrări de construcţii montaj realizate prin Măsura 121
„Modernizarea exploataţiilor agricole”.
ATENŢIE!
Planul de afaceri trebuie să includă detalii privind investiţiile care se realizează demonstrând că cel puţin 30% din sprijinul acordat va fi investit pentru realizarea conformităţii cu standardele comunitare, modernizarea şi dezvoltarea exploataţiei Elaborarea Planului de afaceri se poate realiza cu titlu gratuit prin accesarea Măsurii 143 ”Furnizarea de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori”.
Prima etapă de verificare a îndeplinirii activităţilor prevăzute în Planul de afaceri va începe nu mai târziu de 3 ani de la data aprobării deciziei individuale de acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier, iar următoarea etapă (conformitatea completă) nu mai târziu de 5 ani.
Dacă la verificare, se constată neîndeplinirea activităţilor prevăzute în Planul de afaceri, APDRP va proceda la recuperarea sprijinului acordat.
În situaţia când neconformitatea cu Planul de afaceri a fost determinată de cauze independente de voinţa solicitantului, definite ca fiind cauze de forţă majoră, prima tranşă nu se va recupara, dar nu va mai fi plătită a doua tranşă.
La verificarea conformităţii Planului de afaceri, solicitantul sprijinului trebuie să demonstreze, că dimensiunea fermei este de peste 10 UDE şi a crescut cu minim 4 UDE de la data aprobării deciziei individuale de acordare a acestuia.
IMPORTANT!
Tinerii fermieri trebuie să restituie întreaga sumă primită dacă îşi încetează activitatea agricolă mai devreme de trei ani de la data depunerii solicitării de plată pentru cea de a doua tranşă.
ATENTIE!
Solicitantii care doresc sa acceseze si Masura 121 trebuie sa completeze cererea de finantare conform Masurii 121.
Criterii de selecţie ale proiectului
Proiectele se depun în cadrul mai multor sesiuni de depunere anuale. În situaţia în care valoarea totală a proiectelor eligibile depuse în cadrul unei sesiuni, se situează peste valoarea totală alocată acesteia, atunci proiectele prin care se solicită sprijin financiar pentru instalarea tinerilor fermieri sunt supuse unui sistem de selecţie, în baza căruia fiecare proiect este punctat, conform următoarelor criterii de selecţie:
1. Solicitantul deţine o fermă de semi-subzistenţă - 20 puncte
Pentru a se acorda punctaj la acest criteriu de selecţie, solicitantul completează secţiunea specifică ”Stabilirea dimensiunii economice a fermei” a Cererii de finanţare, din care va trebui să rezulte că exploataţia agricolă deţinută are o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 8 UDE.
2. Solicitantul deţine o exploataţie agricolă într-o zonă defavorizată - 15 puncte
Pentru a se acorda punctaj la acest criteriu de selecţie, se verifică dacă exploataţia agricolă este situată în:
- zona montană cu handicap natural conform Listei Unităţilor Administrativ Teritoriale din zona montană defavorizată, prezentată în anexă la Ghidul Solicitantului;
- alte zone cu handicap natural decât zona montană conform Listei Unităţilor Administrativ Teritoriale din România incluse în Zonele Semnificativ Defavorizate/ Listei localităţilor din Zonele Defavorizate de Condiţii Naturale Specifice prezentate în anexă la Ghidul Solicitantului.
3. Solicitantul are în proprietate exploataţia agricolă - 30 puncte
Pentru a se acorda punctaj la acest criteriu de selecţie, solicitantul ataşează la Cererea de finanţare documente prin care să demonstreze că, deţine în proprietate exploataţia agricolă.
4. Solicitantul face parte dintr-o formă asociativă, recunoscută conform legislaţiei în vigoare - 20 puncte
Pentru a se acorda punctaj la acest criteriu de selecţie, solicitantul ataşează la Cererea de finanţare documente prin care să demonstreze că acesta este membru al uneia din următoarele forme asociative:
- grupuri de producători recunoscute în conformitate cu Legea nr. 338/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
- asociaţii profesionale cu profil agricol constituite conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
- cooperative agricole constituite conform Legii nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
- organizaţii de îmbunătăţiri funciare constituite conform Legii nr.138/2004, cu modificările şi completările ulterioare.Formele asociative pot fi constituite şi recunoscute la nivel local, judeţean şi naţional.
5. Solicitantul accesează măsura de agromediu - 15 puncte
Pentru a se acorda punctaj la acest criteriu de selecţie, solicitantul ataşează la Cererea de finanţare documente prin care să demonstreze că acesta a accesat Măsura 214 „Plăţi de Agro – mediu” din cadrul PNDR, prin care solicitantul şi-a asumat, în mod voluntar, angajamente de agro – mediu pentru o perioadă de cinci ani de la data semnării angajamentului.
