Neutralizarea dejecţiilor animaliere cu ajutorul vermiculturii (III)

Neutralizarea dejecţiilor animaliere cu ajutorul vermiculturii şi transformarea acestora în humusul de râmă folosit ulterior ca fertilizant, se adresează mai multor categorii de producători, cărora această îndeletnicire le va aduce economii şi venituri semnificative. Potenţialii beneficiari ai acestei tehnologii sunt:

Posesorii de ferme zootehnice - au posibilitatea de a transforma gunoiul de grajd al propriilor ferme în fertilizanţi, astfel aceştia vor economisi banii destinaţi îngrăşămintelor chimice, insecticidelor şi fungicidelor;

Proprietarii fermelor vegetale, de sere, solarii, plantaţii legumicole, viticole, pomicole etc., îşi vor putea produce singuri fertilizanţii solizi sau lichizi, foliari sau radiculari, insecticidele şi fungicidele necesare;

Producătorii din agricultura ecologică vegetală - prin folosirea humusului de râmă în stare solidă, lichidă sau suspensie, vor reduce substanţial costurile de producţie. Humusul de râmă se poate administra chiar în perioada de conversie a terenului respectiv;

Alţi beneficiari ai transformării dejecţiilor în fertilizanţi pot fi întreprinzătorii care doresc să producă substraturi pentru legumicultură, pomicultură, viticultură, floricultură etc., precum şi cei care acţionează în domeniul amenajărilor exterioare.


Metode de transformare a dejecţiilor în fertilizanţi

Transformarea dejecţiilor animaliere în fertilizanţi se poate realiza prin folosirea unor metode care au ca rezultat fie obţinerea de vermicompost, fie de humus pur de râmă. În funcţie de sistemul pe care dorim să-l folosim, putem aplica:

• Metoda grămadă. Hrana pregătită pentru râme se dispune într-o grămadă cu orice formă, după care aceasta se inoculează cu râme. Când se consideră că hrana a fost complet consumată, râmele se pot extrage sau nu, iar vermicompostul obţinut se întrebuinţează la fertilizare.

• Grămada migratoare. Procedura este asemănătoare metodei anterioare, cu deosebirea că în momentul în care se consideră că hrana a fost complet consumată, lângă vechea grămadă se face una nouă. Acestea fiind lipite, râmele migrează spre noua sursă de hrană.

• Metoda şiruri. Hrana râmelor se aşază sub forma unor grămezi foarte lungi şi înguste. Se inoculează râmele, iar atunci când se consideră că hrana a fost consumată, acestea se extrag prin diverse metode: chimice, electrice, mecanice etc.

• Patul rulant (simplu, suprapus, drept sau înclinat) este cea mai nouă şi mai productivă metodă pentru producerea de vermicompost sau de humus de râmă. Patul se compune din patru module ce lucrează împreună, complet automatizate. Prin această metodă se poate produce, pe o suprafaţă de circa 100 mp, în condiţii controlate, o tonă de vermicompost sau 0,5 tone de humus de râmă în 24 de ore, fiind nevoie de un singur om.

• Platforma a fost descrisă într-unul din numerele anterioare ale revistei. De menţionat este faptul că sistemul platformă produce humus de râmă extrem de pur.

• Patul suprateran fix seamănă cu sistemul platformă, doar că acesta se suspendă la circa 0,6 m deasupra solului, pe suporţi. În patul suprateran fix (continuous flow reactor) hrana râmelor se introduce pe deasupra, iar vermicompostul se extrage prin partea inferioară.

Sistemul produce cantităţi importante de vermicompost, dar nu aşa de mari cum s-a crezut la început. Teoretic, această metodă trebuia să aducă venituri de circa 14.000 dolari pe lună, la o suprafaţă de 200 mp.

Metoda este o invenţie americană, din 1970, abandonată însă în 1975. În prezent, metoda are un renume foarte prost, deoarece prin anii ‘80 a fost vândută de nenumărate ori unor investitori creduli, devenind obiectul multor excrocherii. La vremea respectivă, când nu se cunoştea metoda platformă şi nici cea a patului rulant, patul suprateran fix părea vârful tehnologiei. Paradoxal, o putem găsi şi astăzi în funcţiune.

La alegerea sistemului prin care dorim să neutralizăm dejecţiile animaliere şi să le transformăm în vermicompost sau în humus de râmă trebuie să ţinem cont de următoarele aspecte: definirea corectă a produsului pe care dorim să-l obţinem: humus de râmă sau vermicompost; fiabilitatea metodei alese; raportul dintre preţul metodei folosite şi calitatea produsului final; destinaţia produsului: folosirea lui pentru nevoi proprii sau pentru comercializare.


Recomandări pentru producerea biohumusului

Înainte de a construi ferma de producere a biohumusului trebuie să ţinem cont de următoarele aspecte:

- calitatea produsului presupune respectarea cerinţelor prescrise de-a lungul întregului proces tehnologic de producere, de la materia primă până la produsul final;

- managerii şi personalul tehnico-administrativ trebuie să cunoască bine cerinţele prescrise, cărora trebuie să le corespundă produsul final, să aibă o viziune clară asupra potenţialelor riscuri şi să poată lua măsuri corespunzătoare de prevenire a acestora, precum şi să monitorizeze şi să supravegheze întreg procesul tehnologic;

- ferma să fie ferită de acţiunea cârtiţelor, a şoarecilor, a păsărilor, a şerpilor şi a broaştelor şi să nu fie expusă inundaţiilor;

- deşeurile organice se depozitează şi se păstrează în partea mai joasă a terenului, cu scopul de a împiedica scurgerea surplusului de apă din precipitaţii sau rezultat în urma topirii zăpezii în zona de producere a biohumusului.

- apa, care se scurge accidental din zona de păstrare a deşeurilor organice, poate fi colectată în şanţuri (gropi) speciale şi folosită ulterior la stropirea deşeurilor organice supuse procesului de pregătire a hranei râmelor. Prepararea corectă a hranei râmelor nu oferă posibilitatea ca în această zonă să existe scurgeri lichide.

- în fermele mari, spaţiul de depozitare trebuie să aibă capacitatea de 400-500 tone de deşeuri organice pregătite pentru prepararea hranei râmelor;

- zona de producere a biohumusului ocupă partea principală a fermei; aici se localizează şi platformele, resursele de apă şi încăperea unde se plasează humusul de râmă după colectare, până la utilizarea şi/sau comercializarea acestuia;

- aprovizionarea cu apă se poate face din diverse surse: apă curentă, puţ sau fântână.

Pentru mai multe detalii, puteţi contacta autorul acestui articol la adresa de e-mail: cazaculari@yahoo.com sau la telefon 0740575953.


OBIECTIVELE PRACTICĂRII VERMICULTURII

• Obţinerea de fertilizanţi perfect ecologici, solizi sau lichizi, extrem de puternici, aplicabili pentru orice tip de cultură, ecologică sau convenţională, la preţuri foarte mici;

• Neutralizarea dejecţiilor animaliere prin bioconversie şi transformarea acestora în fertilizanţi organici cu efect de lungă durată, extrem de performanţi prin rezultate şi preţ;

• Reducerea poluării aerului, solului şi apelor cu resturile provenite din agricultură;

• Sporirea producţiei culturilor agricole;

• Reanimarea şi ameliorarea solurilor.