Porumbul şi floarea soarelui, sub soarele verii
Culturile de primăvară intră într-o perioadă de acalmie în ceea ce priveşte lucrările agricole, însă acest răstimp este foarte important pentru soarta viitoarelor producţii
În timp ce supraveghează dezvoltarea culturilor, sub soarele verii, fermierii continuă să-şi facă socotelile de rentabilitate. În 2011, costurile de producţie per hectar sunt mai mari cu circa 10-20 la sută, în funcţie de mai mulţi factori. Pe de altă parte însă, din piaţă vin semnale că şi preţurile vor fi mai mari faţă de anul trecut.
Costuri mai mari
„Costurile au crescut cu circa 10-15 la sută. Per total, depăşim 2.000 de lei pentru hectarul de porumb. Sperăm însă că vom avem preţuri bune, peste cele de anul trecut
George Soare
În opinia lui George Soare, director Agricover, în momentul de faţă, culturile de porumb şi floarea soarelui se prezintă într-o stare de vegetaţie bună, corespunzătoare acestei perioade.
„Pot să vă spun că, la momentul actual, atât porumbul, cât şi floarea soarelui arată bine, neexistând deviaţii de la normal. La floarea soarelui deja a apărut butonul floral, începând fenomenul de înflorire. De asemenea, ultimele inspecţii în câmp scot în evidenţă o cultură de porumb bună”, susţine George Soare, director Agricover.
Spre deosebire de alţi fermieri din zonă, care sunt îngrijoraţi cu privire la evoluţia condiţiilor meteo, George Soare declară că în exploataţiile Agricover administrate de el, situaţia este sub control. „Noi nu avem probleme cu apa.
La noi a plouat chiar şi aseară, dar şi zilele trecute, deci există apă suficientă în sol. Desigur, o să mai avem nevoie de apă pe când va începe să se formeze bobul. Deocamdată, repet, suntem liniştiţi şi din acest punct de vedere”, declară George Soare.
În ceea ce priveşte evoluţia costurilor de producţie, reprezentantul Agricover afirmă că, faţă de anul trecut, asistăm la o creştere cu circa 10-15 la sută. „Putem să facem un mic calcul. De exemplu, la materialele directe avem circa 1.200-1.300 de lei pe hectar, la porumb şi floare. Aici mai adăugăm, desigur, salariile, amortismentele etc., şi ajungem la peste 2.000 de lei hectarul”, explică directorul Agricover.
Pe de altă parte, George Soare ne mărturiseşte că Agricover şi-a efectuat o parte din achiziţii încă de anul trecut, deci asta conduce la o scădere a cheltuielilor. „Cel mai mult au crescut preţurile la îngrăşăminte şi motorină. Numai că noi am cumpărat anul trecut îngrăşămintele, de exemplu, cu 800 de lei tona”, declară George Soare.
Agricover deţine în exploatare 172 hectare cu floarea soarelui, 313 hectare cu porumb, în comuna Căldăraru, judeţul Argeş.
O singură dorinţă: apă pentru culturi
„Dacă ar ploua, noi am fi cei mai fericiţi fermieri. Dacă însă nu va ploua, posibil să avem mari pierderi. Vedeţi ce înseamnă să nu ai sisteme de irigat?
Marcel Corbu
Marcel Corbu, administrator Lemagro SRL, Negru Vodă, judeţul Constanţa, spune că, în momentul de faţă, starea de vegetaţie a porumbului şi a florii soarelui este corespunzătoare. „Pot să afirm că acum porumbul arată bine, are talie, a avut o evoluţie bună, iar floarea soarelui arată excepţional. Chiar m-am mirat că de mulţi ani n-am mai avut o floare aşa de frumoasă”, susţine Marcel Corbu.
Pe de altă parte însă, Marcel Corbu nu-şi poate ascunde temerea cu privire la posibila evoluţie a condiţiilor meteorologice în ceea ce priveşte precipitaţiile. El îşi exprimă îngrijorarea faţă de viitorul stării hidrice a porumbului şi a florii soarelui, ţinând cont mai ales de specificul zonei. „Problema mare la noi rămâne apa.
Atât la porumb, cât şi la floarea soarelui, pentru a se dezvolta bine în continuare, avem mare nevoie de apă. Cu încă circa 20-25 de litri de apă pe metru pătrat am fi fericiţi. Dacă însă nu va ploua, atunci nu ştiu cum va fi...”, declară Marcel Corbu.
SC Lemagro are în exploatare 120 hectare cu porumb şi 430 hectare cu floarea soarelui.
Rezultatele, după capriciile meteo
„Cu certitudine piaţa mondială a produselor agricole va evolua pozitiv sub semnul unei cereri crescute, ca urmare a nevoilor sporite de hrană pentru populaţia în creştere
Lucian Buzdugan
Lucian Buzdugan, director general SC TCE 3 Brazi Brăila, susţine că anul acesta a fost unul deosebit de capricios, lucru care va influenţa calitatea şi cantitatea recoltelor culturilor înfiinţate în primăvară.
„Cât priveşte comportarea culturilor înfiinţate în primăvară - floarea soarelui, soia, porumb - ne-am confruntat cu unele fenomene meteo extreme, când secetă, care s-a combătut parţial prin irigaţie, când ploi torenţiale cu debite exagerate însoţite de furtună şi grindină, când a trebuit să combatem efectul secetei cu udări, lucrări mecanice, şi chiar cu unele reînsămânţări.
În prezent, starea culturilor este promiţătoare, soia însă, cu toate erbicidările făcute, 6-7 la număr, nu este curăţată de buruieni şi este sub semnul întrebării dacă o vom mai cultiva în 2012 din sămânţă convenţională”, susţine Lucian Buzdugan.