TOTAL - 100 puncte
IMPORTANT !
Toate activităţile pe care solicitantul se angajează să le efectueze în cadrul Planului de afaceri şi pentru care a primit punctaj la selecţie, devin condiţii obligatorii pentru obţinerea sprijinului.
Valoarea sprijinului nerambursabil
Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri este de 10.000 Euro pentru o exploataţie agricolă cu dimensiunea minimă de 6 UDE, iar peste această dimensiune, sprijinul pentru instalare poate creşte cu 2.000 Euro/1UDE, dar nu va putea depăşi 25.000 Euro / exploataţie.
Valoarea sprijinului acordat se calculeaza in lei in functie de cursul EUR stabilit la Banca Centrala Europeana din data intocmirii Planului de afaceri.
ACCESAREA FONDURILOR NERAMBURSABILE ACORDATE PENTRU INSTALAREA TINERILOR FERMIERI
În cazul instalării tinerilor fermieri, principiul finanţării nerambursabile este acela al acordării unei prime de instalare.
Modalitatea de plată
Sprijinul de instalare va fi acordat în două tranşe de plată:
- Prima tranşă se va acorda la data aprobării de către APDRP a solicitării pentru acordarea sprijinului şi este de 60% din valoarea sprijinului pentru instalare;
- A doua tranşă, de 40% din valoarea sprijinului pentru instalare se va acorda la îndeplinirea acţiunilor prevăzute în Planul de afaceri, obligatoriu conformitatea cu standardele comunitare. Verificarea condiţiilor pentru acordarea celei de a doua tranşe nu va depăşi 36 luni de la data aprobării de către APDRP a deciziei pentru acordarea sprijinului.
ATENŢIE!
De exemplu , un solicitant al Măsurii 112 poate accesa următoarele măsuri din PNDR:
• 111 „Formare profesională (training), informare şi difuzare de cunoştinţe”;
• 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”;
• 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii”;
• 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”;
• 143 „Furnizarea de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori”;
• 211 „Sprijin pentru Zona Montană Defavorizată”;
• 212 „Sprijin pentru zone defavorizate – altele decât zona montană”;
• 214 „Plăţi de Agro-mediu”;
• 221 „Prima împădurire a terenurilor agricole”.
Completarea, depunerea şi verificarea Dosarului cererii de finanţare
Dosarul cererii de finanţare conţine Cererea de finanţare însoţită de Planul de afaceri şi documentele justificative anexate, legate într-un singur dosar, astfel încât să nu permită detaşarea şi/sau înlocuirea acestora.
Formularul standard al Cererii de finanţare este prezentat în Anexa 1 la prezentul Ghid şi este disponibil, în format electronic, la adresa www.apdrp.ro
ATENŢIE!
Cererea de finanţare trebuie însoţită de anexele prevăzute în modelul standard. Anexele Cererii de finanţare fac parte integrantă din aceasta.
Completarea Cererii de finanţare
Completarea Cererii de finanţare, inclusiv a anexelor acesteia, se va face conform modelului standard. Modificarea modelului standard (eliminarea, renumerotarea secţiunilor, anexarea documentelor suport în altă ordine decât cea specificată etc.) poate conduce la respingerea Dosarului cererii de finanţare pe motiv de neconformitate administrativă.
IMPORTANT !
Cererea de finanţare trebuie redactată pe calculator, în limba română. Nu sunt acceptate Cereri de finanţare completate de mână.
Dosarul Cererii de finanţare va cuprinde în mod obligatoriu un opis, cu următoarele elemente:
Nr. crt. Titlul documentului Nr. Pagină (de la..... până la.....)
Pagina opis va fi pagina cu numarul 0 a Cererii de finanţare. Cererea de finanţare trebuie completată într-un mod clar şi coerent pentru a înlesni procesul de evaluare a acesteia.
În acest sens, se vor furniza numai informaţiile necesare şi relevante, care vor preciza modul în care va fi atins scopul proiectului, avantajele ce vor rezulta din implementarea acestuia şi în ce masură proiectul contribuie la realizarea obiectivelor programului.
IMPORTANT!
Numai Cererea de finanţare şi documentele justificative completate după modelul standard prezentat, sunt eligibile pentru finanţare în cadrul Măsurii 112.
Depunerea Dosarului cererii de finanţare
Dosarul cererii de finanţare se completează în două exemplare – original şi Copie - şi se depune la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) al judeţului unde are loc implementarea proiectului, împreună cu formatul electronic (CD) al Cererii de finanţare.
IMPORTANT!
Pentru acele documente justificative originale care rămân în posesia solicitantului (ex: act de proprietate, act de identitate, etc.), copiile depuse în Dosarul cererii de finanţare trebuie să conţină menţiunea „Conform cu originalul” şi să fie semnate de către solicitant.
