Silozul de lucernă - pretenţios, dar eficient în furajarea animalelor

Pentru rumegătoare, în această perioadă, furaj înseamnă: fân, suculente şi concentrate, la care, de obicei, în funcţie de resursele locale, se adaugă diverse reziduuri sau subproduse din industria alimentară (borhoturi, şroturi, tăiţei de sfeclă).

Dintre suculente, cel mai utilizat este furajul conservat sub formă de siloz. Nevoia de proteină organică în hrana animalelor, ca produs ecologic, este una din cauzele pentru care la ora actuală se recurge tot mai frecvent la însilozarea lucernei. Este de aşteptat ca, sub formă însilozată, lucerna să-şi păstreze calităţile de furajare prezente în stare verde, sau unele cât mai apropiate de acestea. Frecvent însă, lucrurile nu decurg conform aşteptărilor şi crescătorul se întreabă, firesc: unde a greşit, cu ce a greşit şi ce e de făcut, pe moment, dar mai ales cu recolta viitoare.

Lucerna, plantă greu de însilozat

Pretabilitatea plantelor la însilozare este determinată de diferiţi factori. Plantele leguminoase, din care face parte şi lucerna, au un conţinut ridicat în proteină. Totuşi, conţinutul lor scăzut în substanţă uscată şi în zahăr, ca şi înaltă capacitate de tamponare (contrară efectului de acidifiere), le reduce pretabilitatea la însilozare.

Pentru a asigura condiţii de viaţă microflorei, responsabilă cu desfăşurerea proceselor de fermentaţie din masa însilozată, este necesar un anumit substrat nutritiv, şi anume: substratul proteic (azotat), pentru înmulţire, precum şi substratul de zahăr fermentescibil, pentru activitatea vitală. Între cele două grupe de substrat trebuie să existe un anumit raport, rolul cel mai important avându-l conţinutul în glucide (zahăr fermentescibil).

Lucerna cu un conţinut în glucide de sub zece la sută, alături de trifoiul roşu, de sparcetă sau de alte leguminoase anuale, în cultură pură, cum este mazărea furajeră sau soia, face parte din categoria plantelor greu însilozabile.

Prin însilozare, se pierd nutrienţi

Cercetările efectuate în acest domeniu arată că în timpul proceselor de fermentaţie, în cazul lucernei, dar şi a altor leguminoase, survine proteoliza (hidroliza proteică), ce are drept efect degradarea proteinei în azot neasimilabil, în proporţii cuprinse între 44 şi 87 la sută.

Aşadar, prin însilozarea obişnuită a lucernei, fără alte amestecuri de plante sau de adaosuri (aditivi), se pierd nutrienţi. De fapt, procesul de proteoliză, prin care plantele furajere bogate în proteină îşi pierd o bună parte din azotul de conţinut utilizabil, începe din momentul recoltării, continuă în perioada de ofilire şi se termină odată cu încetarea proceselor de fermantaţie din siloz.

Creşterea pretabilităţii în cazul lucernei însilozate este posibilă prin folosirea unor procedee de însilozare menite să corecteze aceste neajunsuri.

Metode eficace: veştejirea şi folosirea unor aditivi

Fără a intra în detalii, trebuie precizat că, pentru reuşita însilozării, se urmăreşte, în primul rând, creşterea conţinutului în zahăr şi în substanţă uscată a lucernei, aspect esenţial pentru dezvoltarea fermentaţiei lactice dorite. În urma acesteia, şansele păstrării, şi chiar a creşterii calităţii de furajare, cresc, mai ales dacă, pe lângă procesul de veştejire, se folosesc pentru însilozare unul sau mai mulţi aditivi.

• Aditivi furajeri. Cei mai simpli şi la îndemână sunt:

- melasa, adăugată în timpul însilozării în cantitate de 1,5-2 kg/100 kg masă verde, diluată cu două părţi apă;
- uruielile de cereale (porumb, orz, ovăz, zoană), în proporţie de 2-3 la sută sau chiar terci de cartofi, în proporţie de 5-10 la sută (1:3 părti apă);
- însilozarea lucernei în amestec cu plante verzi bogate în zaharuri: ovăz, orz, porumb furajer, sorg sau floarea soarelui, în proporţie de 1:1 sau 1:2, tocate mărunt şi bine presate.

• Aditivi biologici. O etapă calitativ superioară de însilozare a lucernei constă în inocularea unor cantităţi mici de culturi bacteriene, care au rolul de a suplimenta natural activitatea bacteriilor lactice. Aceste bacterii acţionează cu eficacitate dacă nivelul de zaharuri este de cel puţin 25 g/kg de furaj însilozat.

Studii mai recente, ce au vizat şi procesul de proteoliză amintit, cu rezultate deosebit de încurajatoare, s-au efectuat cu ajutorul unor culturi bacteriene de Lactobacilus Plantarum şi de Pediococus. Într-un siloz de lucernă recoltată şi tocată la 1,5 cm lungime, aflată în faza de înflorire deplină, când masa vegetativă a atins nivelul maxim, iar conţinutul în substanţă uscată a fost de 30 la sută, s-a inoculat un preparat conţinând tulpini specifice de L. Plantarum.

La adaosuri de 34,05 g/tonă m.v. preparat Micro Manager, s-a obţinut o scădere semnificativă a proteinei degradate, o îmbunăţire a calităţii silozului şi a valorii nutritive a acestuia, precum şi o remarcabilă intensificare a digestibilităţii materiei organice. Preparate similare s-au obţinut şi se pot procura de la Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii Timişoara.

