Tăierile de rodire la viţa de vie

La executarea tăierilor trebuie să se ţină cont de o serie de principii teoretice care derivă din particularităţile biologice ale viţei de vie:

• viţa de vie rodeşte pe coarde anuale situate pe lemn de doi ani şi pe copili viguroşi. De la această regulă fac excepţie hibrizii producători direcţi la care coardele anuale sunt purtătoare de rod indiferent dacă sunt plasate pe lemn de doi ani sau pe lemn multianual;

• fertilitatea coardelor anuale este diferită în funcţie de dimensiunile acestora. Coardele cele mai fertile sunt cele cu diametrul cuprins între 7 şi 14 mm, în timp ce coardele subdimensionate (firave) şi cele supradimensionate (buiace) au o fertilitate mai scăzută;

• viţa de vie are tendinţa de a se degarnisi la bază, formând creşterile vegetative la extremitatea braţelor sau a cordoanelor. Această tendinţă trebuie combătută prin tăiere sau în cazul tăierilor de formare, exploatată în favoarea creşterii viţelor;

• mugurii purtători de rod au o distribuţie diferită pe traiectul coardei în funcţie de particularităţile biologice ale soiului, condiţiile climatice din timpul diferenţierii mugurale, forma de conducere a viţei de vie şi poziţiile de dirijare ale coardelor. La tăiere se urmăreşte să se lase acele porţiuni de coardă la care fertilitatea este maximă.

Tăierile de rodire se execută în perioada de repaus fiziologic al viţei de vie, de la căderea frunzelor şi până la reluarea vegetaţiei în primăvară, moment marcat prin fenofaza plânsului. Momentul începerii tăierilor în acest interval depinde de zona de cultură a viţei de vie, forma de cultură (protejată, semiprotejată sau neprotejată), relieful şi expoziţia terenului şi rezistenţa la ger a soiului.

Este recomandat ca tăierile să fie executate spre sfârşitul iernii - începutul primăverii, când a trecut pericolul unor temperaturi de -15, -17oC, care ar putea provoca pierderi de muguri.

Dacă din diferite motive, tăierea nu a putut fi executată în perioada optimă şi viţa a început să înmugurească, lucrarea se întrerupe şi se va relua la sfârşitul dezmuguritului.

Înainte de tăiere se face controlul viabilităţii mugurilor şi se stabilesc procentual pierderile. În acest scop se iau probe medii, formate din coarde de grosime mijlocie. Probele trebuie să fie reprezentative şi se recoltează pe parcele, soiuri şi forme de relief. Coardele recoltate de pe 0,5-5% din butucii unei parcele se leagă în pachete de 50-100 bucăţi, se etichetează şi se aduc în încăperi la temperatura de 20-24oC. Coardele se pun în apă folosind găleţi de plastic sau emailate. Determinarea viabilităţii mugurilor se face astfel:

Mugurii se secţionează longitudinal începând de la baza coardei spre vârf. Secţionarea se face cu ajutorul bricegelor sau lamelor bine ascuţite. Examinarea mugurilor secţionaţi se face vizual, mugurii care prezintă în secţiune o culoare verde specifică sunt vii, iar cei care au culoare maronie închisă sau neagră sunt morţi.

Ţinând cont de pierderile de muguri calculate se va stabili sarcina de muguri pe butuc şi la hectar. Prin sarcină de muguri (ochi) se înţelege numărul de muguri care se lasă la tăierea de rodire. Acest număr se poate raporta la hectar, la butuc, la m2.

La stabilirea sarcinii de muguri pe lângă procentul ochilor pieriţi se mai ţine seama şi de alţi factori cum ar fi: recolta de struguri ce trebuie obţinută în kg/ha, indicele relativ de productivitate al soiului respectiv, numărul real de butuci la ha, eventualele pierderi care ar mai putea apare în plantaţie.

O încărcătură prea mare de muguri pe butuc duce la creşterea numărului de inflorescenţe şi struguri, dar aceştia rămân mici şi au conţinut scăzut de zahăr. Pe de altă parte încărcăturile exagerate de muguri duc la creşteri vegetative slabe, iar lemnul anual nu se maturează bine existând riscul degerării acestuia.

În cazul unei încărcături prea mici pe lângă faptul că producţia obţinută este mică, creşterile anuale sunt foarte viguroase, coardele anuale devin supradimensionate, iar diferenţierea mugurilor de rod este stânjenită.

În cadrul aceluiaşi tip de tăiere, la acelaşi soi, tăierea de rodire se face diferit de la butuc la butuc. Ajuns în faţa butucului, viticultorul îl examinează apreciindu-i vigoarea după numărul şi lungimea coardelor de un an corelată cu numărul elementelor de rod lăsate în anul precedent.

Dacă coardele anuale au dimensiuni specifice soiului şi numărul ochilor care nu au pornit în creştere este sub 10%, pe butuc se lasă sarcina medie de ochi stabilită prin calcul pentru parcela respectivă. Dacă coardele anuale au dimensiuni mai mari decât normale, înseamnă că butucul respectiv suportă o încărcătură mai mare decât cea calculată, dimpotrivă dacă coardele anuale sunt subdimensionate, butucului respectiv i se va atribui o încărcătură de muguri mai mică decât cea calculată.

După ce viticultorul s-a decis asupra vigorii butucului şi a sarcinii de ochi pe care i-o va lăsa, se trece la executarea efectivă a tăierii. Mai întâi se va efectua copcitul tăind ras, cu briceagul, rădăcinile superioare, cele date din altoi şi dacă este cazul lăstarii daţi din portaltoi. În continuare se va scutura butucul de frunze şi pământ, după care se aleg coardele destinate formării elementelor de rodire (coarde, cordiţe, cepi).

Coardele alese se curăţă de copili şi de cârcei după care se scurtează la lungimea dorită. Coardele destinate formării elementelor de rodire trebuie să aibă lungime şi grosime medie şi să fie situate pe lemn de doi ani. De regulă elementele de rodire se lasă pe cepii de înlocuire de anul trecut cât mai aproape de scaunul butucului.

În cazul când nu se găsesc coarde suficiente pe cepii de înlocuire se vor lăsa şi coardele date direct din butuc, deoarece în cele mai multe cazuri, aceste coarde numai aparent pornesc din lemnul multianual, ele având la bază o porţiune de lemn bianual de câţiva milimetri.

Coardele supradimensionate (lacome) nu sunt indicate pentru formarea elementelor de rodire, deoarece au o fertilitate redusă.

După alegerea coardelor necesare rodirii se vor alege coardele pentru cepii de înlocuire. Acestea este de preferat să fie plasate pe cepii de înlocuire de anul trecut sub coardele de rod sau pe lemnul multianual.

Coardele alese se scurtează la 2-3 muguri. Numărul cepilor de înlocuire trebuie să fie egal cu cel al coardelor de rod sau în cel mai rău caz la un cep de înlocuire să-i revină două coarde de rod. În continuare se vor îndepărta de pe butuc restul de coarde, uscăturile, porţiunile mortificate şi scoarţa exfoliată.

Pentru a evita ruperea coardelor cu ocazia altor lucrări, acestea se vor dirija printre sârmele spalierului. În vederea uşurării degajării terenului de coardele tăiate, muncitorii de pe două rânduri apropiate vor lucra pe acelaşi interval. În felul acesta jumătate din intervale vor rămâne curate.

Articol publicat în revista Ferma nr. 1(33)/2005