Daia Nouă, un sat de vacanţă

Înainte de cea de-a doua conflagraţie mondială şi o vreme după aceasta, fructele perilor pădureţi ce existau în număr mare, alimentau satele din jur, precum şi pe o parte dintre sibieni, cu materie primă pentru fabricarea ţuicii. Perele pădureţe de pe aceşti pomi erau mai mari decât cele obişnuite şi cu un conţinut mai mare de zahăr.

În prezent, puţinele exemplare de peri pădureţi care au mai rămas, sunt adevărate relicve, deosebit de măreţi şi au o coroană monumentală, demnă de chinoramă.

După 1950, CAP-ul din satul Daia a pus stăpânire pe o bună parte din suprafaţă (circa 100 de hectare) şi, mai târziu, a plantat pruni şi meri. Soiuri nobile de altfel, dar, ca de obicei, fără o îngrijire corespunzătoare, rezultatul a fost nul.

Destinaţii în schimbare

A venit perioada de după evenimentele din 1989, când foştii stăpâni de pământ din satul Daia au reintrat în drepturi. Noii proprietari, mai motivaţi, au dat atenţie îngrijirii pomilor şi chiar au înfiinţat culturi de legume şi zarzavat. Pomii cărora li s-a acordat o atenţie înţeleaptă, au dat roade şi i-au îndemnat şi pe alţii la acţiune.

Prima idee de schimbare a aspectului şi destinaţiei locului, a aparţinut familiei Angela şi Liviu Lisan din Sibiu care, ca şi mulţi alţii, a intrat în posesia unei suprafeţe de teren nu prea productiv. Structura solului fiind argiloasă, nu şi-a făcut iluzii că ar beneficia de cine ştie ce recoltă.

Noul proprietar, fiind un om de acţiune, un bun gospodar, cu iniţiativă şi harnic cât şapte la un loc, ce şi-a zis? Prunii şi merii, fiind de soi, ar da ceva roade, însă, în pământul argilos şi expus toată ziua la soare, ar merge, poate, viţa de vie.

Dar el mai ştia, din bătrâni, că zonei respective îi zicea Dealu cu Peri. Deci trebuie că perii ar putea da rezultate mai bune decât alţi pomi fructiferi. Ideea şi-a pus-o în practică. Pe puieţii de păr pădureţ care, din rădăcinile celor vechi, creşteau din abundenţă în zonă, personal a altoit diferite soiuri de pe peri nobili.

A obţinut rezultatul aşteptat. După doar doi-trei ani, perii au dat în rod. A mai încercat şi a obţinut piersici din soiul clasic, deosebit de parfumate.

Deci, avea: prune, mere, pere de calitate şi piersici. A simţit nevoia să aplice o nouă idee. Într-o teşitură de deal surpat, unde pământul galben nu lăsa să crească ceva, a săpat o adâncitură de formă pătrată, unde, dintr-un perete în faţă şi o uşă, a rezultat un beci răcoros pentru depozitarea fructelor.
Desigur, din complexul de preocupări ale omului de valoare nu putea lipsi dragostea pentru apicultură.

În zona în cauză, expusă la soare de dimineaţa până seara, cu o mie şi una de flori, de pomi, flori de câmp, pajişti şi fâneţe pe suprafeţe întinse, albinele s-ar simţi la ele acasă. A gândit, a zis şi a făcut. Şi-a întemeiat o stupină cu lăzi executate tot cu mâna proprie, după toate standardele în vigoare. A obţinut rezultate remarcabile, cu recoltă însemnată, uneori depăşind numărul de 50 de familii.

Om modest şi bun la suflet, şi-a îndemnat prietenii să cumpere parcele din proprietatea sa. Astfel, pentru sume rezonabile, a făcut proprietari din încă şapte familii. Pentru aceştia, chiar şi în prezent, după mai mulţi ani, intervine nu numai cu poveţele unui om cu pricepere, binevenite de altfel, dar chiar şi practic, cu altoiri, stropiri, sau toaletări de pomi.

Recent, am primit ştirea, cu mulţumirile cuvenite, din partea unei timişorence sufletiste, căreia i-a reuşit altoirea făcută după instrucţiunile practice primite de la Liviu Lisan.

