Putem începe hrănirea suplimentară a albinelor
În această perioadă a anului, familiile de albine încep să îşi dezvolte coloniile prin ponta mătcilor. Fenomenul este strâns legat de ciclurile solare şi este influenţat de creşterea zilei.
Cu cât ponta mătcilor începe mai devreme, cu atât este mai bine, deoarece se vor naşte contingente de albine tinere. Acestea vor înlocui insectele care au iernat şi care sunt uzate. Dimpotrivă, dacă avem mătci bătrâne, mai puţin prolifice, depunerea primelor ouă va întârzia, iar între primele albine tinere, care se nasc, şi albinele bătrâne, care încep să moară, va apărea un decalaj, care va produce depopularea familiilor.
În acest an, încă de la început, noi, apicultorii, am beneficiat de generozitatea climei. Temperaturile de peste 10-12oC ziua au permis albinelor să efectueze zboruri de curăţire şi, de asemenea, au creat condiţii prielnice pentru efectuarea unei sumare treceri în revistă a familiilor de albine.
Cumpărăm sau preparăm hrana suplimentară?
• Ce produse folosim? Din acest moment, apicultorii pot trece la efectuarea hrănirilor suplimentare, cu rolul de a stimula familiile. Hrănirile se pot realiza, în această perioadă a anului, doar prin: turte energo-proteice, plăci de zahăr kandi sau şerbet. Folosirea siropului este contraindicată, deoarece albinele nu-l pot prelua, iar în stup va creşte umiditatea, cauză a multor probleme. Doar în perioada premergătoare înfloririi pomilor fructiferi, se poate administra şi sirop de zahăr 1:1, în care se introduc şi ceaiuri, sucuri sau protofil (17 ml per 1 l sirop).
Produsele solide, gen turte sau zahăr kandi, se pot cumpăra de la diferite firme de profil, dar le putem prepara şi singuri.
• Prepararea hranei solide. La un kg de miere (preferabil miere de salcâm sau de tei) se adaugă 3-4 kg de zahăr pudră, amestecându-se continuu până când această turtă nu mai curge. În conţinutul de bază se pot amesteca, încă de la început, diferite ceaiuri din plante medicinale (mentă, cimbrişor, sunătoare, coada şoricelului şi, în general, plante care acţionează la nivel de tub digestiv) şi sucuri de ceapă, de lămâie şi de usturoi, toate având un efect benefic. Foarte bun este protofilul, din care se pun 34 ml per 1 kg turtă, acesta având rol detoxifiant şi stimulator.
• Componenţii proteici, cum este polenul, sau înlocuitorii acestuia: laptele praf degresat, şrotul de soia, sau drojdia furajeră, trebuie încorporaţi în turtă. Recomand folosirea polenului, deoarece este un compus cu rol esenţial în nutriţia albinelor.
Dacă polenul din producţie proprie s-a epuizat, atunci va trebui să avem grijă de unde îl cumpărăm, şi să ne asigurăm că stupina care l-a cules este indemnă de boli infecto-contagioase ale albinelor. Proporţia de polen în turtă poate fi de la 10 la 40-50 la sută, dar, pentru această perioadă anului, cantitatea trebuie să fie mai mică, deoarece este posibil ca vremea să se răcească din nou, pentru un interval de timp destul de mare, când intestinul albinelor nu trebuie să fie supraîncărcat.
Dacă sucurile de ceapă sau ceaiurile au determinat scăderea vâscozităţii turtei, este bine să se adauge zahăr pudră şi să se frământe până când aceasta nu mai curge. În momentul în care întregul conţinut a fost omogenizat şi s-a adus la consistenţa dorită, se cântăreşte pentru fiecare familie de albine câte 1 kg de conţinut şi se introduce într-o pungă de material plastic (pungi de congelator), după care se întinde cu sucitorul.
Administrarea hranei în stup
Pe una din părţi se execută orificii cu ajutorul furculiţei de descăpăcire, după care turta se aşează pe rame, deasupra ghemului de iernare cu orificiile în jos.
În cazul în care albinele acoperă spetezele superioare ale ramelor, este bine să le îndepărtăm blând cu ajutorul afumătorului, fără a brusca, deranjând cât mai puţin posibil familia. Apoi putem aşeza turta pe aceste speteze fără să strivim albinele.
În funcţie de rezervele de hrană existente în stupi, de condiţiile meteo şi de necesităţi, se poate interveni cu altă turtă, după ce prima a fost consumată.
