Putem începe hrănirea suplimentară a albinelor

 
 
12345
Apicultura,27 May 2010 - 12:00,1 comentarii
Hrănirea suplimentară a albinelor

În această perioadă a anului, familiile de albine încep să îşi dezvolte coloniile prin ponta mătcilor. Fenomenul este strâns legat de ciclurile solare şi este influenţat de creşterea zilei.



Cu cât ponta mătcilor începe mai devreme, cu atât este mai bine, deoarece se vor naşte contingente de albine tinere. Acestea vor înlocui insectele care au iernat şi care sunt uzate. Dimpotrivă, dacă avem mătci bătrâne, mai puţin prolifice, depunerea primelor ouă va întârzia, iar între primele albine tinere, care se nasc, şi albinele bătrâne, care încep să moară, va apărea un decalaj, care va produce depopularea familiilor.

În acest an, încă de la început, noi, apicultorii, am beneficiat de generozitatea climei. Temperaturile de peste 10-12oC ziua au permis albinelor să efectueze zboruri de curăţire şi, de asemenea, au creat condiţii prielnice pentru efectuarea unei sumare treceri în revistă a familiilor de albine.


Cumpărăm sau preparăm hrana suplimentară?

Ce produse folosim? Din acest moment, apicultorii pot trece la efectuarea hrănirilor suplimentare, cu rolul de a stimula familiile. Hrănirile se pot realiza, în această perioadă a anului, doar prin: turte energo-proteice, plăci de zahăr kandi sau şerbet. Folosirea siropului este contraindicată, deoarece albinele nu-l pot prelua, iar în stup va creşte umiditatea, cauză a multor probleme. Doar în perioada premergătoare înfloririi pomilor fructiferi, se poate administra şi sirop de zahăr 1:1, în care se introduc şi ceaiuri, sucuri sau protofil (17 ml per 1 l sirop).

Produsele solide, gen turte sau zahăr kandi, se pot cumpăra de la diferite firme de profil, dar le putem prepara şi singuri.

Prepararea hranei solide. La un kg de miere (preferabil miere de salcâm sau de tei) se adaugă 3-4 kg de zahăr pudră, amestecându-se continuu până când această turtă nu mai curge. În conţinutul de bază se pot amesteca, încă de la început, diferite ceaiuri din plante medicinale (mentă, cimbrişor, sunătoare, coada şoricelului şi, în general, plante care acţionează la nivel de tub digestiv) şi sucuri de ceapă, de lămâie şi de usturoi, toate având un efect benefic. Foarte bun este protofilul, din care se pun 34 ml per 1 kg turtă, acesta având rol detoxifiant şi stimulator.

Componenţii proteici, cum este polenul, sau înlocuitorii acestuia: laptele praf degresat, şrotul de soia, sau drojdia furajeră, trebuie încorporaţi în turtă. Recomand folosirea polenului, deoarece este un compus cu rol esenţial în nutriţia albinelor.

Dacă polenul din producţie proprie s-a epuizat, atunci va trebui să avem grijă de unde îl cumpărăm, şi să ne asigurăm că stupina care l-a cules este indemnă de boli infecto-contagioase ale albinelor. Proporţia de polen în turtă poate fi de la 10 la 40-50 la sută, dar, pentru această perioadă anului, cantitatea trebuie să fie mai mică, deoarece este posibil ca vremea să se răcească din nou, pentru un interval de timp destul de mare, când intestinul albinelor nu trebuie să fie supraîncărcat.

Dacă sucurile de ceapă sau ceaiurile au determinat scăderea vâscozităţii turtei, este bine să se adauge zahăr pudră şi să se frământe până când aceasta nu mai curge. În momentul în care întregul conţinut a fost omogenizat şi s-a adus la consistenţa dorită, se cântăreşte pentru fiecare familie de albine câte 1 kg de conţinut şi se introduce într-o pungă de material plastic (pungi de congelator), după care se întinde cu sucitorul.

 

Administrarea hranei în stup

Pe una din părţi se execută orificii cu ajutorul furculiţei de descăpăcire, după care turta se aşează pe rame, deasupra ghemului de iernare cu orificiile în jos.

În cazul în care albinele acoperă spetezele superioare ale ramelor, este bine să le îndepărtăm blând cu ajutorul afumătorului, fără a brusca, deranjând cât mai puţin posibil familia. Apoi putem aşeza turta pe aceste speteze fără să strivim albinele.

În funcţie de rezervele de hrană existente în stupi, de condiţiile meteo şi de necesităţi, se poate interveni cu altă turtă, după ce prima a fost consumată.

 

Lipsa mătcii poate favoriza apariţia bolilor

În momentul în care temperatura mediului permite, începând din luna martie, se poate descăpăci câte o ramă cu miere, pentru a o plasa imediat lângă prima ramă cu puiet, pentru a asigura o foarte bună stimulare a pontei mătcilor.

