Contaminarea laptelui cu poluanţi
Având în vedere efectele nocive pe care le pot avea asupra sănătăţii oamenilor, este important să cunoaştem aceste substanţe şi să stabilim modalităţile prin care ajung în lapte.
Pesticidele au efecte toxice, mutagene şi nocive
Pesticidele, din punct de vedere chimic, se împart în două categorii: organoclorurate şi organofosforice. Fie că sunt aplicate solurilor şi culturilor de plante, sau în tratamentul animalelor şi a adoposturilor, ele pot să ajungă din sol în plante sau pe suprafaţa furajelor pe care le consumă vacile aflate în lactaţie. De aici până la transmiterea lor în lapte este doar un pas.
- Pesticidele organofosforice pot provoca consumatorului afecţiuni ale sistemului nervos, ale ficatului şi scăderea drastică a funcţiilor de apărare a organismului.
- Pesticidele organoclorurate, aşa cum sunt DDT-ul, Lindanul sau Aldrinul, folosite pentru dezinsecţia grajdurilor, sau a animalelor, pot provoca consumatorului afecţiuni ale sistemului cardio-vascular, ale celulelor sangvine care transportă oxigenul la ţesuturi, precum şi ale celulelor care-l apără de intruşi.
Toate pesticidele afectează fetusul din uterul gravidelor şi funcţia de reproducere a femeilor. Astfel de substanţe au şi efecte mutagene, care pot duce la transformarea unor celule normale în celule canceroase.
Pesticidele organoclorurate, îndeosebi, ajung în organismul vacilor pin intermediul consumului de furaje concentrate (cereale, şroturi) şi de rădăcinoase, contaminate cu astfel de substanţe. Ele, de regulă, se depozitează ca atare în ţesutul gras şi în grăsimea laptelui. Din această cauză, laptele smântânit, precum şi zara, va conţine cantităţi neînsemnate de pesticide.
Alte modalităţi de poluare a laptelui
• Poluarea cu nitriţi şi cu nitraţi nu provine, aşa cum am fi tentaţi să credem, din consumul de furaje, care sunt bogate în aceste substanţe, deoarece vacile le descompun în rumen prin fermentaţiile microbiene care au loc aici.
Cea mai frecventă sursă de contaminare a laptelui cu nitriţi şi cu nitraţi este tocmai apa cu care se spală ugerul şi ustensilele de muls şi depozitare, atunci când aceasta este bogată în astfel de substanţe. Contaminarea se va accentua dacă nu se îndepărtează excesul de apă rămas pe suprafaţa obiectelor spălate.
• Poluarea cu antibiotice se produce atunci când acestea se administrează în tratamentul medicamentos al vacilor. Dacă în tratamentul mamitelor se foloseşte un preparat care conţine penicilină sau streptomicină sau cloramfenicol, acestea se vor elimina prin lapte în proporţie de 30-80 la sută.
La fel se întâmplă şi în cazul administrării acestor medicamente prin injecţii intramusculare sau subcutanat, pentru tratarea altor boli. Timpul de eliminare diferă în funcţie de antibioticul folosit şi de calea de administrare a acestuia.
• Poluarea cu micotoxine se realizează prin consumul de furaje contaminate cu mucegaiuri, care produc astfel de substanţe toxice (mai ales Aspergillus). Cea mai periculoasă micotoxină este aflatoxina, care se elimină în lapte chiar în primele zile după consumarea furajelor mucegăite.
• Poluarea laptelui cu metale grele nu se realizeză prin furaje, pentru că glanda mamară este un filtru foarte bun pentru aceste elemente. Ea se realizează numai prin contaminarea laptelui cu soluţii care le conţin.
SUBSTANŢE POLUANTE ÎN LAPTE
• Pesticidele sunt substanţele chimice care se folosesc în agricultură cu scopul de a distruge: insecte (insecticide), diferiţi paraziţi animali şi vegetali (paraziticide), microorganisme (desinfectanţi), mucegaiuri (fungicide), buruieni (erbicide), animale nevertebrate etc. În acelaşi timp, pesticidele previn îmbolnăvirea consumatorilor finali.