Prima cabană construită în Daia Nouă

Poate erau de remarcat, în primul rând, observaţia şi raţionamentul omului clarvăzător, Liviu Lisan, cu vederi în perspectivă privind poziţia şi încadrarea Dealului Dăii în spaţiul înconjurător. De pe versantul sudic, uşor sud-estic al dealului, se desfăşoară o panoramă de vis. Privind către est, se desfăşoară alte dealuri line, acoperite de culturi agricole, iar mai în depărtare, cu păduri şi poieni tonifiante.

Privirea traversează Valea Oltului, ascunsă vederii, şi se opreşte tocmai în masivul Făgăraş, pe care şerpuieşte Transfăgărăşanul. Mai sus, ochiul este alintat pe cele mai înalte vârfuri ale Carpaţilor noştri, alunecând pe Negoiu, pe Suru sau pe Moldoveanu, acoperite cu zăpadă până târziu în vară, deseori cu căciuli albe sau străpungând norii, acolo unde se unesc cu cerul.

Tocmai aici, în mijlocul Dealului cu Peri, unde simţi tot timpul aerul proaspăt şi curat dătător de sănătate, familia Angela şi Liviu Lisan şi-a durat o cabană pe două nivele, construită tot cu gândire, schiţă şi mână proprie, încă din anul 1994, după spusele lor.

A fost prima construcţie în spaţiul la care încă nimeni nu s-a gândit că ar putea deveni un sat de vacanţă pentru sibieni şi nu numai. Exemplul gospodarului Liviu Lisan, ca deschizător de drumuri, a fost preluat, numaidecât, de către alţi proprietari harnici şi cu dare de mână.

Libera iniţiativă, dezlănţuită

Imaginaţia şi iniţiativa proprie s-a manifestat în toată puterea ei creatoare. Au apărut împrejmuiri de loturi şi porţi de intrare, după gustul şi posibilitatea fiecăruia. Intrări în incintă bine amenajate, alei estetice decorate cu flori şi arbori ornamentali, obiecte decorative rustice, câte o căruţă clasică pentru cai, împodobită cu ghivece de flori sau chiar numai cu o roată de căruţă, atârnată pe un suport potrivit...

Întâmplarea face să se desfiinţeze campingul din Dumbrava Sibiului, astfel că o parte din cabanele respective au ajuns în Dealu Dăii. De remarcat iniţiativa unora de a construi peste containere CFR, care, fiind înzidite, au devenit dormitoare sau săli de mese.

Evident, noii proprietari nu s-au mărginit doar la atât. Au construit, cu sau fără proiect, după imaginaţia proprie, peste o sută de clădiri până în prezent, şi alte multe încă în lucru, de la simple cabane, cochete, până la clădiri cu două sau trei nivele, moderne, dotate cu cele necesare.

Faptul că în jur nu există izvoare sau un râuleţ cu apă prin apropiere, nu a fost o piedică în calea omului cu iniţiativă şi de acţiune. Au săpat fântâni, unde au găsit apă din abundenţă şi bună de băut. Terenul fiind în pantă, transportul apei se face prin cădere, astfel că numeroase clădiri au apă curentă, apa fiind la îndemână şi pentru udat sau chiar pentru piscină.

Nu au întârziat să se implice autorităţile locale. Primăria din Roşia, de care aparţine satul Daia, a pietruit cele două drumuri ce străbat noua aşezare, făcând posibilă circulaţia cu autovehicule pe orice vreme şi anotimp.

De asemenea, curentul electric a fost adus şi instalat la poarta fiecăruia. După spusele autorităţilor, nici instalarea gazului metan nu va fi o problemă de nerezolvat.

Judecând după animaţia zilnică, după zgomotul circularelor electrice, a betonierelor şi al altor maşini şi utilaje, precum şi după entuziasmul cu care se lucrează, suntem îndreptăţiţi să credem că, în curând, numărul caselor, a vilelor şi a cabanelor va trece de 150.

Acesta este satul de vacanţă Daia Nouă, apărut în ultimii ani, unde, cel puţin temporar, omul tinde să se retragă din aglomeraţia urbană, preferând liniştea, aerul curat şi priveliştea naturii, spectacol de care nu te saturi niciodată.

Articol publicat în revista Ferma nr. 10(54)/2007