Soiuri noi prezentate de Caussade Semences

 
 
12345
Agronomie,20 Jul 2010 - 9:00,0 comentarii
Soiuri noi prezentate de Caussade Semences

Peste 400 de fermieri au asistat la prezentarea în câmp a noilor varietăţi de rapiţă şi cereale păioase marca Caussade Semences.



Evenimentele de prezentare în câmp a noilor varietăţi de rapiţă şi cereale păioase, organizate de compania Caussade Semences, se bucură de un real succes în rândul fermierilor, distribuitorilor, agenţilor economici de profil dar şi al reprezentanţilor autorităţilor locale.

Un astfel de eveniment a avut loc în ziua de 11 iunie, la Staţiunea de Cercetare Caussade Semences din localitatea Mircea Vodă (judeţul Brăila), unde au fost prezenţi peste patru sute de invitaţi, dovedind faptul că firma Caussade Semences este un partener de încredere al fermierului român.

 

Loturi prezentate la Staţiunea de Cercetare

În prezenţa a numeroşi fermieri, distribuitori şi administratori ai fermelor specializate în culturi vegetale, specialiştii Caussade Semences au prezentat, în detaliu, caracteristicile fiecărei varietăţi de rapiţă şi cereale păioase (grâu, orz, triticale) din loturile de testare. De asemenea, evenimentul s-a bucurat şi de participarea unor specialişti de renume, reprezentanţi ai mediului academic, presei scrise şi ai Ministerului Agriculturii.

Pentru prima dată, au fost prezenţi şi membrii consiliului de administraţie al Group Caussade Semences Franţa, ceea ce a constituit un bun prilej pentru prezentarea ultimelor noutăţi în materie de genetică, dar şi oportunitatea unui schimb de opinii cu privire la programele de amelioare pentru culturile de rapiţă, porumb, floarea-soarelui şi grâu, desfăşurate în cadrul Staţiunii de Cercetare Mircea Vodă, comparativ cu programe similare din Franţa.

În cadrul acestei staţiuni se desfăşoară o parte din secvenţele programelor de ameliorare pentru cultura de floarea-soarelui, precum şi testarea rezistenţei la secetă şi arşiţă, la boli şi la dăunători a noilor linii de porumb. Pe viitor se urmăreşte transferul întregului program de amelioare pentru culturile de floarea-soarelui şi porumb, pentru arealul pedo-climatic din estul Europei.

De o mare atenţie s-au bucurat hibrizii de rapiţă Caussade Semences: Tripti CS, Nodari CS, Scelni CS, Intense CS, datorită potenţialului forte al randamentului şi repausului vegetativ bine marcat. De asemenea, participanţii au manifestat un interes crescut pentru soiurile de grâu Sorrial, Sobbel, Element şi Estevan, datorită beneficiilor superioare oferite: rezistenţă la ger, capacitate foarte bună de înfrăţire, indici de panificaţie superiori etc.


GRUPUL CAUSSADE SEMENCES

Puternic ancorată în lumea agricolă, Groupe Caussade Semences este o companie multinaţională de origine franceză, care ameliorează, multiplică, procesează şi comercializează seminţe pentru cultura mare şi plante furajere. Portofoliul este unul foarte generos, numărând 23 de specii de cultură.

Genetica Caussade Semences se comercializează în peste 34 de ţări de pe toate continentele lumii. Caussade Semences SRL este subsidiara din România a Groupe Caussade Semences, începând cu data de 1 ianuarie 2009.

Cu o experienţă de peste 50 de ani, Caussade Semences pune în practică toate cunoştinţele şi experienţa acumulată, pentru a răspunde nevoilor exprimate de partenerii săi şi pentru a susţine agricultura şi sectorul agro-industrial din România.

