Lucrările agricole în 2009, mai scumpe cu 10-15 la sută

 
 
12345
Agronomie,05 Feb 2009 - 15:00,0 comentarii
Comparativ cu 2008, putem spune că în 2009, tarifele pentru serviciile din ...
În toiul iernii, gândurile fermierilor sunt canalizate fără îndoială spre noul an agricol. Desigur, ceea ce interesează în primul rând este care va fi noul nivel al costurilor lucrărilor agricole în anul 2009.

Cu ajutorul unor calcule estimative, fermierii pot afla, desigur, cu aproximaţia de rigoare, cât va trebui să cheltuiască anul acesta pentru culturile de porumb, respectiv grâu.


Pentru a vedea cum stau lucrurile în 2009, la capitolul „costuri la hectar”, vom estima preţul lucrărilor şi inputurilor folosite pentru a cultiva un hectar de porumb, în condiţii medii.

În ceea ce priveşte cultura porumbului, trecem la cheltuieli arătura din toamnă, în jur de 300 de lei hectarul. Dintre lucrările de primăvară, adăugăm discuitul, la un preţ de 220 de lei (pentru două execuţii), respectiv semănatul şi erbicidatul, fiecare ridicându-se la circa 80 de lei, ceea ce ne indică un subtotal de 160 de lei.

Inputurile utilizate se contabilizează, potrivit preţurilor actuale, după cum urmează: sămânţa 440 de lei, erbicidele 385 de lei, îngrăşămintele 680 de lei.

Apoi adăugăm fertilizarea (44 de lei) şi erbicidarea (66 de lei).Urmează prăşitul, la 176 de lei, respectiv erbicidarea în vegetaţie, la 66 de lei lucrarea, plus 40 de lei erbicidul.

Ultima operaţiune, recoltarea, mai uşurează buzunarul fermierului de încă 330 de lei.

Una peste alta, adunând toate costurile ajungem la suma finală de circa 3.000 de lei. Ceea ce înseamnă că, pentru producerea unui hectar de porumb, faţă de anul trecut, fermierii cheltuie mai mult cu aproximativ 10-15 la sută.

Întrebarea este cât de rentabilă rămâne în 2009 cultura porumbului? Cert este că, la preţul de 0,35 lei kilogramul, pentru a ieşi „pe plus”, ori măcar să-şi scoată investiţia, un agricultor trebuie să obţină o recoltă de cel puţin 8.000-9.000 kg de porumb la hectar!!! (9000 x 0,35 â 3150 lei).

Dacă vom avea parte de un an cu vreme capricioasă şi recolte slabe, la aceleaşi preţuri foarte mici de vânzare, fermierii vor lucra, din nou, în pierdere. Oricum, chiar şi la o producţie de 9.000 kg pe hectar, după cum lesne se poate observa, profitul net al agricultorilor este foarte mic.

Un hectar de grâu „ajunge” la 2.400 de lei

Vom face un calcul similar şi pentru cultivarea unui hectar de grâu.

Arătura de toamnă costă 220 de lei. Toamna se mai execută două discuiri, la un preţ cumulat de 176 de lei, plus însămânţarea 88 de lei, respectiv fertilizarea 80 de lei. La aceste costuri, adăugăm preţul inputurilor utilizate în lucrările de toamnă, după cum urmează: sămânţa 330 de lei şi îngrăşămintele chimice 500 de lei.

În primăvară, contabilizăm fertilizarea 88 de lei şi erbicidarea 88 de lei. La rândul lor, inputurile folosite costă 340 de lei îngrăşămintele chimice, respectiv 55 de lei erbicidele.
Vara, agricultorii mai cheltuie 330 de lei pentru recoltarea grâului, plus 110 lei transportul.

Calculul final al cheltuielilor ne arată faptul că, în 2009, producerea unui hectar de grâu va costa circa 2.400 de lei. Comparativ cu anul trecut, când costurile se ridicau la 2000 de lei per hectar, constatăm că în 2009, cheltuielile sunt mai mari cu circa 20 la sută.

Dacă fermierul va reuşi să obţină 6.000 de kg grâu la hectar, la un preţ de 0,4 lei kilogramul, profitul său va fi exact ZERO lei. (6000 x 0,4 â 2400 lei, adică suma investită la înfiinţarea hectarului de grâu).

Şansa fermierilor stă în negocieri

Aşa cum am precizat, calculele de faţă sunt estimative şi depind de câţiva factori. Ne referim atât la calculele de rentabilitate a culturilor, dar şi la costurile diferitelor lucrări agricole, ori preţuri unor inputuri. Sumele redate reprezintă o medie a informaţiilor care ne-au fost furnizate de mai mulţi specialişti, consultanţi şi agricultori.