În cazul în care proiectul este amplasat pe teritoriul mai multor judeţe, acesta va fi depus la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit pe raza căruia este înregistrat solicitantul.
Dosarul cererii de finanţare se depune personal de către solicitant, la OJPDRP, înaintea datei limită care figurează în licitaţia de proiecte.
IMPORTANT!
Solicitantul trebuie să depună Cererea de finanţare corect completată, împreună cu toate documentele justificative anexate, în 2 exemplare (1 original şi 1 copie). Exemplarele vor fi marcate clar, pe copertă, în partea superioară dreaptă, cu „ORIGINAL”, respectiv „COPIE”,
IMPORTANT!
Solicitantul trebuie să se asigure că rămâne în posesia unui exemplar complet al Dosarului cererii de finanţare, în afara celor 2 exemplare pe care le depune.
Verificarea Dosarului cererii de finanţare de către OJPDRP
1. VERIFICAREA CONFORMITĂŢII CERERII DE FINANŢARE
Efectuarea conformităţii constă în verificarea Cererii de finanţare dacă:
- este corect completată;
- este prezentată atât în format tipărit, cât şi în format electronic;
- documentele justificative solicitate sunt prezente în două exemplare: un original şi o copie şi, după caz, se verifică valabilitatea acestora la data depunerii de către solicitant.
În cazul în care expertul verificator descoperă o eroare de formă, proiectul nu este considerat neconform.
Erorile de formă sunt erorile făcute de către solicitant în completarea Cererii de finanţare care sunt descoperite de experţii verificatori ai SVCF-OJPDRP, cu ocazia verificării conformităţii şi carepot fi corectate şi semnate de către aceştia din urmă în prezenţa solicitantului, pe baza unor dovezi/informaţii prezentate explicit în documentele justificative anexate Cererii de finanţare (exemplu:date de identificare ale solicitantului scrise incorect, etc.).
După evaluarea conformităţii Dosarului cererii de finanţare (în aceeaşi zi) solicitantul este înştiinţat de către expertul verificator dacă acesta este conform sau dacă nu i se vor explica cauzele neconformităţii.
Solicitantul are obligaţia de a lua la cunoştinţă prin semnătura dată pe fişa de verificare a conformităţii.
Aceeaşi Cerere de finanţare poate fi declarată neconformă de maximum două ori pentru aceeaşi licitaţie de proiecte.
După verificarea conformităţii Cererii de finanţare,pot exista două situaţii:
- Cererea de finanţare este declarată neconformă;
- Cererea de finanţare este declarată conformă.
2. VERIFICAREA CONDIŢIILOR MINIME DE ACORDARE A SPRIJINULUI
Verificarea condiţiilor minime de acordare a sprijinului, se efectuează de către
- OJPDRP pentru toate Cererile de finanţare;
- APDRP - nivel central - pentru Cererile de finanţare verificate prin sondaj.
- verificarea eligibilităţii solicitantului;
- verificarea Planului de afaceri;
- verificarea documentelor justificative anexate Cererii de finanţare;
- evaluarea criteriilor selecţie.
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit îşi rezervă dreptul de a solicita documente sau informaţii suplimentare, dacă pe parcursul verificărilor şi implementării proiectului se constată de către APDRP că este necesar.
La verificarea condiţiilor minime de acordare a sprijinului la nivel OJPDRP în situaţia în care sunt condiţii care necesită lămuriri suplimentare, expertul evaluator poate cere informatii suplimentare doar în următoarele cazuri:
1. Planul de afaceri conţine informaţii insuficiente sau contradictorii în raport cu cele menţionate în Cererea de finanţare sau alte documente justificative;
2. Avizele, acordurile, autorizaţiile eliberate de către autorităţile emitente nu respectă protocoalele încheiate cu APDRP.
3. VERIFICAREA PE TEREN A CERERILOR DE FINANŢARE
Verificarea pe teren se realizează de către OJPDRP – pentru toate Cererile de finanţare conforme.
Scopul efectuării verificării pe teren este de a controla datele şi informaţiile cuprinse în Planul de afaceri şi documentele justificative cu situaţia existentă pe amplasamentul propus pentru ca expertul verificator să se asigure de corectitudinea informaţiilor declarate în Cererea de finanţare.
În urma acestor verificări pot exista două situaţii:
- proiectul este neeligibil;
- proiectul este eligibil şi va avea un punctaj.
Alocările financiare anuale şi numărul maxim al sesiunilor anuale de depunere şi evaluare a proiectelor vor fi făcute publice după consultarea cu membrii Comitetului de Selecţie pentru PNDR.