Lipsa mătcii poate favoriza apariţia bolilor
În momentul în care temperatura mediului permite, începând din luna martie, se poate descăpăci câte o ramă cu miere, pentru a o plasa imediat lângă prima ramă cu puiet, pentru a asigura o foarte bună stimulare a pontei mătcilor.
Dacă se constată familii de albine fără matcă, este bine să fie unite cu familiile vecine, deoarece lipsa mătcii duce la nelinişte, la supraîncărcarea intestinului şi, implicit, la apariţia diareei. Pe această stare patologică neinfecţioasă se poate suprapune un germen infecţios sau parazitar gen Nosema apis şi este suficient să apară o familie bolnavă în stupină, pentru ca boala să se extindă şi la celelalte.
De asemenea, aceste familii pot fi expuse şi fenomenului de furtişag, ulterior pot deveni familii bezmetice, acceptarea unei mătci în aceste condiţii fiind foarte greoaie, iar unirea cu altă familie poate genera probleme.
INSPECŢIE SUMARĂ A FAMILIEI DE ALBINE
Înainte de a efectua hrănirile suplimentare, este bine să verificăm familiile de albine, urmărind:
- poziţionarea ghemului de iernare;
- dacă sunt urme de diaree pe faguri sau pe speteaza ramelor;
- existenţa rezervelor de iernare;
- dacă familia de albine a beneficiat de o bună aerisire;
- dacă sunt urme vizibile de rozătoare.
Articol publicat în revista Ferma nr. 2(69)/2009
1 Comentarii COMENTEAZA
in luna mai se obtin primele recolte de miere culesurile principale de salcim.Ce scrieti acum se face in august pina in 15 septembrie iar turte ianuarie februarie
Articole corelate
Spasa Stoianov este producător individual, conducând o afacere de familie în domeniul apiculturii. În anul 1995 a...
[ continuare ]
Asigurarea rezervelor de hranăApicultorii se pregătesc, în această... [ continuare ]
Amurg de iarnă printre stupi
Farmecul serilor de decembrie nu mă lasă niciodată... [ continuare ]
Importanţa mătcii într-o comunitate de albine este susţinută şi de faptul că orice discurs despre... [ continuare ]
Apicultura
Nosemoza este o boală parazitară, produsă de Nosema apis, un protozoar încadrat în ordinul ...
[ continuare ]
Plantele melifere sunt acele speciile care asigură albinelor materia primă necesară supravieţuirii şi dezvoltării ...
[ continuare ]
În această perioadă a anului, familiile de albine încep să îşi dezvolte coloniile prin ponta ...
[ continuare ]
Creşterea şi dezvoltarea comunităţii albinelor în cursul anului cunoaşte cinci faze, care se deosebesc prin ...
[ continuare ]
Albina meliferă este unul din vieţuitoarele cu o mare capacitate de adaptare la condiţiile climatice. Fiecare rasă ...
[ continuare ]
Alături de hibridul Buckfast, englezul Adam Kehrle a păstrat în stupină şi rase pure de albine din Anatolia, ...
[ continuare ]
Importanţa mătcii într-o comunitate de albine este susţinută şi de faptul că orice discurs despre ...
[ continuare ]
Amurg de iarnă printre stupi
Farmecul serilor de decembrie nu mă lasă niciodată indiferent, atunci când ...
[ continuare ]
Asigurarea rezervelor de hrană Apicultorii se pregătesc, în această perioadă, pentru iernarea albinelor. Acum ...
[ continuare ]
Cele mai citite azi
- Proiecte Sapard prelungite
- La Cărări, locul în care natura şi-a adunat toate legendele
- Ordin nr. 762 din 19/12/2008
- Calitatea şi mărimea fructelor, controlate prin rărire
- Cultura mare în Ianuarie - Februarie
- Ferma piscicolă - riscuri şi oportunităţi
- Pregătirea familiilor de albine pentru iernare 1
- Întreţinerea oilor în perioada de toamnă şi în stabulaţie
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Pregătiţi-vă din timp pentru sezonul rece!
