Oierii cer reglementarea situaţiei păşunilor comunale

 
 
12345
Agronomie,30 Jun 2009 - 19:00,0 comentarii
Pajişte înverzită
La mijlocul lunii iunie, oierii au discutat la sediul MAPDR problemele prioritare din sector, una dintre acestea, şi cea mai importantă fiind cea a păşunilor. “Cererea noastră este ca suprafeţele de păşune să ajungă în întreţinerea şi exploatarea asociaţiilor şi a crescătorilor de animale pe o perioadă de 10-20 de ani.

Ministerul Agriculturii ne sprijină, însă pentru elaborarea formei finale a proiectului trebuie să ne întâlnim şi cu reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor, care să ne comunice pretenţiile lor în schimbul cedării dreptului de folosinţă a păşunilor, precum şi perioada minimă pentru care se poate închiria păşunea”, ne-a explicat Ion Cîmpian, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine “Romovis”.

Prezenţi la Conferinţa Naţională a Federaţiei „Agrostar”, susţinută în ziua de 12 iunie, la Sinaia, reprezentanţii crescătorilor de ovine au înmânat ministrului agriculturii Ilie Sârbu, propunerile lor pentru elaborarea Ordinului privind păşunile.


Plata unică pe suprafaţă să meargă la crescători!

Principalele solicitări ale oierilor sunt ca primăriile să nu mai poată beneficia de subvenţia pe suprafaţă, închirierea să se facă pe o perioadă de minim cinci ani, iar destinaţia păşunilor să nu poată fi modificată. “Cine exploatează păşunea, trebuie să o şi întreţină, prin urmare acela va fi şi beneficiarul subvenţiei.

Păşunile au aparţinut întotdeauna domeniului public, însă unele primării le-au trecut în cel privat. Nu putem cere ca păşunea să treacă în administrarea asociaţiilor, fiind proprietate publică, ci doar ca primăriile să nu le mai treacă în domeniul privat, schimbându-le destinaţia. În legea zootehniei se precizează că schimbarea destinaţiei suprafeţelor de păşune sau de pădure atrage după sine pedeapsa penală.

Din păcate, legile sunt interpretabile. De aceea, o altă cerere este modificarea punct cu punct a acestei legi”, ne-a precizat Andrei Marcel, preşedinte al Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine şi proaspăt ales vicepreşedinte în cadrul Federaţiei „Agrostar”. 

O altă situaţie pe care oierii doresc să o clarifice cu Ministerul Agriculturii se referă la modul de concesionare a păşunilor, în special în zonele montane, unde se percep taxe duble sau triple de închiriere. “Sunt cazuri în care primăria închiriază suprafeţe muntoase unor proprietari cu 20 de oi, care subînchiriază păşunea mai departe, beneficiind atât de plăţile de agromediu, cât şi de taxe de închiriere”, a adăugat Andrei Marcel.


ULTIMA ORĂ

Memorandumul privind măsurile necesare pentru asigurarea unor mai bune reglementări şi funcţionări a sectorului agricol, aprobat la şedinţa de Guvern de duminică, 14 iunie, a.c., face referire la situaţia păşunilor şi la posibilitatea concesionării acestora de către crescătorii de animale, astfel încât aceştia să îşi poată desfăşura activitatea şi să poată realiza investiţiile care necesită o perioadă mai îndelungată de timp.

Mai exact, ultima prevedere a documentului stabileşte că primăriile, respectiv consiliile locale, vor pune păşunile la dispoziţia crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice, precum şi formelor asociative ale crescătorilor de animale, legal constituite, a căror activitate este înregistrată în Registrul Naţional al Exploataţiilor.


S-a înfiinţat Societatea Română de Pajişti

În data de 12 iunie a.c. s-a constituit "Societatea Română de Pajişti", la iniţiativa următorilor membri fondatori: prof.dr. Neculai Dragomir (USAMVB Timişoara), conf.dr. Costel Samuil (USAMV Iaşi), prof.dr. Alexandru Moisuc (USAMVB Timişoara), dr.ing. Iosif Razec (ICDP Braşov), prof.dr. Ioan Rotar (USAMVB Timişoara), dr.ing. Teodor Maruşca (ICDP Braşov), prof.dr. Mirela-Roxana Vidican (USAMV Cluj), prof.dr. Vasile Vîntu (USAMV Iaşi). Sediul societăţii este la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, camera 46.

Asociaţia "Societatea Română de Pajişti" nu are scop lucrativ, este neguvernamentală, apolitică, non-profit şi independentă, nesubordonată vreunei alte persoane juridice.