Autoritatea de Management în consultare cu Comitetul de Monitorizare stabilleşte înaintea lansării depunerii de proiecte, punctajul aferent criteriilor de selecţie (vezi subcapitolul 2.3), precum şi criteriile de departajare a proiectelor cu punctaj egal.
Experţii APDRP punctează fiecare proiect eligibil în funcţie de sistemul de punctaj aprobat pentru fişa tehnică a măsurii şi întocmesc lista proiectelor eligibile, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, pe care o transmit Comitetului de Selecţie.
Comitetul de Selecţie este un organism tehnic, prezidat de către Autoritatea de Management pentru PNDR şi are în componenţă reprezentanţi ai Autorităţii de Management şi ai APDRP. Rolul Comitetului de Selecţie este de a supune aprobării conducerii Autorităţii de Management pentru PNDR finanţarea proiectelor eligibile, punctate după cum urmează:
- Când valoarea totală a proiectelor eligibile se situează sub valoarea totală alocată Măsurii 112 în cadrul unei sesiuni, Comitetul de Selecţie propune aprobarea pentru finanţare a tuturor proiectelor. În acest sens, se întocmeşte un Raport cu proiectele propuse pentru finanţare care se supune aprobării directorului general al Autorităţii de Management pentru PNDR;
- Când valoarea totală a proiectelor eligibile se situează peste valoarea totală alocată Măsurii 112 în cadrul unei sesiuni, Comitetul de Selecţie analizează lista proiectelor eligibile cu punctajul acordat iar selecţia se face în ordinea descrescătoare a punctajului de selecţie, cu încadrarea în suma alocată pe sesiune.
- Solicitantul este membru al unei forme asociative;
- Solicitantul are în proprietate exploataţia agricolă;
- Solicitantul deţine o fermă de semi-subzistenţă.
Aprobarea directorului general al Autorităţii de Management pentru PNDR, reprezintă decizia finală asupra selecţiei proiectelor care îndeplinesc condiţiile minime pentru finanţare.
După parcurgerea sesiunilor de depunere şi de evaluare-selectare a proiectelor propuse pentru anul de alocare, în cazul în care mai rămân proiecte care îndeplinesc condiţiile minime pentru finanţare, dar fără finanţare, acestea vor fi restituite potenţialilor beneficiari în vederea revizuirii şi reluării etapei de depunere în anul următor.
În cazul în care valoarea anuală alocată pentru măsură nu se angajează în totalitate, cu diferenţa rămasă, se va suplimenta alocarea financiară a anului următor.
IMPORTANT!
Pentru Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” nu există punctaj minim.
După publicarea Raportului de selecţie, în care sunt incluse proiectele aprobate pentru a fi finanţate, APPDRP notifică solicitantul cu privire la acceptarea Cererii de finanţare.
Contractarea sprijinului nerambursabil
După primirea Raportului de selecţie, în care sunt incluse proiectele aprobate pentru a fi finanţate, APDRP notifică Beneficiarul privind aceptarea Cererii de finanţare.
IMPORTANT!
În termen de 15 zile lucrătoare de la primirea notificării, solicitantul trebuie să se prezinte la sediul Centrului Regional de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit de care aparţine, in vederea semnarii Contractului de finanţare.
Persoanele fizice neautorizate au obligatia de a depune documentul/documentele care certifica dreptul de functionare in termen 30 zile de la primirea Notificarii privind selectarea cererii de finantare la sediul Autoritatii Contractante.
In acest caz special, Contractul de finantare se semneaza in termen de 15 zile lucratoare de la data depunerii documentului lipsa, la Autoritatea Contractanta.
IMPORTANT!
Se recomandă consultarea textului integral al Contractului de finanţare (Anexa 3 la prezentul ghid, vezi www.apdrp.ro).
IMPORTANT!
În cazul în care solicitantul nu se prezintă în termenul precizat în Notificare pentru a semna Contractul de finanţare şi nici nu anunţă APDRP, atunci se consideră că a renunţat la ajutorul financiar nerambursabil.
Plata
Dosarul Cererii de Plată se depune de beneficiar la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în două exemplare, pe suport de hârtie şi pe suport magnetic. Dosarul cererii de plată trebuie să cuprindă documentele justificative prevăzute în INSTRUCŢIUNILE DE PLATĂ (vezi Anexa 3 la Contractul de finanţare) pe site-ul APDRP www.apdrp.ro.
IMPORTANT!
Prima transa de plata se va depune in maxim 10 zile de la semnarea Contractului de finantare. Transa a doua de plata se va depune in maxim 30 de luni de la data semnarii contractului de finantare.
De la data inregistrarii dosarului cererii de plata si pana la data efectuarii platii nu se vor depasi 90 zile calendaristice.