• Nitriţii şi nitraţii provin, cu precădere, din îmbogăţirea solului cu îngrăşăminte minerale, precum este azotatul de amoniu.
• Antibioticele se folosesc pentru tratarea vacilor împotriva diferitelor boli infecţioase.
• Micotoxinele constau în specii de mucegaiuri care cresc pe furaje sau pe produsele lactate conservate necorespunzător, acestea putând elabora diferite substanţe toxice.
• Radionucleotizii provin din centralele termonucleare sau din exploatarea de minereuri radioactive.
• Metalele grele, aşa cum sunt: plumbul, cadmiul, mercurul, pot ajunge şi ele în lapte din furaje sau din conserve.
IMPORTANT
• Pe parcursul administrării de antibiotice, laptele muls de la vaca tratată nu trebuie dat în consum, întrucât antibiotcele nu se inactiveză prin fierbera laptelui.
• Nici micotoxinele nu se inactivează prin fierbera laptelui. Acestea pot contamina chiar şi laptele praf păstrat necorespunzător.
Articole corelate
Asistăm, în ultimele decenii, la o serie de mutaţii profunde ale societăţii umane în ţările avansate, ce definesc... [ continuare ] Alimentatie
Începând cu 1 ianuarie 2012, în România, la fel ca şi în toate celelalte state membre ... [ continuare ]
Mai nou, citim şi vedem zilnic la TV despre scumpirile alimentelor, care ne vor “lovi” puternic la buzunar. [ continuare ]
Dintre toate domeniile, în cadrul forurilor UE, agricultura este cel mai reglementat. [ continuare ]
Lipsa materiilor prime influenţează decisiv scăderea producţiei de conserve de legume şi fructe [ continuare ]
Proteina din lapte constituie o parte din caşul care se obţine după închegarea laptelui. [ continuare ]
Determinarea nivelului ureei din lapte ne ajută, în primul rând, să asigurăm vacilor o nutriţie corectă şi să ... [ continuare ]
Susţin acest lucru din două motive, şi anume: 1) eu ştiu care sunt cerinţele pentru ca un lapte să poată fi ... [ continuare ]
Dacă dorim să obţinem un lapte de calitate, la nivelul standardelor europene, trebuie să realizăm următoarele: [ continuare ]Cele mai citite azi
- Contaminarea laptelui cu poluanţi
- Proiectarea structurii efectivului într-o fermă de vaci de lapte
- Solarii Haygrove Greenhouse
- SOLARUL... cu tot ce sporeşte şi creşte-n izvorniţă
- Pregătiţi-vă din timp pentru sezonul rece!
- Păstrăvul se poate reproduce şi de două ori pe an!
- PRIMUL ÎNGHEŢ A TRECUT! Cum protejăm viţa de vie de gerul iernii?
- Cât investim şi cât putem câştiga din creşterea păstrăvului
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
Cele mai comentate azi
- Construirea păstrăvăriei: investiţii minime
- Caracteristicile laptelui de cea mai bună calitate
- Rase performante de iepuri: Californian
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Bioregulatori în producţia de ciuperci Pleurotus
- MĂSURA 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”
- Cultura ciupercilor, o afacere de familie
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- infiintare microferma de porci(11/2/2012 11:18:54)
- Fonduri pentru tinerii care doresc sa faca agricultura?(11/2/2012 10:22:42)
- Consultanta fonduri europene(11/2/2012 9:42:44)
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(10/2/2012 19:36:56)
- Informatii pentru incepatori(10/2/2012 14:15:39)
- Bovine de carne(10/2/2012 11:59:3)
- PREZENTARE MEMBRI(9/2/2012 22:27:9)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum


Tractor în zăpadă