Obiective

• dezvoltarea bunelor practici în organizarea, desfăşurarea şi sprijinirea de activităţi pentru cunoaşterea, îmbunătăţirea şi gestionarea durabilă a fondului pastoral românesc;

• crearea de noi cultivare cu performanţe biologice şi calitative superioare;

• perfecţionarea tehnologiilor de cultură şi de conservare la plantele furajere;

• diseminarea cunoştinţelor în domeniu la standarde europene către cei care produc, utilizează sau monitorizează resursele furajere în condiţii de eficienţă economică şi ecologică superioară;

• acţionează în sprijinul dezvoltării bazei furajere la standarde calitative corespunzătoare pentru optimizarea creşterii animalelor în România, în concordanţă cu cerinţele de piaţă;

• dezvoltarea de activităţi de cercetare-dezvoltare la nivel de excelenţă în domeniul pajiştilor şi culturilor furajere.


Cine poate să adere?

Membru al acestei societăţi poate fi orice persoană fizică având 18 ani împliniţi sau orice persoană juridică, în condiţiile în care au preocupări în domeniul pajiştilor şi al culturilor furajere, precum şi în domenii adiacente acestora: insistuţii de învăţământ superior şi secundar, institute şi staţiuni de cercetare agricolă, specialişti agricoli, fermieri, societăţi şi asociaţii agricole, societăţi comerciale interesate în producerea, conservarea şi folosirea eficientă a furajelor.


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Oierii cer reglementarea situaţiei păşunilor comunale
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Oierii cer reglementarea situaţiei păşunilor comunale
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Articole corelate

Păşunea şi păşunatul...
Agronomie, 25 Jun 2009 - 23:00,0 comentarii
Numeroasele studii şi cercetări, unele plecând de la simple observaţii făcute de crescătorii de animale interesaţi... [ continuare ]

Agronomie

Culturile de câmp la...
Ioan Borcean , 06 Feb 2012 - 16:00,0 comentarii
Odată intraţi în noul an, agenda de lucru a fermierilor este tot mai încărcată pe zi ce trece. ... [ continuare ]
Sămânţa bună dă roade...
Marian MUŞAT , 01 Feb 2012 - 16:00,2 comentarii
După ce a muncit o viaţă întreagă în industria de procesare a producţiei agricole, în principal ... [ continuare ]
Starea culturilor de câmp
Paula CHIRCULESCU , 31 Jan 2012 - 15:00,0 comentarii
Nivelul redus al umidităţii din sol nu a permis răsărirea, respectiv dezvoltarea culturilor de toamnă în ... [ continuare ]
Putem avea recolte bogate...
Cosmin Trif , 30 Jan 2012 - 14:00,0 comentarii
Apa nu poate fi înlocuită cu nimic în agricultură, însă există câteva măsuri ... [ continuare ]
Agrotehnica antierozională...
Marian MUŞAT , 30 Jan 2012 - 14:00,2 comentarii
Eroziunea solului de suprafaţă şi de adâncime accentuează progresiv şi agresiv fenomenul de deşertificare ... [ continuare ]
Agricultura în Olanda
Liviu GORDEA , 27 Jan 2012 - 15:00,3 comentarii
Agricultura olandeză este principala furnizoare la nivel mondial de produse horticole şi un exportator important de ... [ continuare ]
Seceta de primăvară e...
Cosmin Trif , 25 Jan 2012 - 16:00,0 comentarii
După pagubele înregistrate la culturile de toamnă, îndeosebi la rapiţă, fermierii îşi concep ... [ continuare ]
Fitopatologie - ediţia II
Ferma , 25 Jan 2012 - 14:00,0 comentarii
Această lucrare se adresează în primul rând studenţilor şi profesorilor de biologie, ecologilor dar şi ... [ continuare ]
O nouă lege a pajiştilor
Teodor Maruşca , 18 Jan 2012 - 14:00,1 comentarii
După o lungă aşteptare, Legea nr. 214 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor, a fost ... [ continuare ]
Răsaduri altoite de la...
Ferma , 16 Jan 2012 - 16:00,0 comentarii
Agriplant - cel mai important producător de răsaduri altoite din Grecia - produce între 350.000 şi 500.000 de ... [ continuare ]

Cele mai citite azi

 

Cele mai comentate azi

 

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
Recolta grau 2011

Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?





VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice



Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul

Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali



Fiţi independent energetic!

Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?




Mai multe Tehnologii Agricole