În ferma de vaci cu lapte nu există „las pe mâine ce pot face azi”!
Dar ce spuneţi de o fermă intensivă de vaci cu lapte, rezultată din întâlnirea, la un moment dat, dintre un informatician, un specialist în comerţ exterior şi un abate al unui ordin de călugări? Da, şi prima mea reacţie a fost una de mirare: ce au în comun aceşti oameni cu zootehnia? Şi totuşi, cum au reuşit?
Apoi mi-am dat imediat seama că întâlnirea dintre cei trei nu a fost deloc întâmplătoare, pentru că fiecare, prin natura profesiei sau a misiunii pe care a ales-o în viaţă, contribuie cu profesionalism la dezvoltarea afacerii zootehnice pe care au construit-o împreună.
Deocamdată nici nu se gândesc măcar la câştiguri fabuloase sau măcar la un simplu câştig... Totul înseamnă investiţie, management şi o abordare de perspectivă care, în final, să-şi dovedească rentabilitatea.
Zis şi făcut!
Actuala locaţie a fermei este pe scheletul unui fost IAS dintr-o localitate bihoreană. Primele juninci au fost aduse din Ungaria în 2006, cu intenţia de a dezvolta, pe viitor, o fermă de 600 de capete vaci cu lapte, într-un adăpost nou. La sfârşitul anului trecut, când am vizitat ferma, efectivul era de o sută de capete, cu tot cu tineret. „Vom depăşi în curând acest număr”, spunea atunci András Gál. Iar prezentul o confirmă...
Investiţiile în extinderea fermei înseamnă accesarea de fonduri europene pentru dezvoltare şi finalizarea construcţiei pentru un nou adăpost până în toamna acestui an. Investiţia, spune tânărul fermier, va fi una de tip greenfield, după modelul celor din Germania, Cehia şi Ungaria. Mai ales că, pe viitor, în noua locaţie va funcţiona şi o instalaţie de producere a biogazului.
În prima etapă, cei trei asociaţi - András Gál, Attila Magdás şi Rudolf Fejes Anzelm - şi-au propus o creştere a efectivului de până la 300 de capete, urmând ca dublarea numărului de vaci să se desfăşoare pe parcursul celei de-a doua etape, gradual, în funcţie de resursele financiare disponibile la momentul respectiv.
Tehnologia şi-a spus cuvântul
Conştienţi că fără cunoştinţe de specialitate nu pot coordona o afacere de dimensiunile dorite, cei trei asociaţi, deveniţi acum fermieri în toată regula, s-au apucat cu devotament şi interes de studiul zootehnic. Au apelat la sfatul specialiştilor şi l-au urmat întocmai, optând pentru tehnologiile moderne de exploatare a vacilor de lapte.
De partea de furajare se ocupă unul dintre partenerii maghiari, care vine în fermă cam o dată pe săptămână, urmăreşte producţiile înregistrate, fătările şi montele şi ajustează reţetele pentru fiecare grupă productivă în parte. Administrarea hranei se face de trei ori pe zi, cu ajutorul unei remorci tehnologice. La nivelul lunii noiembrie, producţia medie în fermă era de 28 de litri, dar sunt şi vaci care depăşesc 11 mii de kilograme de lapte pe lactaţie încheiată.
„Sala de muls este DeLaval, opţiunea pentru fiind determinată de service-ul foarte prompt, iar rezultatele s-au văzut imediat în calitatea laptelui. Sistemul este modern şi performant, ne indică inclusiv eventualele probleme cu mamitele, şi atunci ştim imediat că vaca respectivă trebuie mulsă separat. Avem, de asemenea, statistici nu doar pentru cantitate, dar şi pentru calitatea laptelui sau debitul de lapte, şi un sistem performant pentru răcirea laptelui. Laptele este livrat la Friesland, o dată pe zi”, explică András.
Agricultura, un domeniu încă neexploatat
András Gál: „Fermele moderne se bazează pe reguli ale proprietăţii private, sunt determinate de circumstanţele pieţei libere şi influenţate de schimbările permanente ale acesteia. În aceste condiţii, rentabilitatea devine indispensabilă. Un negustor ar spune că rentabilitatea constă doar în diferenţa dintre venituri şi cheltuieli.
