Păşunea şi păşunatul raţional (I)

Înfiinţarea unei pajişti semănate

Crescătorii de animale care doresc să înfiinţeze culturi de plante furajere perene, care să corespundă specificului de exploatare în sistem de păşunat raţional (sistematic) trebuie să ţină cont de cel puţin trei aspecte esenţiale: de însuşirile fizico-chimice ale solului, de compoziţia covorului vegetal şi de producţia de masă verde.



• Însuşirile fizico-chimice ale solului. În general, în zonele înalte, de deal şi de munte, predomină solurile acide, sărace în microelemente cum sunt Mg, Cu, Zn şi CaO, iar în compoziţia floristică a acestor zone, leguminoasele sunt slab reprezentate sau chiar lipsesc. De aceea, la vaci apar frecvent probleme de reproducţie care, mai departe, conduc la sterilitate.

Prin urmare, acolo unde pH-ul solului e sub 5,2, se recomandă administrarea de amendament calcaros în doză de 5-7 tone/hectar, deasupra arăturii, urmată de discuire. Efectul aşteptat se manifestă pe parcursul a 6-8 ani, de la momentul aplicării.

• Compoziţia covorului vegetal. Pentru o pajişte semănată, indiferent de specia de erbivore ce urmează să o păşuneze, se recomandă ca la semănat leguminoasele perene să participe în proporţie de 30-40 la sută în alcătuirea covorului vegetal, iar dintre acestea, trifoiul alb (Trifolium repens) este cel mai indicat.

Pentru o păşune destinată oilor, folosind un amestec simplu format dintr-o graminee şi dintr-o leguminoasă, spre exemplu păiuşul înalt (Festuca arundinacea), în amestec cu trifoi alb, pe cernoziomuri, se vor realiza producţii de 5-6 tone/hectar S.U., în condiţii normale, şi de până la 14 tone, în condiţii agrotehnice superioare.

Dintre gramineele pe care trebuie să le cuprindă covorul vegetal al păşunilor pentru oi, în ordine descrescătoare de favorabilitate, după Festuca arundinacea, urmează golomăţul (Dactylis glomerata) şi raigrasul peren (Lolium perenne).


Pentru păşuni destinate bovinelor, se recomandă ca la înfiinţarea unei pajişti să se apeleze tot la un amestec simplu de golomăţ cu Lolium perenne sau cu păiuş de livezi (Festuca pratensis), în amestec cu trifoi alb. Combinaţii asemănătoare, cu un grad de tehnicitate mai ridicat, dar şi cu rezultate pe măsură, sunt cunoscute sub denumirea de conveer verde de specii de graminee perene în amestec simplu cu trifoi alb, pentru care semănatul se efectuează diferit pe parcele, în ordinea precocităţii gramineei şi a păşunatului.

Având, spre exemplu, cinci parcele, pe fiecare o vom semăna cu una dintre următoarele plante: F. Arundinacea, Dactylis glomerata, Lolium perenne, Festuca pratensis şi ultima parcelă cu timoftică (Phleum pratense), în amestec cu 30 la sută trifoi alb/parcelă. Urmând aceeaşi ordine de păşunat pe parcele, se diminuează pericolul depăşirii perioadei optime de păşunat, crescând în schimb consumul în dauna refuzurilor (resturilor de vegetaţie neconsumată).

• Creşterea producţiei de masă verde şi îmbunătăţirea pajiştilor naturale în vederea păşunatului raţional presupune îngrijirea permanetă a suprafeţelor de păşune. În funcţie de starea acestora, anual, de regulă primăvara devreme, sunt necesare o serie de lucrări de suprafaţă, bine cunoscute, dar deseori, cu sau fără voie, uitate: curăţire (pietre, bolovani, tufe de mărăcini, muşuroaie, bălegar şi resturi de vegetaţie rămasă din anul anterior), scurgeri de bălţi, nivelare, supraînsămânţare (unde este cazul) şi lucrări de fertilizare.

De obicei, păşunile exploatate raţional trebuie fertilizate după fiecare ciclu de păşunat.