Cele mai comentate azi
- Momentan nu sunt articole comentate
Abonare Newsletter
");//--> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // -->
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Ostfriesisches Milchschaf (7/9/2010 15:58:37)
- Cum putem opri caderea parului (7/9/2010 12:1:52)
- Tratarea perilor bolnavi (7/9/2010 8:45:30)
- Adaposturi semideschise (7/9/2010 6:30:27)
- Subventii (6/9/2010 23:16:43)
- Zaharul nu calmeaza durerile bebelusilor (5/9/2010 21:53:36)
- Bovine de carne (5/9/2010 19:10:15)
- ferma modulata de porci (5/9/2010 13:47:3)
- ferme porcine (5/9/2010 13:41:53)
- Taurul d-voastra favorit (4/9/2010 19:58:43)
De unde vă procuraţi sămânţa necesară pentru campania de primăvară?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
- Indagra Farm 2010 (10-11-2010)
- Agromalim (10-09-2009)
- Pet Expo 2010 (18-06-2010)
- TimAgralim (10-06-2010)
- InterLacta 2010 (03-06-2010)
- Agraria (05-05-2010)
- Salonul International de vinuri Vinvest (16-04-2010)
- AgromExpo Bacău (08-04-2010)
- MoldAgroTech (31-03-2010)
- Agro Expo Bucovina (19-03-2010)
Tradiţia ne-a făcut să credem că noi producem cereale numai pentru a le folosi exclusiv în hrana omului sau a animalelor.
Borceagul de toamnă
La scurt timp după anul 1990, cei care conduceau agricultura României au desfiinţat sistemul naţional de producere a seminţelor, care a fost conceput pentru o agricultură cooperatistă şi de stat, deci nepotrivit unei agriculturi private, a cărei naştere se aştepta.
Utilaje Güttler la Voiteg
Centrul Româno-German de Pregătire şi Perfecţionare Profesională în Domeniul Agriculturii din localitatea Voiteg a făcut un pas important pentru pregătirea fermierilor care doresc să se specializeze în domeniul întreţinerii şi exploatării maşinilor agricole, prin stabilirea unei colaborări cu firma Guttler.
“Paradisul legumelor”, o lecţie de business
Săturându-se să vadă doar la televizor cum se poate face agricultură performantă, legumicultorii din judeţul Arad s-au încumetat să spargă tiparele înfiinţând, după lege, primul grup de producători legumicoli din România.
Energie produsă în fermă
În ultimii ani, subiectul securităţii energetice, a independenţei energetice şi obţinerii de energie din materii prime care se pot reface într-un timp scurt (resurse regenerabile), a devenit atât de popular încât a depăşit nivelul discuţiilor din mediile ştiinţifice sau guvernamentale, iar acum se bucură de interesul oamenilor de rând.
Gardul electric şi organizarea păşunatului
Reprezintă mijlocul cel mai eficient pentru organizarea păşunatului în tarlale pentru protecţia animalelor domestice împotriva animalelor sălbatice prădătoare sau pentru delimitarea padocurilor pentru animale.
Condiţii tehnologice pentru reuşita culturii de lucernă
O CULTURĂ REUŞITĂ
Investiţia în lucrările de tehnologie, aplicate în primul an de vegetaţie, garantează realizarea unei culturi de lucernă uniformă, de mare productivitate şi de folosinţă îndelungată.
Structura unei bucătării furajere pentru fermele zootehnice
Bucătăriile furajere (F.N.C.-urile sau micro F.N.C.-urile) sunt sisteme complexe care se folosesc pentru prepararea hranei animalelor din fermele zootehnice. În funcţie de productivitatea lor, ele se compun, în principiu, din următoarele elemente: silozuri de materii prime; silozuri de produs finit; mori; amestecătoare; dozatoare pentru premixuri; dozatoare de ulei; utilaje de transfer materii prime şi produse finite; computere de proces şi accesorii; echipamente electrice şi accesorii.
De la gunoiul de grajd la energia electrică
Cererea tot mai mare de energie şi preţul ridicat al ţiţeiului şi al gazelor naturale constituie, fără doar şi poate, un subiect de actualitate. Acest lucru a dus la un interes crescând al oamenilor în găsirea de surse de energie regenerabilă, cum sunt biocombustibilii, deşeurile celulozice, vântul, energia solară sau gunoiul de grajd.
Biogazul, protectorul neconvenţional al mediului
Cei care au lucrat în sectorul creşterii animalelor în timpul socialismului ştiu că a fost o perioadă în care s-a discutat foarte mult şi chiar s-au construit staţii de producere a biogazului din dejecţii de animale. Din anumite motive entuziasmul a trecut şi biogazul a „fâsâit” slab până s-a stins.
Mai multe Tehnologii Agricole


Nufăr roz