Varroa: pragul critic al infestării albinelor

La apariţia pe meleagurile ţării noastre (1976), parazitul era cunoscut sub denumirea de Varroa jacobsoni. Până la această oră nu s-au identificat metode eficiente pentru eradicarea totală a acestei parazitoze, iar boala continuă să provoace, anual, pagube mari în apicultura mondială, excepţie făcând Australia şi Marea Britanie, unde boala nu s-a extins.

Varroa destructor este un parazit ce însoţeşte albina indoneziană Apis cerana (descrisă prima dată în anul 1904). În aceste comunităţi, parazitul nu provoacă pagube mari, deoarece Apis cerana creşte doar puiet de trântori, unde varroa se înmulţeşte. Pe de altă parte, albina indoneziană reuşeşte, singură sau cu ajutorul celorlalte albine din stup, să se elibereze de parazit şi să-l distrugă.

Acarianul varroa destructor este vizibil cu ochiul liber: femela are o lungime de 1,0-1,7 mm şi lăţimea între 1,5 şi 1,9 mm, are patru perechi de picioare scunde cu ventuze şi culoare maro-roşiatică. Aparatul mandibular este de aşa natură încât să poată străpunge pieliţa subţire a albinei şi să extragă hemolimfa, reducând viaţa albinelor sau provocându-le moartea.

Dezvoltare şi răspândire

Parazitul se înmulţeşte şi se dezvoltă exclusiv în celulele cu puiet de albine. Iarna, supravieţuiesc doar femelele fecundate, care parazitează albina matură. Primăvara, la apariţia primului puiet, aceste femele intră şi depun ouă în celulele puietului, înainte ca albinele să le căpăcească. Din ouă eclozează larvele parazitului, al căror ciclu de dezvoltare se desfăşoară în paralel cu cel al albinei.

Când ajung la maturitatea deplină, femelele sunt fecundate, iar masculii şi femele imature mor. Femele fecundate se formează din celulele agăţate de corpul tinerei albine sau singure şi contaminează imediat prima albină întâlnită. Varroa preferă puietul de trântor, deoarece aici spaţiul de dezvoltare este mai mare, temperatura este favorabilă, iar cantitatea de hrană e suficientă.

Această boală se transmite uşor şi se răspândeşte prin furtişag, prin intrarea albinelor infestate în alţi stupi, cu ajutorul trântorilor care zboară la distanţe mai mari, în timpul pastoralului sau odată cu vânzarea familiilor sau roiurilor infestate etc. Astfel, în cursul unui an, varroa poate înainta circa 160 km.

Paraziţii sug în continuu sângele (hemolimfa) larvelor, nimfelor sau al albinelor adulte. Din această cauză, viaţa şi vitalitatea albinelor se scurtează, ceea ce duce la slăbirea familiei.

Semnele prezenţei varroa

Dacă puietul a fost parazitat de un număr mai mare de căpuşe, vom observa mai multe albine cu corpul şi aripile deformate, care mişună pe jos, în faţa stupului infestat. Totodată, căpăceala celulelor, pline de larve, dar şi de varroa, devine zbârcită şi perforată, cu marginile neuniforme şi ascuţite. În astfel de situaţii, larvele sunt destinate pieirii.

În anumite cazuri, albinele puternic infestate părăsesc stupul sub formă de roi, căutând astfel să protejeze matca. Deseori se pot observa albine care, „ignorând” condiţiile climatice, părăsesc necontrolat stupul sau ghemul de iernare.

Limitarea infestării albinelor

Combaterea varoozei, indiferent de anotimp, poate provoca pagube albinelor şi produselor stupului. În schimb, absenţa totală a metodelor de combatere duce la pierderea comunităţilor de albine. De aceea albinele trebuie tratate doar atunci când este absolut necesar şi cu scopul de a limita răspândirea bolii sub pragul toleranţei la infestare, înainte să apară pierderile de albine şi cele economice.

Atunci, familia respectivă, în condiţii favorabile şi normale de dezvoltare, valorifică din plin culesul din natură şi iernează fără probleme. Astfel de familii nu necesită folosirea acaricidelor sau a altor metode de combatere a varoozei.

Prezenţa tolerabilă a paraziţilor va crea condiţii prielnice apariţiei viruşilor, mai ales cei care provoacă paralizia acută.

Gradul de infestare se poate determina cu aproximaţie folosind rezultatele actuale ale ştiinţei şi ale practicii apicole, dintre care menţionăm câteva.
Specialiştii veterinari ruşi au stabilit că o familie de albine va avea o dezvoltare normală primăvara dacă gradul infestării este sub unu la sută.

Cercetătorul german Ralph Buchler susţinea, în 2002, că "în lunile octombrie şi noiembrie, numărul de varroa căzute zilnic pe fundul stupului, prin moarte naturală, trebuie să fie mai mic de 0,5%".

Unul dintre cei mai renumiţi crescători de mătci din Serbia, dr. J. Kulincevici, a subliniat necesitatea folosirii fundurilor adânci antivarroa: „dacă în luna octombrie, sub plasa fundurilor antivarroa, găsim câteva zile la rând în medie un parazit mort natural, înseamnă că în stup mai există alţi circa cinci sute de paraziţi vii, care dacă sunt lăsaţi să supravieţuiască în timpul iernii, ne pot distruge, în sezonul de primavară, întrega comunitate de albine".

În concluzie, putem spune că pragul admis al infestării albinelor cu varroa este de 0,5%. Toate comunităţiile care sunt infestate în această proporţie de paraziţi, sau cu un procent mai mare, trebuie tratate.

RECOMANDĂRI DE SPECIALITATE

• Apicultorul trebuie să aibă grijă să nu permită, în timpul sezonului, ca populaţia paraziţilor de varroa să depăşească zece la sută din mărimea puietului (numărul de celule cu puiet).
Cea mai simplă metodă de a afla numărul de acarieni prezenţi în stup este controlul fundului antivarroa.

În tavă se va pune hârtia de control, iar după zece zile se vor număra paraziţii căzuţi după moartea naturală. Cifra obţinută se va înmulţi cu 120. Astfel se va obţine cu aproximaţie numărul acarienilor de varroa într-un stup controlat. (Dr. Ralph Buchler, Kirchain, 5-7, octombrie 2001)

• Pentru a evita urmările tragice asupra albinelor, apicultorul trebuie să estimeze la timp puterea atacului acarienilor, cu mult timp înainte de înmulţirea paraziţilor sau de apariţia primelor albine afectate. Cu patru sau şase săptămâni înainte de oprirea ouatului, numărul de varroa moarte natural nu trebuie să depăşească cinci bucăţi/zi. (Dr. Ralph Buchler, Kirchain, 14-15, decembrie 2002).

ŞTIAŢI CĂ ...   

• Prezenţa unui parazit de varroa pe o albină este comparabilă cu infestarea unui singur om cu un kilogram de păduchi.
• Pragul admis al infestării albinelor cu varroa este de 0,5%, potrivit cercetărilor realizate de doctori în medicină veterinară din Europa.