Nu lăsaţi terenurile în voia sorţii!

 
 
12345
Agronomie,21 Jan 2011 - 16:00,0 comentarii
Bíró Sándor, inginer agronom în localitatea sălăjeană Ip, şi-a luat toate ...

De aplicarea corectă a lucrărilor de sezon depinde în bună măsură recolta viitoare



Chiar dacă timpul pare să se fi oprit în loc pe perioada iernii, în realitate variaţiile mari de temperatură pot crea daune importante culturilor agricole - minimul istoric înregistrat în luna ianuarie este de -38,5 grade, dar au existat ani când termometrele au indicat şi 18 grade cu plus!

Din această cauză, pe timpul iernii controlul culturilor este o măsură obligatorie pentru cei care doresc să obţină producţii bune.

În primăvara anului trecut, circa zece la sută din recolta de toamnă a fost compromisă din cauza îngheţului, urmat de inundaţii. Acum ne confruntăm cu o altă situaţie. În luna noiembrie 2010 ne-am trezit cu un val de căldură neobişnuit, iar culturile semănate timpuriu au intrat în iarnă cu o stare de vegetaţie mult prea avansată.

Dacă au scăpat cu bine de prima zăpadă mai serioasă, fermierii trebuie să urmărească atent situaţia din câmp. Rezistenţa mică la iernare a culturilor semănate la sfârşit de septembrie, face ca acestea să devină extrem de vulnerabile la ninsorile abundente şi la ger.

 

Pomicultură

Bíró Sándor (foto), inginer agronom în localitatea sălăjeană Ip, şi-a luat toate măsurile pentru a preveni deteriorarea culturilor. Pe cele 10 hectare de teren cultivate cu meri, în regim superintensiv, acesta a intervenit la timp. „În primul rând am adunat plasa antigrindină pentru a nu se rupe sub presiunea zăpezii.

Dar înainte de a da primul ger am aplicat un tratament de iarnă cu sulfat de cupru, un fel de fungicid care acţionează împotriva anumitor boli”, ne-a mărturisit administratorul societăţii „Sălaj Plant”. Pentru luna ianuarie şi-a propus să efectueze tăierile de fructificare, prin care se urmăreşte o garnisire corespunzătoare a formaţiunii pe rod şi atingerea parametrilor specifici formei de coroană.

Ca să economisească timp şi mai ales ca să-şi uşureze munca, şi-a propus anul acesta achiziţionarea unui tocător de resturi vegetale. „Crengile rezultate după tăiere le vom măcina şi le vom împrăştia apoi în toată livada. Acestea acţionează ca un fel de îngrăşământ natural. De asemenea, vrem să facem aproape toate lucrările mecanizat”, spune fermierul.

Dacă vremea de afară îi va permite, spre sfârşitul lunii va mai transporta ceva gunoi de grajd pentru a împrăştia pe rânduri. „Important este însă ca pământul să fie îngheţat, să putem intra cu utilajele”, ne-a declarat Bíró Sándor. Deşi unii folosesc azot, el preferă îngrăşământul natural. „Noi suntem implicaţi în programul de distribuire a merelor în şcoli şi trebuie să întrunim anumite standarde.

Toate analizele efectuate până acum au ieşit foarte bine, nu s-au găsit nici un fel de substanţe toxice”. La începutul lui februarie, în cazul în care pământul nu va fi îngheţat, şi-a planificat să aplice încă un tratament cu sulfat de cupru. Nu-şi face griji din cauza posibilelor inundaţii, pentru că apa rezultată în urma topirii zăpezii se va scurge prin canalizarea special amenajată.


Cultura mare

La culturile de cereale de toamnă care nu au fost fertilizate înainte de semănat, în lipsa zăpezii şi dacă temperatura o permite, se poate fertiliza cu azot (circa 60-80 kg/ha). Culturile de grâu şi orz care nu au înfrăţit din toamnă şi cele care au o densitate redusă, trebuie să fie fertilizate cu azot cât mai devreme cu putinţă, chiar pe teren încă îngheţat.

În ferestrele bune de lucru se pot ara suprafeţele rămase nearate din toamnă, astfel încât până la primăvară pământul să se mărunţească sub acţiunea îngheţului şi a dezgheţului. Pentru a avea asigurată o recoltă bună, e nevoie şi de gunoi de grajd.

Pe solurile din câmpie, cu reacţie neutră, rezultate bune se obţin aplicând azotul sub formă de azotat de amoniu. În zonele de dealuri, pe soluri acide, este preferabilă aplicarea azotului sub formă de azotat de calciu (Nitrocalcar), iar pe solurile sărăturate îngrăşământul recomandat este sulfatul de amoniu.


Legumicultură

În legumicultură, se continuă pregătirea răsadniţelor, iar spre sfârşitul lunii se seamănă deja tomatele timpurii. Culturile înfiinţate toamna (salată, spanac, ceapă verde) pot fi protejate cu folie de polietilenă.