Informaţiile complete le puteţi găsi la www.madr.ro
89 ComentariiCOMENTEAZA
DACA DORITI SA CONSULTATI UN EXPERT ACCESARE FONDURI EUROPENE VA STAU LA DISPOZITIE . DINU PANTUROIU e-mail dinup71@yahoo.fr; tel 0722570383
Eu am facut un proiect masura 112, cu 11 ha de pamant ,plantatie de pomi si 6 vaci ! pt acestea se acorda suma de 40 000 euro.Intradevar e mult de munca si mult de umblat dupa acte insa merita. ! succes
noi avem 7 vaci si vreo 7ha de teren arabil si iarba si am vrea sa facem o ferma ce ne mai trebuie cat unde putem sa aflam si noi detalii.georgiana adresa de mail e iuligeo96@yahoo.com va rog ajutatima
as vrea si eu sa ma apuc de acesta afacere dar nu prea am incredere in oamenii care fac aceste dosare
poate sami spuna si mie cineva cum pot sa aflu daca e eligibil proectu
Discutii despre cultura legumelor la id yahoo messenger: legumicultura2005
link masura 112 121 141 http://www.apdrp.ro/uploads/Docu%20FEADR/Nota_calcul_UDE_M112_M121_M141.pdf trebuie deschis cu Adobe Acrobat Reader
link masura 112 121 141 http://www.apdrp.ro/uploads/Docu%20FEADR/Nota_calcul_UDE_M112_M121_M141.pdf trebuie deschis cu Adobe Acrobat Reader
urmarind comentariile ma intreb mai are rost sa incerc
Posed 100 oi,70 capre,6 bovine,2 cai.Am varsta de 38 ani.Pot accesa fonduri nerambursabile si ce documente imi sunt necesare?Va multumesc anticipat...!
e o cacialma
sant proprietar de ovine si teren am si teren arendateu pot accesa masura 112 astept raspuns
Rog o lamurire daca se poate? Ptr ferma piscicola ce acte trebuie si ce pasi urmezi?
as dori sa aflu de ce am nevoie pentru a ma incadra la o ferma de bovine.va multumesc
Buna.Cum sa incep si eu o afacere in apicultura si cum pot accesa si eu fonduri de la UE va rog sami indrumati pasi la adresa de mail:y_alex31@yahoo.com Va multumesc
Cine doreste sa acceseze masura 112 detalii la numarul 0755 906 214
Pentru servicii complete de consultanta in vederea obtinerii finantarii, pe orice Masura, intocmmire dosar si sprijin implementare, contact la marian_morosan@yahoo.com
buna,ma poate ajuta cineva cu primii pasi pt a accesa masura 112,sau un exemplu de proiect .va rog mult da-ti raspuns pe adresa de mess:adam.crina
vreau sa depun si eu dosarul dar nu stiu ce fiirma sa iau sa imi faca proiectul.. cu firma cu care am vb mia cerut 10 mil si 10 din toti banii care vin (4000 e)
eu am depus un proiect pe masura 112. stie cineva cand se aproba aceste proiecte?
se poate acesa masura 112 in vederea infiintari unei ferme de ovine, daca ma poate ajuta cineva rog email gmarinica@yahoo.com
ce acte necesare pt. fonduri nerambursabile pentru a infiinta o ferma de vaci cu lapte
SC AGHORA CONSULTING SRL ofera servicii specializate de consultanta pentru accesarea fondurilor nermabursabile, pentru investitii in mediul rural. Pentru orice informatie necesara va putem sprijini! 0725 534 500
"anonim... buna ,imi zice si mie cineva daca cu bani accesati la masura 112 pot sami cumpar tractor la mana a doua cu factura sau numai nou" - Prin Masura 112 pot fi achizitionate/ si in leasing doar tractoare noi.
Buna ziua, Am citit toate aceste comentarii. Daca sunteti siguri ca vreti sa aveti propria ferma cu fonsuri europene, contactati-ma va rog la marian_morosan@yahoo.com. Pot sa va ajut de la Ala Z
buna ,imi zice si mie cineva daca cu bani accesati la masura 112 pot sami cumpar tractor la mana a doua cu factura sau numai nou
Salutare.am si eu o intrebare pt cei care au finalizat proiecte pe maura 112{dupa ce trec cei 3 ani}.cine a venit in control si cum s-au desfasurat lucrurile la contolul de extindere?i-mi puteti scrie la adresa de mail:popa,ionut4@yahoo.com
Pentru informatii despre masura 112 trebuie sa va adresati OJPDRP sau Camera Agricola din judetul unde aveti ferma. Ca sa puteti fi eligibili trebuie sa aveti deja ferma, sa o inregistrati la apia si apoi in maxim 12 luni sa depuneti dosarul. Toate informatii le gasiti pe site apdrp.ro plus ghid + model de proiect.
buna ma numesc lucian am 20 de ani si as dori sa accesez masura 112 ma poate ajuta si pe mine cineva cu un model al proiectului ???
