Importanţa stabilirii momentului optim de recoltare a leguminoaselor furajere perene

 
 
12345
Agronomie,25 Oct 2010 - 10:00,0 comentarii
Lucernă

Stabilirea momentului optim de recoltare a leguminoaselor furajere perene (lucernă, trifoi roşu, sparcetă, ghizdei) constituie veriga tehnologică cea mai importantă, atât pentru realizarea unor producţii mari şi de bună calitate, cât şi pentru prelungirea perioadei de folosinţă a acestor culturi (longevitatea).



Efectul asupra producţiei de furaj

În general, efectuarea cosirilor la fenofaze foarte timpurii de dezvoltare a plantelor (înainte de butonizare), repetate la intervale scurte de timp (mai puţin de 30 de zile între cosiri), conduce la obţinerea unor producţii foarte scăzute (ca urmare a reducerii vigorii plantelor) şi la scurtarea duratei de folosinţă economică.

La leguminoasele perene, producţia de substanţă uscată creşte până la mijlocul fazei de înflorire a plantelor, după care se înregistrează o scădere pronunţată a acesteia, corelată şi cu o diminuare drastică a cantităţii de proteină digestibilă.

Această situaţie se explică prin faptul că prin recoltarea în faze avansate (la înflorirea deplină) sunt înlăturaţi, prin cosire, lăstarii tineri care au început să crească (imediat după apariţia primelor flori). La aceasta se adaugă şi pierderea unei bune părţi din frunze, ca urmare a uscării sau îmbolnăvirii acestora.

Deoarece, de modul în care se efectuează recoltarea în primul an de vegetaţie depinde producţia şi longevitatea culturilor de leguminoase, se recomandă ca această lucrare să se realizeze la începutul fazei de înflorire a plantelor (la toate coasele). Dacă se respectă acest moment de recoltare, plantele vor forma un sistem radicular foarte bine dezvoltat şi bogat în substanţe nutritive, ceea ce va influenţa pozitiv producţia din anii următori şi va prelungi durata de folosinţă.

În anii următori de vegetaţie, prima cosire se va realiza la începutul butonizării plantelor, iar următoarele la intervale de 35 - 38 de zile.

La sfârşitul perioadei de vegetaţie, toamna, ultima recoltare se va efectua cu 2 - 3 săptămâni înainte de apariţia primelor îngheţuri (când temperatura coboară în apropiere de 0°C). Respectarea acestui moment optim de recoltare are mare importanţă asupra producţiei de furaj din anul următor. Astfel, dacă plantele de leguminoase acumulează suficiente substanţe de rez moment optim de recoltare are mare importanţă asupra producţiei de furaj din anul următor.

Astfel, dacă plantele de leguminoase acumulează suficiente substanţe de rezervă în rădăcini şi la baza coletului, înainte de intrarea în iarnă, se apreciază că pentru fiecare procent de zahăr reducător din rădăcini se vor realiza cel puţin 9 t/ha masă verde.


Momentul recoltării influenţează calitatea furajului

Epoca de recoltare a leguminoaselor perene este importantă nu numai pentru obţinerea unor producţii ridicate, ci şi pentru realizarea tipului de plantă din amestec din punct de vedere calitativ: plante proteice sau plante celulozice.

Prin recoltarea plantelor la începutul fazei de îmbobocire, raportul conţintului de proteină : celuloză este de 2 : 1, iar dacă recoltarea se efectuează mai târziu, în faza de înflorire a plantelor, raportul scade la 0,5 : 1, deci de peste 4 ori în favoarea conţintului de celuloză.

În urma studiilor efectuate s-a constatat faptul că prin recoltarea mai târzie a speciilor de leguminoase perene (la înfloritul deplin), are loc o creştere puternică a conţinutului de fenoli care, prin efectul lor antibactericid, inhibă dezvoltarea microorganismelor din rumen şi, ca urmare, scade capacitatea de digerare a materialului vegetal consumat de către animale.

Recoltarea târzie duce şi la o scădere pronunţată a conţinutului de fosfor, potasiu şi unele microelemente din plante.

 

Efectul recoltării leguminoaselor pe timp de secetă şi ploi puternice

Seceta prelungită din timpul verii duce la oprirea creşterii şi dezvoltării plantelor şi, la unele specii mai puţin rezistente, la moartea acestora. În acest interval de timp, pentru a stopa consumului inutil al substanţelor nutritive din rădăcini şi colet, se recomandă întreruperea vegetaţiei prin efectuarea unei cosiri, până la înălţimea de 3 - 5 cm de la sol. Următoarea recoltare se va efectua după un interval mai lung de timp (35 - 40 zile), respectiv la înfloritul deplin al plantelor.

După o perioadă de ploi abundente, când se înregistrează şi o cădere masivă a plantelor, este obligatorie cosirea rapidă a leguminoaselor perene, chiar dacă nu se găsesc în faza optimă de recoltare, pentru a se preîntâmpina pierderea unei părţi importante din frunze şi implicit scăderea valorii nutritive a furajului.


Momentul recoltării şi longevitatea leguminoaselor furajere perene

De modul în care se stabileşte momentul optim de recoltare  aplantelor în primul an de vegetaţie depinde şi durata de folosinţă economică a leguminoaselor perene. Astfel, în primul an, recoltarea primei coase se va efectua la începutul apariţiei primilor butoni florali, iar următoarele la intervale de 35 - 38 zile sau la începutul fazei de înflorire a plantelor, dacă toate recoltările din primul an de vegetaţie se realizează mai devreme, scade puternic longevitatea leguminoaselor, ca urmare a scăderii numărului de lăstari la unitatea de suprafaţă, a apariţiei golurilor în cultură şi a creşterii gradului de îmburuienare.