Însilozare, în condiţii modeste

În ultimul timp, ferme de tip familial situate în zona cursului superior al Mureşului (Lunca Mureşului, Idicel-Pădure etc.), practică cu succes însilozarea lucernei, fără amestecuri cu alte plante furajere sau cu aditivi, şi chiar fără a toca masa verde. Procedeul constă în amenajarea unor silozuri de suprafaţă (vezi foto) cu ajutorul unor panouri confecţionate din fier beton de 6 sau 8 mm, înalte de 2-2.5 m, montate sub formă circulară, cu diametre cuprinse între 3 şi 6 m şi care pot înmagazina 15-30 tone m.v. pentru siloz.

Succesul se datorează faptului că lucerna verde, recoltată la început de înflorire, după o prealabilă veştejire timp de cinci-şase ore, chiar în aceeaşi zi sau în ziua următoare dacă a fost recoltată după-amiaza, este introdusă într-o astfel de amenajare căptuşită în interior cu folie rezistentă, de culoare neagră. Umplerea se face prin partea superioară şi, pe măsură ce conţinutul interior se înalţă, se uniformizează cu furca şi se calcă cu piciorul.

În final, în partea de sus se lasă un spaţiu gol, de aproximativ 25-50 cm înălţime, în care, peste o altă folie, se toarnă apa care va presa lucerna însilozată. Se realizează astfel una din condiţiile de bază ale însilozării, şi anume: tasarea în scopul asigurării condiţiilor de anaerobioză, favorabile fermentaţiei lactice şi, totodată, se menţine o perfectă etanşeizare.

După ce perioada de fermentaţie a expirat, apa de elimină cu ajutorul unui furtun şi se recurge la extragerea porţionată a silozului, pentru a se administra animalelor.

Lucerna însilozată după această metodă îşi păstrează, în bună parte, calităţile organoleptice şi nutriţionale, şi mai puţin pe cele ce privesc pierderile survenite prin procesul de proteoliză.

RECOMANDĂRI PRIVIND FOLOSIREA SILOZULUI DE LUCERNĂ

- În general, se recomandă crearea unui anumit raport între fânul şi nutreţurile însilozate, şi anume de 1:6, adică la o parte de fân îi corespund şase părţi de nutreţ însilozat, socotite în funcţie de greutate. Dacă celelalte nutreţuri din raţie sunt sărace în proteină, în cazul silozului de lucernă acest raport poate fi mai larg, de până la 1:10.

- La alcătuirea raţiilor furajere trebuie ţinut cont de faptul că prin însilozarea lucernei fără alte adaosuri, chiar şi în condiţiile cele mai bune de pregătire şi de păstrare, adică în baloţi înfoliaţi sau după metodele descrise în articol, prin procesul de proteoliză, silozul este “dijmuit” de o parte din azotul de conţinut.

- Dacă pentru însilozarea lucernei se folosesc aditivi furajeri şi biologici, prin care se adaugă un plus de calitate, cel puţin pentru proteină, structura suplimentelor de concentrate din raţie poate fi direcţionată înspre utilizarea cu precădere a prumbului, a triticalelor şi a orzului, care au un conţinut mai bogat în energie şi care sunt mai ieftine decât şroturile.

- La extragerea din siloz, porţiunile mucegăite se vor îndepărta, deoarece acestea conţin produşi toxici ce pun în pericol sănătatea animalelor. Cele mai afectate sunt femelele gestante, care fie vor avorta, fie vor naşte produşi neviabili.

- Acelaşi lucru se poate întâmpla şi în cazul consumului de siloz îngheţat. Lunile februarie şi martie sunt considerate critice din acest punct de vedere, în special pentru oi şi capre. De aceea, silozul îngheţat se dezgheaţă mai întâi păstratla temperatura din adăpost, după care se dă în hrana animalelor, dar nu mai târziu de trei-patru ore de la dezgheţare, prevenindu-se astfel alterarea.

- În cadrul furajării zilnice, silozul de lucernă se administrează după suplimentul de concentrate, sau în amestec cu acesta, intercalat cu fibroase (fân, otavă), în două-trei tainuri.

- Se va evita prezenţa în adăpost a silozului în timpul mulsului manual sau al celui mecanic, la conductă, pentru ca laptele să nu prindă miros de siloz.

ŞTIAŢI CĂ…       

- În stare verde, până la începutul înfloririi, lucerna are un conţinut bogat în proteină digestibilă, de aproximativ 37,5 g/kg, precum şi o consumabilitate de peste 98 la sută.

- Conţinutul ridicat în aminoacizi esenţiali, vitamine, săruri minerale şi substanţe estrogene, pe care-l deţine lucerna, o situează printre cele mai valoroase plante furajere.

- Prin ofilire (veştejire), creşte conţinutul în substanţă uscată şi în zaharuri (condensate) al lucernei, mărind şansele obţinerii unui siloz de calitate. Scăderea umidităţii din lucerna proaspăt cosită, de la 75-80 la sută, la 55-65 la sută, pe timp favorabil (însorit), se realizează în decurs de 5-6 ore. Pe timp nefavorabil, cînd umiditatea din aer este mai ridicată (peste 70 la sută), această perioadă este mult mai lungă, iar pierderile sunt mai mari.     

- Aditivii de natură furajeră, biologică sau enzimatici contracarează efectul de tamponare (opus acidifierii) pe care îl are lucerna, menţinând aciditatea din siloz la un pH de 4,5-5. Un astfel de siloz este mai bine consumat de animale, comparativ cu un altul mai acid (acru), obţinut prin adaos de acizi organici sau anorganici.

- Aditivii furajeri şi biologici nu comportă nici un risc pentru sănătatea animalelor şi sunt complet nepoluanţi.

Articol publicat în revista Ferma nr. 2(69)/2009