Dacă se constată familii de albine fără matcă, este bine să fie unite cu familiile vecine, deoarece lipsa mătcii duce la nelinişte, la supraîncărcarea intestinului şi, implicit, la apariţia diareei. Pe această stare patologică neinfecţioasă se poate suprapune un germen infecţios sau parazitar gen Nosema apis şi este suficient să apară o familie bolnavă în stupină, pentru ca boala să se extindă şi la celelalte.

De asemenea, aceste familii pot fi expuse şi fenomenului de furtişag, ulterior pot deveni familii bezmetice, acceptarea unei mătci în aceste condiţii fiind foarte greoaie, iar unirea cu altă familie poate genera probleme.


INSPECŢIE SUMARĂ A FAMILIEI DE ALBINE

Înainte de a efectua hrănirile suplimentare, este bine să verificăm familiile de albine, urmărind:
- poziţionarea ghemului de iernare;
- dacă sunt urme de diaree pe faguri sau pe speteaza ramelor;
- existenţa rezervelor de iernare;
- dacă familia de albine a beneficiat de o bună aerisire;
- dacă sunt urme vizibile de rozătoare.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 2(69)/2009


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Putem începe hrănirea suplimentară a albinelor
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Putem începe hrănirea suplimentară a albinelor
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

1 ComentariiCOMENTEAZA

anonim, 01-Jun-2010 21:52:54
bateti cimpii...
in luna mai se obtin primele recolte de miere culesurile principale de salcim.Ce scrieti acum se face in august pina in 15 septembrie iar turte ianuarie februarie
 
ADAUGA COMENTARIUL TAU
 
 

Articole corelate

"Ce ne dau albinele: asta...
Apicultura, 19 Sep 2009 - 0:00,3 comentarii
Spasa Stoianov este producător individual, conducând o afacere de familie în domeniul apiculturii. În anul 1995 a... [ continuare ]
Pregătirea familiilor de...
Apicultura, 27 Oct 2009 - 22:00,0 comentarii
Asigurarea rezervelor de hrană

Apicultorii se pregătesc, în această... [ continuare ]
Iarna, un sfetnic bun...
Apicultura, 12 Jan 2010 - 12:00,0 comentarii

Amurg de iarnă printre stupi

Farmecul serilor de decembrie nu mă lasă niciodată... [ continuare ]

Matca - o carte deschisă...
Apicultura, 02 Feb 2010 - 16:00,0 comentarii

Importanţa mătcii într-o comunitate de albine este susţinută şi de faptul că orice discurs despre... [ continuare ]

Apicultura

Toamna în stupină
Spasa STOIANOV , 04 Nov 2011 - 14:00,1 comentarii
Înainte de începutul calendaristic al toamnei, de regulă până la jumătatea lunii septembrie, ... [ continuare ]
De la grădiniţă, la...
Cristina SCORŢARIU , 16 Mar 2011 - 15:00,0 comentarii
După orele petrecute la grădiniţă cu copiii, o educatoare din comuna suceveană Forăşti se ocupă de... ... [ continuare ]
Stupărit la 70 km de casă...
Liviu GORDEA , 16 Mar 2011 - 14:00,3 comentarii
Atunci când administrezi o stupină de peste o sută de familii de albine, întreaga viaţă de familie gravitează ... [ continuare ]
Scurte recomandări pentru...
Spasa STOIANOV , 14 Mar 2011 - 16:00,2 comentarii
Am observat în ultima perioadă, mai ales în rândurile tinerilor, tot mai mulţi doritori de a ... [ continuare ]
În ce condiţii se mai... Sediul materiei: Legea apiculturii nr. 89/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. ... [ continuare ]
Familiile de albine trebuie...
Marian Bura , 06 Jan 2011 - 15:00,0 comentarii
În timpul iernii, pentru a preveni pierderile, familiile de albine trebuie controlate în permanenţă. [ continuare ]
Varroa: pragul critic al...
Spasa STOIANOV , 27 Dec 2010 - 16:00,0 comentarii
Una dintre principalele operaţii apitehnice care intră în sarcina apicultorului pe parcursul unui sezon apicol ... [ continuare ]
Pe piaţa europeană se...
Marian Bura , 03 Dec 2010 - 14:00,0 comentarii
Compoziţia chimică a mierii este extrem de complexă şi în acelaşi timp de diferită, în funcţie de ... [ continuare ]
Tehnici de înmulţire a...
Marian Bura , 29 Oct 2010 - 14:00,3 comentarii
În conceptul natural de înmulţire a familiilor de albine, apicultorii europeni au în vedere crearea ... [ continuare ]
Furtişagul la albine
Spasa STOIANOV , 27 Oct 2010 - 16:00,2 comentarii
Fenomenul este temporar şi are loc în perioada fără cules în natură şi în absenţa controlului ... [ continuare ]

Cele mai citite azi

 

Cele mai comentate azi

 

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
Recolta grau 2011

Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?





VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice



Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul

Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali



Fiţi independent energetic!

Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?




Mai multe Tehnologii Agricole