Gradul de intensivizare a tehnologiei de cultivare influenţează direct şi durata de folosinţă a leguminoaselor.

Astfel, în condiţii normale de cultivare, fără irigare, când se realizează 2 - 3 producţii pe an, cosite la intervale optime de recoltare (35 - 38 zile), longevitatea lucernei este de 5 - 6 ani, a trifoiului roşu de 3 ani, a sparcetei de 4 ani şi a ghizdeiului de 5 - 7 ani. În condiţii de tehnologie intensivă (irigată), când pe parcursul perioadei de vegetaţie se obţin mai mult de 3 cosiri, longevitatea lucernei scade la 3 - 4 ani, a trifoiului roşu la 2 ani, a sparcetei şi a ghizdeiului la 3 - 4 ani.

Înălţimea de tăiere a plantelor faţă de sol are un rol important asupra creşterii sau scăderii longevităţii leguminoaselor perene. Când tăierea tuturor cosirilor se realizează la înălţimi foarte mici, aproape de baza coletului plantelor, se înregistrează un efect depresiv asupra acestora, prin scăderea numărului de lăstari şi rărirea puternică a culturii.

De aceea, înălţimea optimă de tăiere, la toate leguminoasele furajere perene, este de 4 - 6 cm. Cosirea plantelor la înălţimi mai mari de 6 cm are efecte negative asupra capacităţii de regenerare (otăvire) a plantelor şi, în final, asupra producţiei de furaj.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 5(31)/2004


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Importanţa stabilirii momentului optim de recoltare a leguminoaselor furajere perene
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Importanţa stabilirii momentului optim de recoltare a leguminoaselor furajere perene
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Articole corelate

Ordin nr. 118 din 06 martie...
Agro Legislatie, 06 Mar 2009 - 16:00,0 comentarii
Ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 246/2008 privind... [ continuare ]
De ce România nu mai...
Agronomie, 08 Dec 2009 - 12:00,0 comentarii

În anul 2009, agricultura României a atins un trist record, prin importul de seminţe de plante furajere... [ continuare ]

Structura de plante...
Horticultura, 06 Mar 2010 - 14:00,0 comentarii

Pentru crescătorul de animale şi producătorul de furaje, primăvara este perioada în care se execută cele... [ continuare ]

Calitatea seminţelor duce...
Agronomie, 31 Mar 2010 - 14:00,0 comentarii

În activitatea de cultivare a plantelor agricole, nereuşita sau compromiterea acestora este pusă pe seama... [ continuare ]

Ce plante furajere...
Agronomie, 13 Oct 2010 - 10:00,0 comentarii

Rezultatele experimentale obţinute în România pe parcursul unei perioade lungi de timp au evidenţiat... [ continuare ]

Agronomie

Porumbul susţine...
Ferma , 09 May 2012 - 16:00,0 comentarii
La 306,3 mil. euro se ridică valoarea totală a porumbului exportat în 2011 în afara Uniunii Europene de ... [ continuare ]
Doar 750 ha cu loturi...
Ferma , 08 May 2012 - 16:00,0 comentarii
Dacă în 1999 România avea o suprafaţă de 6.438,5 ha cu loturi semincere de cartofi, aceasta a scăzut ... [ continuare ]
Momente decisive pentru...
Cosmin Trif , 08 May 2012 - 16:00,0 comentarii
După pornirea în vegetaţie a plantelor, fermierii caută soluţii prin care pot accelera dezvoltarea culturilor ... [ continuare ]
Priceperea fermierului e...
Octavian GULER , 08 May 2012 - 14:00,0 comentarii
Tehnologia se aplică în funcţie de potenţialul real al parcelei de a răspunde efortului investit [ continuare ]
AgroManager promovează...
Ferma , 07 May 2012 - 16:00,0 comentarii
Conform angajamentului făcut, de promovare a soluţiilor sustenabile pentru agricultura românească, proiectul ... [ continuare ]
Rapiţa şi dăunătorii ei
Marian MUŞAT , 07 May 2012 - 16:00,0 comentarii
În urma unei regretabile erori de redactare, apărute într-un număr anterior al revistei „Recolte ... [ continuare ]
Atacul dăunătorilor se...
Ferma , 07 May 2012 - 14:00,0 comentarii
Tratamente împotriva principalilor dăunători la culturile de rapiţă, grâu, porumb şi floarea soarelui [ continuare ]
Reguli esenţiale pentru...
Cosmin Trif , 07 May 2012 - 14:00,0 comentarii
De felul în care sunt executate lucrările de semănat depinde mai târziu evoluţia plantelor [ continuare ]
Urmează zile hotărâtoare...
Ioan Borcean , 27 Apr 2012 - 16:00,0 comentarii
În cultura mare, prioritare sunt lucrări precum încheierea semănatului la floarea soarelui şi la porumb, ... [ continuare ]
Pioneer Animal Nutrition -...
Ferma , 26 Apr 2012 - 15:00,0 comentarii
La mijlocul lunii martie a.c., compania Pioneer HI-Bred a lansat în România un nou concept pentru fermierii ... [ continuare ]

Cele mai citite azi

 

Cele mai comentate azi

 

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
CULTURA ANULUI 2012

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?






VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Plantaţii de salcie energetică, în practică

Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă



Sistemele GPS pentru agricultură

Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern



Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice




Mai multe Tehnologii Agricole