Buna, ma poate ajuta cineva cu un model al dosarului ce trebuie depus pt masura 112? lucianocenuse@yahoo.it, Multumesc anticipat
buna ma numesc cristian am 29 de ani si as dori daca se poate sa ma ajutati cu primi pasi pt accesarea de fonduri europene nerambursabile in vederea deschideri unei ferme vaci de lapte va multumesc
as dori sa fac o ferma de caprine am studiat acest proect si cred ca renteaza eu am 80% din capital ce sanse am sa optin acest ajutor.va multumesc.ionutclaudiu36@yahoo.es
as dori sa fac un proiect pe masura 112 poate sa imi spuna si mie cineva ceea ce trebuie sa fac. M-as axa mai mult pe agricultura deoarece am si 20 de hectare de pamant si utilaje
mar interesa daca pot sami cumpar un tractor la mina a doua cu factura se poate sau numai nou la masura 112 va rog frumos cine poate sami spuna
as dori sa fac un proiect pe masura 112 ferma de fazani ce trebuie sa fac am 32 ani
ce documente ne trebuie
Buna ziua ma numesc Lixandru Razvan am 22 de ani si sunt din bucuresti.De ceva vreme urmaresc in fiecare duminica emisiunea viata satului dupa programul TVR2 si tot aud ca uniunea europeana ajuta romania k niste fonduri pentru agricultura.As vrea sa stiu daca eu ca peroana fizica as putea beneficia de aceste fonduri?Bunici mei sunt din judetul Teleorman ei au cateva hectare de pamant agricol plus un loc de 3000 de metri unde as putea construi o ferma pentru cresterea paunilor.Credeti ca as avea vreo sansa sa pun in aplicare acest plan eu avand doar terenu iar uniunea europeana restul sau macar jumatate din suma care ar trebui investita in acest proiect ? Va reamintesc proiectul meu ar fi construirea unei ferme de crestere a paunilor si cultivarea porumbului graului si a floare soarelui
Buna! As vrea si eu sa depun o cerere pentru masura 112, va rog sa-mi spuneti ce conditii trebuie pentru o ferma de gaini si cand este sesiunea de depunere. Va multumesc. tomus_anca@yaho.com
detin 10 vaci de lapte si 4 vitei pot accesa fonduri europene ma incadrez in masura 112 va rog sa imi dati un raspuns
Piscicultura este total ignorata in aceasta prima de instalare, sunt tanar absolvent a Facultatii de Zootehnie si Biotehnologii sectia Piscicultura si as vrea sa accesez si eu masura ar nu am gasit nici o informatie despre acest sector in ghid.
Pentru toti cei ce doresc sa acceseze aceste masuri va rog contactati-ma pentru a va furniza toate informatiile necesare. Vieru Mihai Manager Proiect 0747265421
cum se pot obtine bani?
cum se pot obtine bani?
cum se pot obtine bani?
visul meu este sami consolidez ferma de capre , acum am in jur de 200 . as vre in viitor sa ajung la un nr mai mare . Am vreo sansa la fondurile astea sau e vrajeala , si umfla altii bani care nu au nici o treaba cu animalele.
am 22 de ani pot sa depun un proect m. 112
As vrea sa stiu care sunt consecintele ...Unui proiect ca masura112_ _
buna, ma poate ajuta si pe mine cineva ? as vrea sa depun o cerere de finantare pt mas 112, dar nu-mi permit sa platesc un plna de afaceri, daca aveti un model puteti sa mi-l trimiteti si mie , va rog frumos, mi-ar fii de mare ajutor, adresa mea este podelnico@yahoo.com
pt a va calcula punctaju sa vedeti la ce suma va incadrati intrati pe www.apdrp.ro masura 112 si completati in ghid tabelu .
aveti curaj si incercati sa accesati mas 112 daca indepliniti conditile si aveti punctaj.eu am depus in vara proiectu si sa aprobat,acu treb sa mai semnez finantarea si imi da bani.pt info apelati la apia.bafta
mi-ar fi drag sa i-au si eu fonduri europene ,eugen
Buna ziua.Ma numesca ioana si as dori sa accesez masura 112 pe apicultura .habar nu am cum sa incep.Cine ma poate ajuta...primii pasi va rog.