Pe păşunile umede de la şes este contraproductivă fertilizarea de primăvară şi în special fertilizarea cu azot. Rezultate maxime vom obţine dacă le fertilizăm după primul ciclu de păşunat şi în continuare.

În zona de munte, pe platouri, îngrăşămintele se aplică într-o singură doză, imediat după topirea zăpezii, sau în două reprize, pe pantele cu expoziţie sudică pe care vegetaţia persistă mai mult de 60 de zile. Astfel, jumătate vom fertiliza primăvara foarte devreme şi jumătate, după primul ciclu de păşunat. Doza de fosfor şi potasiu se va aplica la interval de doi ani şi în cantităţi care să nu depăşească 60 kg fosfor şi 30 kg potasiu (substanţă activă)/ha.

Pentru menţinerea în covorul vegetal a plantelor valoroase, în special a leguminoaselor, este nevoie ca măcar o dată la 4-5 ani să se fertilizeze cu îngrăşăminte organice sau să se revină pe acelaşi loc cu târlitul (în cazul oilor).


Asigurarea apei şi a altor utilităţi

Înzestrarea păşunilor cu adăpători de tipul trocilor (jgheaburi), sau cu alte instalaţii adecvate sursei de apă, este esenţială. Modalităţile de asigurare a sursei de apă sunt dintre cele mai diverse, însă mai mult ca oricând, la ora actuală, factorul economic primează, chiar şi în dauna calităţii, în unele cazuri.

Într-un studiu recent s-a constatat că la noi în ţară majoritatea surselor de apă sunt poluate, iar apa nu poate fi dată în consum decât după o prealabilă tratare. Pe lângă apa din reţea, în adăparea animalelor o putem folosi şi pe cea provenită din cursurile de apă montane, apa captată în imediata apropiere a izvoarelor sau în fântâni de medie (la deal) sau mare (la şes) adâncime.

De aceea, la amplasarea unei exploataţii de animale şi mai ales a pajiştilor semănate destinate păşunatului trebuie să se ţină cont de sursa de apă sub toate aspectele, inclusiv privind aprovizionarea din surse alternative. Acolo unde sursa de apă şi confuguraţia terenului permite, cea mai practică modalitate de asigurare cu apă este construcţia unui bazin de acumulare în amonte de păşune cu dirijarea apei în jgeaburi între două tarlale, pe sistemul nivelului constant sau chiar în adăpători folosite în sistemul de stabulaţie atunci când presiunea şi debitul apei sunt asigurate.

Aceleaşi jgheaburi sau adăpători, acolo unde sunt condiţii, se pot racorda la sursa de apă din reţea. În locurile în care lipseşte sursa de apă sau aceasta este insuficientă se va apela la cunoscutele remorci cisternă, RC4 sau RC5, pe care se pot monta adăpatori cu nivel constant, care pot urma lotul de animale în fiecare parcelă, fiind tractate de tractor.

Practica păşunatului în condiţiile ţării noastre a scos în evidenţă faptul că pe păşuni sunt necesare şi alte utilităţi, cum ar fi cele legate de construrirea unor adăposturi simple sau umbrare pentru a proteja animalele de căldurile mari din timpul verii şi de ploile reci din primăvară sau din toamnă.

Pe pajiştile mai îndepărtate de fermă, la distanţe mai mari de 3-4 km, unde animalele rămân permanent pe păşune, în funcţie de categoria de animale ce păşunează, sunt necesare şi alte utilităţi: stand pentru montă, platforme de muls mobile etc., organizate în aşa-zisele tabere de vară.

Într-un articol viitor vom prezenta cele mai eficiente tehnologii de valorificare a pajiştilor prin păşunat.