Opinia unanimă a consultanţilor agricoli este aceea că, în 2009, costurile sunt majorate, în primul rând, de creşterea cu circa 70 la sută a preţului îngrăşămintelor chimice, şi cu 20 la sută la motorină, faţă de aceeaşi perioadă din 2008 (cu toate că preţul litrului de motorină a scăzut la sfârşitul anului trecut, fluctuaţiile din prezent nu sunt semnificative pentru estimarea costurilor finale).

În acelaşi timp însă, tarifele practicate de către prestatorii de servicii în agricultură pot suferi unele modificări, prin negocieri directe cu beneficiarii. Comparativ cu 2008, putem spune că în 2009, tarifele pentru serviciile din agricultură sunt şi ele cu aproximativ 10-15 la sută mai mari.

Desigur, cea mai mare problemă este că, în timp ce lucrările agricole s-au scumpit cu 10-15 la sută, preţul grânelor s-a înjumătăţit.

Mai trebuie menţionat faptul că estimările de faţă pot suferi modificări, generate de criza economică pe care tocmai o traversăm. Oricum tarifele prezentate au fost deja influenţate de efectele crizei (vezi preţul la îngrăşăminte şi motorină), atât cât s-a manisfestat aceasta până acum în domeniul agricol.

Deşi analiştii economici susţin că deocamdată nu există motive majore de îngrijorare în acest sens, în special la cultura păioaselor, nu trebuie să uităm că actualmente nu suntem decât la debut de sezon agricol...

Tabel EVOLUŢIA PREŢURILOR LA GRÂU ŞI PORUMB 2007-2008


/apps/ferma/resources/imagini/preturi-lucrari-tabel.jpg


Articol publicat in revista Ferma nr. 1(68)/2009


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Lucrările agricole în 2009, mai scumpe cu 10-15 la sută
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Lucrările agricole în 2009, mai scumpe cu 10-15 la sută
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie de imagini

 
 
 

Articole corelate

De la atitudinea faţă de...
Zootehnie, 14 Jan 2009 - 15:00,1 comentarii
Bogăţia unei naţiuni este dată, în principal, de resursele naturale, de inteligenţa oamenilor care o compun şi de... [ continuare ]

Agronomie

Culturile de câmp la...
Ioan Borcean , 06 Feb 2012 - 16:00,0 comentarii
Odată intraţi în noul an, agenda de lucru a fermierilor este tot mai încărcată pe zi ce trece. ... [ continuare ]
Sămânţa bună dă roade...
Marian MUŞAT , 01 Feb 2012 - 16:00,2 comentarii
După ce a muncit o viaţă întreagă în industria de procesare a producţiei agricole, în principal ... [ continuare ]
Starea culturilor de câmp
Paula CHIRCULESCU , 31 Jan 2012 - 15:00,0 comentarii
Nivelul redus al umidităţii din sol nu a permis răsărirea, respectiv dezvoltarea culturilor de toamnă în ... [ continuare ]
Putem avea recolte bogate...
Cosmin Trif , 30 Jan 2012 - 14:00,0 comentarii
Apa nu poate fi înlocuită cu nimic în agricultură, însă există câteva măsuri ... [ continuare ]
Agrotehnica antierozională...
Marian MUŞAT , 30 Jan 2012 - 14:00,2 comentarii
Eroziunea solului de suprafaţă şi de adâncime accentuează progresiv şi agresiv fenomenul de deşertificare ... [ continuare ]
Agricultura în Olanda
Liviu GORDEA , 27 Jan 2012 - 15:00,3 comentarii
Agricultura olandeză este principala furnizoare la nivel mondial de produse horticole şi un exportator important de ... [ continuare ]
Seceta de primăvară e...
Cosmin Trif , 25 Jan 2012 - 16:00,0 comentarii
După pagubele înregistrate la culturile de toamnă, îndeosebi la rapiţă, fermierii îşi concep ... [ continuare ]
Fitopatologie - ediţia II
Ferma , 25 Jan 2012 - 14:00,0 comentarii
Această lucrare se adresează în primul rând studenţilor şi profesorilor de biologie, ecologilor dar şi ... [ continuare ]
O nouă lege a pajiştilor
Teodor Maruşca , 18 Jan 2012 - 14:00,1 comentarii
După o lungă aşteptare, Legea nr. 214 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor, a fost ... [ continuare ]
Răsaduri altoite de la...
Ferma , 16 Jan 2012 - 16:00,0 comentarii
Agriplant - cel mai important producător de răsaduri altoite din Grecia - produce între 350.000 şi 500.000 de ... [ continuare ]

Cele mai citite azi

 

Cele mai comentate azi

 

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
Recolta grau 2011

Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?





VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice



Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul

Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali



Fiţi independent energetic!

Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?




Mai multe Tehnologii Agricole