Buna ziua! am 20 de vaci si as dorii sa apelez pentru masura 112, as vrea sa stiu de cat teren am nevoie. holouciucroman@yahoo.com
stau la bloc si vreau sa imi fac o microferma de 10 vaci am 5 hectare de pamint dar ii trecut dupa socru si bunici mei pot beneficia de ajutor
nu poti sa faci nimic deoarece nimeni nu te ajuta sa faci un proiect doar iti pun piedici si te trimit de la o usa la alta /sa le fie rusine
Dupa ce am facut dosarul cu toate actele .Asteptam sa ma cheme sal semnez dar...stupoare acei domni de la APIA PRAHOVA nu aveau curajul sami spuna ca dosarul nu ieste bun.Si ma plimba cu uta si teleguta...DUPA CE AM CHELTUIT BANI SI TIMP PERDUT GRESEALA O AVEAU CEI DE LA CONSULTANTA PRAHOVA...ASA CA AVETI GRIJA IEU MAM LASAT PAGUBAS.....RUSINE SA LE FIE ....
da problema este ca noi ne-am gandit ca lucrurile astea merg ca si in EU dar din pacate ne aflam in mijlocul birocratiei romane rabdare si rabdare asta pot indica la titi colegii de M 112
LA PRIMA VEDERE TI SE PARE USOR DAR NU ESTE ASA ESTE CA SI VORBA ACEEA AFARA VOPSIT GARDU IAR INAUNTRU ESTE LEOPARDU
DE UNDE BANI PENTRU ACESAREA FONDURILOR EI SPUN MULTE DAR CAND COLO NU SE INTAMPLA NIMIC
PRIVITI ACESTE COMENTARI NU SE SCRIU DEGEABA SPUNETI UNDE SE SCRIU RASPUNSURILE LA INTREBARI
cer prea multe hartii si sunt multe pretenti cum sa dam inainte daca ei ce asa multe SUNT VISE GREU DE INDEPLINIT SIMPLIFICATI MAI MULT DIN ACTE SI MERGETI MAI MULT PE TEREN DOMNILOR DE LA BIROURI
cer prea multe hartii si sunt multe pretenti cum sa dam inainte daca ei ce asa multe SUNT VISE GREU DE INDEPLINIT SIMPLIFICATI MAI MULT DIN ACTE SI MERGETI MAI MULT PE TEREN DOMNILOR DE LA BIROURI
am vazut si oameni mari care nu au reusit sa duca la bun sfarsit proectele cer prea multe pentru niste oameni care nu au bani
aceste proecte sunt pentru oameni cu bani nu cum sunt eu fara nimic
daca am depus deja dosarul und pot sa vad daca aam intrat la selectie tura asta sau nu?
as vrea sa-mi deschid o mica brutarie si o pensiune agroturistica.la ce masura ma pot incadra sau trebuie proiecte separate.se pot solicita in acelasi timp proiecte diferite pe masuri diferite? durbac.iulia@yahoo.com
as vrea sa-mi deschid o mica brutarie si o pensiune agroturistica(modificand casa in care locuiesc).ma intereseaza la care masura m-as putea incadra sau daca trebuie initiate doua proiecte concomitent pt aceasta idee si din ce masuri.va multumesc
Am depus in noiembrie 2009 proiectul ptr. masura 112 si as dorii sa aflu daca sa aprobat pe numele de Smarandin Marius.adresa/mileva.ciurea@gmail.com
O noua seiune pentru masura 112 se va deschide cel mai probabil in luna aprilie 2010.Pt mai multe detalii email " maxconsult08@yahoo.com
O noua seiune pentru masura 112 se va deschide cel mai probabil in luna aprilie 2010.Pt mai multe detalii email " maxconsult08@yahoo.com
As vrea sa aplic un proiect pt masura 112,de ce acte am nevoie,cat pamant si ce obligati avem cad primim bani?
As vrea sa aplic un proiect pt masura 112,de ce acte am nevoie,cat pamant si ce obligati avem cad primim bani?
imi pare rau ca nu peste tot sunt persoane care vor sa faca ceva in tara asta.....eu am intalnit numai persoane care m-au impiedicat sa realizez proiectul si pot sa spun k m-a costat dublu,dar am avut noroc k am reusit sa-l finalizez
buna ziua,am depus dosarul in luna noiembrie 2009,am fost verificat casa,as dori sa stiu in ce data va fi aprobat rapotul de selectie pt dosarele din nov.2009.multumesc.adresa mea de mail este:cosmin.nicolici@yahoo.com
as dori sa aflu at teren am nevoie pentru a consrui o microferma de curcani daca trebuie situata langa apa si padure sau nu si ce acte imi trebuie pentru a incepe cu fonduri ue nerambursabile
as vrea sa aflu cat teren imi trebuie pentru a mi se aproba proietul. am tractor si toate utilajele. daca ma puteti ajuta, va rog: marianacotan@yahoo.com
As dori sa-mi fac o micro-ferma de vaci,am 15,ce sanse am pt a beneficia de aceste fonduri.?roxy_imapa@yahoo.com
Ana din Ilfov, de ce nu ne dai si noua mai multe detalii ? vasile.rusu@yahoo.com merci ;)
care de data limita pana cand se depun dosarele pt instalarea tinerilor fermieri?ma refer anul asta...stiu k o sa fie prin primavara si in toamna,dar nu stiu data exact:D ma poate ajuta cineva?:D
as dori sieu sa ma axez pe viticultura,ma intrebm dak imi poate oferi cineva ceva sfaturi...dak are rost sama puk..sau dak se pot primi fonduri pt asa ceva..de cate ha este nevoie..atc...va mmultzumesc...nik_pol_beius@yahoo.com
pentru o ferma de pui de carne si curcani la un efectiv de 1000 capete pe an ce sanse sunt pentru a obtine bani
as dori si eu sa mi se aprobe ajutorul pentru ami construi un adapost ptr vaci mai european
cine a mai aplicat pt masura 112, este obligatoriu sa fi membru al unei fam. de fermier? cu ce act trebuie sa dovedesti asta?
