Şi apicultorii mai greşesc

Nu există stupină perfect sănătoasă, deoarece bolile şi paraziţii sunt peste tot, aşteaptând doar condiţiile optime şi neatenţia noastră ca să-şi manifeste efectele. De aceea, la apariţia lor, se-ntâmplă ca folosirea neprofesională şi neadecvată a anumitor medicamente să accentueze slăbirea şi chiar pieirea comunităţii de albine.

Riscuri de transmitere a bolilor

Pentru a reduce riscul de transmitere a bolilor la albine, trebuie să fim foarte vigilenţi în timpul pastoralului, la vânzarea roiurilor naturale sau artificiale, a mătcilor, a cerii sau a polenului, la comercializarea sau împrumutarea uneltelor şi utilajelor apicole etc.

De asemenea, dacă nu luăm măsuri de precauţie şi în afara sezonului de cules, poate să apară furtişagul şi astfel se creează condiţiile de transmitere a bolilor şi paraziţilor.

Din păcate, există şi apicultori care ascund existenţa unor boli în stupina proprie, punând în pericol întreaga regiune.

Bolile contagioase sunt provocate de viruşi, de bacterii, paraziţi sau de ciuperci, care se dezvoltă rapid în condiţii optime şi pot provoca gazdei chiar moartea.

Pastoralul prezintă cel mai mare risc de îmbolnăvire, din cauza inconştienţei, pasivităţii, goanei după producţie, neseriozităţii şi obrăzniciei unor apicultori, care pot distruge stupăritul întregii regiuni. Stupii lăsaţi la voia întâmplării pot provoca furtişagul.

Un apicultor bun trebuie să observe orice schimbare ce contravine stării naturale (sănătoasă) a stupului. Modificările în faguri, aspectul dezorganizat şi neuniform al puietului, existenţa în stup a resturilor şi a murdăriei, albine căzute în faţa stupului care nu îşi mai pot lua zborul sau care mişună haotic pe jos sunt doar câteva dintre indiciile mai importante ale prezenţei bolilor în comunitatea de albine.


Greşeli frecvente în apicultură

Apicultura, cel mai dulce segment al agriculturii, nu este nici pe departe o meserie uşoară. Această “miniuzină sub cerul liber” necesită multe cunoştinţe, rutină, timp, dragoste, seriozitate şi efectuarea unor lucrări la momentul oportun.

Pe parcursul unui sezon apicultorul trebuie să aplice un număr mare de operaţii apitehnice, însă odată cu acestea pot să apară şi unele greşeli, mai mici sau mai mari, indiferent de experienţa apicultorului.

• Primul lucru pe care l-am învăţat în meseria de apicultor a fost necesitatea de a avea în permanenţă mătci de calitate în toţi stupii, ceea ce într-o oarecare măsură albinele îşi asigură singure, însă apicultorul trebuie să schimbe la timp mătcile cu defecte, de slabă calitate, uzate, pentru a oferi comunităţii respective şansa să supravieţuiască.

• Tratamentele trebuie făcute la timp şi în funcţie de necesitate, cu preparate cunoscute, verificate şi după recomandărilor producătorului, şi nu după ochi, altfel deşi medicamentul este bun, nu va da rezultate.

• Se apropie momentul efecutării controlului general al familiilor de albine, pentru a şti cu exactitate cu ce vom intra la iernat. Pregătirea pentru iernat constă în aplicarea tratamentelor, după necesitate, schimbarea mătcilor, reorganizarea cuibului, completarea rezervei de hrană etc.

Pentru reorganizarea cuibului, nu trebuie depăşită perioada recomandată, respectiv 15 august - 15 septembrie, deoarece albina va şti până atunci ce şi unde a depozitat, ca să-i fie “la-ndemână” pe timp de iarnă.

• Operaţia de lărgire a cuibului, la începutul şi în timpul sezonului, cu rame gata clădite sau artificiale, pune adesea în dificultate începătorii, care se întreabă când s-o facă, unde să aşeze rama respectivă, sau cu câte rame să lărgească cuibul?

Întârzierea acestei operaţii duce, în primul rând, la apariţia stării de roire. Administrarea fagurilor artificiali dă de lucru albinelor tinere, care au nevoie de rame noi în locul celor vechi şi negre, cu celule mici şi deformate.

• Deschiderea stupilor prea des şi afumările în abundenţă stresează albinele, de aceea se evită cât mai mult. Matca nu trebuie căutată şi controlată în permanenţă, întrucât ea asigură liniştea şi “hărnicia” stupului. Calitatea mătcii poate fi determinată la efectuarea primului control al stării puietului.

• Deplasările în pastoral trebuie făcute noaptea, cu pavilioane şi lăzi adecvate, asigurate cu chingi şi sisteme de ventilare, pentru a evita orice defecţiuni, răsturnări sau sufocări. Aşezarea stupilor se face după “legea bunului simţ”: nu ne aşezăm niciodată în direcţia de zbor a albinelor din alte stupine, aşa cum se întâmplă foarte des la noi.

• Mierea de calitate pentru rezervele de iarnă se asigură în cantităţi optime, oricât de mult ne-ar tenta să stoarcem tot în ideea că vom completa necesarul cu sirop de zahăr. Este o greşeală. Transformarea siropului în miere uzează albina de iarnă, iar întârzierea administrării acestuia la timp nu va permite prelucrarea şi căpăcirea lui, ceea ce în mod sigur va provoca diaree şi chiar pierderea familiei respective.

Acestea sunt doar câteva dintre operaţiile apitehnice de bază pe care trebuie să le executăm cu atenţie în fiecare an. Noi, apicultorii, începători sau profesionişti, trebuie să ştim că vom fi în permanenţă învăţăcei, iar albina, “profesorul” nostru.

RECOMANDĂRI LA ÎNTREŢINEREA STUPULUI

Pentru a avea în permanenţă albine sănătoase, trebuie să ţinem cont de anumite reguli, şi anume:

• În timpul lucrărilor în stupină trebuie întreţinută o anumită rânduială şi curăţenie. Apicultorul îşi spală mâinile înainte şi după fiecare intervenţie, iar uneltele se curăţă şi se igienizează.

• Când cumpărăm sau primim familii de albine, trebuie neapărat să determinăm starea de sănătate a acestora, iar lăzile achiziţionate trebuie curăţate înainte de folosire.

• Ramele vechi cu ceară luate din alte stupine nu se introduc în stupii proprii.

• Mierea de provenienţă necunoscută nu trebuie administrată albinelor şi nici mierea sau polenul din stupina proprie, în cazul existenţei bolilor contagioase.

• Ceara veche din stup (de pe rame) se schimbă regulat cu una nouă. Ceara din care se produc fagurii artificiali (foiţele) trebuie să provină de la stupi sănătoşi, iar producătorii acestui material trebuie să deţină maşini şi utilaje speciale de prelucrare. Cel mai bine este să folosiţi ceara proprie.

• Împrumutarea uneltelor (des întâlnită la începători) nu este o soluţie sănătoasă. Fiecare apicultor trebuie să deţină uneltele de strictă necesitate în apicultură, ideal fiind ca fiecare stupină să-şi aibă propriile instrumente de lucru.

• La controlul general de toamnă examinăm cu atenţie starea puietului şi căpăcelele de celule din care ecluzionează ultimele generaţii de albine. Orice element suspicios trebuie analizat în laboratoarele sanitar-veterinare. Rapiditatea în examinarea probelor, diagnosticarea precisă şi la timp a bolii şi recomandarea tratamentului ajută la remedierea rapidă a problemelor.