Legat de evoluţia preţurilor la cereale, directorul SC TCE 3 Brazi Brăila consideră că acestea nu pot merge decât în sus: „Anual, în condiţii normale, creşterea cererii de cereale este de 50 milioane de tone.
Cum însă în anul 2010 pe plan mondial s-au produs mai puţine cereale decât cele prognozate, cu un deficit de 150-170 milioane de tone, rezultă că în 2011 ar fi necesar un plus de producţie de circa 200-220 milioane tone de cereale pentru a se intra în normalitate, ceea ce este puţin probabil să se întâmple”.
SC TCE 3 Brazi Brăila lucrează 66.000 de hectare din care 7.831 hectare sunt cultivate cu porumb şi 7.361 cu floarea soarelui.
Calendarul lucrărilor la porumb şi floarea soarelui
Nina Gheorghiţă, Director marketing-dezvoltare Caussade Semences România SRL spune că: „În perioada cuprinsă între mijlocul lunii iulie şi începutul lunii august, culturile de porumb şi de floarea-soarelui sunt în ultima parte a ciclului de vegetaţie, deci nu mai putem discuta de lucrări de îngrijire care pot fi puse în practică - poate cu excepţia lucrării de irigare la porumb cultură dublă, însă trebuie să avem în vedere câteva aspecte tehnice, pentru următorul ciclu de vegetaţie”.
Cum rotim floarea soarelui?
Porumbul, din punctul meu de vedere, nu este o cultură pretenţioasă, ca şi lucrări de îngrijire. Singura perioadă în care trebuie să-i acordăm o atenţie deosebită o reprezintă primele săptămâni ale ciclului vegetativ când, din cauza numărului mic de plante la metru pătrat, buruienilor le rămâne suficient spaţiu de dezvoltare.
Floarea soarelui este o cultură mai pretenţioasă ca şi tehnologie, pornind numai de la faptul că, în cadrul rotaţiei culturilor, aceasta ar trebui să revină pe aceeaşi suprafaţă doar după 4-6 ani. Desigur, atunci când a fost stabilită această perioadă, nu existau soluţiile tehnologice pe care le avem astăzi la îndemână.
Însă luând în considerare bolile specifice, floarea soarelui nu ar trebui să revină pe aceeaşi solă mai devreme de 3-4 ani, în funcţie de zona în care ne aflăm sau de gradul de infestare a solului cu agenţi patogeni sau Orobanche sp., una dintre cele mai păgubitoare buruieni parazite.
De asemenea, floarea soarelui nu trebuie să urmeze în succesiune după soia sau rapiţă din cauza propagării putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum); totodată, trebuie evitate cânepa şi tutunul, ca plante premergătoare, din cauza atacului de lupoaie şi cartoful sau inul, din cauza putregaiului cenuşiu (Botrytis cinerea).
Nina Gheorghiţă
Director marketing-dezvoltare
Caussade Semences România SRL
Galerie de imagini
Articole corelate
LG este marca Grupului Limagrain şi reprezintă un brand strategic dedicat seminţelor pentru cultura de câmp -... [ continuare ]
Într-un an de zile preţul porumbului s-a dublat, iar producţiile fermierilor români vor fi în 2010... [ continuare ]
Devenită tradiţională, „Ziua Porumbului” s-a desfăşurat şi anul acesta, în partea de vest a... [ continuare ]
De ştiinţa întreţinerii culturilor de porumb şi de floarea soarelui în prima parte a verii, cu accent... [ continuare ]
Agronomie
La 306,3 mil. euro se ridică valoarea totală a porumbului exportat în 2011 în afara Uniunii Europene de ... [ continuare ]
Dacă în 1999 România avea o suprafaţă de 6.438,5 ha cu loturi semincere de cartofi, aceasta a scăzut ... [ continuare ]
După pornirea în vegetaţie a plantelor, fermierii caută soluţii prin care pot accelera dezvoltarea culturilor ... [ continuare ]
Tehnologia se aplică în funcţie de potenţialul real al parcelei de a răspunde efortului investit [ continuare ]
Conform angajamentului făcut, de promovare a soluţiilor sustenabile pentru agricultura românească, proiectul ... [ continuare ]
În urma unei regretabile erori de redactare, apărute într-un număr anterior al revistei „Recolte ... [ continuare ]
Tratamente împotriva principalilor dăunători la culturile de rapiţă, grâu, porumb şi floarea soarelui [ continuare ]
De felul în care sunt executate lucrările de semănat depinde mai târziu evoluţia plantelor [ continuare ]
În cultura mare, prioritare sunt lucrări precum încheierea semănatului la floarea soarelui şi la porumb, ... [ continuare ]
La mijlocul lunii martie a.c., compania Pioneer HI-Bred a lansat în România un nou concept pentru fermierii ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- Românii din vest golesc măcelăriile din Ungaria
- CÂNEPA (Cannabis sativa L.) – o importantă plantă tehnică
- Model constructiv pentru ferma de 400 oi Ţurcane
- Ferma piscicolă - riscuri şi oportunităţi
- "Ce ne dau albinele: asta avem şi din asta trăim"
- Trei plante furajere, un amestec unic
- GRÂUL – Triticum aestivum L
- Sfecla furajeră (Beta vulgaris ssp. crassa)
- Abatorizarea iepurilor de casă
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
Cele mai comentate azi
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(19/5/2012 8:12:49)
- Expozitie internationala de ciobanesti romanesti Targoviste 20.05.2012(19/5/2012 8:1:2)
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
- CRV lanseaza site-ul HGenetics.ro(13/4/2012 13:32:23)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum


Flori de primăvară