asa e daca nu dai mici atentii nu faci nimic,sunt multe acte de facut multi bani cheltuiti in realizarea prog de finantare......e un fel de nod in papura,prea multe cer pentru o suma asa mica...
asa e daca nu dai mici atentii nu faci nimic,sunt multe acte de facut multi bani cheltuiti in realizarea prog de finantare......e un fel de nod in papura,prea multe cer pentru o suma asa mica...
asa e daca nu dai mici atentii nu faci nimic,sunt multe acte de facut multi bani cheltuiti in realizarea prog de finantare......e un fel de nod in papura,prea multe cer pentru o suma asa mica...
Am intalnit numai oameni minunati,dornici sa ma ajute pentru realizarea proiectului meu.Pe aceasta cale le multumesc!
Am intalnit numai oameni minunati,dornici sa ma ajute pentru realizarea proiectului meu.Pe aceasta cale le multumesc!
La prima vedere,toti cred ca prin aceasta masura vor putea sa castige multi bani prin munca lor...NU ESTE ASA!!!Sunt foarte multe piedici pe care le intampini si daca nu ai bani suficient de multi ca sa dai mici atentii, nu te mai apuca...
Articole corelate
Momentan nu sunt articole corelateDezvoltare rurala
În ziua de 29 septembrie 2011, în satul Doaga, lângă Focşani, ferma de vaci Agroind, a lui Petrică ... [ continuare ]
Casă pentru aproape un milion de români, Spania este o ţară cu un potenţial agricol uriaş, însă din ... [ continuare ]
Spania este numărul doi în Europa şi pe locul opt în lume din punct de vedere al suprafeţelor dedicate culturilor ... [ continuare ]
O familie originară din judeţul Constanţa a încropit o afacere în domeniul procesării laptelui, ... [ continuare ]
Un dicton consacrat spune că „Informaţia înseamnă putere”. În orice caz, mai ales în ... [ continuare ]
Comisia Europeană a acordat “Magiunului de Topoloveni” prima certificare de Indicaţie Geografică ... [ continuare ]
Maaike şi Hans Plaggenmarsch, de 29 şi 31 de ani, ambii de profesie ingineri zootenişti, derulează proiecte şi ... [ continuare ]
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demareaza cea mai amplă campanie de informare a ... [ continuare ]
În partea de est a Sibiului, pe drumul judeţean 106 Sibiu - Agnita, începând cu kilometrul 9, pe ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- Şi cu porcul, cum rămâne?
- Ameliorarea producţiei de lapte în turma de capre
- CÂNEPA (Cannabis sativa L.) – o importantă plantă tehnică
- Alăptarea artificială a mieilor şi iezilor
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- Ferma de taurine de carne
- Proiectarea structurii efectivului într-o fermă de vaci de lapte
- Fermierul evazionist şi statul exclusivist!
- SOLARUL... cu tot ce sporeşte şi creşte-n izvorniţă
- Creşterea păstrăvului
Cele mai comentate azi
- DEL-CA-MAG: 100% natural - mai mult lapte, viţei mai sănătoşi, pui mai mari
- Construirea păstrăvăriei: investiţii minime
- Caracteristicile laptelui de cea mai bună calitate
- Rase performante de iepuri: Californian
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(11/2/2012 17:22:22)
- infiintare microferma de porci(11/2/2012 11:18:54)
- Fonduri pentru tinerii care doresc sa faca agricultura?(11/2/2012 10:22:42)
- Consultanta fonduri europene(11/2/2012 9:42:44)
- Informatii pentru incepatori(10/2/2012 14:15:39)
- Bovine de carne(10/2/2012 11:59:3)
- PREZENTARE MEMBRI(9/2/2012 22:27:9)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum


Tractor în zăpadă