Un fermier însă, este conştient întotdeauna de valoarea genetică a efectivului, asigură furajarea complexă raportată la cantitatea şi calitatea laptelui, dezvoltă efectivul pe baza unui plan de reproducţie bine fundamentat şi implementat. Creşterea duratei de viaţă productivă a bovinelor, prin calitatea furajelor şi confortul animalelor, poate fi cheia succesului.
La finele anului 2006, după achiziţionarea primelor patruzeci de juninci gestante, conceptul de a fi „fermier” părea pentru noi o pasiune, o preocupare în afara profesiei de bază, un hobby care, printre altele, dezvăluie şi oportunităţi pentru viitor.
După o scurtă perioadă de timp, s-a dovedit că agricultura şi în mod special ferma de bovine, necesită devotament deplin. Am fost nevoiţi să ne însuşim cunoştinţele specifice domeniului. Pas cu pas, am construit reţeaua de furnizori şi parteneri, relaţii care în prezent excedă noţiunea de parteneriat.
Discuţiile profesionale, uneori chiar dezbaterile constructive, ne-au dezvăluit secretele reuşitei unei ferme de bovine de lapte, pe care le-am adoptat şi le testăm în permanenţă, prin experienţa personală.”
Galerie de imagini
Articole corelate
Mihaela şi Eugen Gojnea, de 32, respectiv 31 de ani, au o poveste frumoasă de viaţă, dar nu tocmai uşoară, dacă ne... [ continuare ]
Franz Bucher este cetăţean german, de profesie inginer electrician. Fără să aibă nici o pregătire de specialitate... [ continuare ] Dezvoltare rurala
În ziua de 29 septembrie 2011, în satul Doaga, lângă Focşani, ferma de vaci Agroind, a lui Petrică ... [ continuare ]
Casă pentru aproape un milion de români, Spania este o ţară cu un potenţial agricol uriaş, însă din ... [ continuare ]
Spania este numărul doi în Europa şi pe locul opt în lume din punct de vedere al suprafeţelor dedicate culturilor ... [ continuare ]
O familie originară din judeţul Constanţa a încropit o afacere în domeniul procesării laptelui, ... [ continuare ]
Un dicton consacrat spune că „Informaţia înseamnă putere”. În orice caz, mai ales în ... [ continuare ]
Comisia Europeană a acordat “Magiunului de Topoloveni” prima certificare de Indicaţie Geografică ... [ continuare ]
Maaike şi Hans Plaggenmarsch, de 29 şi 31 de ani, ambii de profesie ingineri zootenişti, derulează proiecte şi ... [ continuare ]
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demareaza cea mai amplă campanie de informare a ... [ continuare ]
În partea de est a Sibiului, pe drumul judeţean 106 Sibiu - Agnita, începând cu kilometrul 9, pe ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- Soarta albinelor, reflectată în producţia de miere
- Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
- Ferma piscicolă - riscuri şi oportunităţi
- CÂNEPA (Cannabis sativa L.) – o importantă plantă tehnică
- „Vrem să găsim cea mai bună soluţie de finanţare”
- Cărăbaşa va fi omologată oficial în 2009
- Rase performante de iepuri: Californian
- Păstrăvul se poate reproduce şi de două ori pe an!
- Fiţi independent energetic!
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
Cele mai comentate azi
- DEL-CA-MAG: 100% natural - mai mult lapte, viţei mai sănătoşi, pui mai mari
- Construirea păstrăvăriei: investiţii minime
- Caracteristicile laptelui de cea mai bună calitate
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(11/2/2012 17:22:22)
- infiintare microferma de porci(11/2/2012 11:18:54)
- Fonduri pentru tinerii care doresc sa faca agricultura?(11/2/2012 10:22:42)
- Consultanta fonduri europene(11/2/2012 9:42:44)
- Informatii pentru incepatori(10/2/2012 14:15:39)
- Bovine de carne(10/2/2012 11:59:3)
- PREZENTARE MEMBRI(9/2/2012 22:27:9)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum


Tractor în zăpadă