 

CONTACT

Niculina Gheorghiţă
Director marketing şi dezvoltare
Tel: 0723286649
Email: nina.gheorghita@caussade-semences.ro


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Soiuri noi prezentate de Caussade Semences
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Soiuri noi prezentate de Caussade Semences
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie de imagini

 
 
 

Articole corelate

Rapiţa furajeră
Tehnologii Agricole, 03 Mar 2009 - 21:00,2 comentarii
Rapiţa furajerã de toamnã se foloseşte foarte devreme în furajarea animalelor (din a 2-a jumãtate a lunii aprilie)... [ continuare ]
Calendarul lucrărilor în...
Agronomie, 15 Feb 2010 - 14:00,0 comentarii

În prima lună a anului, fiecare agricultor conştiincios trebuie să aibă în vedere o serie de lucrări... [ continuare ]

Vine primăvara…
Agronomie, 06 Mar 2010 - 15:00,0 comentarii

Pentru suprafeţe mai mari de cereale păioase fertilizarea ar fi trebuit să înceapă, cu deosebire acolo unde... [ continuare ]

Hoinar în spaţiul rural...
Agroturism, 13 Apr 2010 - 15:00,2 comentarii

Hoinar în spaţiul rural al Uniunii EuropeneAnul trecut mi-a fost dat ca în şase deplasări majore cu... [ continuare ]

Calendarul lucrărilor de...
Agronomie, 18 Mar 2010 - 14:00,0 comentarii

În această perioadă sunt importante lucrările de pregătire a terenului, fertilizare şi semănatul... [ continuare ]

Agronomie

Culturile de câmp la...
Ioan Borcean , 06 Feb 2012 - 16:00,0 comentarii
Odată intraţi în noul an, agenda de lucru a fermierilor este tot mai încărcată pe zi ce trece. ... [ continuare ]
Sămânţa bună dă roade...
Marian MUŞAT , 01 Feb 2012 - 16:00,2 comentarii
După ce a muncit o viaţă întreagă în industria de procesare a producţiei agricole, în principal ... [ continuare ]
Starea culturilor de câmp
Paula CHIRCULESCU , 31 Jan 2012 - 15:00,0 comentarii
Nivelul redus al umidităţii din sol nu a permis răsărirea, respectiv dezvoltarea culturilor de toamnă în ... [ continuare ]
Putem avea recolte bogate...
Cosmin Trif , 30 Jan 2012 - 14:00,0 comentarii
Apa nu poate fi înlocuită cu nimic în agricultură, însă există câteva măsuri ... [ continuare ]
Agrotehnica antierozională...
Marian MUŞAT , 30 Jan 2012 - 14:00,2 comentarii
Eroziunea solului de suprafaţă şi de adâncime accentuează progresiv şi agresiv fenomenul de deşertificare ... [ continuare ]
Agricultura în Olanda
Liviu GORDEA , 27 Jan 2012 - 15:00,3 comentarii
Agricultura olandeză este principala furnizoare la nivel mondial de produse horticole şi un exportator important de ... [ continuare ]
Seceta de primăvară e...
Cosmin Trif , 25 Jan 2012 - 16:00,0 comentarii
După pagubele înregistrate la culturile de toamnă, îndeosebi la rapiţă, fermierii îşi concep ... [ continuare ]
Fitopatologie - ediţia II
Ferma , 25 Jan 2012 - 14:00,0 comentarii
Această lucrare se adresează în primul rând studenţilor şi profesorilor de biologie, ecologilor dar şi ... [ continuare ]
O nouă lege a pajiştilor
Teodor Maruşca , 18 Jan 2012 - 14:00,1 comentarii
După o lungă aşteptare, Legea nr. 214 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor, a fost ... [ continuare ]
Răsaduri altoite de la...
Ferma , 16 Jan 2012 - 16:00,0 comentarii
Agriplant - cel mai important producător de răsaduri altoite din Grecia - produce între 350.000 şi 500.000 de ... [ continuare ]

Cele mai citite azi

 

Cele mai comentate azi

 

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
Recolta grau 2011

Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?





VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice



Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul

Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali



Fiţi independent energetic!

Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?




Mai multe Tehnologii Agricole