În unele regiuni, începe recoltarea în sere şi valorificarea salatei, gulioarelor şi a ridichilor de lună.
În lipsa zăpezii şi dacă pământul nu este îngheţat se poate fertiliza cu azotat de amoniu (circa 100-150 kg/ha).

Răsadurile de varză timpurie şi tomate se vor repica. Se seamănă ardeiul şi vinetele pentru culturile din solarii, iar spre sfârşitul lunii se repică şi acestea.

 

Viticultură

În viticultură este necesar controlul săptămânal al condiţiilor în care se păstrează materialul săditor. De asemenea, se aplică tratamentele de iarnă. Dacă terenul este dezgheţat, se desfundă pentru plantările de primăvară şi se procură îngrăşămintele chimice necesare.


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Nu lăsaţi terenurile în voia sorţii!
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Nu lăsaţi terenurile în voia sorţii!
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Articole corelate

Cultura mare la începutul...
Agronomie, 22 Jan 2009 - 17:00,1 comentarii
Ordinea priorităţilor pentru cultura mare. Cum se prezintă grâul şi celelalte culturi semănate în toamnă în... [ continuare ]
Ţăranul român al zilelor...
Actualitate, 30 Jun 2009 - 23:00,0 comentarii
Un sondaj Insomar, dat recent publicităţii, relevă aspecte tulburătoare cu privire la mediul rural românesc, precum... [ continuare ]
Toamnă foarte grea pentru...
Agronomie, 11 Nov 2009 - 23:00,0 comentarii
• Semănatul grâului în condiţiile unei toamne secetoase
• Încheierea recoltării porumbului şi păstrarea... [ continuare ]
A apărut revista Ferma din...
Managementul fermei, 16 Dec 2009 - 15:00,0 comentarii

Numărul din decembrie 2009 al revistei Ferma vine cu noutăţi în domeniile:

În... [ continuare ]

Bayer AgroArena 2010
Traditie, 28 Jul 2010 - 10:00,0 comentarii

Bayer AgroArena, eveniment de tradiţie, s-a desfăşurat anul acesta în şapte locaţii: Dalga - Institutul de... [ continuare ]

Agronomie

Porumbul susţine...
Ferma , 09 May 2012 - 16:00,0 comentarii
La 306,3 mil. euro se ridică valoarea totală a porumbului exportat în 2011 în afara Uniunii Europene de ... [ continuare ]
Doar 750 ha cu loturi...
Ferma , 08 May 2012 - 16:00,0 comentarii
Dacă în 1999 România avea o suprafaţă de 6.438,5 ha cu loturi semincere de cartofi, aceasta a scăzut ... [ continuare ]
Momente decisive pentru...
Cosmin Trif , 08 May 2012 - 16:00,0 comentarii
După pornirea în vegetaţie a plantelor, fermierii caută soluţii prin care pot accelera dezvoltarea culturilor ... [ continuare ]
Priceperea fermierului e...
Octavian GULER , 08 May 2012 - 14:00,0 comentarii
Tehnologia se aplică în funcţie de potenţialul real al parcelei de a răspunde efortului investit [ continuare ]
AgroManager promovează...
Ferma , 07 May 2012 - 16:00,0 comentarii
Conform angajamentului făcut, de promovare a soluţiilor sustenabile pentru agricultura românească, proiectul ... [ continuare ]
Rapiţa şi dăunătorii ei
Marian MUŞAT , 07 May 2012 - 16:00,0 comentarii
În urma unei regretabile erori de redactare, apărute într-un număr anterior al revistei „Recolte ... [ continuare ]
Atacul dăunătorilor se...
Ferma , 07 May 2012 - 14:00,0 comentarii
Tratamente împotriva principalilor dăunători la culturile de rapiţă, grâu, porumb şi floarea soarelui [ continuare ]
Reguli esenţiale pentru...
Cosmin Trif , 07 May 2012 - 14:00,0 comentarii
De felul în care sunt executate lucrările de semănat depinde mai târziu evoluţia plantelor [ continuare ]
Urmează zile hotărâtoare...
Ioan Borcean , 27 Apr 2012 - 16:00,0 comentarii
În cultura mare, prioritare sunt lucrări precum încheierea semănatului la floarea soarelui şi la porumb, ... [ continuare ]
Pioneer Animal Nutrition -...
Ferma , 26 Apr 2012 - 15:00,0 comentarii
La mijlocul lunii martie a.c., compania Pioneer HI-Bred a lansat în România un nou concept pentru fermierii ... [ continuare ]

Cele mai citite azi

 

Cele mai comentate azi

 

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

 
 
 
CULTURA ANULUI 2012

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?






VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Plantaţii de salcie energetică, în practică

Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă



Sistemele GPS pentru agricultură

Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern



Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice




Mai multe Tehnologii Agricole