RECOMANDĂRI LA ORGANIZAREA UNEI PĂŞUNI

În vederea practicării păşunatului raţional, trebuie să luăm în calcul următoarele măsuri organizatorice:

- distanţa dintre grajd sau adăpost şi păşune pentru vaci nu trebuie să fie mai mare de doi kilometri. S- a constatat că la o depărtare de 3-4 kilometri, producţia de lapte s-a micşorat cu peste 15 la sută;

- pentru a menţine cât mai mult echilibrul existent al unei pajişti permanente sau cel realizat în primul an de cultură în cazul pajiştilor cultivate, între gramineele şi leguminoasele din covorul vegetal, se recomandă ca prin rotaţie, fieca    re parcelă să fie, cel puţin o dată la doi ani, cosită;

- din motive sanitar-veterinare şi de consum, dacă animalele sunt ţinute pe păşune în timpul nopţii, se recomandă ca pentru odihna lor să fie rezervată, prin rotaţie, câte o parcelă care la ciclul următor se va recolta prin cosit;

- în cazul păşunării cu loturi mari de animale, de peste 100 capete, în mijlocul suprafeţei de păşune se va delimita, cu ajutorul unui gard fix, un drum comun cu porţi de acces pentru fiecare parcelă;

- pentru că, în general, lunile iulie şi august sunt secetoase şi deci producţia de iarbă nu mai satisface necesarul, trebuie ca toamna, la marginea păşunii, o parcelă suficient de mare să fie cultivată cu secară sau Lolium multiflorum (raigras italian), care pe la jumătatea lunii mai se va reînsămânţa cu iarbă de sudan, rapiţă, mei sau varză furajeră.

Primele două culturi asigură primăvara devreme masa verde necesară perioadei de trecere a animalelor de la regimul de stabulaţie la cel de păşunat. Reînsămânţările precizate sunt culturi care în perioade scurte de timp, de 60-90 de zile, pot ajunge să producă 20-38 tone/hectar masă verde păşunabilă, începând cu jumătatea lunii iulie, până pe 15-20 august.


PRODUCTIVITATE LA TAURINE

Pentru a trezi interesul crescătorilor de taurine cred că următorul exemplu de performanţă productivă, şi anume: 800 grame spor mediu zilnic în greutate (830 kg spor/un hectar pajişte semănată), obţinut la tineretul taurin din rasa Bălţată românească şi de 5000 litri lapte/cap de vacă din aceeaşi rasă, fără adaos de concentrate, este încurajator.

La înfiinţare, s-a folosit un amestec complex de specii şi soiuri de graminee perene în amestec cu 30 la sută trifoi alb. De fapt, acest amestec recomandat ca standard pentru condiţii de sol asemănătoare celui din ţara Bârsei, cu precipitaţii medii anuale cuprinse între 600 şi 800 mm, este alcătuit din: F. Pratensis soiul Palatin (15 kg/ha), Phleum pratense soiul Tirom (6 kg/ha), Lolium perenne soiul Rapid (4 kg/ha) şi trifoi alb.


CALCULUL PRODUCŢIEI TOATALE DE IARBĂ

Producţia totală de iarbă, pe ciclu de păşunat, se determină prin cosire şi cântărire pe 3-5 mp (probe a câte 1 mp/cele două diagonale), din tarlaua ce urmează a fi păşunată. Atenţie însă! Nu toată cantitatea de iarbă ieşită din calcul trebuie considerată ca atare în calculul consumului cu animale.

Un procent oarecare, stabilit prin determinări repetate în mai mulţi ani prin cosiri de probă sau curente (de curăţire), reprezintă resturi neconsumate de care se va ţine cont, mai ales pe păşunile invadate de buruieni.


ŞTIAŢI CĂ...

• Lucrările de îmbunătăţire a pajiştilor naturale în vederea păşunatului raţional trebuie să conducă la obţinerea a cel puţin 20 tone/hectar m.v.

• În perioada de păşunat, în special vara, animalele au nevoie de multă apă. În general, se socoteşte că 1 U.V.M. (unitate vită mare) în sezonul de păşunat are nevoie de 35-45 litri de apă/zi vara şi 20-25 litri de apă/zi primăvara şi toamna.

• La 25-30oC, producţia de lapte a vacilor care stau la soare scade cu cel puţin 1 litru/zi şi nu-şi mai revine decât după 5-6 zile de la îmbunătăţirea condiţiilor.